AUTONOMII LOCALE

În secolele IX-XIII, în contextul slăbirii dominaţiei slave, au apărut primele autonomii

româneşti. Ele s-au aflat în pericol sub asaltul bizantin (sfârşitul secolului al XII-lea) şi ungar.
Acestea au evoluat în timp până în formula statului independent.
Ele au fost numite obşti săteşti sau romanii populare/democraţii ţărăneşti de către
marele istoric Nicolae Iorga. Ele erau conduse de către cnezi, jupani şi juzi, învestite cu puteri
politice şi sociale. În timp, s-a realizat o diferenţiere cu o natură economică.
Spaţiul românesc a fost dominat de influenţa bizantină în condiţiile în care bizantinii au
organizat ofensive soldate cu succes împotriva slavilor. Dintre împăraţii bizantini care s-au
remarcat în acest context amintim pe:
 Ioan Tzimiskes (969-976)
 Vasile al II-lea Macedoneanul (976-1025)
Efectul acestor acţiuni a constat în anihilarea Ţaratului bulgar aflat la sud de Dunăre.
În acelaşi timp, începând cu secolul al IX-lea, s-au impus maghiarii din Panonia care
s-au creştinat. Mai târziu, spaţiul românesc a fost traversat de populaţii migratoare (pecenegi
sec XI (vezi Ana Comnena), cumani sec XII (vezi Civitas Milcovie și Episcopia cumană,
aducerea sașilor și a secuilor) şi mongoli / sec XIII / vezi invazia mongolă) care au influenţat
la rândul lor procesul de cristalizare al autonomiilor româneşti. Între 1240-1241 a avut loc
marea invazie mongolă. Prin retragerea acestora la nordul Mării Negre s-a constituit Hanatul
Hoardei de Aur care a avut un rol de blocare, barieră în expansiunea Ungariei, Rusiei
Kievene şi Imperiului bizantin la nord de Dunăre.
În secolele XI-XIII întâlnim pentru spaţiul românesc denumiri de Vlahia, Vlahia de
Sus, Vlahia de Jos, Terra Balachorum. În izvoarele medievale „ţările” erau conduse de către
voievozi (izvoarele slave) sau duci (izvoarele latine). Principalele forme de organizare politică
erau cnezatul şi voievodatul.

Transilvania

În formarea statului medieval transilvănean întâlnim mai mulţi factori.

Factorii militari

În secolul al IX-lea a avut loc migrația ungurilor spre Panonia. Aceștia au trecut pe
lângă Kiev, fapt atestat de Cronica lui Nestor. Aceasta specifica că ungurii au întâlnit în
drumul lor o populație formată din slavi și români.
Anonymus în Gesta Hungarorum aminteşte pentru secolul al IX-lea de existenţa unor
formaţiuni prestatale la est de Panonia, întâlnite de unguri în expansiunea lor spre est.
Lucrarea lui Anonymus a fost redactată în secolul al XII-lea pentru regele maghiar Bela al
III-lea.
 Ducatul/voievodatul lui Menumorut situat în Crişana cu reşedinţa la
Biharea;
Pagină 1 din 17
  Ducatul/voievodatul lui Glad situat în Banat cu reşedinţa la Cuvin;
 Ducatul/voievodatul lui Gelu situat în centrul Depresiunii Transilvaniei cu
reşedinţa la Dăbâca.
Despre Gelu se specifica că era blach. Mai este menţionat un al patrulea lider din
această zonă, Salanus, de către cronicarul regelui Bela al III-lea.
Expansiunea maghiară în Transilvania s-a produs în mai multe etape:
a) În jurul anului 900 maghiarii au atins Someşul Mic;
b) În jurul anului 1000 a fost ocupată Valea Mureșului;
c) În jurul anului 1100 a fost atinsă Târnava Mare;
d) La 1150 ungurii au atins linia Oltului,
e) La 1200 ungurii au atins linia Carpaţilor Răsăriteni şi Meridionali.

În anul 1000 conducătorul maghiarilor, ducele Vayk s-a creştinat în ritul catolic
devenind regele Ştefan cel Sfânt. Prin urmare, regii maghiari au dat o îmbrăcăminte
religioasă expansiunii spre est. Astfel, în 1003 regele maghiar a intrat în conflict cu Giula,
stăpânitor în fosta ţară a lui Gelu care îşi avea reşedinţa la Alba Iulia sau Bălgrad. Conflictul a
fost cauzat de refuzul lui Giula de a se catoliciza. În aceste condiţii Giula a fost înfrânt, fapt
consemnat de Legenda Sfântului Gerard (izvor hagiografic). În Banat stăpânea Ahtum, care
domnea peste fosta ţară a lui Glad având reşedinţa la Morisena. Conflictul dintre cei doi a fost
cauzat de refuzul lui Ahtum de a anula taxele pe sarea transportată pe râul Mureş, cât şi
ridicării unei mănăstiri ortodoxe la Morisena. Ahtum a fost înfrânt, fapt consemnat de
asemenea de Legenda Sfântului Gerard.

