Autonomii locale și instituții centrale în spațiul

românesc (sec. IX - XVIII)

 Obștea sătească a fost principala formă de organizare socială și

politică a locuitorilor din spațiul românesc la sfârșitul mileniului I
și la începutul mileniului al II-lea d. Hr.
 Ea cuprindea toți locuitorii unui sat și se caracteriza prin
îmbinarea proprietății colective (pământ arabil, ape, păduri,
pășuni) cu proprietatea particulară (case, unelte de muncă).
 Existau două instituții de conducere la nivelul obștii sătești:
 „sfatul oamenilor buni și bătrâni” - cunoscători și păstrători
ai dreptului cutumiar, nescris;
 Un lider cu atribuții administrative și judecătorești (CNEAZ,
JUDE); la început acesta era ales, apoi funcția devine
ereditară.
 Obștile sătești au cunoscut un proces de unificare lentă, influențat
de factori de mai multe tipuri:
 Geografici – obștile situate într-o depresiune, de-a lungul văii unui
râu etc.
 Economici – dezvoltarea comerțului;
 Militari- nevoia de apărare contra atacurilor externe. Prin
unificarea obștilor sătești au apărut formațiuni politice
prestatale (CNEZATE; VOIEVODATE) care aveau un teritoriu
mai întins, o organizare militară și religioasă mai complexă.
 Acestea vor fi menționate în izvoarele scrise în diferite momente,
mai ales când opun rezistență sau colaborează cu unele state
vecine mai puternice.
 Voievodatul Transilvaniei (1176-1541)

 La V de Carpați este atestată existența mai multor formațiuni

prestatale în unele cronici maghiare.
 Gesta Hungarorum (Cronica lui Anonymus, sec. XII) se referă la
situația de la sfârșitul sec IX – înc. sec X d Hr.
 Menționează voievodatul lui Menumorut (zona Bihorului),
voievodatul lui Gelu (zona Someșului Mic), voievodatul lui Glad
(zona Banatului).
 „Legenda Sf. Gerard” (sec. XIII) se referă la situația de la înc. sec.
XI.
 Menționează voievodatul lui Ahtum (zona Banatului) și
voievodatul lui Gyla/Gyula în zona centrului Transilvaniei; aceste
două voievodate au fost cucerite de regele ungur Ștefan „cel
Sfânt”.
 Între sec. X-XIII maghiarii au cucerit treptat Transilvania, până la
Munții Carpați, pe care i-au atins după anul 1200.
 Teritoriul cucerit a fost organizat sub forma de voievodat în cadrul
Ungariei. Primul voievod atestat documentar este Leustachius
(1176).
 Pentru a-și consolida stăpânirea în Transilvania, regii Ungariei i-au
colonizat aici pe secui, sași și pe Cavalerii Teutoni (1211-1225),
oferindu-le pământuri și alte avantaje pentru a se stabili în zonă.
 Organizarea voievodatului Transilvaniei era una destul de
complexă.
 Voievodul era vasalul regelui Ungariei și își avea reședința la Alba
Iulia. Conducea armata, numea în funcții comiții, judeca în
procese, strângea impozitele pentru regele Ungariei.
 Voievodul avea autoritate administrativă asupra celor 7 comitate
ale Transilvaniei.
 Congregația generală a Transilvaniei era alcătuită din
reprezentanți ai nobilimii, sașilor, secuilor și pentru o perioadă, ai
românilor.
 Era convocată în ședință de către voievod; stabilea impozitele,
repartiza soldații ce trebuiau recrutați, judeca procese între cei
care participau la ședințele ei.
 Împărțirea teritorial-administrativă cuprindea:

a) COMITATELE - zonele din Transilvania unde nobilii aveau

pământuri și privilegii. Comitatele cuprindeau, fiecare, o
cetate o garnizoană, și un teritoriu în jurul acesteia.
b) SCAUNELE DE JUDECATĂ – cuprindeau o localitate ce servea
drept sediu unui tribunal, și o zonă în jurul ei. Apar la secui și
la sași.
c) DISTRICTELE – erau regiuni cu autonomie mai redusă, apar în
zonel de margine locuite de români (Făgăraș, Hațeg, Munții
Apuseni) și la sași (Brașov, Bistrița).

