Unitatea 8

România modernă

Fișe biografice pentru trei dintre personalitățile

României moderne
1. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, în 1820. Şi-a
făcut primele studii la un pension din Iaşi, apoi şi-a luat diploma de
bacalaureat la Paris. A fost printre cei care au participat la
revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de
generaţie, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de
creare al unui stat românesc puternic.

A fost preşedinte al judecătoriei Covurlui, iar în 1856 devine

pîrcălab de Galaţi, funcţie din care îşi va da demisia în semn de
protest faţă de falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc. Cum
marile puteri deciseseră să accepte unirea Moldovei cu Ţara
Românească, Alexandru Ioan Cuza va fi ales şi domn al Moldovei pe
5 ianuarie 1859 şi al Tării Româneşti, pe 24 ianuarie 1859, primul
pas spre înfăptuirea României moderne. Domnia sa, din 1859 si până
în 1866 a reprezentat alţi pași spre modernizare prin realizarea
unirii depline, cu doar un domn, un Guvern şi o Adunare, dar şi prin
realizarea unor reforme importante, printre care cea agrară şi cea
a învăţământului, dar şi adoptarea unei noi legi fundamentale.

În 1866 Al. I. Cuza este forţat să abdice, statul român fiind

acum gata de o nouă etapă, cea a unui prinţ străin care să continue
opera sa modernizatoare.
 Plecat în exil ajunge la Viena, apoi la Paris, Florenţa şi
Heidelberg, în Germania. Va muri la doar 53 de ani. Va fi
înmormântat iniţial la Biserica domnească de lângă Palatul de la
Ruginoasa, conform dorintei sale, pentru ca mai apoi trupul său să
fie adus la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

2. La 20 aprilie 1839, la Sigmaringen, Germania, s-a

născut Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-
Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich
Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen. A fost cel de-al
doilea fiu al prinţului Karl Anton şi al soţiei sale, principesa
Josephine. Familia sa era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea
şi avea relaţii excelente cu acesta. România era în acea perioadă
sub o influenţă puternică a culturii franceze, iar recomandarea de
către Napoleon a prinţului Carol a valorat mult în ochii politicienilor
români, la fel ca şi rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare.
Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol
şi familia acestuia posibilitatea ca prinţul Carol să vină pe tronul
României. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la şcoala
de cadeţi din Münster. A fost domnitorul, apoi regele României,
care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea
lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1857 termină cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin, iar

până în 1866 acest an (când a acceptat coroana României) a fost
ofiţer german. A participat la al doilea război din Schleswig, mai
ales la asaltul citedelei Fredericia şi al Dybbøl, experiență care îi
va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc.
 Pe 10 mai, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale
fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime
entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La
Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Şi-a rostit jurământul în limba
franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi
integritatea teritorială". Domnia lui Carol I a început, de fapt, în
aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară, însă este proclamat
domnitor al României în ziua de 10 mai 1866.

Imediat după sosirea în ţară, Parlamentul României a adoptat,

la 29 iunie, prima constituție a ţării, una dintre cele mai avansate
constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia
Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Aceasta a permis
dezvoltarea şi modernizarea ţării. S-a decis ca aceasta să ignore
dependenţa curentă a ţării de Imperiul Otoman (în practică acest
fapt a fost transpus în omiterea constituţionalizării obligaţiilor
faţă de Poartă), acţiunea care s-a constituit într-un prim pas spre
independenţă. Articolul 82 specifică: "Puterile conducătorului sunt
ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prințul Carol I de
Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de
primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii
Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe."

În 1867 este numit membru de onoare al Academiei Române.

În 1869 când a fost ales principe al României, Carol nu era

căsătorit şi, conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu
avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine româna.
Principele a inițiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania,
pentru a-şi găsi o mireasă. În final, a întâlnit şi luat de soţie pe
Elisabeta de Neuwied (3 noiembrie 1869). Mariajul lor a fost unul
dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat,
iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria,
născută pe 27 august 1871 şi decedată pe 28 martie 1874. Aceasta
a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta
nereuşind să-şi revină complet din trauma pierderii unicului copil.
Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o
modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind
buni prieteni. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca
Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să
devină următorul succesor la tronul României.

