O SCRISOARE PIERDUTĂ de Ion Luca Caragiale

CARACTERIZAREA LUI ZAHARIA TRAHANACHE

,,O scrisoare pierdută” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Luca Caragiale, pentru faptul
că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod
cu totul original.
Genul dramatic reuneşte opere scrise pentru a fi reprezentate pe scenă. Textul dramatic comunică mesajul
prin dialog şi replici, completate cu indicaţii scenice, informaţii privitoare la decor, lista de personaje de la început. De
asemenea, textul este împărţit în acte şi scene păstrând ideea de unitate de timp, spaţiu şi acţiune.
Între speciile dramatice, comedia are câteva trăsături specifice: stârneşte râsul, punând în lumină defecte
morale sau fizice, conflictul este derizoriu, bazat pe contrastul dintre aparenţă şi esenţă, personajele sunt ridiculizate,
iar finalul e fericit. Formele de realizare a efectului comic sunt: comicul de situaţie, de nume, de limbaj, de caracter,
de moravuri.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv şi un adjectiv care, în sens denotativ reprezintă un obiect de şantaj, iar
în sens conotativ devine un obiect cu mare putere, deoarece împarte personajele în două tabere, cei puternici şi cei
slabi, care îşi schimbă componenţa în funcţie de posesia sau pierderea ei. Prin rolul pe care îl are în plan politic,
scrisoarea are puterea unei legi electorale, putând să construiască sau să distrugă cariere şi destine.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-
lea. Fiind o comedie de moravuri, autorul satirizează aspecte din viaţa politică şi de familie a marii burghezii. Atacul
la adresa burgheziei, aflate în poziţii-cheie ale puterii, dezvăluie ipostaze ale ,,formelor fără fond”.
Compoziţional, comedia este alcătuită din patru acte cu scene reprezentative, construite pe tehnica bulgărelui
de zăpadă sau a amplificării treptate a conflictului.
Indicii spaţio-temporali sunt ironic precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea
este plasată ,, în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, pe durata a trei zile. Indicaţia referitoare la timp
sugerează eternizarea unei situaţii care se actualizează de fiecare dată când textul e pus în scenă sau este citit.
Varietatea şi banalitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a comediei. Conflictul principal antrenează
două tabere care se confruntă în plan politic: partidul aflat la putere (prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache şi Zoe)
şi gruparea independentă a lui Nae Caţavencu, aspirant la funcţia de deputat. În conflictul secundar, un rol important îl
are grupul Farfuridi-Brânzovenescu, obsedat de trădare din partea celor de la putere.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Zaharia Trahanache este tipul
încornoratului simpatic. El refuză să creadă că soţia îl înşală sau că scrisoarea există, deoarece are interesul să îşi
păstreze imaginea de om important al orăşelului. El reprezintă şi tipul politicianului avid de putere, fiind
,,prezidentul” mai multor ,,comitete şi comiţii”, un stâlp local al partidului de la putere.
Principala caracteristică a lui e ticăiala, fapt sugerat prin comicul de nume. Prenumele Zaharia denotă
zahariseala, iar numele Trahanache vine de la ,,trahana”, o cocă moale, arătând că deciziile lui sunt uşor de
modelat. ,,Venerabilul”, cum îi spun alte personaje, este calm, ştie să manevreze intrigi politice. Când e şantajat, îşi
păstrează calmul şi răspunde cu un contraşantaj, descoperind poliţa falsificată de Caţavencu. Prin autocaracterizare se
evidenţiază prefăcătoria şi convingerea lui că diplomaţia înseamnă viclenie ,,N-am umblat în viaţa mea cu
diplomăţie”. Limbajul personajului dramatic e o sursă a comicului. Trahanache e incult, deformând neologismele
,,docoment”, ,,dipotat”, „prinţip”, „soţietate”. Ticul său verbal „Aveţi puţintică răbdare” îi oferă timp pentru a-şi aduna
gândurile şi a găsi o soluţie. E doar o mască a bătrâneţii pe care o foloseşte pentru a înşela.
Un exemplu de comic de situaţie apare în actul I, scena IV, în care Trahanache vine la Tipătescu, aducându-i
vestea şantajului. Comică e convingerea sa că scrisoarea e o „plastografie”, dar şi teama lui ca Zoe să nu afle de
aceasta.
În concluzie, comedia ilustrează strălucit o lume de carnaval, ridicolă, o lume a ambiţiilor şi orgoliilor
nejustificate. Din această perspectivă, Caragiale este un scriitor extrem de actual, creator al farsei moderne şi un
neîntrecut pictor al unei lumi în derivă morală.