(https://www.google.ro/search?
q=formarea+transilvaniei&biw=1280&bih=689&source=lnms&tbm=isch&sa=X&sqi=2&ved
=0ahUKEwjYm_mlk_3PAhWiC5oKHZSWCzcQ_AUIBigB#imgrc=KhCqa-ud0je40M%3A)

Factori politici

Pagină 2 din 17
 În Transilvania maghiarii au încercat să impună instituţiile de model occidental. Astfel
în anul 1111 întâlnim în fruntea Transilvaniei un Mercurius princeps Ultransilvanus. În 1176
la conducerea Transilvaniei se regăsea un Leustachius voievod, ceea ce arăta că modelul
occidental a fost un eşec. De asemenea, faptul mai arăta că majoritatea populaţiei era
românească.
Transilvania, în concluzie, a fost organizată sub forma unui voievodat aflată sub starea
de vasalitate (subordonare) faţă de Ungaria. Voievodul Transilvaniei avea atribuţii de ordin
militar, în timp ce Dieta avea atribuții de ordin legal.
Spre sfârşitul secolului al XIII-lea voievozii Transilvaniei Roland Borşa (1282; 1284-
1285; 1283-1293) şi Ladislau Kan şi-au asumat prerogative sporite. Primul şi-a luat atributul
de „regnum Transilvaniae” autonom faţă de regele maghiar. El a convocat la Deva o
„Adunare obștească” sau „Congregație generală” (1288). La ea au participat nobili din cele
şapte comitate, clerul superior, reprezentanţi ai ţărănimii libere şi populaţiei orăşeneşti. În
1355 a fost convocată ultima Congregaţie la care au participat şi reprezentanții românilor.
Întărirea puterii celor doi voievozi s-a datorat stingerii dinastiei arpadienilor şi luptelor
pentru tron din Ungaria.
În 1366 regele Ludovic I, printr-o serie de diplome, a condiţionat statutul de nobil de
apartenenţa la catolicism.
În secolul al XV-lea, în urma răscoalei de la Bobâlna (1437) s-a constituit Unio Trium
Natiorum formată din stările privilegiate ale maghiarilor, saşilor şi secuilor.
Iancu de Hunedoara (1441-1456) şi guvernator la Ungariei (1446-1453), în dorinţa de
a rezista expansiunii otomane a sporit gradul de autonomie al Transilvaniei. Aceiaşi politică
va fi continuată şi de fiul său Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490).
În 1526 armata maghiară a fost înfrântă de turcii otomani la Mohacs, regele Ludovic al
II-lea fiind ucis pe câmpul de luptă. În aceste condiţii Ungaria a devenit paşalâc otoman, iar
Transilvania a fost transformată în principat autonom (1541).
În contextul luptelor dintre otomani şi austrieci, Imperiul Otoman a încheiat un tratat
cu Franţa în 1536 împotriva habsburgilor.
În 1552 Banatul a fost transformat în paşalâc otoman, iar Transilvaniei i s-au alăturat
comitatele din Partium.
Principele Transilvaniei era ales de către Dietă şi investit cu semnul puterii de către
Poarta otomană. El (ca domnii Moldovei şi Ţării Româneşti) avea prerogative largi, hotărând
în:
 Probleme de politică externă;
 Declara războiul şi pacea;
 Acredita misiuni diplomatice;
 Primea trimişi diplomatici.
Dieta Transilvaniei, formată din cele trei stări privilegiate se întrunea anual, sau de mai
multe ori pe an, şi participa la guvernare alături de principe. În timp, puterile principelui au
crescu în materie legislativă, militară şi alegerea consiliului princiar. În 1599 Mihai Viteazul
a fost recunoscut de Dietă ca locţiitor la împăratului habsburgic.
La începutul secolului al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen a urmărit să
consolideze absolutismul princiar ca reacţie la expansiunea austriacă. Austriecii au ocupat
Transilvania şi au integrat-o în imperiu (1691-1699). Prin diploma „leopoldină” din 4
decembrie 1691 s-a stabilit baza juridică a administraţiei Transilvaniei. Se păstra sistemul
stărilor privilegiate şi se recunoşteau religiile recepte (recunoscute), exceptată fiind religia
ortodoxă recunoscută.
Începând cu secolul XVIII Transilvania devenea, în a doua jumătate, mare principat,
împăratul habsburgic adăugându-şi şi titlul de principe. El era reprezentat în Transilvania de
un guvernator.
Pagină 3 din 17
Instituţiile Principatului erau:
 Guberniul, format din 12 consilieri – guvern al Transilvaniei;
 Armata;
 Tezauriatul, care aplica teoria economică a imperiului.
Aceste instituţii au fost subordonate Cancelariei aulice, situate la Viena.
Prin Diploma leopoldină din 1701 se promiteau drepturi egale românilor care urmau a
trece la religia greco-catolică. Însă termenii acestei diplome nu au fost aplicaţi niciodată. Prin
urmare, la 1697, a luat fiinţă Biserica Greco-Unită cu rol de a catoliciza populaţia
românească.

Factori religioşi

În anul 1111 a fost atestat un prim episcop catolic al Transilvaniei, Simion

ultransivanus, cu reşedinţa la Alba Iulia sau Bălgrad. Datorită rezistenţei populaţiei române
ortodoxe, catolicismul nu s-a răspândit în Transilvania.

