NAPOLEON BONAPARTE

La sfârşitul secolului al XVIII-lea în Europa se produceau transformări care aveau să influenţeze

viaţa multor popoare.

Rvoluţia Franceză

În acest timp, în Europa apuseană, aveau loc mişcări revoluţionare care urmăreau înlociurea monarhiei.
În 1789, în Franţa a avut loc o revoluţie care a înlăturat de la conducerea statului pe rege şi a instaurat
republica.
Între anii 1795-1799 armatele franceze au intrat pe teritoriile Belgiei, Olandei, Germaniei, Italiei şi
Spaniei, urmărind cucerirea acestor ţări.

Napoleon Bonaparte
În luptele pentru ocuparea ţărilor vecine s-a făcut remarcat Napoleon Bonaparte.
S-a născut la 15 august 1769 la Ajaccio în insula Corsica, fiind al doilea din cei opt copii ai lui Carlo
Bonaparte şi ai Letiziei Ramolino Bonaparte.Tatăl său era un avocat care luptase pentru independenţa Corsicii,
dar care, după ocuparea insulei de către francezi (1769), a intrat în ierarhia judecătorească franceză.
Micul corsican, după cum a fost cunoscut mai târziu datorită originii sale, dar şi înălţimii reduse, a
avut un temperament năvalnic, care ştia să iasă cu bine dintr-o încăierare şi să obţină iertarea mamei prin
vicleşug, chiar dacă era vinovat. Mama sa era cea care s-a ocupat de educaţia copiilor, Napoleon moştenind de
la ea spiritul de ordine şi dragostea de muncă.
La vârsta de 5 ani este dat extern la un pension de călugăriţe la Ajaccio.
În 1779, împreună cu fratele său, Joseph, micul Napoleon a fost dus la învăţătură în Franţa, la
colegiul din Autun, de unde a fost mutat repede, ca bursier, la Şcoala militară din Brienne, în estul Franţei. A
fost un elev strălucit, îndrăgostit de studiu, mai ales de matematică, dar şi de istoria Greciei şi a Romei.
La vârsta de 16 ani devine ofiţer.
În 1789 izbucneşte Revoluţia Franceză. Napoleon este un locotenent de 20 de ani.
Pe data de 7.02.1794 este numit comandantul artileriei , apoi ofiţer general.
În 1796 se căsătoreşte cu Josephine de Beauharnais.

La 2 martie 1796, Bonaparte a devenit comandant al armatei franceze din Italia, remarcându-se în batalia
de la Rivoli. Cuvintele adresate soldaţilor au rămas în istorie:

“Soldaţi, sunteţi prost hrăniţi şi aproape goi…sunt pe cale de a vă conduce într-una din cele mai mănoase câmpii
din lume. Înaintea voastră se află oraşe măreţe şi provincii bogate. Acolo vom găsi glorie, onoare şi bogăţii.
Soldaţi ai armatei din Italia, vă va lipsi oare curajul?”

În campania din Italia (1796-1797), armata condusă de Napoleon a învins trupele habsburgice.

Numele său a devenit cunoscut în toată Europa, iar victoriile sale au salvat Franţa. Campania din Egipt
(1798-1799) i-a consolidat poziţia, motiv pentru care a ajuns în fruntea Franţei ca prim-consul (1799-1804).
Curajul nu i-a lipsit nici lui, căci îl aşteptau în continuare gloria, bogăţia, Franţa! Îi învinge din nou
pe austrieci la Marengo şi declanşează ostilităţile cu englezii, pe care nu le va încheia prea curând.
 Calea către puterea deplină era deschisă. Senatul hotărăşte să îl proclame ÎMPĂRAT.

La 2 decembrie 1804, în palatul Saint Cloud, Napoleon se încoronează împărat: “Pentru gloria şi
fericirea Republicii, Senatul proclamă de îndată pe Napoleon ca împărat al francezilor”.
Perioada primului imperiu, cum este denumită domnia lui Napoleon (1804-1815), a fost
dominată de campanii militare, care l-au dus pe Napoleon până la Moscova.
În 1805, obţine o victorie pe uscat la Austerlitz, asupra Austriei. În 1806, Prusia este şi ea
învinsă.
Pentru a supune Anglia, este decretată blocada continentală. Puterea Rusiei este doborâtă, cel puţin pentru
moment prin victoriile de la Eylau şi Friedland, din 1807. Un an mai târziu, invadează Spania.
Se părea că Napoleon nu mai poate fi oprit. I-a învins din nou pe austrieci la Wagram, a ocupat noi
teritorii şi apelat la alianţele matrimoniale spre a-şi consolida poziţia. Astfel, a divorţat de Josephine, luând-o în
căsătorie pe Maria Luiza, fiica împaratului Austriei, sperând că uniunea cu vechea dinastie a Habsburgilor va
asigura viitorul tronului.

De la triumf la dezastru

Prăbuşirea s-a datorat ambiţiei lui Napoleon de a cuceri Rusia. Campania din 1812
s-a dovedit a fi un dezastru. Napoleon a ajuns în capitala ţarilor, dar întreaga Europă îi era împotrivă. Teribila
iarnă rusească a decimat armata franceză, care a fost nevoită să se retragă cu pierderi uriaşe. În ceea ce s-a numit
bătălia naţiunilor, de la Leipzig, Napoleon a fost înfrânt.
Urmarea a fost abdicarea de pe tron şi exilul în Insula Elba.

Domnia celor 100 de zile

În 1815, Napoleon părăseşte insula şi începe ceea ce avea să fie aventura celor 100 de zile.
Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu.Obţine chiar câteva victorii.Pentru scurt timp
insă,căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo (iunie 1815).
Silit să abdice din nou,Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit in conditii
neclare,cativa ani mai tarziu,la varsta de 51 de ani (5 mai 1821,se presupune că a fost otravit). În casa unde a
murit cuceritorul Europei s-a amenajat un muzeu. Mormântul din preajmă este gol, deoarece în 1840 cadavrul
împăratului a fost deshumat de aici, transportat în Franţa şi instalat în locul său de veci, de la Domul Invalizilor.
Interesant este că trupul lui Napoleon, după 19 ani de la deces, s-a păstrat intact deşi nu a fost îmbălsămat.

Importanţa epocii napoleoniene

Meritul istoric al lui Napoleon a fost acela că a răspândit pe teritoriile ocupate ideile revoluţiei
franceze, exprimate prin deviza: Libertate, egalitate, fraternitate!
În timpul său, Franţa a devenit o ţară prosperă, cu o economie înfloritoare şi o cultură în ascensiune.
Prin regimul instaurat au fost eliminate corupţia şi nesiguranţa cetăţenilor şi s-au elaborat legi noi şi moderne.