Istoricul casei regale din Romania

Familia Regală a României sau Dinastia

Română (numită uneori și „Casa Regală a României”,
însă denumirea generează confuzii) este o instituție regală
ce desfășoară, în numele României, activități publice de
reprezentare a națiunii. Ea este formată din membri
anume desemnați ai familiei Regelui, în succesiunea lor
dinastică.[1] Activitățile de reprezentare a națiunii au loc cu
respectarea prevederilor unui document juridic special,
intern, numit Statut al Familiei (în prezent, documentul
poartă denumirea oficială de Normele Fundamentale ale
Familiei Regale a României)
Familia Regală a României coboară, în linie genealogică
directă, din Familia Imperială de Hohenzollern-
Sigmaringen (familia din care făcea parte cel mai recent
împărat al Germaniei, Kaiserul Wilhelm al II-lea) și este
înrudită cu toate marile familii regale europene, inclusiv
cu Familia Regală Britanică (dinastia de Windsor), Familia
Regală a Spaniei, Familia Regală a Danemarcei, Familia
Regală a Greciei, Familia Regală a Franței (Bourbon)
și Familia Imperială a Rusiei (Romanov).
Familia Regală a României a fost întemeiată de Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit la 10
mai 1866 domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și
Valahiei, iar în 1881, după dobândirea independenței
statale, primul rege al României, schimbare consfințită prin
amendarea constituției. Țara a devenit „Republică
Populară” la 30 decembrie 1947, în urma unei lovituri de
stat comuniste în cursul căreia Regele Mihai I a fost forțat
să semneze un act de abdicare și apoi să părăsească țara
împreună cu restul familiei sale.
În 1866 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei și
al Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot
pus la cale de partidele vremii. Puterile europene au
recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe durata
domniei lui Cuza, de aceea în 1866 s-a pornit o activitate
diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinț străin.
Reședința familiei de Hohenzollern-Sigmaringen se află în
orașul Sigmaringen, în apropierea munților Pădurea
Neagră, nu departe de locul de unde izvorăște Dunărea.
Dinastia de Hohenzollern a dat numeroase personalități
istoriei medievale și moderne europene, cel mai de seamă
fiind Wilhelm I, rege al Prusiei apoi împărat al Germaniei.
Din ramura Hohenzollern-Sigmaringen se trage și Dinastia
Regală a României : Carol I, Ferdinand I, Carol al II-
lea, Mihai I. Prințul Karl Anton de
Hohenzollern și principesa Josefina, părinții lui Carol, au
avut 6
copii : Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich și Maria.
a putut Carol I să schimbe România în bine?

 Da. Marile sale merite includ: cea mai democratică constituţie din estul
Europei (1866), obţinerea indepedenţei în 1877, a construit 4000 de km
de cale ferată, am obţinut Dobrogrea (1878), modernizarea
Bucureştiului.
 de ce Regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Antonescu la 23 august
1944?

 Regele Mihai a acţionat pentru a urgenta ieşirea României din alianţa cu

Germania, pe care Antonescu amâna s-o realizeze, în pofida promisiunii
făcute în dimineaţa de 23 august 1944. Apoi, Antonescu voia să anunţe
Germania de acest lucru, fapt care ar fi dus la înlocuirea sa cu un guvern
colaboraţionist condus de Horia Sima.
de ce Regele Mihai a abdicat la 30 decembrie 1947?

 Pentru că a fost ameninţat cu omorârea a 1000 de studenţi.

de ce s-a destrămat România Mare? de ce am cedat Basarabia, nord-
vestul Transilvaniei şi Cadrilaterul?

 Pentru că a fost împărţită prin Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1949

iar, la 22 iunie 1940, a căzut singurul garant al integrităţii teritoriale a
României, Franţa.
de ce Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940? cu ce a plecat din
ţară?