 În secolul XV scaunele de judecată și districtele săsești au format

„Universitatea Sașilor”, recunoscută de Matia Corvin drept
instituție de conducere a acestora.
 Organizarea religioasă a Transilvaniei cuprindea până în secolul
XVI,
 Biserica romano-catolică și Biserica ortodoxă. Biserica romano-
catolică – era la sași, unguri, secui; era condusă de un episcop cu
sediul la Alba Iulia și era privilegiată.
 Biserica ortodoxă – era la români și era doar „tolerată”, neavând
privilegiile celei romano-catolice.
 Regii Ungariei au dus o politică de extindere a catolicismului în
Transilvania, al cărei apogeu este atins sub regele Ludovic de
Anjou (1342-1382).
 În 1366 acest rege a condiționat calitatea de nobil de apartenența
la catolicism.
 Cei mai mulți cnezi și voievozi români au refuzat trecerea la
catolicism, pierzându-și privilegiile și pământurile. Alții, puțini, au
trecut la catolicism și au putut ocupa funcții importante; ei s-au
înrudit cu familii maghiare și, în timp, s-au maghiarizat.
 Refuzul trecerii la catolicism a determinat excluderea românilor
din viața politică, încheiată în anul 1437, când nobilii unguri, secuii
și sașii au încheiat alianța UNIO TRIUM NATIONUM.
 Ungurii, secuii și sașii au devenit astfel cele trei națiuni politice ale
Transilvaniei medievale.
 În secolul XVI au pătruns în Transilvania ideile Reformei religioase,
care au determinat apariția Bisericilor Protestante; sașii – Biserica
Luterană (Evanghelică), o parte dintre unguri – Biserica Calvină și
Biserica Unitariană.
 Noile biserici au fost recunoscute în Transilvania drept biserici
oficiale, alături de cea catolică. Ele vor fi numite și religii recepte
(acceptate)
 În anul 1526, la Mohacs, armata Ungariei suferă o grea înfrângere
în fața Imperiului Otoman, iar regele Ungariei este ucis în luptă.
 În Ungaria începe războiul civil între două partied nobiliare, care
susțineau doi pretendenți la tron – IOAN ZAPOLYA și FERDINAND
de HABSBURG:
 Războiul civil de încheie în 1541 prin împărțirea Ungariei în 3
părți; N și V sunt luate de Casa de Habsburg, Transilvania și E
devin principat autonom sub suzeranitate turcească, centrul
devine pașalâc otoman.

Principatul Transilvaniei (1541-1699)

 Conducerea statului revine unui principe, ales de către DIETĂ

(alcătuită din reprezentanții națiunilor politice și ai religiilor
recepte) și confirmat de către sultan.
 Principele conducea politica externă și armata, primea
ambasadorii străini, declara război și încheia pace.
 Dieta avea rol legislativ, stabilea impozitele și cifrele de recrutare;
era convocată de mai multe ori pe an, la nevoie.
 Se menține sistemul cu 3 națiuni politice și 4 religii recepte, iar
românii sunt tot în situația de „tolerați”.

Transilvania – provincie habsburgică/austriacă

(1699-1867)
 Între 1683-1699 s-a desfășurat un război austro-turc, încheiat cu
înfrângerea turcilor și semnarea păcii de la KARLOWITZ (1699);
turcii cedau austriecilor Ungaria și Transilvania.
 Pe parcursul războiului, austriecii au ocupat Transilvania și au
stabilit statutul ei ca provincie prin DIPLOMA LEOPOLDINĂ (1691).
 Împăratul Austriei devenea principe al Transilvaniei și era
reprezentat de un guvernator în provincie. El promitea să mențină
Dieta Transilvaniei, sistemul cu 3 națiuni politice și 4 religii
recepte, legile existente în Transilvania.
 Prin diplomele imperiale din 1699 și 1701 a fost înființată în
Transilvania Biserica greco-catolică, la care a aderat o parte a
românilor ardeleni.
 Acestora li s-a promis egalitatea în drepturi cu ungurii, secuii și
sașii în schimbul trecerii la noua biserică.
 Aceste drepturi nu au fost acordate, dar clericii greco-catolici vor
forma, treptat, o elită românească și vor începe să militeze pentru
obținerea acestor drepturi.

