Revoluția burgheză din Anglia.

1. Premisele social-economice, politice și religioase.

- Revoluția burgheză din Anglia este considerată, de majoritatea istoricilor, prima „revoluție”
modernă din istoria Europei.

- Termenul de „revoluție burgheză” a fost dat de ideologia marxistă care vedea prin acest eveniment
preluarea puterii economice și politice de către burghezi în detrimentul nobilimii. Această viziune
este una îngustă întrucât la revoluție au participat și nobili cu vederi liberale, iar caracterul ei nu s-a
limitat la problemele economice ci și sociale sau religioase.

- Ieșind din tiparul ideologic, Revoluția burgheză nu a fost un accident istoric ci rezultatul unei
evoluții îndelungate a societății care a condus la transformarea lumii engleze.

- Rezultatul Revoluției a constat în adoptarea unui nou sistem de gândire: individualism, competiție,
competență, profit, libertăți civice etc.

- Valorile și modul de gândire burghez conțin capitalismul.

- Particularitățile Revoluției burgheze din Anglia:

a) existența unei noi nobilimi (cea veche a fost decimată în urma Războiului de 100 de ani și în cel
al celor două roze).

b) fundamentarea religioasă

c) rolul Parlamentului

Cauze

- Prin moartea reginei Elisabeta I (1558-1603), în Anglia lua sfârșit dinastia Tudorilor. Din cauza
lipsei urmașilor, succesorul coroanei a fost desemnat nepotul său, regele Iacob al VI-lea al Scoției
care a devenit regele Angliei sub numele de Iacob I Stuart (1603-1625)

- Cu noul rege a început dinastia care se va arăta ostilă noilor idei liberale de individualism,
competiție, libertăți civice etc. Iacob I a fost un teoretician al monarhiei de drept divin, expunându-
și ideile în „Adevărata lege a monarhiilor libere”. Conform teoriei sale, puterea regală provine de la
Dumnezeu, regele fiind locțiitorul Său pe pământ. Regele nu răspunde pentru faptele sale în fața
oamenilor ci numai în fața Divinității. De asemenea, Parlamentul primea puteri de la rege, având
doar misiunea „să-i aducă la cunoștință dorințele sale”.

- Sub stuarți monarhia engleză devine absolutistă. Asemeni Evului Mediu, regele este înconjurat de
o curte numeroasă și inutilă.

- În timpul lui Iacob I și a fiului său Carol I societatea engleză s-a confruntat cu trei mari probleme
de natură politică, religioasă și economică.
În plan politic

- exista un conflict de autoritate între Suveran și Parlament (prin Parlament ne referim la Camera
Comunelor deoarece membrii Camerei Lorzilor erau nobili numiți de rege), în special în privința
adoptării de noi taxe și impozite de care autoritatea regală avea nevoie pentru a-și asigura o acțiune
independentă.

- Parlamentul, văzut ca un apărător al „libertății englezilor”, nu accepta astfel de măsuri, ba mai

mult, urmărea întotdeauna restrângerea prerogativelor regelui, fapte care i-au atras suspendarea
activității de către rege.

În plan religios

- Anglicanismul, consacrat de Henric al VIII-lea în 1534, a început să fie contestat de presbiterieni

și de alte confesiuni protestante independente care afirmau că Biserica Angliei nu e cu adevărat
reformată, singura diferență fiind supunerea față de rege în detrimentul Papei. Mișcarea puritană
cerea simplificarea și purificarea anglicanismului de influențele catolice și desființarea
episcopatului care era obedient regelui.

- Unele voci autorizate (precum S. Gardiner) apreciau că revoluția engleză a fost înainte de toate o
revoluție religioasă, o revoluție puritană, conflictul politic fiind – în accepțiunea lor – subordonat
celui religios.

În plan economic

- Nobilimea și burghezia ce întreținea activități comerciale era nemulțumită de monopolurile și

privilegiile pe care Coroana le acorda unor companii care serveau interesul monarhic.