 Tentativa Regelui Carol al II-lea de a preveni un regim dictatorial

eşuase. Regele devenise impopular iar Antonescu, Maniu şi Brătianu i-
au cerut să abdice. A plecat din ţară cu bunurile personale.
 Biografie Regii Romaniei

Regele Carol I:
1839 La 10 aprilie, la Sigmaringen, Germania, s-a nascut
Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-
Sigmaringen, pe numele sau complet Karl Eitel
Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-
Sigmaringen. A fost cel de-al doilea fiu al printului Karl
Anton si al sotiei sale, principesa Josephine. Familia sa
era inrudita cu familia lui Napoleon al III-lea si avea
relatii excelente cu acesta. Romania era in acea perioada
sub o influenta puternica a culturii franceze, iar
recomandarea de catre Napoleon a printului Carol a
valorat mult in ochii politicienilor romani, la fel ca si
rudenia de sange cu familia prusaca domnitoare. Ion
Brătianu a fost politicianul roman trimis sa negocieze cu
Carol si familia acestuia posibilitatea ca printul Carol sa
vină pe tronul Romaniei. După finalizarea studiilor
elementare s-a inscris la scoala de cadeti din Münster. A
fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus
Principatele Romane si, apoi Romania, dupa abdicarea
lui Alexandru Ioan Cuza.
1857 Termina cursurile Scolii de Artilerie din Berlin.
1866 Pana in acest an (cand a acceptat coroana Romaniei)
a fost ofiter german. A participat la al doilea razboi din
 Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia si al
Dybbøl, experiență care ii va fi de folos mai tarziu in
Razboiul ruso-turc.
Pe 10 mai, Carol a intrat in Bucuresti. Vestea sosirii sale
fusese transmisă prin telegraf si a fost intampinat de o
multime entuziasta de oameni, dornici sa cunoasca noul
conducator. La Baneasa i s-a inmânat cheia orașului. Si-
a rostit juramantul in limba franceza: "Jur sa pazesc
legile Romaniei, sa-i apar drepturile si integritatea
teritoriala". Domnia lui Carol I a inceput, de fapt, in
aprilie 1866, odata cu intrarea sa in tara, insa este
proclamat domnitor al Romaniei in ziua de 10 mai 1866.
Imediat dupa sosirea in tara, Parlamentul României a
adoptat, la 29 iunie, prima constituție a tarii, una dintre
cele mai avansate constitutii ale timpului, aceasta fiind
inspirata din constitutia Belgiei, care dobandise
independenta din 1831. Aceasta a permis dezvoltarea si
modernizarea tarii. S-a decis ca aceasta sa ignore
dependenta curenta a tarii de Imperiul Otoman (in
practica acest fapt a fost transpus in omiterea
constituționalizarii obligatiilor fata de Poarta), actiunea
care s-a constituit intr-un prim pas spre
independenta. Articolul 82 specifica: "Puterile
conducatorului sunt ereditare, pornind direct de la
Majestatea Sa, prințul Carol I de Hohenzollern-
Sigmaringen, pe linie masculina prin dreptul de
primogenitura (primului-născut), excluzând femeile.
Descendentii Majestatii Sale vor fi crescuti in spiritul
religiei ortodoxe."
1867 A devenit membru de onoare al Academiei Romane.
1869 Cand a fost ales principe al României, Carol nu era
casatorit si, conform constitutiei romane, aprobata de el
insusi, nu avea voie sa se casatoreasca cu o femeie de
origine romana. Principele a inițiat o calatorie in Europa
si mai ales in Germania, pentru a-si gasi o mireasa. In
final, a intalnit si luat de sotie pe Elisabeta de Neuwied
(3 noiembrie 1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele
mai putin potrivite, el fiind un barbat rece si calculat, iar
ea o visatoare notorie. Au avut doar un copil, principesa
Maria, nascuta pe 27 august 1871 si decedata pe 28
martie 1874. Aceasta a dus la o instrainare a celor doi
