CAROL I (1866-1914)

PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI

În 11 februarie 1866 Al.
I. Cuza, domnitorul
României, este
detronat şi este nevoit
să semneze abdicarea
pregătită de către
politicienii vremii.
Aceştia îşi motivau
acţiunea prin faptul că
hotărârea Divanurilor
ad-hoc de dinaintea
Unirii Principatelor
Române stabilea ca
ţara să fie condusă de
“un principe străin”.
 Politicienii români îşi îndreaptă privirea spre un
membru al familiei regale de Orleans din Franţa, Filip al
Belgiei, conte de Flandra. Acesta a refuzat politicos
tronul, deoarece pentru un prinţ din Franţa era
dezonorant să ajungă rege al unui stat vasal
Imperiului Otoman.

Politicienii români, conduşi de către I.C.

Brătianu, s-au dus în Prusia (Germania) unde au
propus această onoare prinţului Carol Eitel Friedrich
Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen.
Acesta a acceptat, menţionând de la început că
supunerea faţă de sultan nu este o problemă atât de
mare şi că va fi înlăturată la momentul potrivit.
Înainte de a pleca, celebrul cancelar al Germaniei,
Bismark, i-a spus: „De ce sa nu încerci? Dacă
reuşeşti, cu atât mai bine pentru tine!“
 Absolvent de şcoli militare,
Carol era un ofiţer trecut de
tânăr prin lupte, un ostaş
prusac disciplinat, care
participase în război, un fin
diplomat şi un ofiţer apreciat
de către soldaţi pentru
calităţile sale militare şi de
conducător. Pentru România,
un lider tânăr, cu calităţi
militare şi diplomatice
reprezenta un mare avantaj.
La acea dată abia împlinise 27
de ani.
 Carol a plecat spre România cu un paşaport de om de
afaceri, deoarece la acea dată între Germania şi Austria era
o stare de conflict, trecând în acest mod prin Austria şi
Ungaria. Pe data de 10 mai a intrat în Bucureşti, capitala
României, unde a fost întâmpinat la Băneasa de 30.000 de
români. În acea zi depune jurământul de credinţă în calitate
de domnitor, în limba franceză, pronunţând în română
cuvântul “JUR”!
Primii ani ai domniei au fost grei pentru Carol.
Domnitorul nu s-a putut adapta la viaţa politică agitată a
Principatelor Unite. Venea dintr-o ţară unde ordinea şi
disciplina făceau parte din cultura ţării, iar în România, care
mai bine de 100 de ani fusese condusă de domni fanarioţi, în
general corupţi, ţara era într-o luptă politică continuă. De
aceea, în anul 1870, a fost la un pas de abdicare, dar spiritul
său de soldat care nu se predă l-a făcut să nu renunţe.
În 1869 s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, iar în 1871
s-a născut Maria, prima principesă română din Dinastia de
Hohenzollern. Din păcate, Maria a murit de scarlatină la
numai 3 ani. De atunci, Carol nu a mai avut urmaşi.
 În 1877 România participă la războiul ruso-turc în mod
direct, cu toată armata statului român. Calităţile de militar şi
conducător ale lui Carol sunt dovedite în război, timp de luni
de zile participând alături de soldaţi direct în luptă. Sub
conducerea sa armata română învinge, iar România îşi
cucereşte mult dorita libertate, devenind un stat
independent.

Se spune că la prima salvă de tun trasă de către turci de

dincolo de Dunăre înspre pământul românesc a certificat
începutul războiului prin celebrele cuvinte: “Asta-i muzica
ce-mi place!”

Pacea de după război a consfinţit independenţa ţării,

proclamată la 10 mai 1877, dar Rusia a trădat convenţia
semnată înainte de război cu România şi a ocupat cele trei
judeţe atribuite Moldovei în 1856: Cahul, Ismail şi Bolgrad.
României i-a revenit însă Dobrogea, teritoriu care i-a adus
deschidere la mare şi care a contribuit la dezvoltarea
economică ulterioară a României.
 România, devenind o ţară europeană independentă, şi-a
schimbat statutul de Principat şi, la 10 mai 1881, Carol I a
primit titlul de Rege, iar România a devenit Regat.
Atât de mult a preţuit dobândirea independenţei prin luptă,
încât pe frunte i-a fost pusă o coroană de oţel turnată din
metalul unui tun turcesc capturat la Griviţa în 1877.

Ca ţară independentă, România începe o dezvoltare fără

precedent. Are dreptul să îşi bată monedă proprie, leul
devenind moneda naţională a României, cu subdiviziunea
sa, banul.
Este adoptat imnul regal, cu text scris de Vasile Alecsandri
şi stema regală.
Pe frontispiciul Casei Regale şi al tuturor actelor emise de
aceasta este scris crezul Regal “Nihil sine Deo” (Nimic fără
Dumnezeu).
În cei 48 de ani de domnie Carol
(1866-1914) - cea mai lungă
domnie din istoria românilor - el
a realizat schimbări majore în
viaţa statului român.
Regele era un om extrem de
sever şi disciplinat, cu o
moralitate absolută. El a impus
celor cu care colabora stilul său
germanic, exact.
Regina Elisabeta spunea despre
soţul ei că “şi în somn el poartă
Coroana pe cap".
Regele Carol I s-a înconjurat de
oameni politici străluciţi: I.C.
Brătianu, Mihail Kogălniceanu,
Ion Ghica, P.P. Carp, , Nicolae
Ionescu, Titu Maiorescu, Take
Ionescu . Cu ajutorul lor Carol a
schimbat România din temelii,
făcând-o un stat modern,
european.
 Carol a lăsat o Românie cu o complexă reţea de
căi ferate, cel mai lung pod din Europa (podul de la
Cernavodă), portul de la Constanţa şi o reşedinţă
de vară la Peleş - demne de orice ţară europeană.
 În 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. Carol I s-a
văzut pus în faţa unei alegeri grele: aceea de a lupta
împotriva ţării sale de origine sau de a alinia România,
împotriva voinţei acesteia, într-un război alături de
Germania.
Regele Carol nu s-a opus hotărârii Consiliului de
Coroană de a nu intra în război de partea Germaniei,
dar acest moment a însemnat pentru el o grea
lovitură.
Se spune ca tocmai durerea pricinuită de o asemenea
alegere a fost cea care i-a grăbit sfârşitul de la 10
octombrie 1914.
 În urma sa a rămas o Românie modernă, o ţară care a
trecut de la un stat de tip balcanic la o civilizaţie de tip
occidental.
În 1914, Regele, la vârsta de 75 de ani, i-a lăsat
nepotului său, Regele Ferdinand, înfăptuirea a ceea ce
el nu a putut să termine: lupta, în fruntea armatelor
române, pentru unirea provinciilor româneşti într-un
singur stat.
A fost înmormântat la Curtea-de-Argeş, acolo unde i-a
urmat, după doi ani, şi soţia sa, Elisabeta
 Regele Carol I va
rămâne în istorie ca
fiind conducătorul
care a adus
independenţă ţării şi
cel care a realizat
modernizarea
României.

Surse folosite:
ro.wikipedia.org
familiaregala.ro
www.historia.ro
romanialibera.ro