TESTAMENT COMENTARIU

Tudor Arghezi, pe numele adevărat Ion N. Theodorescu, este un vârf al modernismului

interbelic, prin temperamentul artistic de substanţă, prin forţa de expresie şi estetica
novatoare, opera lui constituind nu numai o revoluţie literară formală, ci o izbitoare luptă
a eului cu lumea, o pendulare „între păcat şi înălţare, între materie şi spirit”. (Pompiliu
Constantinescu)

Poezia Testament, situată în fruntea volumului de debut Cuvinte potrivite (1927), reflectă
lirismul subiectiv şi constituie, poate, cea mai cunoscută şi elocventă artă poetică din
lirica românească. Alte poezii programatice argheziene sunt Portret, Rugă deseară, Ia
aminte, Flori de mucigai, Poetica etc.
În spirit modern, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune
artistică specific argheziană prin atotputernicia cuvântului ca forţă creatoare a
sensibilităţii lirice, prin funcţia expresivă şi estetică a revalorificării limbajului artistic.

Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie,

confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi
pronumele la persoana I - „voi lăsa”, „să schimbăm”, „am ivit”, „am prefăcut”, „făcui”,
„grămădii”, „mea”, „eu”, „mine”, prin mărcile lexico-gramaticale ale adresării directă,
pronume şi verbe la persoana a II-a, „să urci”, „aşaz-o”, „-ţi”, „tine”, „te” şi prin vocativul
„fiule”.

Structura şi compoziţia textului poetic

Modernismul
Modernismul poeziei Testament este argumentat prin structura compoziţională, cele
şase strofe inegale se constituie în secvenţe lirice ideatice, în care poetul îşi exprimă în
mod direct concepţia despre cuvânt, poezie şi creaţie artistică, accentuând condiţia
artistului în lume, idei ce înscriu poezia în specia artă poetică.
Tudor Arghezi
În sens conotativ, titlul Testament este sugestiv pentru ideea fundamentală a poeziei,
aceea a relaţiei spirituale dintre generaţii şi a responsabilităţii urmaşilor faţă de mesajul
primit de la străbuni. în sens denotativ, titlul ilustrează faptul că poezia este un „act
oficial” întocmit de poet, prin care lasă moştenire urmaşilor, averea sa, opera literară:
„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte”.
Tema
Tema este modernă şi exprimă concepţia despre artă a lui Arghezi, definind programatic
întreaga sa operă lirică, în care cuvântul este atotputernic, stăpân absolut al Universului,
iar creaţia literară este rodul harului divin şi al trudei. „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după
moarte / Decât un nume adunat pe-o carte. / În seara răzvrătită care vine / De la
strămoşii mei până la tine, / Prin râpi şi gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci, /
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă, / Cartea mea-i, fiule, o treaptă.”

Incipitul
Incipitul atestă lirismul subiectiv, fiind reprezentat de adresarea directă prin forma
negativă a verbului la persoana a II-a singular, având rolul de a accentua valoarea
deosebită a moştenirii, opera literară, bunul cel mai de preţ al poetului, pe care acesta o
lasă prin testament viitorimii: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume
adunat pe-o carte”.