Școala Ardeleana

Școala Ardeleana a fost intitulată pe scurt Petiția romanilor din

Transilvania, unde editorul Eder își demasca părtinirea și servilismul
fata de guvernul transilvan.

Textul Apelului este însoțit de note specioase, false și dușmănoase.

O alta ediție este realizată de Români, in Martie 1791, la Iași

Termenul românesc folosit pentru memoriu este Cerere, Instantie care

tradus in latina este Repraesentatio ci nu Supplex Libellus cum
intitulează Eder documentul.

Scopul suprem al majestății (Divine Cezar) era ca toate legile sa se

extindă asupra tuturor membrilor din stat.

Majestatea dorindu-și asuprirea unei părți din cetățeni, aceștia se

apleacă in fata Tronului Majestății și îl roagă sa le fie redate drepturile
vechi.

Națiunea romană este cea mai veche, drept dovada documentelor

istorice, prin tradiția neîntreruptă, asemănările de limba, obiceiuri.

Urmașii lui Traian au stăpânit Dacia câteva secole fiind îmbrățișată

religia creștina.

Intre timp, in secolul al 3-lea neamurile barbare și-au stabilit pentru o

vreme așezări puternice însă nu au reușit niciodată sa facă dispărut
numele de roman in Dacia deoarece multe Cetăți ii ascultau pe
împărații romani, mai apoi in secolul 7 aceștia reușind sa-și ridice
propriul stat.

In sec 9 ungurii dau navala in părțile transilvănene sub conducerea lui

Tuhutum, unde locuitorii romani erau denumiți vlahi.

In batalia cu ungurii, conducătorul Gelu a fost lipsit de noroc pierzându-

și domnia și viața.

După moartea conducătorului romanii iau decizia de a face o alinta cu

ungurii și de al face domn pe Tuhutum întărindu-și astfel și buna-
credința.

Gyla cel Bătrân, nepotul lui Tuhutum și conducătorul in Transilvania a

plecat in Constantinopol in sec 10 unde a îmbrățișat credință creștina
după ritul Bisericii Răsăritene luându-l și pe călugărul Hyerotheus, iar
mai apoi făcându-l episcop, aceasta a convertit mult mai multi oameni.

In secolul 11 regele Ștefan cel Sfânt a împreunat Transilvania cu regatul

Ungariei, ungurii trecând și ei la religia creștina. Însă nu toți au trecut la
Biserica Occidentala, vlahii rămânând la cea Orientala.

Drepturile cetățenești după uniune au fost comune, ca argument

pentru adevarul afirmației au fost folosite scrisorile autentice ale
Manastirei Prefericitei Fecioare Maria de la Cluj-Mânăstur scrise in anul
1437.

Națiunea maghiara împreuna cu secuii au început sa-și facă o natiune

aparte, iar cu sașii sa facă o alianță de ajutor reciproc, fiind reînnoită
anul următor 1438, după cum dovedesc mărturiile Vice-voievodului din
acel timp Lorand-Lepeș.
Situația națiunii romană a fost in cea mai mare înflorire datorită unirii
neimpiedicand cu nimic drepturile cetățenești. Totodata Ioan Corvin
Huniade a fost ridicat la rangul de comandant suprem in Ungaria și de
guvernator, iar Matei, fiul lui, fiind înălțat la tronul regal.

Ioan Gheți și Ștefan Ioșica, oamenii care proveneau din familii nobile au
fost cancelari pana către sfârșitul sec 16, iar Olahul s-a distins prin
funcțiile onorifice de arhipiescop al Strigonului in Ungaria și de cancelar
al regatului, acești bărbați arătând fără nicio remușcare faptul ca sunt
de origine română.

Ferdinand 1 își exprima la rândul lui părerea, considerând ca românii s-

au remarcat prin vitejie.

Se dorește de buna seama și de cuviință ca plebea sa fie tratată ca

oamenii de rând, bucurându se împreuna de același beneficii. Pe de alta
parte s-a cerut ca națiunea suplicanta sa nu fie exclusă întrucât
contrariu ar aduce daune mari, din moment ce nu s-ar mai putea spera
la nicio luminare a acestui neam, temandu-se dinainte de ignoranta
lenea și nepăsarea ce puteau apărea și influența ruinarea provinciei, iar
mai apoi neîncrederea reciproca a acestei națiuni fata de celelalte și a
celorlalte fata de ea.

Așadar națiunea română suplicanta apelează la tronul majestății

cerându-i următoarele:

1. denumirile precum: tolerați, admiși intre stări, neprimiți fiind văzute

ca jigniri ilegale și neautorizate sa dispară astfel ca națiunea română sa
fie repusa in folosirea tuturor drepturilor civile.

2. Națiunilor petiționare sa li se restituie, intre națiunile conlocuitoare

același loc.
3. Nobilimea și plebea, atât cea de la orașe cât și cea de la sate, sa fie
considerată absolut la fel cu clerul, nobilimea și plebea Națiunilor care
constituie sistemul Unirii.

4. In toate comunitățile, cu ocazia alegerii Oficialităților și la adunările

deputantilor sa se tina o dreapta socoteala proporționată cu numărul
indivizilor din aceasta națiune când se ivesc reînnoiri de cadre și se fac
promovări.

5. Comunitățile orășenești in care romanii întrec in număr pe celelalte

națiuni sa aibă denumire românească, iar celelalte națiuni ce depășesc
pe romani sa aibă denumirea de la aceste națiunii, sau un nume
amestecat ungaro-roman sau saso-roman.

Aceste cereri au sprijint in mare parte egalitatea naturală.

In anul 1761, națiunea petiționară a numărat 560.000 de persoane cu

tot cei 13.000 de români, iar celalalte națiuni numărând doar 392.000 in
anul 1766, de aici concluzionând ca cea mai parte din populația
Transilvaniei face parte din națiunea petiționară.

In general națiunea petiționară susține sarcinile de stat ale provinciei,

aceasta totodata bizuindu-se pe dragostea părintească a majestății
pentru a obține rezolvarea dorita a nedreptățiții.

In ciuda îndreptățirii cererilor și a dorinței deschise a maj locuitorilor, s-

ar putea ușor întâmpla o acordare de satisfacție a rugăminților națiunii
suplicante, daca situatia natiunii va fi comunicata printr-un comisar
regal, pretextând fie uzul contrar rugamintilor natiunii romane, fie
neavand cunostinta adecvata asupra legilor civile, fie examinand
superficial istoria patriei si intelesul legilor stramosesti si prin urmare
neintelegand suficient dreptatea cererilor natiunii romane sau a
credintei ortodoxe ajungand la impiedicarea rezolvarii a acestei
probleme.

Astfel, natiunea solicita dreptul de putea aduce la adunarile nationale

cateva persoane din cler, nobilime, militari sau deputanti care sa
prezinte si sa apere cauza natiunii, sa puna in ordine toate cererile
natiunii disperate si sa propuna cea mai clementa remediere.

Majestatea a acordat cu blandete o gratie asemanatoare nu numai

natiunii suplicante ci tuturor neamurilor monarhiei. Dupa toate cele
intamplate, urmand ca si natiunea petitionara sa spere la dobandirea
ajutorului Majestatii, pentru care petitioneaza de la izvorul justitiei si
clementei.