Malița Ionuț-Daniel-Iosif, anul III, Istorie, IRISPSC

Temă referat la Paleografie și epigrafie latină.

Supplex Libellus Valachorum.

Supplex Libellus Valachorum, care tradus înseamnă Petiția Valahilor din Transilvania, a fost
denumirea unei serii de documente elaborate de reprezentanții națiunii române din Transilvania de-a
lungul celui de-al XVIII-lea. Primul a fost cel din anul 1743, elaborat de Inochenție Micu-Klein, iar
celelalte două, au fost elaborate de diverși cărturari români în 1791-1792. Aici voi prezenta
Supplexul din 1791.
Supplex Libbelus Valachorum din anul 1791 a fost un memoriu al românilor din Transilvania,
cel mai important din acel secol, elaborat de cei mai luminați cărturari ai națiunii, reprezentanți ai
Școlii Ardelene care urmăreau trezirea conștiinței naționale a românilor și recuperarea sau
dobândirea drepturilor naturale care li se cuveneau. La redactarea petiției au participat, direct sau
indirect, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Iosif Mehesi, Ioan-Molnar Piuariu, Ioan Para,
Ignatie Darabant etc., majoritatea teologi și prelați ai Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Memoriul a fost adresat împăratului Leopold al II-lea, urmașul împăratului Iosif al II-lea, și a
conținut revendicări îndrăznețe care ar fi presupus o revizuire și o reformă complexă a sistemului
constituțional.
Documentul începe cu adresarea „Fericite Auguste Împărate!” și continuă cu câteva formule
oficiale, cu recunoașterea suveranității împăratului și invocarea drepturilor omului.

„Fiindcă, în cârmuirea acestui imperiu, cea mai înaltă țintă și cel mai îndreptățit
gând al Maiestății Voastre este acela ca, pretutindeni, drepturile atât ale omului, cât și
ale societății civile, să se extindă înainte de toate la toți membrii care o alcătuiesc prin
unirea lor și susțin și cu viața și cu avutul lor sarcinile conservării ei, și ca o parte
dintre cetățeni să nu se rupă, pentru a o lipsi cu silnicie de drepturile ei și a o asupri;
de aceea națiunea română care trăiește în Marele Principat al Transilvaniei pe calea
acestei suplici cade în mod public la tronul Maiestății Voastre și se roagă din toate
puterile să i se dea înapoi străvechile drepturi, care sunt legate prin însăși firea
lucrurilor de toți cetățenii și de care în secolul trecut ea a fost despuiată, cum se va
arăta îndată, fără nici un drept, ci numai din cauza vitregiei acelor timpuri.”

În cel de-al doilea paragraf românii vechimea prezenței lor pe aceste meleaguri și afirmă fără
reținere: „Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate națiunile Transilvaniei.” De
asemenea, este menționată istoria antică a dacilor și romanilor, a cuceririi și prezenței romane aici:
„...ea (națiunea română) își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al
doilea de către împăratul Traian în nenumărate rânduri în Dacia, cu un număr foarte mare de
soldați veterani, ca să apere provincia.
Drept aceea, Naţiunea română, rugătoare şi umilă, vine la tronul Majestăţii Voastre, şi, cu
veneraţia şi supunerea cuvenită, se roagă şi cere următoarele:”
Suplica continuă cu greul conținutului, cu lista de cereri, de plângeri, de revendicări a
reprezentanților națiunii române.
În secolul al XV-lea, 1437, când a avut loc Răscoala de la Bobâlna, s-a semnat la Căpâlna,
Comitatul Dăbâca, celebra Fraterna Unio, numită în literatura de specialitate și Unio Triun
Nationum, care îi includea pe etnicii maghiari, sași și secui și excluzându-i pe români care aveau cel
puțin la fel de multă legitimitate pe aceste meleaguri. Această entitate a stabilit eliminarea iobagilor
din posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în viața socială și, desigur, politică. Românii au fost
considerați o națiune tolerată, admisă. Prin primele două puncte ale supliciului de la 1791 se cere
explicit eliminarea acestui statut nedrept și repunerea națiunii române la locul meritate alături de
celelalte trei nații ale Uniunii:
„1). Ca numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi
altele de acest fel, care […] au fost întipărite fără drept şi fără lege [pe fruntea]
naţiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate în chip public,
ca nedemne şi nedrepte, şi astfel, prin îndurarea Majestăţii Voastre Preasacre, naţiunea
română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare; în consecinţă

2). Națiunii suplicante să i se restituie între naţiunile regnicolare acelaşi loc pe care ea
l-a ţinut, potrivit mărturiei citate în cele de mai sus a Conventului Fericitei Fecioare
din Cluj-Mănăştur, din anul 1437.”

