Genul dramatic Opera dramatică

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate

pe scena unui teatru. De aceea, operele dramatice presupun o limitare în timp și spațiu a acțiunii
reprezentate. În operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa în jurul căreia se
dezvoltă acțiunea, bazată pe împrejurări, pasiuni și caractere care se ciocnesc. Personajele
textului dramatic comunică prin intermediul dialogului și al monologului, autorul intervenind
doar în indicațiile scenice (regizorale). Indicațiile scenice apar între paranteze sau în subsolul
paginilor și se referă la acțiunea personajelor, la gesturi, la decor, la mimică. Personajele iau cu
totul locul autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie, care se
numesc indicatii scenice (didascalii).
Trăsături ale genului dramatic:
1. Textul dramatic prezintă o structură specifică fiind delimitat în acte, scene sau tablouri.
2. Operele ce aparțin genului dramatic respectă o structură specifică. Așadar, ele conțin:
replici, scene și acte (care mai sunt numite și „tablouri”). Actele reprezintă diviziuni care
structurează subiectul, reprezentând o etapă a desfășurării acțiunii. Scenele sunt
subdiviziuni care marchează intrările și ieșirile din scenă ale personajelor. Replicile
constituie modalitatea de comunicare dintre personaje și au o pronunțată valoare
expresivă.
3. Replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește.
4. Replicile corespund intervenției unui personaj care fie începe o discuție, fie îi răspunde
interlocutorului său, fie se află într-un dialog cu mai multe personaje.
5. Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic ce constă în confruntarea a două
personaje, idei, situații.
6. Singura intervenție a autorului se face prin didascalii (indicații scenice) care oferă
informații despre decor, comportamentul personajelor, atitudine și vestimentația acestora.
7. La începutul operei dramatice apare lista personajelor și este precizat statutul acestora.
8. Modul de expunere predominant este dialogul sau monologul dramatic.
Clasificarea speciilor dramatice
Speciile genului dramatic sunt următoarele:
a) Tragedia.
b) Comedia.
c) Drama.
Comedia
Definiție:
Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau proză, care satirizează aspecte ale
societății, slăbiciuni umane sau prezintă situații hazlii cu scopul de a îndrepta defectele umane
și sociale prin râs, având, aşadar, rol moralizator.
Aceasta are acțiune veselă și deznodământ fericit. Comicul este principalul element ce
deosebește comedia de alte specii literare ce aparțin genului dramatic. Acesta reprezintă o
categorie estetică fundamentală, care desemnează una dintre atitudinile esențiale în fața vieții.
Acesta include situaţii şi personaje ridicole, vicii şi moravuri fiind
sancţionate prin râs şi urmărindu-se astfel îndreptarea acestora. Comicul ilustrează
contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre sincer şi derizoriu, dintre iluzie şi
realitate, dintre efort şi rezultatele lui, dintre scopuri şi mijloace.
Comicul poate fi: de situație, de limbaj, de nume, de moravuri și de caracter.
1. Comicul de moravuri constă în înfățișarea imoralității vieții de familie (relația
extraconjugală a prefectului cu Zoe Trahanache) și a corupției politicienilor vremii,
întrucât candidaturile sunt obținute prin șantaj, iar rezultatul alegerilor este falsificat).
(Notă: moravuri - obiceiuri, deprinderi)
2. Comicul de situatie este generat de: pierderea și găsirea scrisorii de amor, situația
ridicolă a lui Cațavencu care ajunge, din șantajist, victimă a șantajului, încăierarea celor
două tabere electorale, intrările în scenă ale Cetățeanului turmentat, existența triunghiului
conjugal Zoe-Tipatescu-Trahanache, episodul numărării steagurilor puse de Pristanda,
secvența în care Pristanda relatează cum îl spiona pe Cațavencu și cum a căzut pe maidan
peste un trecător.
3. Comicul de limbaj rezultă din: pronunția greșită a unor cuvinte, îndeosebi a
neologismelor: „bampir” (vampir), „cioclopedică” (enciclopedică), „catrindală”
(catedrală), „renumerație” (remunerație), „nifilist” (nihilist); ticuri verbale: „curat”, „ai
puțintică răbdare”; pleonasme: „Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei”;
confuzia sensurilor cuvintelor: „capitaliști”, cu sensul de locuitori ai capitalei; confuzie
sau atracție paronimică: „scrofulos” iî loc de scrupulous; contradicțiile de termeni:
„douăsprezece trecute fix”; nonsensurile: „să se revizuiască… primesc, dar să nu se
schimbe nimica, să nu se revizuiască…primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo,
și anume în punctele esențiale”/ „Industria română e sublimă, e admirabilă, dar lipsește
cu desăvârșire”; truismele: „o societate fără prințipuri, va să zică că nu le are”; stâlcirea
cuvintelor: „birza”, „puicușorule” etc; anacolutul: „eu, care familia mea, de la patuzșopt
în Camera, și eu ca rumân imparțial, care va să zică…cum am zite…în sfârșit, să
trăiască!”