Țara Românească

 „Diploma Cavalerilor Ioaniți” (1247) menționează 5 formațiuni

prestatale la S de Carpați - „țara Severinului”, voievodatele lui
Litovoi și Seneslau, cnezatele lui Ioan și Farcaș.
 La 1277-1279, voievodul Litovoi din N Olteniei încearcă să înlăture
suzeranitatea maghiară, dar este ucis; fratele său, Bărbat, e luat
prizonier și trebuie să se răscumpere cu o mare sumă de bani.
 1290-1291 - „descălecatul” lui Negru Vodă, care a trecut din
Făgăraș la S de Carpați; trecerea unor ardeleni la S de Carpați se
leagă de desființarea autonomiei Făgărașului de către regele
Ungariei.
 Basarab I (?1310-1352) a unificat formațiunile prestatale de la S
de Carpați și a colaborat cu regele Ungariei contra tătarilor,
recunoscându-se vasal al acestuia. Mai târziu, Basarab I va intra în
conflict cu regele Ungariei Carol Robert de Anjou, din cauză „Țării
Severinului”.
 9-12 noiembrie 1330 în bătălia de la POSADA, Basarab I îl învinge
pe regele Ungariei și obține independența Țării Românești.
 Mai târziu Basarab I va relua colaborarea cu Ungaria, în scopul
luptei contra tătarilor; el cucerește astfel teritoriul de la N gurilor
Dunării, numit apoi Basarabia.
 Nicolae Alexandru (1352-1364) și-a luat titlul de „autocrat”(singur
stăpânitor) și a întemeiat o mitropolie ortodoxă la Curtea de Argeș
(1359) – pentru a-și sublinia independența față de Ungaria.
 Vladislav-Vlaicu (1364-1377) s-a recunoscut vasal Ungariei, în
schimbul Făgărașului și Severinului; el emite monedă proprie, ca
semn de independență, șiînființează o nouă mitropolie ortodoxă
la Severin (1370).

Moldova

 Informațiile istorice despre formațiunile prestatale de la E de

Carpați sunt mai sumare:

 În sec. XII e menționată „țara Berlad” în cronici rusești;

  În sec. XIII e menționată „țara brodnicilor” în documente
papale și maghiare, și „țara bolohovenilor” în N Moldovei,
într-o cronică rusească.

 Zonele unde existau formațiuni prestatale mai sunt numite „țări”

(Țara Vrancei, Țara Șipenițului), „codri” (Codrii Cosminului),
„câmpuri” (Câmpul lui Dragoș), „cobâle”, „ocoale”.
 Teritoriul Moldovei era străbătut de un important drum
comercial, care lega gurile Dunării și Nistrului cu Marea Baltică.
Regii Ungariei au dorit să controleze o mare parte a cestui drum și
să-i alunge pe tătari din zonă.
 1347/1352-1353 – are loc „descălecatul” lui Dragoș în N-V
Moldovei. Acesta era voievod român din Maramureș și înființează
o marcă de apărare contra tătarilor cu reședința la Baia, din
porunca regelui Ungariei.
 Al doilea „descălecat”, cel al lui Bogdan, are loc pe la 1359/1360-
1365. El pleacă din Maramureș pentru că regele Ungariei i-a
confiscat pământurile, trece la E de Carpați și respinge mai multe
atacuri ale regelui Ungariei, obținând astfel independența
Moldovei.
 Petru I Mușat (1375-1392) stabilește capitala țării la Suceava,
înființează o mitropolie ortodoxă acolo (1387) și se recunoaște
vasal al Poloniei, contra pericolului maghiar. El emite și monedă
proprie.
 Roman I (1392-1394) întinde granițele Moldovei până la Marea
Neagră și Cetatea Albă.
 Dobrogea

 Teritoriul Dobrogei a fost cucerit de Imperiul Bizantin în secolul

X, acolo fiind înființată provincia „Thema Paristrion”.
 În secolul X, inscripții descoperite la Mircea-Vodă și Murfatlar
menționează conducătorii locali „jupan Gheorghe” și „jupan
Dimitrie”.
 În secolul XI, autoarea bizantină Ana Comnena menționează, în
lucrarea „Alexiada”, trei conducători locali – TATOS, SATZA,
SESLAV.
 În secolul XIII, în S Dobrogei e menționată „Țara Cavarnei”
(Cărvunei), care va fi nucleul viitorului stat dobrogean.
 Statul dobrogean va fi fondat de către BALICA (1346-1354).
Urmașul său, DOBROTICI (1354-1386) controlează tot teritoriul
dintre Dunăre și Marea Neagră și are relații bune cu împăratul
Bizanțului, care-i acordă titlul de „despot”.
 IVANCO (1386-1388) emite monedă proprie și intră în conflict
cu turcii, fiind ucis de aceștia. După moartea sa, Mircea cel
Bătrân alipește teritoriul dobrogean Țării Românești până la
1417/1420, după care va fi Dobrogea ocupată de către turci.