membri ai cuplului regal, Elisabeta nereusind sa-si
revina complet din trauma pierderii unicului copil.
Spre sfarsitul vietii lor, Carol si Elisabeta au reusit sa
găseasca o modalitate de a se intelege reciproc si au fost
descrisi ca fiind buni prieteni.
Lipsa de urmasi a cuplului regal al Romaniei a facut ca
Printul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele
lui Carol, sa devina următorul succesor la tronul
Romaniei.
1877 Carol I a comandat personal armata romana de la
Calafat impotriva redutelor turcesti de peste Dunare, de
pe afetul unui tun de asalt. Cand unul din proiectilele
artileriei turcesti a cazut mai aproape de rege, un soldat
a sarit sa-i scoată fitilul pentru a impiedica explozia dar
ajungand prea tarziu, inevitabilul s-a produs iar soldatul
a fost sfartecat de schije. Atunci Carol ar fi
exclamat: "Asta-i muzica ce-mi place !."
1878 Pentru consolidarea prestigiului personal si al tarii,
pe 9 septembrie a primit titlul de „Alteta regala”.
1877-1878 In timpul domniei sale, tara a obtinut
independenta deplina fata de Imperiul Otoman, dupa
un razboi efectiv intens, modern si foarte eficace
(cunoscut in istorie ca Razboiul de Independenta, dar si
ca Razboiul ruso-turc), in care contributia Romaniei a
fost decisiva.
1879-1914 Intre acesti ani a fost protector si presedinte de
onoare al Academiei Romane.
1880 In octombrie, Leopold renunta la tronul tarii in
favoarea lui Wilhelm, fiul sau cel mai mare.
1888 Wilhelm renunta la tronul Romaniei in favoarea
fratelui sau mai tanar, Ferdinand, care va deveni
principe de Romania, mostenitor al tronului si mai apoi
rege al Romaniei in ziua de 10 octombrie 1914.
1881 La 26 martie este proclamat rege, devenind astfel
primul rege al Romaniei. A fost primul monarh din
dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al carei nume se
transforma, incepand cu Regele Ferdinand I, in Casa
Regala de Romania, dinastie care va conduce tara pana
la proclamarea Republicii Populare Romane, in 1947.
Pe 15 martie, Constitutia a fost modificata pentru a
specifica, printre altele, faptul ca din acel moment seful
statului va fi numit rege. Ceremonia de incoronare a
avut loc pe 10 mai.
1912 Apare filmul „Independența României” (regia
Aristide Demetriade). Aceasta pelicula reprezinta
totodata si primul film istoric realizat in Romania. In
rolul lui Carol joaca regizorul Aristide Demetriade.
Celebra replica de pe front a regelui („Asta-i muzica
care-mi place!”) a fost inserata intr-un titlu de la
 inceputul filmului. Casa regala a sprijinit productia cu
fonduri si cu participarea armatei.
1913 Tot in timpul domniei lui Carol I in urma celui de-al
doilea razboi balcanic, terminat prin Tratatul de la
Bucuresti, din 1913, Romania obtine partea de sud a
Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.
1914 La 10 octombrie, se stinge din viata Carol I al
Romaniei, la Sinaia. In cei 48 de ani ai domniei sale (cea
mai lunga domnie din istoria statelor romanesti), Carol
I a obtinut independenta tarii, careia i-a si crescut imens
prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei
dinastii. A construit in muntii Carpati castelul Peles,
care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii
turistice ale tarii. Dupa Razboiul ruso-turc, Romania a
castigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului
pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa
lege noua provincie de restul tarii. Coroana regilor
Romaniei era fabricata dintr-o teava de tun turcesc
capturat la Plevna de armata romana sub comanda lui
Carol I. Poetul George Cosbuc a descris-o in volumul
"Coroana de Otel."

