MONARHIA

DIN
ROMANIA

BOLTASU ADINA
XII C
Istorie
 MONARHIA CONSTITUTIONALA

• a fost, oficial, forma de guvernământ a României între 1881 (anul

încoronării ca Rege a Principelui Carol I, aflat pe Tron din 1866) și 1947
. De facto, existența monarhiei în România este mult mai veche, fiindcă
titlul istoric de Domn (voievod) al Țărilor Românești poate fi asimilat cu
acela de prinț (principe) sau rege, iar prima constituție românească este
considerată a fi Regulamentul Organic. Între 1881 și 1947, țara a fost
condusă de patru suverani coborâtori din familia de Hohenzollern-
Sigmaringen, o ramură cu veche tradiție a Familiei Imperiale germane
 VENIREA LUI CAROL I PE TRON
• Pe fondul instabilității interne care s-a instalat odată cu abdicarea forțată a domnitorului 
Alexandru Ioan Cuza, abdicare de care a fost responsabilă „monstruoasa coaliție”, a apărut
ideea (mai veche de altfel) aducerii unui prinț străin. Sensul politic unei astfel de acțiuni era de a
contracara poziția externă potrivnică formării statului român unitar, existentă în rândul imperiilor
istorice vecine care erau obișnuite să domine spațiul românesc. Prin punerea în fruntea
României a unui reprezentant din dinastiile recunoscute în Europa, se făcea pe placul unora
dintre acești puternici potrivnici. Agitația internă a fost urmată și de una externă – unele puteri
străine ridicau întrebarea dacă unirea celor două principate române ar mai putea fi recunoscută
în continuare. Rusia chiar sprijinea zgomotos tendințele separatiste, organizând manifestații la 
Iași, la care a participat chiar mitropolitul Moldovei. În consecință, pentru a depăși cât mai
repede aceste momente de nesiguranța politică statală, românii au urmat exemplul grecesc și au
propus aducerea unui principe străin. În acest sens i s-au făcut propuneri prințului de Flandra,
mezinul regelui Leopold I al Belgiei. Acesta însă a refuzat, neavând garanția marilor puteri, astfel
că după mai multe discuții interpartinice, s-a hotărât aducerea în țară a prințului Carol de 
Hohenzollern-Sigmaringen. Astfel, marile puteri ar fi fost puse în fața faptului împlinit, iar unitatea
națională ar fi fost păstrată. Totuși, din precauție, planul a fost păstrat secret, până ce noul domn
a fost adus în țară, cu sprijinul Franței, simpatizantă a unui stat unitar român, după care a
început procesul anevoios de recunoaștere internaționala a domniei lui Carol I.
 Carol de Hohenzollern
• Principele Carol s-a născut la 7 aprilie 1839 fiind al doilea fiu al prințului Carol
Anton de Hohenzollern-Sigmaringen si al prințesei Josefina de Baden si a
avut o copilărie liniștită petrecuta in domeniul familiei de la Sigmaringen. Apoi
petrece cu frații săi mai tineri un timp mai îndelungat în Dresda, într-un institut
de educație militară. Din 1857 pana în 1866 a fost ofițer în Berlin, făcând
parte la început din garda de artilerie, iar mai târziu în regimentul al doilea de
dragoni. Și-a întrerupt serviciul de doua ori călătorind în S Franței, Spania și
în Africa de N. A doua oară a stat in Bonn un semestru întreg ca să studieze.
A mai făcut calatorii mai scurte în Anglia, Portugalia, Paris, în zona Rinului și
în Elveția. În 1862 preia comanda diviziei XIV din Düsseldorf, unde s-a întors
ca guvernator al provinciilor renane și al Wesfaliei, după ce a primit a fi
ministru președinte al Prusiei de la 1859 la 1862 la rugămintea prietenului său
prințul regent Wilhelm. Carol nu se simțea bine in atmosfera reacționară a
societății berlineze. Anii aceștia care au părut a fi pustii și grei au avut o mare
însemnătate pentru viața sa de mai apoi. A legat relații intime cu familia regală
a Prusiei, totuși nu a avut niciodata legături de prietenie cu Bismark,
conducătorul politic al Prusiei (cancelarul i-a purtat chiar dușmănie principelui
pentru ca pe vremea războiului franco – prusac acesta a simpatizat cu
Franța). Prin 1863 se părea că viitorul său se va decide înspre Franța,
Napoleon poftindu-l sa stea la el și era cât pe ce să-i aranjeze o căsătorie cu
o rudă, dar pentru ca regele Wilhelm nu și-a dat acordul, aceasta nu s-a mai
realizat. În timpul războiului in 1864 a fost ofițer de ordonanța al prințului de
coroană ceea ce i-a permis să urmărească și să participe direct la toate
evenimentele conflagrației. De la 8 februarie până la 15 mai a stat în
Schleswig-Holstein, a făcut cu statul major toate drumurile și a participat la
lupte.
 FERDINAND I
• Domnia lui Ferdinand începe, aşadar, într-o perioadă grea pentru România.
Războiul european izbucnise şi, în scurtă vreme, devine clar că va dura mai
mult decât se credea. România alesese calea neutralităţii, dar toată lumea –
de la rege, la oamenii politici şi până la românii de rând – ştia că aceasta nu
era decât o soluţie de moment şi că va veni vremea ca ţara să se alăture
unei tabere sau alteia.
• La fel ca şi unchiul său, Ferdinand putea fi influenţat de originile sale
germane. Spre deosebire de Carol însă, a cărui soţie era tot nemţoaică,
Ferdinand a fost supus nu doar presiunii populare, dar şi presiunii din
partea soţiei sale, Maria, cea mai activă susţinătoare a Antantei. În cele din
urmă, în vara lui 1916, Ferdinand, respectând dorinţa majorităţii, declară
război ţării sale de origine şi intră în conflict de partea Antantei, în speranţa
că această alianţă va asigura României unirea cu Transilvania. 
 Carol al II-lea al României 
• a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 
1940. Carol a fost primul născut al regelui 
Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria,
dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-
Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand
în Principe al României). După accederea la tron a părinților
săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a
remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea
 din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce
a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de
tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă
călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe
principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie
1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a
părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, 
renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu 
Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a
moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.
 MIHAI I AL ROMANIEI