Organizarea instituțională în Țara Românească și

Moldova

 Domnia era principala instituție de conducere din Țara

Românească și Moldova.
 Domnitorul era „MARE VOIEVOD” – comandant suprem al
armatei, și „DOMN” - stăpân al întregului pământ al țării.
 În titlul domnesc apare particula „IO” - „cel ales de Dumnezeu”
pentru a sublinia faptul că puterea lui este de origine divină.
 Domnitorul se mai intitula „SINGUR STĂPÂNITOR”,
„AUTOCRATOR”, pentru a arăta că este independent.
 Prerogativele domnitorului erau extinse – el numea în funcții,
stabilea impozitele, dădea legile, era judecător suprem, conducea
armata, declara război, încheia pace.
 Succesiunea la tron era ereditară – doar urmașii domnitorilor
puteau ocupa funcția – și electivă – teoretic locuitorii puteau
alege pe orice urmaș al domnitorului pentru a ocupa funcția
supremă în stat.
 Din secolul XVI turcii vor începe să numească direct domnitorii,
ceea ce va duce la limitarea puterilor domniei în politica externă.
 Pretendenții la tron vor cumpăra funcția de la turci și vor cheltui
mari sume de bani pentru a-și păstra bunăvoința lor.
 Din 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească turcii vor
introduce REGIMUL FANARIOT.
 Vor fi numiți la conducere domnitori de origine străină, mai ales
greacă, iar domnitorii nu vor mai fi considerați reprezentanți ai
țării, ci funcționari turci.
 Domnitorilor li se va interzice să mai aibă armată și să desfășoare
politică externă proprie. Ei vor avea nevoie de mari sume de bani
pentru a cumpăra domnia sau pentru a-i prelungi durata.
 Crește foarte mult fiscalitatea, se măresc impozitele existente și
se înființează altele noi. Pentru a face rost de bani, domnitorii vor
vinde funcțiile la stat, sentințele în procese, vor acorda titluri de
boieri unor oameni bogați ridicați de jos. Ei vor numi în
 principalele funcții, laice sau religioase, personaje de origine
străină, mai ales greci.
 Domnitorii fanarioți au avut domnii cu durată scurtă; dacă turcii
aveau încredere în ei, îi roteau între Moldova și Țara Românească.
 Domniile fanariote durează până în 1821, iar din 1822 se revine la
domnitori pământeni.
 SFATUL DOMNESC – apare din secolul XIV, fiind format la început
din marii boieri proprietari de pământuri, iar mai târziu din boierii
cu dregătorii (funcții).
 Avea un rol consultativ- asista domnitorul la judecarea proceselor
și la încheierea tratatelor cu vecinii, la discutarea unor probleme
de politică internă și externă.
 Cel mai important membru al Sfatului Domnesc era mitropolitul,
considerat al doilea om în stat după domnitor, ținând locul
acestuia în unele situații.
 Cei mai importanți dregători laici erau BANUL CRAIOVEI în Țara
Românească, care conducea Oltenia în numele domnitorului, și
PORTARUL SUCEVEI în Moldova, care comanda garnizoana cetății
de scaun.
 Restul dregătoriilor erau asemănătoare în Țara Românească și
Moldova – vistiernicul (se ocupa de finanțe), logofătul (se ocupa
de cancelaria domnească), postelnicul (se ocupa de relațiile cu
alte state și de primirea soliilor) etc.
 MAREA ADUNARE A ȚĂRII – era formată din reprezentanți ai
boierimii, clerului, curtenilor, orășenilor, țăranilor liberi; avea
dreptul de a alege domnitorul, era consultată și în alte probleme
(impozite, declarații de război).
 Nu a fost convocată constant și nu a ajuns să aibă importnța
Dietei din Transilvania.
 ARMATA era formată din „oastea cea mică” (soldații domnitorului
și ai boierilor) și „oastea cea mare” (toți cei capabili să poarte
arme). Oastea cea mare era convocată doar în situațiile
excepționale.
 Din secolul XVI, odată cu instaurarea dominației otomane și
creșterea importanței mercenarilor, „oastea cea mare” nu a mai
fost convocată.
 TERITORIUL – era împărțit în județe în Țara Românească și în
ținuturi în Moldova.
 BISERICA – era organizată în mitropolii ortodoxe, subordonate
religios Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
 Avea în frunte un mitropolit ce datora ascultare domnitorului și
avea autoritate asupra clerului.
 Biserica avea privilegii, fiind scutită de taxe și impozite, primea
pământuri și sate cu țărani dependenți de la domnitori și boieri.
 Mitropolitul Țării Românești a primit de la Patriarhia din
Constantinopol și titlul de „exarh al plaiurilor”, care-i dădea
autoritate religioasă asupra ortodocșilor din Transilvania.
 Mănăstirile erau ctitorite de domnitori sau de boieri și au avut un
rol important în educație și cultură.