Factori administrativi şi etnici

La sfârșitul secolului al XII-lea au fost colonizate populaţii alogene (străine). Primii

dintre cei colonizaţi au fost secuii care reprezentau avangarda maghiarilor, de origine turcică,
stabiliţi în sud-estul Transilvaniei cu un rol militar. Aceştia au fost organizaţi în scaune.
Saşii sunt o populaţie de origine germanică aşezaţi în Transilvania în trei valuri (în jurul
anului 1196). Ei au fost aşezaţi în zona Sibiului, Braşovului, Sighişoarei şi Bistriţa cu un rol
economic. Ei au fost organizaţi, ca şi secuii, în scaune. Cele şapte scaune şi două districte au
format Universitatea saşilor. Atât secuii cât şi saşii aveau instituţii proprii, dregători locali şi
îşi alegeau preoţii. Din punct de vedere politic, saşii şi secuii se subordonau regelui Ungariei.
În 1224 saşii au beneficiat de privilegiul regelui Andrei al II-lea – Andreanum – prin
care se preciza că teritoriul din zona Sibiului nu putea fi înstrăinat prin danii, iar dacă cineva
dorea să întemeieze o moşie saşii aveau dreptul de a protesta. Ei aveau, de asemenea, dreptul
de a folosi pădurea românilor şi a pecenegilor împreună cu aceştia.
Ungurii erau organizaţi în comitate controlate de regalitatea maghiară şi subordonate
voievodului Transilvaniei (Bihor - 1111, Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Târnava, Hunedoara)
În 1211 au fost colonizaţi în Ţara Bârsei de către regele Ungariei Andrei al II-lea
cavalerii teutoni. Aceştia aveau drept rol pe acela de a stopa expansiunea cumanilor.
Cavalerii teutoni au intrat în conflict cu regalitatea maghiară şi au fost forţaţi în 1223 să
părăsească zona. Mai târziu, în 1225, erau atestaţi în Prusia.
Românii erau organizaţi în districte sau teritorii autonome locuite de populaţie
românească conduse de juzi, cnezi sau voievozi. Principalele autonomii româneşti se regăseau
în Ţara Maramureşului, Făgăraş, Haţeg, Ţara Bârsei, etc..

Ţara Românească

În anul 1234 o bulă papală menționa existența unei ierarhii bisericești ortodoxe la sud
de Carpați, ceea ce implica și existența unei organizări politice.

Pagină 4 din 17
 „Invazia mongolă-tătară” din anul 1241 a distrus orice formă de organizare locală. În
acest context a fost atestat un Mişelau, probabil Seneslau care împreună cu secuii a apărat
trecătorile Carpaţilor. Un alt efect al invaziei mongole a constat în scăderea din importanţă a
expansiunii maghiare la sud de Carpaţi.
În acest context, regele maghiar Andrei al II-lea a creat o marcă de apărare intitulată
Banatul de Severin. În anul 1247, la scurt timp după marea invazie mongolă, regele Bela al
IV-lea, prin Diploma cavalerilor ioaniți, le-a acordat acestora Banatul de Severin. Diploma
mai menţiona o serie de formaţiuni prestatale locale româneşti:
a) Voievodatul lui Litovoi situat în Oltenia şi Ţara Haţegului;
b) Voievodatul lui Seneslau situat în Muntenia;
c) Cnezatul lui Ioan localizat între Jiu şi Olt;
d) Cnezatul lui Farcaş localizat de asemenea între Jiu şi Olt.
Toate aceste formațiuni prestatale românești de la sudul Carpaților depindeau regatul
maghiar. Liderii blahilor (boierii) erau denumiți cu termenul de „maiores terrae”, iar țăranii
erau desemnați cu termenul de „rustici”.
Între anii 1277-1279 Litovoi, cel din diplomă sau un urmaş al său, împreună cu fratele
său Bărbat s-a ridicat împotriva regelui Ungariei. Litovoi a fost ucis pe câmpul de luptă iar
Bărbat a fost capturat şi obligat să se răscumpere cu o sumă mare de bani.
În spaţiul extra carpatic s-a impus tradiţia istorică a descălecatului. Descălecatul
reprezintă tradiţia istorică a formării statelor medievale româneşti extracarpatice şi constă
în transferul de populaţii şi instituţii. Această tradiţie este datorată extinderii influenţei
Hoardei de Aur şi a diminuării celei maghiare. Pa plan intern, din cauza pericolului extern
(tătari şi unguri) formaţiunile prestatale s-au coagulat în jurul conducătorilor cei mai puternici.
Un alt factor al constituirii statului la sud de Carpaţi a fost dat de existenţa drumurilor
comerciale care făceau legătura Europei centrale şi de nord cu Marea Neagră şi Bizanţul.
În cazul formării Ţării Româneşti există tradiţia descălecatului lui Negru-Vodă (1290-
1291) din Ţara Făgăraşului la Câmpulung. Descălecatul nu este atestat istoric, însă se
suprapune cu contextul epocii marcat de eforturile regelui maghiar Andrei al III-lea de a
limita autonomia românilor din Ţara Făgăraşului