În Transilvania existau, de asemenea, mai multe confesiuni creștine care se bucurau fiecare de
un număr important de aderenți: romano-catolicism, calvinism, luteranism, unitarianism și, desigur,
confesiunile românești de rit oriental: greco-catolicism și ortodoxism. Biserica Unită cu Roma,
Greco-Catolică, înființată la sfârșitul secolului al XVII-lea, era o biserică supusă Scaunului
Episcopal al Romei, Papei, dar care avea un rit și o doctrină orientală. În ciuda unirii cu Roma,
totuși clericii greco-catolici tot nu se bucurau pe deplin de drepturile de care se bucurau clericii
celorlalte confesiuni. Cât despre preoții Bisericii Ortodoxe, situația lor era și mai precară. Punctul
trei al plângerii/supliciului vizează exact acest aspect cerând egalitate de tratament, „fără
discriminare”, pentru credincioșii, clerul, plebea de confesiune orientală:
„3). Clerul acestei naţiuni, credincios bisericii orientale, fără discriminare, dacă
gândeşte sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de asemenea şi nobilimea şi
plebea, atât cea orăşenească, cât şi cea rurală, să fie socotită şi tratată drept în acelaşi
fel ca şi clerul, nobilimea şi plebea naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii şi să fie
făcută părtaşă la aceleaşi beneficii.”

Ca o consecință a problemelor prezentate mai sus, cu care se confrunta națiunea română, a apărut și
problema reprezentativității românilor. Românii nu erau reprezentați într-o „formă corespunzătoare
cu numărul lor şi cu însemnătatea lor în această ţară”, iar corifeii Școlii Ardelene au cerut la
punctul patru respectarea ponderii din populație a românilor, să le permită acestora să fie aleși sau
numiți ca reprezentați în administrațiile orășenești sau în Dietă.
„4). În comitate, scaune, districte şi comunităţi orăşeneşti, cu ocazia alegerii
slujbaşilor şi a deputaţilor în Dietă, de asemenea când se întâmplă [să se facă] numiri
noi sau înaintări în
slujbe la dicasteriile aulice şi provinciale, să se procedeze în chip just la punerea în
slujba, în număr proporţional, a persoanelor din această naţiune.”

Memoriul ia în vedere și toponimia sau hidronimia, cerând autorităților ca localitățile în care

românii au cea mai mare pondere să poarte denumiri românești sau denumiri mixte și s-a reiterat
dorința românilor ca națiunile conlocuitoare să se bucure toate, fără discriminare, de aceleași
drepturi și libertăți.
„5). Comitatele, scaunele, districtele, şi comunităţile orăşeneşti în care românii întrec la
număr celelalte naţiuni, să-şi aibă numirea şi de la români sau să poarte un nume mixt,
unguresc-românesc, săsesc-românesc sau, în sfârşit, înlăturându-se cu totul numirea
luată de la o naţiune sau alta, atât comitatele cât şi scaunele şi districtele să-şi păstreze
numai numele acelea pe care şi până acum îl purtaseră, după râuri sau cetăţi, şi să se
declare că toţi locuitorii Principatului, fără vreo deosebire de naţiune sau religie, trebuie
 să se folosească şi să se bucure, după starea şi condiţia fiecăruia, de aceleaşi libertăţi şi
beneficii şi să poarte aceleaşi sarcini, pe măsura puterilor lor.”

Suplica se încheie cu o sintagmă extrasă din gândirea liberală a vremii, și anume că drepturile
persoanelor sunt drepturi date de Dumnezeu, drepturi cu care omul a fost înzestrat de Creator și de
care trebuie să se bucure în mod natural, guvernările vremelnice neavând autoritatea sau
legitimitatea morală de a le îngrădi: ”Din cele de mai sus se vede cu prisosinţă că aceste cereri se
sprijină pe echitatea naturală şi pe principiile societăţii civile, precum şi pe pactele încheiate„

Supplex Libbelus Valachorum, redactată în anul 1791 la Cluj, este, fără tăgadă, cel mai important
demers politic al românilor transilvăneni din secolul respectiv, contribuind semnificativ la mișcare
de emancipare națională care va continua și după acest moment. Nu este, așadar, un act de moment,
un act izolat, ci este unul dintr-o lungă serie de memorii, cereri și demersuri, la el participând o
întreagă elită intelectuală.
Bibliografie:
1. Tipărituri Vechi: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/?s=supplex
2. Istorii Regăsite: https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/02/supplex-libellus-valachorum-
1791/?fbclid=IwAR1oThx7WaQosGP5wsmjKdekKPP1Iamxtd9xP0kOhshYiFuwSTyTnYiEVz8
3. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.