REGINA MARIA A ROMANIEI

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent,

Anglia – d. 18 iulie 1938, Castelul Pelișor, Sinaia, Regatul României) a fost
principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a
principelui devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama
regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-
Coburg și Gotha, a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata
reginei Victoria a Regatului Unit.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, Principele moștenitor al tronului
României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o
adoptase ca Principesă și, începând din 1914, ca Regină.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind

reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus
intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut
alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național
român.
Pe timpul războiului și-a acompaniat soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de
caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.

În perioada Conferinței de Pace de la Paris (1919), dar și după încoronarea, alături de

Regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a
participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român
reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele
Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau
sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
Regina României a fost o neînfricată luptătoare a

Patriei adoptive România și a Românilor, fondatoarea

a Comitetului Automobilelor Sanitare „Regina Maria” în

Franța, organizatoarea a numeroase spitale de campanie din

Primul Război Mondial, apărătoarea intereselor României

la Conferința de Pace de la Paris, membru-corespondent al

Academiei de Belle-Arte din Franța.

Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron
a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol
I. Era o perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea
Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga
societate românească era profund divizată în tabere ce susțineau fie
neutralitatea fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele
două alianțe aflate în conflict.

Prin moartea regelui Carol I se deblocase de la sine o stare politică

tensionată. În parlament noua pereche conducătoare este primită cu
căldură și speranță, fiind aclamați îndelung. „Ovațiile adresate noii
Regine în Parlament erau sincere. Publicul era conștient că loialitatea
fermă a Mariei față de cauza Aliaților a fost cea care îl sprijinise și va
continua să-l sprijine pe soțul ei de origine germană. «Ca Principesă
Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era și mai iubită”, spunea
Prințesa Callimachi.
Pe tot parcursul perioadei de neutralitate Maria a susținut realizarea
obiectivelor naționale prin alăturarea României de partea puterilor
Antantei. Având în vedere descendența sa regală anglo-rusă, dar și
popularitatea foarte mare de care se bucura în rândul populației, ea a fost
percepută în țările Antantei ca fiind unul dintre principalii factori de
influență în favoarea cauzei Antantei în România. „Regina Maria este de
două ori aliata noastră, odată prin naștere iar a doua oară prin inima ei”,
spunea ministrul Franței la București, contele Saint-Aulaire.
Legăturile Mariei cu casele regale rusă și britanică vor fi folosite de regele
Ferdinand și primul ministru Ionel Brătianu, regina trimițând, la solicitarea
acestora, o serie de lungi scrisori neoficiale regelui George al V-lea și țarului
Nicolae al II-lea, în care prezenta detaliat dorințele României de realizare a
unui stat național unitar, precum și justificările temeiurilor pe care se
bazează aceste dorințe. Regina Maria a reprezentat astfel o importantă
resursă diplomatică pentru conducerea statului român, care a putut astfel să
ocolească constrângerile neutralității și să își facă cunoscută poziția.
Împăratul Rusiei și Regele Angliei fiind amîndoi verii mei primari, era
ușor pentru mine să am legături neoficiale cu ei și desigur că eram gata
să-mi servesc țara pe orice cale. Avînd în vedere că atît Regele, cît și primul
său ministru aveau deplină încredere în mine, eram mai inițiată în
problemele și secretele de stat decît se obișnuiește în ce privește reginele.
—Regina Maria, Povestea vieții mele
După finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate prin
încheierea unui tratat politic și a unei convenții militare, România a intrat în război la 14/27
august 1916, declarând război Imperiului Austro-Ungar.

„Regina Maria a îmbrățișat cauza războiului precum alții o religie. Încă de la început ea se va
implica în organizarea și buna funcționare a serviciului de ambulanțe destinate frontului. Va
vizita zilnic spitalele militare și se va ocupa personal de coordonarea și aplanarea fricțiunilor
dintre diferitele organizații de Cruce Roșie prezente în România (pe lângă cea națională erau
prezente cele din Franța, Marea Britanie și Rusia).”