În 1877 Carol I a comandat personal armata romană de la

Calafat împotriva redutelor turceşti de peste Dunăre, de pe afetul
unui tun de asalt. Când unul din proiectilele artileriei turceşti a
căzut mai aproape de rege, un soldat a sărit să-i scoată fitilul
pentru a împiedica explozia dar ajungând prea târziu, inevitabilul s-
a produs iar soldatul a fost sfârtecat de schije. Atunci Carol ar fi
exclamat: "Asta-i muzică ce-mi place !."

În 1878 pentru consolidarea prestigiului personal şi al ţării,

pe 9 septembrie a primit titlul de "Alteţa regală". În timpul
domniei sale, ţară a obţinut independenţă deplină faţă de Imperiul
Otoman, după un război efectiv intens, modern şi foarte eficace
(cunoscut în istorie ca Războiul de Independenţă, dar şi ca
Războiul ruso-turc), în care contribuţia României a fost decisivă.

Între 1879-1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al

Academiei Române.
 În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul tării în favoarea
lui Wilhelm, fiul său cel mai mare, însă în 1888 Wilhelm renunţă la
tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care
va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi
rege al României în ziua de 10 octombrie 1914.

La 26 martie 1881 este proclamat rege, devenind astfel

primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia
Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând
cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va
conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române, în
1947.

Pe 15 martie, Constituţia a fost modificată pentru a

specifica, printre altele, faptul ca din acel moment şeful statului
va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai.

În 1912 apare filmul "Independența României" (regia Aristide

Demetriade). Această peliculă reprezintă totodată şi primul film
istoric realizat în România. În rolul lui Carol joacă regizorul
Aristide Demetriade. Celebra replică de pe front a regelui („Asta-i
muzică care-mi place!”) a fost inserată într-un titlu de la începutul
filmului. Casa regală a sprijinit producţia cu fonduri şi cu
participarea armatei.

În 1913 tot în timpul domniei lui Carol I în urma celui de-al

doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din
1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la
Bulgaria.

La 10 octombrie 1914, se stinge din viaţă Carol I al României,

la Sinaia. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din
istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării,
căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus
bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş,
care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice
ale ţării. După Războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar
Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi
Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării. Coroana
regilor României era fabricată dintr-o ţeavă de tun turcesc
capturat la Plevna de armata romană sub comanda lui Carol I.
Poetul George Coşbuc a descris-o în volumul "Coroana de Oţel."

În 1977 apare filmul Războiul Independenţei (Pentru Patrie),

regia Sergiu Nicolaescu. Această producţie a fost realizată la
centenarul Războiului, reprezintă primul film creat în perioada
comunistă care îl arată pe regele Carol într-o lumină pozitivă. Rolul
său a fost jucat tot de către regizorul filmului, Sergiu Nicolaescu.
La 8 mai 2009 a avut loc premiera filmului "Carol I - Un Destin
pentru România", tot în regia lui Sergiu Nicolaescu.

3.Ion C. Brătianu. Născut într-o familie de proprietari de

pământuri în Țara Românească , s-a înrolat în armată în 1838 , dar
în 1841 s-a mutat la studii la Paris . Întorcându-se acasă, a
participat împreună cu prietenul său Constantin Alexandru Rosetti
și alți tineri politicieni la Revoluția muntenească din 1848 ,
îndeplinind funcțiile de prefect de poliție în guvernul provizoriu
format de revoluționari.

Cu toate acestea, restaurarea care a urmat înfrângerii

revoluționarilor l-a forțat curând pe Brătianu în exil. A găsit din
nou refugiu la Paris și aici a lucrat pentru a influența opinia publică
franceză în favoarea unirii și autonomiei Principatelor Danubiene ;
cu toate acestea, această activitate nu a fost bine privită de către
autoritățile franceze și în 1854 Brătianu a fost mai întâi arestat și
încarcerat, apoi închis într-un loc izolat. În cele din urmă a reușit
să se întoarcă în Țara Românească în 1856 . A fost membru al
francmasoneriei.

Ion I. C. Brătianu a avut o traiectorie politică fulminantă,

purtând povara grea a numelui pe care îl avea. Numele său a
reprezentat un mare avantaj, dar el era conştient că trebuia să îl
onoreze. Timp de două decenii a făcut şi a desfăcut guverne, iar
întreaga clasă politică a ascultat de vocea sa. Regele Ferdinand I a
fost puternic influenţat în deciziile sale de fruntaşul liberal, pe
care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-
a atras de la opozanţi renumele de „rege neîncoronat”. Reformele
adoptate pentru consolidarea statului naţional unitar român, faptul
că a fost unul dintre principalii ctitori ai României Mari, ideal
secular al poporului român, i-au determinat pe istorici să-l
numească cel mai mare om politic şi bărbat de stat al României din
toate timpurile, „o adevărată şcoală politică”.