Obs: Anacolutul reprezintă o greșeala de exprimare care consta în discontinuitatea sintactică și
logică a unui enunț.
4. Comicul de nume: Numele lui Zaharia Trahanache sugerează, pe de o parte, zahariseala,
ușoară senilitate a personajului, iar pe de alta parte, viclenia acestuia, capacitatea lui de a
se modela în funcție de interes (trahanaua fiind o cocă moale). Numele lui Cațavencu este
derivat de la substantivul „cață”, persoană care vorbește mult și care prin insistență
devine agasantă, reliefandu-se astfel demagogia lătrătoare a personajului. Aluzia culinară
a numelor lui Farfuridi și Brânzovenescu sugerează vulgaritatea și inferioritatea celor
două personaje. Numele lui Agamemnon Dandanache, al cărui ilustru prenume este
deformat în „Agamiță”, sau chiar „Gagamiță” dezvăluie ramolisimentul personajului, iar
„Dandanache”, derivat de la substantivul „dandana”, pune în lumină încurcăturile pe care
le creeaza personajul la apariția sa. Numele lui Pristanda este derivat de la un joc popular
 moldovenesc în care se bate pasul pe loc, ceea ce ar sugera agitația fără rost a
personajului, sau faptul că e capabil să joace așa cum i se cântă.
5. Comicul de caracter evidentiaza contrastul dintre aparența și esența, dintre ceea ce vor
să pară personajele și ceea ce sunt ele în realitate. Cațavencu pretindea fi un mare patriot,
care se sacrifică pentru binele țării sale, însă este, de fapt, un mic politician meschin care
acționează doar în propriul său interes. Pristanda îi declară lui Tipătescu că îi va fi mereu
o slugă credincioasă, ceea ce nu-l împiedică să-i declare lui Catavencu, adversarul
acestuia, că-i citește gazeta „ca pe Evanghelie” și să gândească despre el „strașnic prefect
ar fi asta”. Dandanahe pare a fi doar un bătrân inofensiv și senil, însă viclenia lui
depășește starea de degradare fizică în care se află, fiind, asa cum declara Caragiale
însuși, „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”
Pentru lectura integrală a textului se recomandă următoarele resurse digitale:
https://ro.wikisource.org/wiki/O_scrisoare_pierdut%C4%83
https://www.academia.edu/22876960/O_scrisoare_pierdut%C4%83
https://deacoffee.com/o-scrisoare-pierduta-caragiale/ (Comedia, trasături, argumentare pe
textul support).
https://dochub.com/sec-ia-pentru-copii-i-tineret-bra-ov/zXlyoW/teatru-ion-luca-caragiale?
dt=2exjlp7vp7sjyw2x
Pentru vizionarea reprezentării dramatice pot fi consultate sursele:
Spectacol de teatru regizat de Liviu Ciulei (1982), după piesa omonimă a lui I. L. Caragiale,
versiunea online, accesibilă la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=pOt9GYh6owI.
https://www.youtube.com/watch?v=7lKZRmf5FQU
https://www.youtube.com/watch?v=5lNu_ESxQD0
https://www.youtube.com/watch?v=XOJfGWlbvUY
 Bibliografie:
Caragiale, I. L., Momente şi schiţe; Nuvele şi povestiri, Teatru, Editura Litera, Bucureşti, 2010.
Doboș, Mihaela, Evaluarea Națională. Limba și literature română, Editura Paralela 45,
București, 2019.
Ene, Alina, Literatura română pentru Evaluarea Națională 2020. Teorie. Modele. Argumentări,
Editura Niculescu, București. 2016.
Haja, Gabriela, Limbajul dramatic, versiunea online, accesibilă la adresa:
https://ro.scribd.com/doc/137929989/Limbajul-Dramatic;
Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Semiotica teatrală, versiunea online, accesibilă la adresa :
https://introsemiotica.files.wordpress.com/2011/02/s6_frumusani_semiotica-teatrului.pdf;
Topan, Claudia, (coordinator), Mimi Gramnea, Marius Popa, Lavinia Fetti, Adrian Nicolae
Romonți, Limba și literatura română. Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2020, Editura
Delfin, București, 2020.