La sfârșitul lui noiembrie 1916, familia regală împreună cu conducerea politică a țării pleacă
în refugiu în Moldova. Aici ea își va continua cu tenacitate și hotărâre, activitățile de
coordonare a serviciilor sanitare.
După semnarea Armistițiului de la Focșani cu Puterile Centrale la 26 noiembrie
1917, relațiile dintre Regina Maria pe de o parte, regele Ferdinand, Ion I.C.
Brătianu și Barbu Știrbey se deteriorează, ca urmare a situării pe poziții divergente
privind acțiunea viitoare. Maria consideră armistițiul un angrenaj în care România
și-a prins mâna, în vreme ce Brătianu și Știrbey îl consideră o manevră diplomatică
menită să câștige timp. Evoluțiile viitoare vor confirma punctul de vedere al
reginei, din acel moment Puterile Centrale nefăcând altceva să „strângă șurubul
angrenajului” conducând în numai trei luni la semnarea umilitoarei păci separate.
După moartea Regelui Ferdinand și venirea la putere a fiului său,
Carol al II-lea (1930), acesta a reușit îndepărtarea Reginei Maria din
viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la
reședințele sale de la Balcic și Bran.

În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii
din Europa, revenind în țară în vara lui 1938, murind la reședința sa
de la Pelișor.
În perioada 8 iunie 1930 - 18 iulie 1938, Regina Maria a locuit izolată, majoritatea
timpului, la castelele sale din Bran și Balcic.

Castelul Bran a fost alături de palatul de la Balcic reședința cea mai dragă reginei
Maria. Regina a reușit să transforme nu doar castelul, ci și parcul domeniului Bran
într-o modernă și confortabilă locuință de vară. Domeniul predilect al reginei a fost
decorarea interioarelor și a saloanelor în stilul renașterii germane. În seria
transformărilor făcute la castel se înscrie și un ansamblu de încăperi: Salonul galben
al reginei Maria, salonul de muzică, cele două camere ale regelui Carol al II-lea și a
prințului Nicolae, Casa de ceai, Casa de musafiri, Casa personală nouă, locuința
personalului și grajdurile pentru cai. La reședința sa a amenajat și o impresionantă
grădină de trandafiri.
Castelul de la Balcic, aflat pe țărmul Mării Negre, a fost descoperit de
regina Maria într-o plimbare prin Dobrogea. Se pare că acest colț de lume
îi amintea de copilărie și de clipele frumoase petrecute în Malta.
Momentul descoperirii acestui loc este evocat de regină în cartea sa
„Casele mele de vis”: „Într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat
deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu
totul deosebit: am avut ca o simțire că locul acesta mă aștepta
dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în așteptarea lui.
A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de
la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella
Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima
Reginei a fost mutată la Bran.

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie

de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor
interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri
pentru copii.
Regina Maria a primit de-a lungul vieții sale următoarele ordine naționale sau ale altor
țări:
Ro1ocr.gif - Marea Cruce a ordinului Coroana României (România)
OrderofCarolI.ribbon.gif - Marea Cruce a ordinului Carol I (România)
Legion Honneur Chevalier ribbon.svg - Legiunea de Onoare (Franța)

Medaille militaire ribbon.svg - Medalia Militară (Franța)

Cavaliere OCI BAR.svg - Ordinul Coroana Italiei (Italia)
ImperialOrderCrownIndiaRibbon.gif - Ordinul Imperial al Coroanei Indiei (Marea Britanie)
Royal Red Cross (UK) ribbon.png - Ordinul Crucea Roșie Regală (Marea Britanie)
Royal Order of Victoria and Albert - ribbon bar.gif - Ordinul Victoria și Albert (Marea Britanie)
Order of St John (UK) ribbon.png - Ordinul Sfântului Ioan (Marea Britanie)
SRB Orden Belog Orla BAR.svg - Ordinul Vulturul Alb (Serbia)
Order of Saint Sava - Ribbon bar.svg - Ordinul Sfântul Sava (Serbia)
Order of Queen Maria Luisa (Spain) - ribbon bar.png - Ordinul Regina María Luisa (Spania)
Coroana Reginei Maria
CASTELUL PELIȘOR
BALCIC -CASTELUL REGINEI MARIA
BLAZONUL REGINEI MARIA