2. Raportul Monarhie-Parlament.

- Opoziția antiregalistă este condusă la început de nobilimea de țară reprezentată de John

Hampden, John Pym, Edward Coke și deputatul Oliver Cromwell care au rămas fideli tradiției
politice a Magnei Charta Libertatum din 1215, ostilă curtenilor și favoriților regali.

- Opoziția se manifestă încă de pe vremea lui Iacob I când Parlamentul votează o adresă intitulată
Apologia Camerei Comunelor, în care se atrăgea atenția că, în Anglia, regele nu dispunea de putere
absolută și că legiferează și guvernează alături de Parlament, care reprezintă „libertățile înnăscute
ale poporului englez”.

- La rândul lor, clericii puritani i-au înaintat regelui o petiție (Millenary Petițion) prin care cereau
modificarea în spirit calvin a anumitor ceremonii și reducerea puterii episcopilor. Regele a respins
cererea prin replica „Dacă nu există episcop, nu există rege” (no bishop, no king)

- În 1611 regele a dizolvat Parlamentul, acesta din urmă menținându-și poziția în privința taxelor și
impozitelor.

- În 1614 a fost convocat noul Parlament care imediat după instalare a proclamat dreptul în materie
de impozite, ceea ce i-a atras dizolvarea după doar trei luni.

- Cel de-al treilea Parlament al lui Iacob I (reunit în 1621) a fost un adversar și mai aprig pentru
regalitate. El condamnă monopolurile, coruperea miniștrilor, politica externă dusă de rege și
proiectul de înrudire cu dinastia spaniolă.
Carol I

- După moartea lui Iacob I și urcarea la tron a regelui Carol I, lupta dintre cele două instituții s-a
agravat, ajungând până la ruperea definitivă a colaborării.

- În 1628 opoziția a impus regelui să accepte documentul „Petiția Dreptului” care reafirma
principiile Magna Charta.

- Regele nu respecta însă petiția, iar Camera Lorzilor depune o moțiune în 2 martie 1629 prin care
regele este declarat dușman al regatului și trădător al libertăților engleze. Regele a acționat prin
dizolvarea Parlamentului și închiderea în Tower a coautorului moțiunii, Eliot.

- După acest moment Carol I s-a ferit să mai convoace Parlamentul și și-a arătat intenția de a
conduce în mod absolutist. Începe Guvernarea fără Parlament (1629-1640), perioadă în care se
atinge apogeul tendințelor absolutiste. În acești ani Carol a fost consiliat de contele Stafford.

- Se iau măsuri împotriva puritanilor, anglicanismul devenind un instrument al absolutismului.

- După aceste măsuri draconice Carol se trezește în fața unui conflict cu Scoția cauzat în special de
impunerea anglicanismului (1637) în condițiile în care, începând cu 1560, Scoția era o țară
majoritar prezbiteriană.

- Se ajunge la un conflict armat, iar armata engleză este înfrântă. Se semnează pacea din iunie 1640
prin care regele este nevoit să recunoască drepturile Adunării generale în chestiunile religioase ale
Scoției, să promită convocarea Parlamentului Scoțian.

3. Faza parlamentară (Parlamentul cel Scurt și Parlamentul cel Lung)

- Pentru revanșa monarhiei în chestiunea scoțiană regele este nevoit să apeleze la Parlament după o
întrerupere de 11 ani.

- Profitând de dificultățile monarhiei, Parlamentul refuză plata unor subsidii, cere pedepsirea
consilierilor regali care au săvârșit abuzuri și-i îndeamnă pe scoțieni la rezistență. După numai 3
săptămâni Parlamentul este dizolvat (Parlamentul cel scurt).

- Pe străzile Londrei s-au adunat protestatari, unii fiind arestați. Se observă tendința unei revolte.

- Situația îl determină pe rege să convoace Parlamentul în noiembrie 1640 pentru 13 ani, motiv
pentru care a fost numit „Parlamentul cel Lung”.

