Sunteți pe pagina 1din 6

Unificarea

Germaniei
SPAŢIUL GERMAN în sec. al XIX-lea
• La începutul anilor 1800, țările germanofone
numărau peste 300 de entități politice din cadrul
Sfântului Imperiu Roman de origine germană.

• După Congresul de la Viena 1815 Confederaţia


Germană era alcătuită din 39 de state. Rolul
principal în cadrul Confederaţiei îl îndeplineau
Prusia şi Austria, limba oficială era – germana.
Prusia, datorită dezvoltării sale economice a
reuşit să atragă majoritatea statelor germane. În
1834 ea instituie Uniunea vamală – Zollverein,
la care au aderat 18 state germane.

 În 1862 Regele Prusiei Wilhelm I îl numeşte


Cancelar pe Otto von Bismarck, care în scurt
timp reorganizează armata, pregătindu-se astfel
de unificarea Germaniei prin “fier şi sânge”.
Etapele unificării Germaniei

I. 1864 RĂZBOIUL PRUSO–AUSTRIAC ÎMPOTRIVA DANEMARCII


Prusia și Austria înving Danemarca și alipesc provinciile:Schlesvig și
Holstein

II. 1866 RĂZBOIUL CU AUSTRIA


Austria este înfrântă la Sadova.Se formează Confederația Germaniei de
Nord în jurul Prusiei.
La sud de Main rămâneau 4 state protejate de Franța.

II. 1870–1871 RĂZBOIUL FRANCO–PRUSIAN


Prusia învinge Franța la Sedan.La Versailles regele Prusiei
Vilhelm I se proclamă împărat al Germaniei unificate.
18 ianuarie 1871
Versailles, Sala oglinzilor

S-ar putea să vă placă și