Farsa este, la origine, un scurt interludiu comic, introdus în misterele medievale,

sau în sens larg în piese cu subiecte grave. Ele și-au conservat acest nume,
(împrumutat de la verbul din limba franceză veche "farcir", a umple, a îndopa un
curcan) chiar în momentul când au început să fie reprezentate separat. În franceză
cuvântul a intrat din limba latină unde "farcire" avea același sens.

Farsa reprezintă o formă de subversiune împotriva forţelor morale şi politice,

împotriva tabuurilor sexuale,raţionalismului şi regulilor tragediei, împotriva tuturor
claselor privilegiate ale societăţii feudale de pe poziţiipopulare. Graţie farsei,
spectatorul se revanşează faţă de constrângerile realităţii şi raţiunii, căci pulsările şi
comiculeliberator triumfă asupra inhibiţiei şi angoasei tragice sub masca bufoneriei
şi licenţei poetice (abatere de la reguli).Farsa se caracterizează prin acţiuni fizice
exagerate şi repetate, exagerare a caracterelor sau situaţiei comice, situaţiiabsurde
sau surprinzătoare. Personaje şi dialogurile au, din aceste motive, un rol mai
curând secundar în economiafarselor.Popularitatea farsei se datorează unei
puternice teatralităţi şi atenţiei acordate artei scenice şi tehnicii corporalefoarte
elaborate a actorului. Deci ea pune în valoare dimensiunea corporală a personajului
şi a actorului, fiind untriumf al corporalului: clovnerii, mimici, grimase, măşti
groteşti, calambururi, gesturi, cuvinte, situaţii.

I Noțiuni generale
Farsă ( conform Dex-ului) - Comedie cu conținut ușor, în care comicul provine în
primul rând din vorbe de spirit și din situații amuzante, uneori burlești (nu din
studiul aprofundat al caracterelor). Comedie ușoară în care comicul reiese mai ales
din situații hazlii, bufonerie. Piesă comică de proporții mici, cu un subiect simplu,
în care comicul rezultă din vorbe de spirit și din situații amuzante. Din fr. Farse

Cuvântul farsa a apărut aproximativ la 1400. Prin acest cuvât era definit intermedia
comică care era între părțile misterelor care se numea misteria despre sf. Feacre.

Farsa ia naștere de la artiștii ambulanți (histrioni, Vaganți - anglia, Skomorohi -

rusia, Șpilmani – germania, mimi – italia) și carnavale. Artiștii ambulanți iau dat
farsei napravlenie tematiki, specificul tematicii. Iar carnavalele au dat farsei esența
jocului și massovosti. Masivitate.

În farsă există un contact complet cu spectatorulvorbind de teatru.

II Caracteristici ale farsei

-Durata de timp: Farsa durează maxim 15-20 minute, adică nu mult ca timp

-Farsele conțin elemente specifice teatrului popular. Au legătură cu umorul

burlesc, intenția este să smulgă hohote de râs e o comedie joasă din registrul
clowneriei comical bazat pe gag-uri fizice, pălmuieli etc.

-În secolul 19 termenul fars este folosit ca specie dramatică, care și-a păstrat
caracterele farsului medieval:

- Simplitatea subiectului;
- Umor bufonic;
- Caractere fixe;
- Procedee comice exterioare;

Termenul Farsa deseori folosit ca sinonim pentru comedia de situații.

-După natura sa farsa este excentrică, farsa este comedia excentrică (Care iese din
limitele obișnuitului, foarte original; neobișnuit, ciudat, bizar, extravagant).

-În farsă este cel mai des întilnit subiectul în mediul urban

- Temele abordate în farsa sunt diferte evenimente din viața urmană (orășănească)
(glume, zvonuri) care au devenit baza pentru subiecte a scenelor comice: relația
dintre soți, relația dintre soți și amanți, relația dintre stăpân și majordomi (slughi),
escrocheria, șmecherie în mia multe domenii. În afară de asta fars ia în derâdere
diferite defecte morale, păcate omenești, de ex. Părinte ce în timp de post mănâncă
carne și bea vin, judecător ce ia mită, monah ce preliubodeistvuet, preacurvește.

- Personajele farsei: oameni simpli, locuitorii orașului de orice profesie ( monahi,

popi, târguitori (negustori), meșteșugari, medici, avocați, studenți, programatori,
gay, gogonei, soț prost, poponari, soție vrednaia) cei ce reprezintă alte pături
sociale foarte rar sunt personajele farselor.

III Elementele farsei

Farsa este caracterizată și evedențiată de doua elemente principale în dramaturgia
sa, și anume:

1. Chip – mască în orice gen dramatic personajul are un character, adică cine
este și ce face, în farsă accentul se pune anume pe ce face personajul, de asta
pentru fars este characteristic personajul chip-mască. Chip – mască este un
chip artistic permanent, fix, care trece de la spectacol la spectacol, de
exemplu, slujitoarea hâtră, vicleană. Chip-masca este o tipizare în
dramaturgie, este lipsită de individualitate, caractere detaliate în farsă nu-s,
personajele mai mult acționează, fac schimb de replici amuzante, hâtre,
istețe. Pentru farsă este caracteristic umorul, bufonada, improvizarea,
accentul nu se pune pe individualitatea personajuluji dar pe personajul tipic.
2. Derâdere – principiul de bază al aventurii personajelor în farsă. Râsul este
principiul dramaturgiei farsei. Situația comică se atinge datorită efectului
exterior ( draka, bătaie, oamenii rugaiuța, se cuprind îndrăgostiții) acțiunea
în dramaturgia farse este foarte dinamică, cineva undeva aleargă, cineva se
ceartă sau glumește, mereu se petrece schimbul de situație, nu există
monologuri lungi cum ar fi în comedie, tragedie, dramă, etc.

IV Concluzii
Farsele în evul mediu erau lipsite de autor, autorii fiind necunoscuți, erau
scrise adesea de colectivul de actori. Adesea actorii alcătuiau numai
 subiectul, fără cuvinte, iar în scenă improvizau textul. De aceasta putem
întâlni farse cu același subiect iar texte diferite.

Farsa se caracterizează prin acțiuni fizice exagerate și repetate, exagerare a

caracterelor sau situației comice, situații absurde sau surprinzătoare. Personaje și
dialogurile au, din aceste motive, un rol mai curând secundar în economia farselor.

În literatura clasică urmele unor farse pot fi descoperite la Plaut și Aristofan. E

foarte greu să descoperi farse autentice, ele au intrat în componeța altor specii, cum
ar fi comediile de moravuri sau intrigă. Primele piese care pot fi caracterizate drept
farse autentice au apărut în Franța Evului mediu. Ele se înrudesc cu alte specii, mai
exact cu fabliau și cu sotie. În Franța cele mai cunoscute farse medievale sunt:

 Farsa Maestrului Pathelin (aproximativ 1465)

 Farsa lui Cuvier

Farsele se răspândesc mai apoi în teatrul european, trecând prin piesele

lui Cristophore Marlowe sau William Shakespeare ca să ajungă la dramaturgi
moderni cum ar fi Anton Pavlovici Cehov sau Jean Anouilh.
Bibliografie

1. DEx online
2. Dicționar explicativ
3. Vladimir Volkinstein-Dramaturgia
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fars%C4%83
5. http://www.scrierile.com/referate/Necategorisite/-DRAMATURGIA-re-
rom.php