- De la început legislativul a declanșat o ofensivă împotriva tendințelor absolutiste. S-a făcut o

trecere în revistă a abuzurilor comise și s-a întocmit o listă a persoanelor care i-au oferit regelui o
proastă consiliere, deschisă de Stafford și Laud. Cei doi au fost arestați și condamnați la moarte
pentru înaltă trădare și guvernare împotriva legilor țării. Sub presiunea opiniei publice, regele
promulga sentința.

- Execuția a reprezentat o victorie a Parlamentului și o execuție simbolică a regelui.

- Parlamentul a luat diferite măsuri precum reafirmarea obligativității acordului legislativului pentru
adoptarea de noi taxe și impozite, iar în 1641 s-a votat o lege care stipula că dizolvarea
Parlamentului nu putea avea loc fără asentimentul său.
- Se desființează armata regală, iar constituirea uneia noi nu putea avea loc fără aprobarea
Parlamentului. Milițiile burgheze erau subordonate legislativului.

- Parlamentul a beneficiat de suportul populației londoneze, ceea ce a dus treptat la apariție unor
revendicări radicale ce n-au mai putut fi susținute de moderați.

- Se ajunge la izbucnirea unor răscoale și la o tendință de separare a dorințelor maselor și intereselor

parlamentarilor. Acestea au fost dublate de răscoala catolicilor în Irlanda care s-a soldat cu moartea
a mii de englezi.

- Carol a fost bănuit de complicitate cu irlandezii pentru a primi o armată cu care să se răzbune
împotriva legislativului.

- Ca urmare gruparea radicală a Parlamentului condusă de Pym a votat Mustrarea cea Mare prin
care se prevăd noi măsuri de contracarare a absolutismului: limitarea atribuțiilor episcopilor,
responsabilitatea miniștrilor în fața Parlamentului, libertatea comerțului și a industriei etc.

- Carol, susținut de moderați, cere arestarea celor cinci fruntași din gruparea radicală, incusiv Pym
și Hampden. Camera Comunelor refuză predarea acestora, iar populația londoneză și marinarii de
pe Tamisa i-a susținut pe radicali.

- Regele nu a promulgat Mustrarea și a părăsit Londra la 10 ianuarie 1642, stabilindu-se la York.

Anglia pășea pe calea unui război civil.

4. Războiul civil.

- Parlamentul a încercat soluționarea conflictului pe calea compromisului. A trimis regelui un

document numit Cele nouă propuneri ca bază a negocierilor. Regele a refuzat argumentând că în
urma acceptării documentului monarhia ar fi devenit un simplu decor.

- Războiul a dus la separări sociale, religioase și geografice:

a) Trupele regale erau alcătuite din curteni, vechea nobilime, și țăranii catolici din nord și Vest care
luptau pentru regina Henrietta-Maria (catolică). De asemenea, trupele regelui aveau sprijinul
clerului anglican.

b) Parlamentul era susținut de orașe și burghezie, de nobili implicați în comerț, și de țăranii puritani
din Sud și Est.

- Aceste delimitări nu sunt foarte uniforme deoarece în ambele tabere existau focare ale
adversarilor.

- Primii ani ai războiului au fost favorabili regaliștilor conduși de prințul Rupert. Armata lor era mai
bine organizată, cu o cavalerie mai numeroasă. Prima confruntare de la Edgehill a fost o victorie
clară.

- Treptat nobilimea puritană dublată de banii burgheziei înclină balanța spre Parlament. John Pym
încheie o alianță cu Parlamentul Scoțian în schimbul recunoașterii confesiunii prezbiteriene.
- Oliver Cromwell înființează un detașament numit Coastele de Fier - unități de cavalerie formate
din oameni de rând promovați pe merit și nu pe origine. Acest detașament a reprezentat elita
viitoarei armate parlamentare (Armata Noului Model) creată pe 28 ian. 1645, prin vot.