Basarab I (?-1352) este primul conducător atestat al Ţării Româneşti. În anul 1324
Basarab se recunoştea vasal al regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. Într-o scrisoare a
celui din urmă acesta afirma despre Basarab că era „voievodul nostru transalpin”. În actul
din 1324 se afirma vasalitatea lui Basarab se recunoştea unitatea Ţării Româneşti în
schimbul recunoaşterii suzeranităţii maghiare şi a preluării religiei catolice.
În anul 1330 a avut loc confruntarea militară dintre cei doi, neînțelegerile declanşându-
se de la Banatul de Severin. Pentru a evita campania maghiară împotriva Țârii Românești
Basarab S-a hotărât să restituie Ungariei Banatul de Severin şi 7.000 mărci de argint,
echivalentul la 74 kg. Aur. Confruntarea a avut loc la întoarcerea lui Carol Robert de Anjou
spre Transilvania într-o trecătoare montană nelocalizată numită de Nicolae Iorga posada (9-12
noiembrie 1330). Bătălia este ilustrată de Cronica pictată de la Viena.
Victoria a însemnat independenta, Basarab luând titlul de „singur stăpânitor”, apoi de
domn şi mare voievod. El şi l-a asociat la domnie pe fiul său Nicolae Alexandru. Ulterior
raporturile cu statul maghiar au fost reluate în contextul luptei comune anti tătărești. El şi-a
impus dominația în acest context asupra sudului Moldovei, ceea ce a extins numele de
Basarabia pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru.
Succesorul său Nicolae Alexandru (1352-1364) a continuat politica de consolidări. În
anul 1359 a construit la Curtea de Argeş prima Mitropolie ortodoxă, subordonată Patriarhiei
de la Constantinopol. A fost adus Mitropolit Iachint de la Mitropolia Vicinei. În acelaşi an
domnitorul şi-a luat titlul de singur stăpânitor (samodârjet, autocrat)
Pagină 5 din 17
 Vladislav Vlaicu (1364-1377) s-a recunoscut vasalul Ungariei primind în schimb
Severinul şi Făgăraşul. El a întemeiat în 1370 a doua Mitropolie ortodoxă la Severin. A bătut
prima monedă a ţării şi a participat alături de regalitatea maghiară la campaniile antiotomane
de la sud de Dunăre (1369) susținându-l pe Ștefan Dușan despot sârbilor.

Ţara Moldovei

În spaţiul de la est de Carpaţi întâlnim mai multe tipuri de formaţiuni prestatale:

 Codrii: Codrii Cosminului, Lăpuşnei, Orheiului, ultimele două situate între Prut
şi Nistru;
 Câmpuri: lui Dragoş, lui Vlad;
 Cobâle: în ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Bacău, Vaslui;
 Ocoale: Câmpulung, Vrancei.

În secolul al XIII-lea Moldova se afla sub dominaţia tătarilor, fiind traversată de drumul
comercial ce lega Europa centrală, Polonia de Marea Neagră. În Nordul Moldovei se situa
Țara Sipenițului. Țara Sipenițului se află conform tradiției la est de Carpați.
Într-un document din anul 1332 al Cancelariei Papale se atestau puternicii acelor locuri
care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei. (Majores Terrae)
Unirea formațiunilor prestatale de la est de Carpați s-a datorat contextului marcat de
lupta regalității maghiare împotriva tătarilor, cât şi succesului lui Basarab din Țara
Românească.
În anul 1347 a avut loc primul descălecat al lui Dragoș, voievod maramureșean care a
fost gonit din Maramureș din cauza politicii de condiționare religioasă a calității de nobil
promovată de regele Ungariei Ludovic de Anjou. În jurul anilor 1352-1353, în urma
victoriilor obținute de regele Ungariei împotriva tătarilor, se constituia o marcă de apărare la
est de Carpați cu reşedinţa la Baia. Dependența lui Dragoş şi a urmașilor săi, Sas şi Balc,
fiul lui Sas, de coroana maghiară contravenea dorințelor localnicilor de a elimina dominația
ungară. În acest context a avut loc al doilea descălecat a lui Bogdan (1364-1365), aflat în
conflict cu regele maghiar.
În anii 1364-1365 a fost îndepărtată dominația maghiară. Eșecul expedițiilor maghiare
îndreptate împotriva lui Bogdan sunt prezentate în Cronica domniei lui Ludovic scrisă de
cronicarul Ioan de Târnave.
Laţcu (1369-1377) a continuat politica de independentă, intrând în legătură directă cu
papalitatea. Papa l-a recunoscut cu titlul de duce de Moldova, actul papal emis cu această
ocazie afirmând că Moldova era o parte a națiunii române. În consecință, a luat naștere o
Episcopie catolică la Siret (1370)
Petru Mușat (1377-1392) a optat pentru ortodoxie întemeind la 1387 o Mitropolie
Ortodoxă la Suceava, nerecunoscută de Patriarhul de la Constantinopol. Această realizare
s-a datorat depunerii jurământului de vasalitate față Vladislav Iagello, rege al Uniunii
dinastice polono-lituaniene (1387). Aceasta s-a transformat mai târziu în regatul Poloniei.
Prin acest jurământ, domnul moldovean devenea vasalul regelui Vladislav Iagello în calitatea
sa de conducător al Lituaniei, la vremea respectivă ortodoxă. Pentru că Petru Muşat nu a
accepta ca pe scaunul mitropolitan să fie numit un grec trimis de patriarhul de la
Constantinopol, acesta din urmă nu a acceptat să recunoască mitropolia de la Suceava. Prin
urmare, domnul moldovean s-a îndreptat spre Mitropolia Haliciului, aflată în Lituania. Tot în
timpul său, Petru Mușat în dorința de consolidare a tânărului stat a emis moneda moldoveană
– grosul.

Pagină 6 din 17
 Roman I (1392-1394) a încheiat procesul de constituire al statului de la este de Carpaţi
întitulându-se „domn de la munte până la mare”.