Regele Ferdinand I:

1865 La 24 august s-a nascut Ferdinand I, Rege al

României, Principe al Romaniei, Principe de
Hohenzollern-Sigmaringen, nascut Ferdinand Viktor
Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen. Nascut
in Sigmaringen in sud-vestul Germaniei, Printul
romano-catolic Ferdinand Viktor Albert Meinrad de
Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Printului Leopold
 de Hohenzollern-Sigmaringen si a Infantei Antonia a
Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a si a regelui
Ferdinand al II-lea, print de Saxa-Coburg si Gotha.
1888 Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului
său, regele Carol I al României, în noiembrie , după ce
mai întâi tatăl său a renunțat în 1880 și apoi fratele său
mai mare, Wilhelm, în 1886.
1889 Parlamentul României îl recunoaște ca prinț al
României. Guvernul român nu a cerut convertirea sa de
la catolicism la ortodoxism, însă a cerut ca viitori copii
să fie ortodocși, religia de stat a României.
Are o idila cu poeta Elena Vacarescu, domnisoara de
onoare a Reginei Elisabeta (relatie intrerupta la
interventia Consiliului de Ministri, care a reamintit
Principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se
poate casatori decat cu Principese de origine straina).
1890 A fost membru de onoare al Academiei Române.
1893 La 10 ianuarie, Prințul Ferdinand s-a casatorit cu
Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei
Victoria a Marii Britanii si a Tarului Alexandru al II-lea
al Rusiei. Au avut impreuna trei fii si trei fiice, cel mai
mare baiat, botezat Carol, urmand sa devina Regele
Carol al II-lea al Romaniei.
1914-1927 A fost protector și președinte de onoare al
Academiei Romane.
1914 Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani,
depunând juramântul solemn și promițând că va fi "un
bun român”.
1916 14/27 august deși rudă cu familia imperială ce
conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a
hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană și în special
 datorită reginei Maria, intrarea României în Primul
Război Mondial de partea Antantei împotriva
Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel
mai important pentru realizarea idealului României
Mari. Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe
câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din
teritoriul României fiind ocupat de către trupele
Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern român
s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și
familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în
care toate planurile păreau să se năruie.
1917 Moare de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele
Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși
familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul
Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu,
Ferdinand nu și-a pierdut speranțele. Astfel, el a refuzat
să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și
România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe.
1918 În cursul acestui an, anul de naștere al României
Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la București, în
fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de
Triumf, întâmpinat fiind de populația entuziastă.
1921 Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea
nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate
acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să
reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și
fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena
Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, Regele îl
desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai,
dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.
1922 La 15 octombrie Ferdinand a fost încoronat rege al
României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă la
Alba Iulia.
Viața politică internă în timpul domniei sale a fost
dominată de Partidul Național Liberal condus de frații
Ion și Vintilă Brătianu. Cucerirea Transilvaniei a lărgit
însă baza electorală a opoziției, a căror partide
principale s-au unit în ianuarie 1925 - octombrie 1926
pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
1927 Ferdinand a murit de cancer intestinal și a fost urmat
la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din
trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu
al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.[1]

Regele Carol al II-lea:

N 1893 La 15 octombrie se naste Carol al II-lea, Rege al

României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen. A fost
rege al României intre 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940,
când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului
sau Mihai. Cunoscut și sub numele de Carol Caraiman,
nume ales de tatăl său Ferdinand și folosit de Carol după
ce a fost dezmoștenit și radiat din Casa Regală de
Hohenzollern-Sigmaringen (între 1925 și 1930). Carol este
fiul cel mare al regelui Ferdinand al României și al soției
sale Regina Maria.
Carol a fost cunoscut pentru aventurile sale romantice
mai mult decât pentru calitățile sale de conducător
național.
1918 Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa,
Ucraina pe 31 august, în contradicție cu statutul casei
regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, ("Zizi"
Lambrino), fiica unui general roman.
1919 Căsătoria a fost anulată prin sentință a Tribunalului
Ilfov, dar relația dintre cei doi a continuat și ulterior s-a
născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor
Carol Lambrino.
1921 Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia pe 10 martie cu
Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei. În cadrul acestei
căsătorii s-a născut pe 25 octombrie, Prințul Mihai.
Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura
regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda
Lupescu"), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist
evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de
Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția
ofițerului de armată Ion Tampeanu.
1928 Carol și regina-mamă Elena au divorțat. Carol a avut
de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini.
Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit
regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut
o aventură și cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră,
din cartierul Crucea de piatră, la București. Episodul
este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de
familie.
1930 Întorcându-se în țară, pe 6 iunie în urma negocierilor
cu Iuliu Maniu (căruia îi promite ca renunta la relația cu
Elena Lupescu), Carol a fost proclamat rege după două
zile. El o exilează însă pe regina-mamă Elena și o aduce
pe Elena Lupescu la București. Domnia sa în următorul
deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influență
 implicat in acte de corupție, cel mai faimos fiind
Afacerea Skoda.
1938 In aceasta perioada Carol a încercat să influențeze
cursul vieții politice românești, în primul rând prin
manipularea partidelor Național Liberal și Național
Țărănesc și a unor grupări anti-semite și din ianuarie
1938 prin alegerea sa a miniștrilor. Pe 10 februarie
aceluiasi an a desființat partidele politice, ceea ce îi
asigura puterea supremă. Tot în 1938 a inițiat o reformă
administrativă de inspirație fascistă, prin care a
împărțit teritoriul României în zece ținuturi.
1940 Doi ani mai târziu, forțat de presiunea politică a
Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a
Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul
României Întregite, Carol a fost obligat să abdice în
favoarea administrației pro-germană a generalului Ion
Antonescu, în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se in
final în Portugalia.
1947 Carol și Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de
Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie , transformând-o pe aceasta
în Prințesa Elena de Hohenzollern.
Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. Se pare că atât
în timpul celui de-al doilea război mondial cât și în
perioada post-belică, Carol a făcut anumite încercări de
a-și recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic
intern sau extern.
1953 Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela
Regilor Portugaliei din Estoril.
2003 Rămășițele sale au fost aduse în România, fiind
reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeș, în afara
bisericii în care se odihnesc regii României. Regele
 Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de
Principesa Margareta și Principele Radu.[1]