- Armata Noului Model era bazată pe voluntarism și era alcătuită din țărani, ucenici, calfe cu
convingeri religioase clare. Ei îmbinau fanatismul religios cu ura împotriva absolutismului.
Caracterul noii armate este subliniat prin cuvintele „rugați-vă, dar păstrați uscat praful de pușcă”.

- Parlamentul a obținut victorii decisive la Marston Moor (1644) și Naseby (1645) prin care s-a
încheiat prima etapă a războiului civil.

- S-a încercat din nou compromisul cu regele însă acesta a refuzat orice măsură care ar fi diminuat
absolutismul monarhic.

- În aceste condiții, Carol, care se adăpostea într-o armată scoțiană prezbiteriană, a fost predat
comisarilor parlamentari londonezi care i-au impus un domiciliu forțat la castelul Holmby.

- Aceste evenimente au condus la iscarea unei incertitudini, nefiind clar cine și cum trebuia să
exercite puterea.

- În tabăra parlamentară apar diviziuni între prezbiterieni, independenți și levelleri, grupări care
reprezentau interesele diverselor grupări participante.

- Prezbiterienii care dominau Parlamentul au inițiat o persecutare împotriva independenților. Ei

erau adepții unei reforme moderate în societatea engleză.

- Independenții, conduși de Cromwell, doreau alegerea unui nou parlament bazat pe vot cenzitar
dar pe baza reorganizării circumscripțiilor care să elimine monopolul prezbiterian. Reprezentând
burghezia de mijloc, independenții susțineau o reformă mai adâncă.

- Se ajunge la un conflict între cele două tabere care se încheie cu victoria independenților. Aceștia
vor epura Parlamentul de deputații prezbiterieni.

- Carol profită și încearcă să negocieze cu ambele tabere pentru a le diviza și înșela.

- În cadrul armatei apare o grupare a levellerilor (nivelatorii) care pledau pentru vot universal pentru
toți bărbații, egalitatea în fața legii, libertatea deplină a comerțului, o nouă reformă fiscală,
realegerea anuală a Parlamentului. Aceștia vor intra într-un conflict cu Independenții, dar nu s-a
ajuns la conflict violent deoarece exista un pericol mai mare, armata regalistă.

- Astfel că în 1648 a izbucnit a doua parte a războiului civil, încheiat cu înfrângerea regelui Carol I.
A fost judecat sub acuzația ca a luptat cu armata împotriva Parlamentului, văzut ca reprezentantul
națiunii.

- A fost găsit vinovat la 30 ianuarie 1649 și decapitat în fața palatului regal Whitehall.

- Puterea regală a fost desființată, fiind considerată dăunătoare libertății. Camera Lorzilor a avut
aceeași soartă, fiind numită „ramură a tiraniei”.

La 19 mai 1649 Anglia a fost proclamată, într-un cadru solemn, republică liberă, guvernată de
reprezentanții poporului.
Puterea legislativă era exercitată de Parlament, iar cea executivă de un Consiliu de Stat. Revoluția
și-a atins apogeul.

5. Republica și Protectoratul lui Cromwell.

- După proclamarea Republicii, Irlanda și Scoția nu au recunoscut noua putere de la Londra și l-au
proclamat rege pe Wales, fiul lui Carol I. În aceste condiții Oliver Cromwell atacă Irlanda (1649-
1650) (majoritar catolică) cu o armată de 10.000 de oameni.

- După victoria englezilor au urmat masacre care au sporit ura autohtonilor față de Anglia, apărând
chestiunea irlandeză, o problemă importantă a istoriei britanice.

- Un alt obstacol în calea Republicii a fost Scoția care a fost înfrântă de englezi la Worchester (3
sept. 1651), moment care a marcat sfârșitul independenței Scoției.

- Flota engleză i-a înfrânt pe corsarii regaliști, a obținut victorii în luptele cu olandezii și pirații din
Marea Mediterană consolidând supremația Angliei pe mări.

