EUGENIA GRANDET

HONORE DE BALZAC

Romanul Eugénie Grandet a apărut în anul 1833. Acest roman este una
dintre creaţiile lui Honoré de Balzac din perioada maturității sale, care a avut un
succes excepţional .

Timp de mai multe decenii, “Eugénie Grandet” a fost singurul dintre

romanele Balzaciene care a fost recomandat liceenilor .

Aceasta lectură a fost una dintre puţinele lecturi permise domnişoarelor,

deoarece şoca morala burgheză, pe atunci striictă, în păstrarea bunelor moravuri şi
a convenienţelor sociale.

În ciuda acestor aprecieri, nu tocmai obiective, de care s-a bucurat romanul

comparativ cu alte creaţii balzaciene, putem afirma că avem de-a face cu un roman
valoros.

Autorul era el însuși constient de acest lucru deoarece în anul 1834, când a
început să-şi reunească romanele şi povestirile scrise după 1828, sub titlul

“Studii de moravuri”, l-a determinat pe Félix Davin să scrie în prefaţa acestui

ansamblu că „Eugénie Grandet şi-a pus pecetea asupra revoluţiei pe care domnul
Balzac a declanşat-o în roman” fiind „expresia adevărului absolut în artă.”

Cu toate că acestea, romanul a consolidat reputaţia scriitorului, acesta s-a

plâns în mai multe rânduri de faptul că Eugénie Grandet punea în umbră unele din
operele sale ulterioare, pe care el însuși le considera mai reuşite, mai potrivite
pentru spiritul şi geniul său.

Critica literară şi succesul durabil al acestui roman în rândul cititorilor l-au

aşezat însă printre cele mai de seamă creaţii ale realismului francez, deoarece
reflectă caracteristicile epocii, goana după profituri, dorinţa mare de îmbogăţire,
prin care societatea este descrisă ca fiind o jungă, unde supraviețuiesc fiinţele cele
mai feroce şi mai lipsite de scrupule.
 În opera sa impresionantă, Balzac realizează o cronică detalită a
moravurilor dintre anii 1816 și 1848.

Titlul are o dimensiune filosofică, deoarece opera ne înfăţişează cel mai

adesea un spectacol tragic, ale cărei personaje principale sunt reprezentați de
burghezi, în plină ascensiune şi ai unei nobilimi care era în declin şi rareori chiar și
oameni din popor.

Transformările sociale prin care a trecut Franţa după marea Revoluţie de la

1789 şi după restauraţia monarhiei din 1815, iar mai apoi de la Revoluţia din iulie
1830 până la Revoluţia de la 1848 sub domnia lui Ludovic Filip, au găsit în
Honoré de Balzac un martor care era foarte atent la detalii, omul care să vadă
dincolo de aparenţe.

În opera lui Balzac, autorul interpretează numeroase aspecte sociale şi

istorice din vremea sa, din anul 1830 începe dominaţia burgheziei înstărite.

Romanul începe prin descrierea orășelului de provincie Saumur, a

străzilor, locuitorilor, casele îmbătrânite de vreme, în special casa domnului
Grandet care lasă impresia unei sărăcii totale.

Autorul relevă cele mai importante aspecte ale societății secolului al 19-lea :

-goana după bogăție,

-setea de bani,

-influența nefastă a banului asupra omului.

Acesta cercetează metodele de îmbogățire a personajelor, tipurile de carieră

posibile, degradarea omului sub influența nefastă a banului, destrămarea familiei.

”Orice putere omenească se compune din răbdare și timp. Oamenii puternici voiesc
și veghează. Viața avarului este un necurmat exercițiu al puterii omenești . El nu se
sprijină decât pe 2 mari sentimente : sine iubirea și interesul, dar deoarece interesul
este oarecum sine iubirea temeinică și bine înțeleasă, dovada continuă a unei
superiorități reale, sine iubirea și interesul sunt 2 părți ale unui singur întreg :
egoismul” .

În textul romanului EUGÉNIE GRANDET se regăsesc portretele mai multor

personaje în pasaje foarte bine realizate.
Portretele sunt realizate prin descriere fizică şi prin biografie, ambele oferite încă
de la prima apariţie a personajului.
Alături de trăsăturile fizice descrise literal, ca şi caracterul, trebuie accentuat rolul
mediului în care trăieşte personajul: casa, hainele, obiectele care îl înconjoară.
Spre deosebire de imaginile arhitectonice, care rămân invariabile în roman
ori de câte ori apar, fizionomiile personajelor se schimbă cu timpul, iar cititorul
vede toate schimbările în momentul în care apar.
Este necesar să subliniem încă un aspect, focalizarea descrierii personajelor.