Regele Mihai I:

1921 La 25 octombrie, la Sinaia, județul Prahova, România,

s-a nascut Regele Mihai I al României. A fost suveran al
României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și
între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.[2] Este fiul
legitim al Regelui Carol al II-lea și al Reginei-mama
Elena.[1] Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii
Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din
perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din partea
tatălui este nepot al Regelui Ferdinand I și al Reginei
Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin
al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul
celor mai importante familii regale și imperiale ale
Europei, printre ele numărându-se familiile regale
britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind
țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, Regina
Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai
Prusiei, Portugaliei șamd.[2]
1925 Principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară,
reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei
consoarte Alexandra a Marii Britanii, pentru a nu se mai
întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena
„Magda” Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei
doi stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Regele
Ferdinand era decis să nu tolereze din nou această nouă
 dovadă de nesupunere a fiului său, care dezertase și în
timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni,
precum Constantin Argetoianu, au pledat pe lângă rege
să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de
Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la
succesiunea tronului și din familia regală, primind
numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit
fiul lui Carol, Principele Mihai.[2]
1927 În acest an a început prima domnie a Regelui Mihai,
dupa moartea bunicului Sau, Regele Ferdinand I. Regele-
copil a fost tutelat de o Regența condusă de unchiul sau,
Principele Nicolae al României.
1930 După venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, în
iunie și dupa plecarea Reginei-mama în exil, Regele
Mihai a rămas în grija tatalui său, devenind din ce în ce
mai închis în sine și mai gânditor. Mihai I a primit titlul
de Mare Voievod de Alba Iulia.[1] Mama lui Mihai a fost
exilată la Florența, impunându-se de către Carol al II-lea
un regim draconic de vizitare, care permitea întâlnirea
mamei cu fiul doar pentru o vacanță de câteva
săptămâni, o dată pe an.[2]
1940 La 6 septembrie, în urma abdicarii tatălui său, Regele
Carol al II-lea, a redevenit Regele Mihai I.
În timpul războiului, Regele i-a imbărbatat pe ostașii
români care au luptat pentru reîntregirea țării, prin
recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost,
însa, de acord cu depasirea liniei Nistrului și cu
înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alaturi
de armatele Germaniei naziste.
1944 La 23 august, în ciuda refuzului Mareșalului
Antonescu, Regele a hotărât trecerea României în tabara
 aliaților săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat
razboiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de
oameni. S-a opus din toate puterile instaurării
autorițatilor comuniste (greva regală fiind apogeul
acestor încercari).
1947 La 30 decembrie, Regele Mihai a fost obligat să
abdice, sub amenintarea uciderii, în caz de refuz, a 1000
de tineri deținuti de comuniști. Actul abdicării, semnat
sub amenințare, este ilegal și lovit de nulitate. Mai mult,
actul nu a fost niciodată sancționat de Parlamentul
României.
1948 În ianuarie, Regele Mihai și Regina Ana au fost
exilați, odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au
locuit, pana la sfarșitul anului 1948, la Vila Sparta,
locuința Reginei-mamă Elena.
1949-1956 Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la
Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.
Pentru a-și caștiga existența, Regele și Regina au
construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.
1956 În acest an, Familia Regală s-a întors în Elveția.
Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană
"Lear Jeats and Co." din Geneva. Familia s-a mutat la
Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la cațiva
kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci și cinci
de ani.
1958 Regele a oprit colaborarea cu "Lear".
1959 A înfiintat o companie de electronică și de mecanisme
automate, denumita METRAVEL, pe care a vândut-o
cinci ani mai târziu.[1]
1990 După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion
Iliescu să întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992,
când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă.
1997 De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu și-a
primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost
retrocedate și o parte din proprietăți.[2]
2001 Începand cu acest an, Regele Mihai a militat pentru
interesele României, pentru intrarea României în NATO
și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat
respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei
de piața, păstrarea culturii naționale, respectarea
adevarului istoric, respectarea și garantarea proprietății
private, consolidarea statului de drept și a democrației în
țara noastră.
2004 Din acest an, Regele Mihai și Regina Ana locuiesc la
Aubonne, în Elveția. De marile sărbători creștine și în
funcție de angajamentele lor publice, Majestățile lor aleg
să fie alături de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie
la Palatul Elisabeta din București.[1]
2011 În iunie, președintele în funcție, Traian Băsescu, a
declarat la un post de televiziune din Romania că
"continuăm să considerăm că abdicarea Regelui Mihai a
fost un mare act patriotic, nu, a fost un mare act de
trădare a interesului național al României". Acesta a mai
spus că, pentru toată lumea, generalul Ion Antonescu
rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor și
țiganilor însă toată lumea uită că România avea un șef de
stat.[3] Declarațiile presedintelui Basescu au starnit o
furtuna în mediul politic cât și mass-media. La 25
octombrie, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani,
 Regele Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite
ale Parlamentului României.[2]
2017 La 5 decembrie, fostul rege Mihai I al Romaniei, s-a
stins din viata la varsta de 96 de ani, in Aubonne,
Elveția .
 Contributia monarhiei la Marea Unire