- Au fost emise reglementări precum:

a) coloniile erau obligate să întrețină relații comerciale doar cu metropola.

b) comerțul maritim se făcea doar cu corăbii și echipaj englez.

- Aceste măsuri au pregătit unificarea britanică din 1707.

- Pe plan intern situația nu era prea strălucită deoarece comerțul stagna, meșteșugurile decădeau,
prețurile creșteau, salariile se situau la un nivel scăzut etc. Astfel a apărut o nemulțumire printre
păturile de jos care doreau o reforma și mai profundă.

- Au apărut mișcări de protest care au fost înăbușite de conducerea Republicii.

- S-au ivit probleme în Parlament, care trecuse prin epurări succesive. Camera Comunelor își pierde
din autoritate, iar membrii ei erau interesați de speculații favorizate de revoluție.

- Ca urmare, Cromwell, susținut de un detașament militar, a dizolvat Parlamentul cel Lung la 20

aprilie 1653.

- A fost dizolvat Consiliul de Stat în aceeași zi, iar în iulie s-a inaugurat Parlamentul cel mic (144
membri) compus din „nivelatori” și independenți radicali. S-au luat măsuri legislative precum:

1. căsătoria religioasă a fost înlocuită cu cea civilă

2. toate legile au fost introduse într-un codice unic

3. separarea bisericii de stat

4. impozit proporțional pe venituri

5. reducerea armatei
6. suprimarea dijmei ecleziastice.

- Aceste măsuri l-au îngrijorat inclusiv pe Cromwell care, împreună cu majoritatea conservatoare a
Parlamentului a dizolvat Parlamentul cel Mic, fapt ce a dus la sfârșitul Republicii și instaurarea unui
nou regim politic.

Protectoratul.

- Oliver Cromwell și-a luat titlul de „lord-protector” la 16 decembrie 1653. Guvernarea sa s-a bazat
pe două instrumente:

a) armată

b) centralizarea administrativă

- Pe plan religios Cromwell a instaurat un regim de toleranță pentru toate confesiunile protestante,
iar persecuțiile împotriva catolicilor s-au diminuat. Față de regaliști a dus o politică de „iertare și
uitare”.

- Ca orice puritan, el a încurajat învățământul și l-a sprijinit cu banii și donații din pământurile
bisericești.

- Pe plan economic și social, a fost precizat sistemul juridic al proprietății funciare care a devenit
proprietate burgheză.

- În timpul Protectoratului Cromwell a avut probleme cu reprezentanții Parlamentului care și-a

manifestat neîncrederea în modul de guvernare al lui Cromwell.

- O altă provocare a fost apariția unor mișcări religioase radicale care au organizat mai multe
comploturi împotriva lordului-protector. Astfel Protectoratul s-a transformat într-un regim de
dictatură militară. Mișcările religioase au fost persecutate, liderii arestați, iar regimul presei înăsprit.

- La 3 septembrie 1658 Lordul-Protector a murit, Protectoratul fiind condus de fiul său Richard
pentru scurt timp, până la restaurația stuarților.

6. Restaurația Stuarților. „Glorioasa Revoluție”

- După moartea lui Cromwell Protectoratul nu s-a putut menține prea mult. Lipsa de autoritate și
vidul politic a dus la reluarea rivalităților dintre armată și Parlament.

- Prezbiterienii și generalul George Monck au pregătit aducerea la putere a lui Carol al II-lea, fiul
lui Carol I ca măsură pentru restabilirea echilibrului și încheierea dominației armatei.

- În aprilie 1660 a avut loc Declarația de la Breda prin care Carol al II-lea se angaja la următoarele
lucruri:

a) amnistie adversarilor monarhiei

b) toleranță religioasă pentru puritani

c) recunoașterea legalității vânzării bunurilor confiscate Coroanei, nobilimii și Bisericii.