Un moment tensionat din viaţa fruntaşului liberal se consumă

pe 8 decembrie 1909. Primul ministru a fost victima unui atentat,
fiind împuşcat de un anume Gheorghe Stoenescu, lucrător C.F.R., în
timp ce se îndrepta spre casă de la şedinţa Senatului. Ulterior,
atentatorul a declarat că dorea să dea un exemplu clasei politice,
considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului
zilnic. După două săptămâni a fost votată „Legea Orleanu”, care
interzicea dreptul la asociere şi la grevă pentru salariaţii statului,
dar garanta libertatea muncii [5]. Încă de la începutul primului său
mandat, primul ministru pleda pentru înfăptuirea reformelor
agrară şi electorală, revizuirea Constituţiei. Brătianu a propus
regelui extinderea dreptului de vot prin înfiinţarea colegiului unic,
dar Carol I a refuzat. În faţa acestei situaţii, liderul liberalilor îşi
depune mandatul pe 28 decembrie 1910.

În opoziţie, Ionel Brătianu s-a decis să pregătească marea

ofensivă, dar menţinerea partidului pe băncile opoziţiei a stârnit
protestul membrilor mai în vârstă, care acuzau lipsa de pricepere a
şefului şi influenţa pe care o exercitau „tinerii generoşi” ai lui
Constantin Stere. Pe 17 iulie 1913, după ce România a intrat în Al
Doilea Război Balcanic, Brătianu şi-a dat demisia din fruntea
partidului, a îmbrăcat uniforma de maior şi a plecat pe câmpul de
luptă, fiind ataşat la Statul Major al Artileriei. Mihail Pherekyde
se deplasează în Bulgaria pentru a-l convinge să revină asupra
deciziei, dar Brătianu nu a dorit să discute politică până la
încheierea acţiunii militare. După sfârşitul conflictului (28 iulie
1913), climatul politic era propice aplicării reformelor. Într-o
scrisoare adresată lui Carol I în august 1913, Brătianu cerea
urgent trecerea la aplicarea reformelor, însă regele se arăta
reticent, temându-se ca aceste reforme să nu stârnească lupte
violente pe scena politică. După o guvernare conservatoare, Ion I.
C. Brătianu este chemat pentru a doua oară să formeze Consiliul de
Miniştri pe 4 ianuarie 1914. După câştigarea alegerilor
parlamentare, preşedintele Partidului Naţional Liberal expune pe
21 februarie 1914 problema revizuirii Constituţiei. Între 18 şi 26
mai au loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, iar după
întrunirea acesteia au fost stabilite comisiile pentru analiză.
 2 surse despre Războiul de Independență

”În memoriile sale, A.I. Nelidov atribuie lui Ion Brătianu

următoarele cuvinte în legătură cu sudul Basarabiei:„Am avut la
Livadia sentimentul că aceasta este o chestiune de onoare pentru
împărat (...) vom căuta o compensaţie şi eu voi putea să pregătesc
opinia noastră publică”.

Mihail Kogălniceanu, la 16/28 iunie 1876, într-un memoriu

adresat Porţii şi puterilor garante, cere recunoaşterea
„individualităţii statului român” şi a numelui de România”, document
întâmpinat cu un răspuns ofensator din partea autorităţilor
turceşti, cu rezerva sau ostilitate din partea altori mari puteri.

Tratatul de pace de la Berlin avea în vedere ca toți

participanții să ia în considerare aportul României pe plan militar, la
câștigarea Războiului de Independență al României din 1877-1878
care consfințea independența României. Deși se angaja să respecte
toate prevederile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea
unor teritorii istorice care aparținuseră României:Județul Cahul,
Județul Ismail și Județul Bolgrad astăzi parte componentă a
Ucrainei din anul 1991, după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

Imagini semnificative legate de evenimente din România în

Epoca modernă
1.Alegerea lui Alexaandru Ioan Cuza

2.Regele Carol I, între viitorii regi Ferdinand (stânga) și

Carol al II-lea (dreapta)

3.Harta României în 1914

4.Intrarea armatei române în Dobrogea, 1878
5. Ateneul Român, construit în anii 1886-1888
(fotografie din anul 1940)