Dobrogea

În Dobrogea întâlnim, în secolul al X-lea, o formațiune condusă de jupan Dimitrie,

atestată de inscripția descoperită la Mircea-Vodă (943). De asemenea, a fost atestat şi un
jupan Gheorghe prin inscripția descoperită la Basarab-Murfatlar. În anul 971 împăratul
bizantin Ioan Tzimiskes a ocupat teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră pe care l-a
transformat în Thema Paristrion (971-1204).
În secolul al XI-lea Ana Comnena, fiica împăratului bizantin Alexie Comneanul, a
redactat o lucrare în care arăta faptele tatălui ei – Alexiada. În această lucrare sunt menţionaţi
trei lideri din Dobrogea: Thatos, Seslav şi Satza.
În secolul al XIII-lea teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a fost stăpânit de
asăneşti.
În 1230 este menţionată, între Mangalia şi Varna, o Ţară a Cavarnei. Aceasta se va
transforma în timp într-un stat independent cu centrul la Caliacra. Balica (1346-1354) a fost
unul dintre conducătorii săi, urmat de Dobrotici (1354-1386). Acesta din urmă a intervenit în
conflictul intern din Imperiul Bizantin, primind titlul de strateg şi ulterior de despot (1357).
Demnitatea de despot îl includea pe Dobrotiţă în rândul familiei imperiale bizantine sau
aliaţilor imperiului.
Urmaşul său Ivanco (1386-1391) s-a desprins de Bizanţ şi a bătut o monedă. El a fost
înfrânt şi ucis de către turcii otomani. În acest context Mircea cel Bătrân a unit Dobrogea
Ţării Românești. În anul 1417 sau 1420 Dobrogea a fost cucerită de către turci care o
stăpânesc până în anul 1878.

Vlahii sud-dunăreni

În 1185 familia Anghelos, aflată pe tronul de la Constantinopol, a suprimat privilegiile

vlahilor sud-dunăreni, conduși de frații Petru și Asan. Vlahii din Balcani s-au răsculat,
sprijiniți și de vlahii nord-dunăreni şi de cumani. Statul Vlaho-Bulgar a recunoscut în timpul
lui Ioniţă cel Frumos (1197-1207) autoritatea religioasă a Romei (catolicismul) în schimbul
titlului de rege al vlahilor şi ungarilor acordat de Papa Inocenţiu al III-lea.
Sub Ioan Asan al II-lea (1218-1241) statul Vlaho-Bulgar a ajuns la apogeul puterii, a
revenit la ortodoxism şi a restabilit relaţia cu Patriarhia de la Constantinopol. În timp,
elementul bulgar a devenit predominant în defavoarea celui vlah. Marea invazie mongolă a
distrus statul vlaho-bulgar.

Instituţii centrale medievale

Domnia

Pagină 7 din 17
 Domnia este cea mai importantă instituție a Evului Mediu românesc reprezentată de
persoana domnitorului. Ea era de origine bizantină. Formula de întitulare era: Io, ……., mare
voievod şi domn, cu mila lui Dumnezeu, singur stăpânitor a…..”.
„io” – este o prescurtare a cuvântului grec ioannes ce însemna „cel ales de Dumnezeu”,
sugerând originea divină a puterii domnești.
„mare voievod” - reprezintă atribuțiile militare de comandant al armatei;
„domn” - reprezintă ideea de stăpân al întregului stat, provenind de la termenul de
origine latină „dominus”; el a fost tradus în limba slavă ”gospodar”;
„din mila lui Dumnezeu” - reprezintă forța divină a puterii domnești;
„singur stăpânitor” – reprezintă atributul de suveranitate internă şi externă. Domnul
putea să impună biruri ca plată militară legată şi de atribuţiile sale militare. El era
conducătorul politicii interne, dădea legi, bătea monedă, instanţă de judecată, etc.. Pe plan
extern domnitorul încheia alianţe, semna tratate, trimitea/primea ambasadori, declara război şi
încheia pacea. Termenul de singur stăpânitor avea şi echivalenţe: domn autocrat.
În Transilvania voievodul era vasalul regelui Ungariei fiind impus în funcție de acesta și
având atribuții administrative, judiciare și militare. El era secondat de un vicevoievod.
Succesiunea în Ţările Române se baza pe principiul electiv-ereditar. Cele două dinastii
erau cea a Basarabilor în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova. În timp, din cauza
instaurării dominaţiei otomane, domnii vor fi numiţi direct de către Poartă, fără
consimţământul boierimii. Domnul astfel numit depunea jurământ și omagiu sultanului. În
concluzie, începând cu secolului al XVI-lea domnia a încetat a mai fi de origine divină, ci
voința sultanului.
În viziunea otomană domnul era un înalt funcționar. Începând cu secolul al XVIII-lea
Poarta a impus sistemul domniilor fanariote (1711/1716-1822). Domnii fanarioți erau foștii
mari dragomani ai Porții, asimilați rangului de pașă cu două tuiuri. Ocuparea funcției de
domnitor se făcea în schimbul unei mari sume de bani pe care fanarioții o achitau la
Constantinopol.
În consecință, principala funcție a statului a devenit cea fiscală. Veniturile domniei s-au
scurs în mare măsură către Poartă. În secolul al XVIII-lea domnii fanarioți au încercat o
reformare socială și fiscală a societății. Pe de altă parte, pe fondul nevoii constante de bani s-a
impus în Principate sistemul venalității funcțiilor. Durata domniilor fanariote era scurtă, în
medie 2,3-3 ani, peste care s-au suprapus șase războaie între Marile Puteri, epidemii de ciumă,
perioade de foamete, fiscalitate ridicată.
În Transilvania sultanul a acordat Dietei de la Cluj (1543) dreptul de a alege principele
Transilvaniei.
Cancelaria domnească era condusă de marele logofăt şi era instituţia care punea pe
hârtie hotărârile luate de domnitor.
Sfatul domnesc a reprezentat organul central al guvernării fiind alcătuit din marii boieri,
rolul acestei instituţii decăzând în timp odată cu creşterea puterii domnitorului. În timp, a
crescut rolul dregătorilor. Sfatul domnesc avea rolul de a consilia pe domnitor în luarea
deciziilor. De asemenea, sfatul participa la încheierea tratatelor cu ţările vecine.
Cancelaria îl avea în frunte pe marele logofăt, succedat de marele vornic care avea
prerogative judecătoreşti. Marele vistier avea prerogative fiscale. Alte dregătorii erau cele de
mare postelnic, marele portar, marele uşar (se ocupa de protocolul curţii). Începând cu a doua
jumătate a secolului al XV-lea sunt eliminaţi boierii fără dregătorii. La sfârşitul secolului al
XVI-lea termenul de Sfat este înlocuit cu cel de Divan de origine turcă. În timpul fanarioţilor
numărul dregătorilor s-a multiplicat. Şeful sfatului domnesc era mitropolitul ţării.
În Transilvania rolul sfatului a fost luat de Guberniu (1693).
Adunările de Stări au reprezentat o instituţie semnalată din secolul al XV-lea sub
numele de „Marea Adunare a Ţării”, compusă din marii boieri, clerul înalt, boierimea mică şi
Pagină 8 din 17
mijlocie şi curtenii. Aceasta se întrunea la convocarea domnitorului, însă nu a fost o instituţie
permanentă. Cele mai multe convocări se întâlnesc în secolul al XVI-lea, teme fiind:
 Alegerea domnitorului
 Declararea războiului
 Încheierea păcii cu turcii
În timpul lui Matei Basarab Adunarea de Stări şi-a stabilit clar atribuțiile:
 Sfatul (Divanul domnesc al marii boierimi)
 Soborul (feţele bisericeşti)
 Adunarea a toată ţara.
Ultima alegere a unui domn de Adunare a avut loc în 1730 şi ultima reunire în 1749
dedicată desfiinţării şerbiei din Moldova. Instituţia va renaşte între anii 1831 şi 1848.
În Transilvania a funcţionat Congregaţia Generală convocată de voievozi cu atribuţii
judiciare, în mod special. Ulterior li se vor adăuga atribuţii de ordin politic. Începând cu
secolul al XVI-lea problemele majore de politică externă erau dezbătute de Dietă.
Armata era împărţită în:
a) Oastea cea mică – serviciu feudal al claselor privilegiate
b) Oastea cea mare – toţi purtătorii de arme.
Un rol important în sistemul defensiv l-au avut cetăţile: Chilia, Cetatea Albă, Soroca,
Hotin, Suceava, Neamţ (Moldova); Severin, Giurgiu, Brăila (Ţara Românească).