- La 1 mai 1660 Parlamentul a luat act de Declarație, iar în 8 mai l-a proclamat pe Carol al II-lea
rege al Angliei. După două decenii zbuciumate, stuarții reveneau pe tron.
- Restaurația nu a anulat schimbările Revoluției.

- În plan economic, Anglia a evoluat hotărât spre capitalism pregătindu-se terenul pentru Revoluția
Industrială.

- Pe plan politic a avut loc nașterea primelor partide politice din istoria Europei:
1. Partidul Whrig (se proclamau apărătorii drepturilor poporului englez; precursori ai liberalismului
secolului XIX).
2. Partidul Tory (mari proprietari funciari, generali, nobili; moderați și conservatori; doreau
creșterea puterii regale, erau susținători ai Bisericii Anglicane).

- Carol al II-lea a fost adeptul absolutismului și spera să-l reintroducă în Anglia. A fost dezinteresat
de viața politică și s-a lansat într-o viață de distracții dorind să arate o opoziție față de austeritatea
puritană.

- Pentru a împiedica tendințele regelui, Parlamentul dominat de whringi a votat în 1679 Habeas
Corpus Act prin care se solicita respectarea libertăților individuale.

- În 1685 Carol al II-lea moare fiind urmat la tron de Iacob al II-lea, veritabil campion al
absolutismului. Exagerările lui Iacob al II-lea au dus la o apropiere a celor două partide datorită
atitudinii absolutist-catolice a noului rege.

- Cele două partide au ajuns la o înțelegere cu prințul olandez Wilhelm de Orania pentru a prelua
tronul Angliei.

- În 1688 olandezul s-a îndreptat spre Anglia în fruntea unei armate. Iacob, părăsit de toți, s-a
hotărât să fugă în Franța.

- Tronul, rămas vacant, a fost ocupat de Wilhelm de Orania care a devenit monarh al Angliei în
1689. Evenimentele din 1688-1689 au primit numele de „Revoluția glorioasă”.

- Înlăturarea lui Iacob al II-lea a fost un act înfăptuit de burghezie și aristocrație, a fost una
nesângeroasă, pașnică. Așadar, a fost mai degrabă o „lovitură de stat” decât o revoluție.

- Domnia lui Wilhelm e marcată de apariția Băncii Angliei la inițiativa partidului Tory. De
asemenea a avut lor reorganizarea structurilor financiare și militare, afirmarea noilor instituții
capitaliste și politice care au garantat dreptul la proprietate.

- Sociologii au caracterizat „Revoluția glorioasă” ca fiind în opoziție cu evenimentele revoluționare

din Franța, Rusia și China. Specialiștii sunt de părere că acest eveniment a contribuit la apariția
„bunului simț” și a „moderației” englezești.

- Noul monarh a fost de acord cu actul intitulat Declarația Drepturilor/Billul Drepturilor (1689)
care prevederea organizarea constituțională modernă, convocarea regulată a Parlamentului,
libertatea dezbaterilor, limitarea puterii regale etc.

- În 1702 se votează un act parlamentar privind succesiunea la tronul Angliei – succesorul trebuia să
fie de religie protestantă.
Concluzie

- Revoluția engleză a avut în Europa un rol multiplu:

1. A impus Parlamentul ca principala instituție a statului, a cărui putere emană de la popor.

2. Anglia a devenit țara-model a libertăților, a parlamentarismului și a constituționalismului.

3. A apărut principiul Rule of Law (domnia legii) sub sloganul „nimeni nu este mai presus de
lege”.

- Superioritatea regimului politic și supremația economică oferită de implementarea capitalismului

au asigurat Angliei crearea celui mai mare imperiu colonial, prin intermediul căruia s-au asigurat nu
numai bogățiile metropolei ci și extinderea relațiilor economice în unele regiuni din Africa,
America, Asia, Australia și Noua Zeelandă.

- În Europa Anglia a exportat idei, modele politice dar și tehnici industriale moderne.