tema: 

Rolul femeilor în Casa Regală a României.

Bibliografie:

Ileana, principesă de România, arhiducesă de Austria- Agra Baroti-Gheorghe

Missy, regina României - Guy Gauthier

Ferdinard I, întemeietorul României Mari  - Eugen Wolbe

Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României - Gabriel Badea- Păun

Ultima romantică, viața reginei Maria a României - Hannah Pakula

Acvile și Lei, o istorie a monarhiilor balcanice - Guy Gauthier

Cuprins:

I. Capitolul 1: Casa Regală a României- Carol I și întemeierea dinastiei de Hohenzollern

II. Capitolul 2: Regina discretă – Elisabeta a României
III. Capitolul 3: Maria, adevăratul rege al României
IV. Capitolul 4: Finalul unei lumi: Elena a României versus Elena Lupescu
V. Bibliografie
 Capitolul 1: Casa Regală a României- Carol I și întemeierea dinastiei de Hohenzollern

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza,care a avut o influență deosebită asupra Principatelor
Unite, reușind în anii de domnie asumați să realizeze o structură unitară a statului român, să
occidentalizeze societatea românească și să înfăptuiască numeroase reforme, printre care cea a
învățământului, cea a armatei, cea fiscală și cea agrară, conducătorii loviturii de stat au format
un guvern provizoriu, puterea executivă fiind încredințată unei Locotenențe Domnești,
formată din Nicolae Golescu, ministru de Interne și de Război sub Cuza; Lascăr Catargiu,
unul dintre fruntașii conservatori și generalul Nicolae Haralambie, prefectul de poliție al
Bucureștilor. Ion Ghica, pașoptist și unionist, a devenit prim-ministru și ministru de Externe.
Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile
europene permiseseră unirea principatelor Moldovei și Țării Românești, iar acum țara risca să
ajungă la dizolvarea acestei uniri. Ion C. Brătianu, călătorește în Germania și se întâlnește
la Düsseldorf cu Carol și cu tatăl său, obținând acordul acestuia de a deveni principe. Brătianu
a telegrafiat guvernului provizoriu că obținuse acordul lui Carol.

Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la
experiența dobândită de Brătianu și Rosetti pe parcursul revoluției pașoptiste; astfel el,
practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe
ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care
exista între țara sa și Imperiul Austriac. Nici chiar în țara sa de origine nu era bine văzută
această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a
avertizat mai mult sau mai puțin amical că va fi nevoit să sărute "papucul Sultanului", fapt în
sine care a fost ocolit de Carol și de predecesorul acestuia). După ce a pășit pe teritoriul țării,
punând prima dată piciorul pe pământ românesc în localitatea Drobeta-Turnu Severin la 1/12
mai 1866 (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoțit mai
departe cu trăsura până la podul Mogoșoaiei. Traseul prin țară, de la Turnu
Severin la București, a cuprins orașele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de
Argeș, Câmpulung și Târgoviște, vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie
drept „Drumul lui Carol”. În volumul biografic CAROL I (editat în 1906 de Paul Lindenberg
după jurnalul regelui) se menționează cu lux de amănunte alt traseu parcurs uneori direct
peste câmpuri, spre București cu opriri foarte scurte și schimbări ale cailor, respectiv Turnu
Severin - Craiova - Slatina - Pitești, cu înnoptare numai la moșia boierilor Golești și pornire în
dimineața următoare spre București. Alte surse confirmă semnarea chiar la Golești a primului
act de grațiere a Mitropolitului Moldovei, judecat pentru revolta sa împotriva unirii
principatelor.

Pe 10/22 mai 1866[20] Carol a intrat în București. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin
telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni, dornici să
cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Cuplul regal a fost
binecuvântat în aceeași zi în Dealul Mitropoliei de către Nifon, mitropolitul
Ungrovlahiei[21] care l-a invitat să depună jurământul pe legile țării.

Colonelul Haralambie citește formula de jurământ românesc comunicată prințului în traducere

franțuzească: „Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea
teritoriului.”, după care prințul Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, rosti în românește, cu
voce fermă: Jur[22].

Din acest moment începe domnia lui Carol I. Proclamat domnitor al României în ziua de

10/22 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în data de 14 martie 1881, când este proclamat
rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din
dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu regele
Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce țara până la
proclamarea Republicii Populare Române în 1947.