Dacă oraşul şi casa au fost descrise atunci când naratoru era omniscient,
personajele sunt pictate din diferite puncte de vedere.

În general, personajele sunt descrise în momentul intrării lor în scenă şi, desigur,
primul personaj portretizat este domnul Grandet.

Personajele romanului EUGÉNIE GRANDET aparţin următoarelor specii:

-burghezi îmbogăţiţi recent,
-oameni ai legii (avocaţi, notari, preşedinţi de tribunal),
-fete de măritat,
-aristocraţi ruinaţi,
-burghezi în stare de faliment,
-aventurieri ai mărilor şi ai saloanelor,
-servitoare devotate.
 Personajul în jurul căruia graviteaza întreaga acțiune este Felix Grandet, un
bătrân avar și înstărit, care își canalizează întreaga energie și folosește orice
mijloace pentru a-și spori averea, care este de-a dreptul uriașă. Deși se vorbește
despre el și despre banii săi în oraș, nimeni nu știe valoarea exactă a bunurilor sale.
Cu atât mai mult familia sa, care este nevoită să trăiască în condițiile cele mai
modeste, la ordinele lui Grandet, într-o casă mohorâtă și friguroasă, în ciuda
faptului că avarul ascunde o avere uriașă într-una dintre camere.

Felix Grandet este unul dintre cele mai bine realizate tipuri de avar din
literatura universal.

Felix Grandet, tatal lui Eugenie, este un burghez avar care nu traieste decat
pentru a strange bani. Ascensiunea lui Grandet a fost foarte rapida: fost mester
dogar, imbogatit prin zestrea sotiei si prin specula, devine primarul micului oras de
provincie, Gaumur.

Portretul lui Grandet se conturează din comportamentul său în care

zgârcenia se îmbină cu ipocrizia și din fizionomie, căreia Balzac îi atribuie o
importanță deosebită, acesta este lipsit de sentimente paterne, fiindcă toata
disponibilitatea sa afectiva este subordonata pasiunii devorante de a strange bani.
Acesta își sacrifică fiica, pe Eugenie, folosindu-se de naivitatea și sentimentele ei,
pentru a-și însuși bunurile acesteia.

În roman, personajul Grandet are un portret foarte vast, aproximativ zece

pagini, textul fiind foarte complex: cuprinde un portret fizic, reprezentându-l pe
Grandet la şaizeci de ani (adică vârsta pe care o are la începutul romanului), o
biografie care dezvăluie momentele importante pentru sporirea averii dogarului, o
imagine a capitalistului la lucru, care prezintă toată capacitatea şi talentele
bătrânului, la final opinia comunităţii în legătură cu acesta este una bună, find
asociat cu un model de urmat.
Elementele fizionomiei lui Grandet sunt enumerate, însoţite de epitete care explică
forma lor, dimensiunea lor, alura lor.
Putem reface portretul personajului Grandet alcătuind o listă a trăsăturilor sale:
Statura lui era una scundă (în textul original se spune exact: cinci picioare,
adică aproximativ 1,62 m);

Ca siluetă acesta era pătrat și îndesat;

 Faţa lui era rotundă, tăbăcită şi ciupită de vărsat;

Avea o bărbie dreaptă;

Buzele lui erau drepte, fără nici o curbă;

Dinţii îi erau albi;

Ochii lui aveau o expresie calmă şi devoratoare ;

Fruntea, era brăzdată de cute transversale, nu era lipsită de anume tuberanţe;

Părul îi era gălbui şi sur, era argintat şi auriu, cum spuneau unii tineri care nu-
şi dădeau seama ce ănsemnau aceste glume pentru domnul Grandet;

Avea nasul  borcănat la vârf, avea o gâlmă cu vinişoare, care era asociată cu o
pungă plină de venin;

Genunchii îi erau noduroşi;

Iar umerii erau largi.

Aceste detalii descriu în amănunt caracterul eroului:

bărbia dreaptă, ca şi buzele fără nici o curbă, care dovedesc:
-energia personajului,
-inflexibilitatea sa,
-uscăciunea inimii.