Administraţia.
În Transilvania s-au înfiinţat comitate:
 Bihor (1111)
 Crasna şi Dăbâca (1164)
 Cluj, Alba, Timiş (1175)
 Arad, Zarand, Târnava (sec. XIII)

Au luat naștere:
 Tara Bârsei (1222)
 Țara Făgărașului (1222)
 Țara Hațegului (1247)
 Țara Maramureșului (1299)

În Țara Românească şi Moldova au existat județele, respectiv ținuturile.

Biserica.
În mai 1359 a fost inaugurată Mitropolia Țării Românești. Mitropolitul avea un rol
important în stat ținând locul domnului în caz de vacanță a tronului şi conducând Sfatul
Domnesc. În Moldova Mitropolia a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în
timpul lui Alexandru cel Bun (1402).
Mitropolitul Ţării Româneşti avea şi titlul de exarh al plaiurilor (reprezentant asupra
ortodocşilor români din regatul maghiar) atribuit de Patriarhia de la Constantinopol. În anul
1697 a avut loc unirea cu Biserica Romei, luând naştere în Transilvania Biserica Greco-
Catolică.

ANEXE:

Pagină 9 din 17
 Dicţionar:

Pecenegi - (în latină bisseni sau pacinacae, în maghiară besenyő) au fost un popor seminomad
turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării
Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică1.
Cumani - numiți în trecut cománi, și Polovți) au fost un popor originar din Asia, din grupul
turcilor-kîpceak (kιpçak). În a doua jumătate a secolului al XI-lea, după ce resturile hoardelor
pecenegilor rămase în urma decimării lor in bătăliile cu Imperiul Bizantin s-au mutat peste
Dunăre, cumanii au luat în stăpânire (1070-75) teritorii ocupate până atunci de românii și
pecenegii dintre Nistru și Carpați, iar resturile pecenegilor s-au contopit cu ei2.
Mongoli - denumirea mongol provine din limba tungruză însemnând, în traducere,
„neînvins”3. În anii 1240-1241 Mongolii devastează Europa centrală şi sud estică, înfiinâînd
mai târziu în nordul Mării Negre Hanatul Hoardei de Aur.
Unguri - provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele împădurite ale Munților Urali și
stepa euroasiatică. Aproximativ din secolul al V-lea, ungurii s-au strămutat în stepele din
nordul Mării Negre. Astfel, ungurii au ajuns în sfera de influență a imperiului hazar, al cărui
centru de putere se afla pe cursul inferior al Volgăi. Împinși spre vest de pecenegi, ungurii se
stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Atelkuzu (în maghiară Etelköz = "teritoriul
dintre râuri"; atil, itil înseamnă fluviu în diverse dialecte turcice vechi), delimitat de Marea
Neagră și râurile Siret ("Seretos"), Nistru și Prut ("Brutos") (vezi Constantin al VII-lea
Porfirogenetul (913-959), De administrando Imperii). Ungurii vor întreprinde de aici o serie
de raiduri și campanii militare. În 862, ungurii au trecut Carpații (din zona ucraineano-
slovacă) și au atacat părțile răsăritene ale Imperiului Carolingian și Moravia, adică vremelnica
formațiune statală slavă "Moravie Magna", care cuprindea o mare parte a Ungariei de azi4.
Béla al III-lea (n. 1148/1149 - m. 24 aprilie 1196) a fost rege al Ungariei între 1 martie 1172
și 24 aprilie 1196. A fost căsătorit cu Ana de Châtillon, apoi cu Marguerite de France5.
Fraterna Unio (în română Uniunea Frățească), cunoscută sub numele de Unio Trium
Nationum (în română Uniunea celor trei neamuri) deși părțile semnatare au fost patru, a fost
un pact de alianță mutuală militară și politică încheiat pe parcursul Răscoalei de la Bobâlna în
data de 16 septembrie 1437 între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic,
orășenii sași și secui. Înțelegerea a fost semnată la Căpâlna, aflată pe atunci în Comitatul
Dăbâca6.
Banatul Severinului, BanatusZewriniensis, "Terra Zeurino" sau "Țara Severinului",
cuprindea Carașul cu o fâșie din Ardeal, țara Hațegului, ținutul Amlașului și o parte limitrofă
din Oltenia (Mehedinți), o parte din Gorj și din Vâlcea, întinzându-se pe ambele laturi ale
munților) de la Dunăre până la Olt. Primul Ban de Severin, Luca, este menționat în 1233, în
timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235)7.
