Regina Elena

Majestatea Sa Regina-mamă Elena a României, născută Alteţa Sa Regală Principesa

Elena a Greciei şi a Danemarcei, la 3 mai 1896, mama Regelui Mihai, a fost fiica
Majestăţilor Lor Regelui Constantin I al elenilor şi Reginei Sofia, născută Principesă a
Prusiei. A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. A fost
strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al
Rusiei.
Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor
Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. Între 1940 şi 1947 a fost Regina-mamă a
României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne.
Tânăra principesă venită din Grecia şi Danemarca, posesoarea unei identităţi care
aduna în ea toată regalitatea europeană de secole, avea să joace un rol luminos în
întunecata istorie a secolului XX în România.
Posteritatea va avea, desigur, şansa să aprecieze mai bine cât de mult a însemnat
Regina-mamă Elena pentru ţară. Fiindcă afecţiunea, educaţia şi orizontul său
spiritual au jucat un rol hotărâtor în formarea fiului ei, Mihai, ca om şi ca Rege, într-
un timp al alienării, al iraţionalului, al cruzimii şi al autodistrugerii.
Regina Elena a avut o mare credinţă, despre care spunea că îi aduce putere, şi o
calitate importantă, înţelepciunea. Regina-mamă a fost, pentru întreaga ei familie, un
îndrumător plin de tact, nu pentru că ştia să dea sfaturi, ci pentru că poseda rara
calitate de a ști să înveţi din propriile greşeli pentru a te forma ca om. Deşi nu a fost
ocolită de suferinţă, ea nu s-a lăsat niciodată copleşită de amărăciune, o calitate pe
care fiul său a moştenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-şi fiul,
Regele Mihai, să-şi păstreze dreapta judecată în momente dificile, a fost una dintre
cele mai importante comori de care Regele şi ţara au beneficiat în acele vremuri.
Simţul umorului a fost o altă importană trăsătură de caracter a Reginei Elena, una
dintre armele secrete ale ei şi ale fiului său, Mihai.
Ca Regină-mamă a României, ea a fost curajoasă şi şi-a păstrat această calitate chiar
după ce a suportat exilul de atâtea ori, împrejurări care ar fi doborât o femeie mai
puţin hotărâtă sau cu mai puţină forţă spirituală. Chiar în timpul războiului, când s-a
confruntat cu nazismul, în încercarea de a-i ajuta pe evrei, a arătat o excepţională
tărie de caracter, urmărind ceea ce ştia că este drept şi bun, reuşind să aibă mereu o
prezenţă demnă. Implicarea sa în salvarea atâtor vieţi ale unor oameni de credinţă
iudaică, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, a fost recunoscută formal prin
acordarea postmortem, de către Memorialul Yad Vashem, a titlului de „Drept între
popoare“.
Urmează renunţarea la Tron a soţului ei şi plecarea lui în Franţa, apoi moartea
socrului şi venirea pe Tron a fiului ei de şase ani. A ştiut să stea alături de Regina
Maria, cu multă diplomaţie şi modestie, câştigând admiraţia şi afecţiunea ei. A fost
alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria şi încercând să şteargă
neajunsurile provocate de lipsa tatălui. A divorţat de Carol la 21 iunie 1928.
Venirea pe Tron a lui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung şir de
umilinţe, şicane şi nedreptăţi. În anul 1932 a plecat în exil la Florenţa, unde
cumpărase o casă pe care a numit-o „Vila Sparta“ şi a decorat-o cu un gust desăvârşit.
Când, la iniţiativa şi decizia generalului Antonescu, Regina-mamă revine în România,
în 1940, ţara şi fiul său aveau nevoie de ea mai mult ca niciodată. A stat în România,
alături de Regele Mihai, din 1940 până la 3 ianuarie 1948. Mai ales după 1945, a
trecut printr-una dintre cele mai grele şi mai neplăcute situaţii pe care cineva şi le-ar
putea imagina. Regina-mamă a fost un suport moral de neînlocuit pentru Suveranul
în vârstă de nouăsprezece ani, sfătuindu-l, încurajându-l şi, în special, înţelegându-l
în fiecare clipă.
Regina-mamă Elena a fost colonel onorific, conducând Regimentul 9 Roşiori, încă de
pe vremea când era Principesă a României, în anii ’20. În timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, unitatea militară s-a numit „Regimentul 9 Roşiori Regina Elena“.
Din 1945 şi până la plecarea din ţară, Regina-mamă şi fiul ei au fost singuri în faţa
tăvălugului sovietic. Cu curaj şi credinţă, uneori cu simţul umorului, ei au făcut faţă
acestor ani fără să dea semne de slăbiciune.
Regina-mamă a început, în 1948, ultimul şi cel mai lung exil din viaţa ei. A plecat din
nou la Vila Sparta şi i-a ajutat pe Rege şi pe tânăra lui familie. A fost mentorul
spiritual al Principesei Margareta, prima sa nepoată. Pentru Regina Ana şi pentru
Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria, Regina-mamă şi casa ei de la
Florenţa sunt un capitol de neşters din viaţa lor.
Cele două reședințe regale de astăzi, Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin sunt
puternic marcate de Regina Elena, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de
vedere estetic. Dintre ele, Castelul Săvârșin se dovedește a fi creația exclusivă a
reginei.
Astfel ,regina-mamă Elena rămâne un simbol al Familiei Regale şi un exemplu
european, nu doar prin nobleţea originii sale, ci şi prin valorile şi principiile în care a
crezut întreaga viaţă. Regina reprezintă un caz unic şi pentru că a fost nepoată a patru
regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soţie de Rege şi mamă de Rege.

Arthur Gould Lee îşi încheia astfel cartea dedicată Reginei-mamă Elena:

Dar ea îşi mai descoperise şi un echilibru interior, în care nu era loc pentru
regrete, amărăciuni sau iluzii, sau pentru altceva în afară de înţelegere şi
compasiune — un echilibru pe care poate că nu l-ar fi atins niciodată dacă n-ar
fi fost încercată de atâtea suferinţe, dacă viaţa ei ar fi fost întotdeauna
liniştită.64

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”