Ochii, expresia privirii, semnifică cruzimea, la fel ca şi dinţii cei albi,

caracteristici unui carnivor. Cutele transversale care brăzdează fruntea ne spun că
omul este un gânditor.
Grandet este descris ca o persoană foarte puternică, atât din punct de vedere fizic
cât şi moral.
 Este prototipul ţăranului francez al anilor ’30, bărbatul care trăieşte în aer
liber (aşa cum aflăm din aspectul tăbăcit a figurii sale).
Adjectivele care sunt atribuite oamenilor din oraş ne fac să ne gândim la impresia
puternică pe care Félix Grandet o produce asupra concetăţenilor săi: chiar dacă mai
există câte unul care glumeşte pe seama înfăţişării lui Grandet, acela este un tânăr
care încă nu a învăţat să îşi calculeze cuvintele.
Al doilea pas în studiul personajului Grandet este comportamentul său în societate,
descris pas cu pas în text.
Cealaltă faţetă a sa, cea de tată de familie şi stăpân al casei, este trasată odată cu
dezvoltarea acţiunii romanului.
Apucăturile acestui om erau foarte simple. Trebuie să remarcăm
adjectivul simple are face legătura cu, comportamentul lui, cu gesturile, cu vocea,
ma ales cu felul său de a vorbi.
Glasul său era blajin.
Felul de a vorbi: Vorbea puţin, de obicei se exprima în fraze mici, cuvintele sale
deveneau în multe momente incoerent, ceea ce avea ca rezultat un fel de
subevaluare a dogarului de către interlocutorul său.

Descrierea fizică şi cea a manierelor personajului oferă cititorului o imagine a lui

Grandet destul de precisă.
Tehnica lui Balzac de a realiza un portret este prin schiţarea unor
elementele a corpului uman, ale fizionomiei, şi fiecare dintre ele sunt însoţite de
câte un adjectiv.
Odată cu portretul fizic, în cazul lui Grandet, aceasta apare în text chiar
înainte de portretul propriu zis, portret care este completat de biografia
personajului, care, în acest roman, este un capitol important.

Astfel, aflăm care sunt marile realizări ale bătrânului dogar, începând cu agonisirea
unor moşii, imediat după Revoluţie, prin intermediul socrului său şi a unei mici
sume de bani dată acolo unde a trebuit, la un moment dat fiind chiar primar, el a
ştiut să acţioneze pentru el însuși, lăsând, totuşi, impresia că munceşte pentru
comunitate, sporindu-şi averea an după an.
Moştenind de la părinţii soţiei sale şi de la strămoşii lui, el a devenit omul cel mai
bogat din regiune.
Pentru a realiza această biografie, Balzac întocmeşte lista evenimentelor petrecute
și le descrie obiectiv, ca un istoric.
Intervenţiile personale ale scriitorului sunt foarte rare, doar descriu în
detaliu unii termeni ,părerile legate de Grandet sau de faptele sale nu-i aparţin lui
Balzac, ci oamenilor din Saumur, ceea ce permite o oarecare subiectivitate,
necesară pentru a înţelege mai bine poziţia personajului în oraşul său.
Mai întâi găsim aprecieri în legătură cu averea lui Grandet, pe care nimeni
(cu excepţia bancherului des Grassins şi a notarului Cruchot) nu o cunoaşte cu
precizie:

Cei care cunoşteau adevărata întindere a bogăţiei lui Grandet păstrau, cu

grijă, secretul. Dar, fără cuvinte, spuneau multe celor care ştiu să observe: arătau în
lume domnului Grandet un respect atât de mare, încât oamenii puteau măsura suma
capitalurilor fostului primar după cât de departe mergea consideraţia pe care i-o
arătau.

În acest fel a ajuns personajul nostru omul cel mai important de prin acele
locuri. Consecvent prinipiului său de a fi cât mai exact, naratorul omniscient spune
cititorului care este adevărata valoare a bunurilor lui Grandet, dar trebuie să
recunoaştem că inventarul prezentat cu obiectivitate nu reprezintă nimic,
aprecierea cititorului fiind legată de propria sa subiectivitate. De aceea, pentru a
înţelege bine personalitatea lui Grandet, trebuie să o judecăm prin prisma statutului
pe care acesta îl are la Saumur şi pe care îl aflăm prin opiniile concetăţenilor lui,
“citate” de către romancier.