•  a domnit ca Rege al României între 20 iulie 

1927 și 8 iunie 1930, precum și între 
6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A
fost unul dintre puținii foști șefi de stat din
perioada celui de-al Doilea Război Mondial
 care au trăit și în secolul XXI. Fiu al 
principelui moștenitor Carol, Mihai a
moștenit de la naștere titlurile de principe al
României și principe de Hohenzollern-
Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu[13]
).
 MONARHIA SI PRABUSIREA ROMANIEI MARI

• Prăbuşirea României Mari în vara lui 1940, prin cedarea forţată a Basarabiei, nordului Bucovinei,
Transilvaniei şi a Cadrilaterului, pune capăt domniei lui Carol al II-lea. El nu avea cum să
supravieţuiască politic acestui dezastru pentru care se făcea, în bună măsură, responsabil. De aceea,
la 6 septembrie 1940, el este obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, tronul revenind
fiului său, Mihai. Carol va pleca în exil alături de Elena Lupescu şi nu se va mai întoarce niciodată
în România. El moare în Portugalia, în 1953.
• La momentul celei de-a doua urcări pe tron, Mihai avea 19 ani. La fel ca prima dată, el rămâne în
afara afacerilor politice. În aceeaşi zi în care e proclamat rege, Mihai semnează un decret prin care
îi acordă generalului Antonescu puteri depline.
• În perioada guvernării antonesciene, regele Mihai este ţinut departe de toate problemele politice,
inclusiv de decizia intrării în război alături de Germania nazistă. Antonescu vedea în Mihai un copil
lipsit de experienţă care nu poate juca niciun rol în conducerea statului, mai ales pe timp de război.
 REGII ROMANIEI

• Monarhia a legat practic România de marile case regale ale Europei. Instalarea unui principe străin la cârma
ţării într-un moment istoric dificil a fost una dintre deciziile cele mai inspirate în contextul acelor vremuri.
• Independentă, unirea cea mare şi modernizarea statutului roman au avut un numitor comun: monarhia. Carol
I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I.
• Familia regala a Romaniei provine din una dintre cele mai proeminente case domnitoare din Germania Evului
Mediu si din intreaga istorie Europei: Dinastia Hohenzollern.
 Abdicarea şi exilul

• După 1945, în condiţiile în care România intră în

sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, regele Mihai
a încercat să facă tot posibilul pentru supravieţuirea
regimului democratic. El va fi însă depăşit de
situaţie;în pofida mai multor încercări de a rezista
presiunilor comuniste şi de a obţine sprijin din
partea anglo-americanilor, regele Mihai nu reuşeşte
să oprească procesul de comunizare a României. În
cele din urmă, el este forţat să abdice la 30
decembrie 1947 şi, la câteva zile după aceea, să
părăsească ţara transformată în Republică Populară.