Episcopia de Milcov (1227-1241) numită și Episcopia Cumaniei, este prima episcopie
catolică ce a luat ființă în Principatul Moldovei (Valahia Minor)8.
Rustici- numele dat țăranilor romani în Diploma cavalerilor Ioaniți

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pecenegi (17.12.2016)
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cumani (14.12.2016)
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mongoli (17.12.2016)
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Maghiari (17.12.2016)
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C3%A9la_al_III-lea (11.01.2017)
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fraterna_Unio_din_1437 (11.01.2017)
7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Banatul_Severinului (11.01.2017)
8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Episcopia_de_Milcov (13.01.2017)
Pagină 10 din 17
Pagină 11 din 17
 Transilvania Ţara Românească Moldova
Sec. al IX-lea - migraţia ungurilor spre Panonia
(Cronica lui Nestor)
Sec. al IX-lea - sunt atestaţi în Transilvania
Menumorut, Glad şi Gelu
900 maghiarii au atins Someşul Mic;

1000 a fost ocupată Valea Maramureşului; 1100 a fost

atinsă Târnava Mare;
1000 conducătorul maghiarilor, ducele Vayk s-a
creştinat în ritul catolic devenind regele Ştefan cel
Sfânt.
1003 regele maghiar a intrat în conflict cu Giula,
stăpânitor în fosta ţară a lui Gelu care îşi avea reşedinţa
la Alba Iulia sau Bălgrad
1003 Conflictul dintre Ștefan cel Sfânt și Ahtum
1111 întâlnim în fruntea Transilvaniei un Mercurius
princeps Ultransilvanus
1111 înfiinţarea comitatului Bihor
1111 a fost atestat un prim episcop catolic al
Transilvaniei, Simion ultransivanus,
Béla al III-lea (n. 1148/1149 - m. 24 aprilie 1196) a
fost rege al Ungariei între 1 martie 1172 și 24 aprilie
1196
1150 ungurii au atins linia Oltului,
1164 înfiinţarea comitatelor Crasna şi Dăbâca
1175 înfinţarea comitatelor Cluj, Alba, Timiş
1176 la conducerea Transilvaniei se regăsea un
Leustachius
Sf. sec. XII Colonizarea secuilor care reprezentau
avangarda maghiarilor, de origine turcică, stabiliţi în
sud-estul Transilvaniei cu un rol militar. Aceştia au fost
organizaţi în scaune.
(în jurul anului 1196) Saşii sunt aşezaţi în Transilvania
în trei valuri
Pagină 12 din 17
1200 ungurii au atins linia Carpaţilor Răsăriteni şi
Meridionali
sec. XIII înfiinţarea comitatelor Arad, Zarand, Târnava
1211 au fost colonizaţi în Ţara Bârsei de către regele
Ungariei Andrei al II-lea cavalerii teutoni 1223
Cavalerii teutoni au intrat în conflict cu regalitatea
maghiară şi au fost forţaţi să părăsească zona.
1224 saşii au beneficiat de privilegiul regelui Andrei al
II-lea – Andreanum
1225 cavalerii teutoni erau atestaţi în Prusia.
1241„Invazia mongolă-tătară”
(1282; 1284-1285; 1283-1293) Roland Borşa
(1288) Roland Borșa a convocat la Deva o „Adunare
obştească” sau „Congregaţie generală”
(1294 și 1315) Ladislau Kan
eforturile regelui maghiar Andrei al III-lea de a limita
autonomia românilor din Ţara Făgăraşului
1234 o bulă papală menționa existența unei ierarhii
bisericești ortodoxe la sud de Carpați, ceea ce implica și
existența unei organizări politice.
1241 „Invazia mongolă-tătară” 1241 „Invazia mongolă-tătară”
1247 regele Bela al IV-lea, prin Diploma cavalerilor
ioaniți, le-a acordat acestora Banatul de Severin
Voievodatul lui Litovoi situat în Oltenia şi Ţara
Haţegului;
Voievodatul lui Seneslau situat în Muntenia;
Cnezatul lui Ioan localizat între Jiu şi Olt;
Cnezatul lui Farcaş localizat de asemenea între Jiu şi
Olt.
1277-1279 Litovoi, cel din diplomă sau un urmaş al
său, împreună cu fratele său Bărbat s-a ridicat
împotriva regelui Ungariei
(1290-1291) descălecatului lui Negru-Vodă
1332 document al Cancelariei Papale se atestau
puternicii acelor locuri care confiscaseră bunurile
episcopiei Cumaniei.
(?-1352) Basarab I este primul conducător atestat al
Ţării Româneşti.
1324 Basarab se recunoştea vasal al regelui Ungariei
Pagină 13 din 17