În aceste triste împrejurări, un eveniment de o deosebită

importanţă pentru români s-a desfăşurat la 27 martie/9
aprilie 1918, când Basarabia s-a declarat unită cu
România.

Puterile Centrale au insistat pe lângă guvernul

Marghiloman ca Tratatul de Pace de la Bucureşti să fie
ratificat de Parlament. După lungi discuţii tensionate, la
15 iunie 1918, Tratatul a fost votat de Parlament şi
înaintat regelui spre promulgare. Regele Ferdinand a
refuzat să ratifice acest document, în ciuda presiunilor
Puterilor Centrale. În urma victoriilor Aliaţilor pe Frontul
Apusean, cu Germania înfrântă, tratatul a fost anulat. În
acest context, guvernul generalului Constantin Coandă
a proclamat imediat mobilizarea generală şi, la 28
octombrie/10 noiembrie 1918, România a reintrat în
război. Astfel, în aprilie 1919, respingând un atac ungar,
armata română a intrat în defileul Apusenilor şi a ocupat
oraşele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea, ajungând
până la Tisa. Armata lui Bela Kun a atacat armata
română pe Tisa, care a respins atacul şi a preluat
ofensiva, oprindu-se la Budapesta, pe care a ocupat-o
la 4 august, potrivit volumului ''Istoria României în date''
(Editura Enciclopedică, 2004).
 Întrunit la 15/28 noiembrie, Congresul general al
Bucovinei a votat în unanimitate ''Unirea necondiţionată
şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la
Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României''.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost

convocată o Adunare Naţională a Românilor din
Transilvania şi Ungaria, în care au fost aleşi 600 de
deputaţi pe bază de vot universal şi 628 de
reprezentanţi ai organizaţiilor şi societăţilor culturale,
reprezentanţi ai românilor din Transilvania, Banat,
Crişana, Maramureş. Cei 1.228 de deputaţi s-au reunit
în sala Cazinoului din Alba Iulia şi au decis în
unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului cu România. S-a constituit, de
asemenea, Marele Consiliu Naţional Român, format din
200 de membri aleşi şi 50 de membri cooptaţi. A doua
zi, acest Consiliu a numit un guvern provizoriu, Consiliul
Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Acesta
a trimis o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul
de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al
României), care, la 1/14 decembrie, a înmânat
declaraţia de la Alba Iulia regelui Ferdinand I. La 11/24
decembrie, regele Ferdinand a promulgat decretul de
sancţionare a unirii, totodată, şi a Bucovinei şi
Basarabiei.

În ziua în care, la Alba Iulia, Transilvania se unea cu

România, desăvârşindu-se astfel statul naţional unitar
român, regele Ferdinand şi regina Maria se reîntorceau
în Capitală, alături de armata română, după doi ani
 petrecuţi în refugiu la Iaşi. În primăvara anului 1919,
regele împreună cu regina Maria, au vizitat mai multe
oraşe din Transilvania. În mai 1920, regele s-a aflat în
Bucovina, mergând la Suceava, Putna şi Cernăuţi. A
participat, la 24 octombrie 1930, la inaugurarea
Universităţii româneşti din Cernăuţi. Regele Ferdinand
a vizitat Basarabia, întâlnindu-se şi discutând, la
Chişinău, cu fruntaşi politici şi oameni de cultură.

Tratatele de pace din cadrul Conferinţei de Pace de la

Paris (sistemul Versailles) din 1919-1920 au
recunoscut înfăptuirea unităţii statale naţionale - unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din

Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui
Ferdinand I şi a reginei Maria. Coroanei regale de oţel
a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, i s-au adăugat
însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei,
simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice
româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

În plan intern, regele Ferdinand I a sprijinit iniţiativele ce

au determinat schimbări importante în structura
economică, social-politică şi culturală a României:
reforma electorală, bazată pe votul universal (pentru
bărbaţi), reforma agrară (promisă de rege, pe front, în
1917, ca un act de justiţie socială, dar şi ca o
recunoaştere a contribuţiei ţăranilor în haine ostăşeşti
la războiul de întregire naţională). Totodată, a fost
promulgată o nouă Constituţie (28 martie 1923), prin
care s-a asigurat temeiul juridic pentru dezvoltarea
României Mari. A avut, de asemenea, o contribuţie
importantă la dezvoltarea cultural-ştiinţifică a ţării,
potrivit volumului ''Enciclopedia şefilor de stat şi de
guvern ai României'' (Nicolae C. Nicolescu, Ed.
Meronia, 2011).

Suveranul s-a confruntat cu o gravă criză dinastică

provocată de principele Carol, care în trei rânduri
(1918, 1919, 1925) a renunţat la drepturile şi
prerogativele ce-i reveneau în calitate de principe
moştenitor la Tronul României. La 4 ianuarie 1926,
Adunarea Naţională Constituantă a adoptat legile prin
care se accepta renunţarea principelui Carol la tronul
României, se modifica Statutul Casei Regale,
principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi
se constituia o Regenţă care să exercite prerogativele
suveranului, în cazul că acesta ar ajunge pe tron
înainte de vârsta majoratului. Regenţa se compunea
din trei persoane: principele Nicolae, patriarhul Miron
Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În tot acest timp, sănătatea regelui Ferdinand s-a

deteriorat continuu. La 27 mai 1927, suveranul a plecat
din Bucureşti şi s-a retras la vila sa de la Scroviştea. A
murit la 20 iulie 1927, la Sinaia şi a fost înmormântat la
Curtea de Argeş, alături de regele Carol I şi de regina
Elisabeta. În aceeaşi zi, nepotul său, principele Mihai
(în vârstă de şase ani) a devenit rege al României,
atribuţiile sale fiind exercitate de Regenţa stabilită la 4
ianuarie 1926.