1366 regele Ludovic I a condiţionat statutul de nobil de
apartenenţa la catolicism.
16 septembrie 1437 Unio Trium Nationum (în română
Uniunea celor trei neamuri)
(1441-1456) Iancu de Hunedoara şi guvernator la
Ungariei (1446-1453),
(1458-1490) Matei Corvin, rege al Ungariei
1526 armata maghiară a fost înfrântă de turcii otomani
la Mohacs.
1543 În Transilvania sultanul a acordat Dietei de la Cluj
dreptul de a alege principele Transilvaniei.
1552 Banatul a fost transformat în paşalâc otoman, iar
Transilvaniei i s-au alăturat comitatele din Partium.
1599 Mihai Viteazul a fost recunoscut de Dietă ca
locţiitor la împăratului habsburgic.
(1691-1699) Austriecii au ocupat Transilvania şi au
integrat-o în imperiu
Carol Robert de Anjou.
(9-12 noiembrie 1330) bătălia de la o posada
Nicolae Alexandru (1352-1364)
1359 la Curtea de Argeş prima Mitropolie ortodoxă,
subordonată Patriarhiei de la Constantinopol.
1359 domnitorul şi-a luat titlul de singur stăpânitor
(samodârjet, autocrat)
Vladislav Vlaicu (1364-1377)
1369 a participat alături de regalitatea maghiară la
campaniile antiotomane de la sud de Dunăre
1370 Înfiinţarea Mitropoliei ortodoxe la Severin.
1370 A bătut prima monedă a ţării
1347 primul descălecat al lui Dragoş
1352-1353, în urma victoriilor obţinute de regele
Ungariei împotriva tătarilor, se constituia o marcă de
apărare la est de Carpaţi cu reşedinţa la Baia.
dependenţa lui Dragoş şi a urmaşilor săi, Sas şi Balc, de
coroana maghiară.
1364-1365 al doilea descălecat a lui Bogdan
Laţcu (1369-1377)
1370 Episcopie catolică la Siret.
Petru Muşat (1377-1392)
1387 Mitropolie Ortodoxă de la Suceava
1387 jurământului de vasalitate faţă Vladislav Iagello
baterea monedei moldovene – grosul.
Roman I (1392-1394)
a încheiat procesul de constituire al statului de la este de
Carpaţi întitulându-se „domn de la munte până la
mare”.
1402 În Moldova Mitropolia a fost recunoscută de
Patriarhia de la Constantinopol în timpul lui Alexandru
cel Bun
Pagină 14 din 17
4 decembrie 1691 diploma „leopoldină” prin care s-a
stabilit baza juridică a administraţie Transilvaniei.
1697 a luat fiinţă Biserica Greco-Unită

Dobrogea Vlahii sud dunăreni

943 jupan Dimitrie, atestată de inscripția descoperită la Mircea-Vodă
jupan Gheorghe prin inscripția descoperită la Basarab-Murfatlar.
971 împăratul bizantin Ioan Tzimiskes a ocupat teritoriul dintre Dunăre şi Marea
Neagră pe care l-a transformat în Thema Paristrion (971-1204).
secolul al XI-lea Thatos, Seslav şi Satza.
1185 familia Anghelos, aflată pe tronul de la Constantinopol, a suprimat privilegiile
vlahilor sud-dunăreni, conduși de frații Petru și Asan.
1197-1207 Ioniţă cel Frumosautoritatea religioasă a Romei (catolicismul) în
schimbul titlului de rege al vlahilor şi ungarilor acordat de Papa Inocenţiu al III-
lea.
1218-1241 Ioan Asan al II-lea - statul Vlaho-Bulgar a ajuns la apogeul puterii, a
secolul al XIII-lea teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a fost stăpânit de revenit la ortodoxism şi a restabilit relaţia cu Patriarhia de la Constantinopol.
asăneşti.
1230 este menţionată, între Mangalia şi Varna, o Ţară a Cavarnei
Balica (1346-1354)
Dobrotici (1354-1386)
1357 primeşte titlul de strateg şi ulterior de despot
Ivanco(1386-1391)
Bate monedă
Înfrânt de turci
1388/1390 Mircea cel Bătrân anexează Dobrogea
1417/1420 Dobrogea a fost cucerită de către turci care o stăpânesc până în anul 1878.

Pagină 15 din 17
 Domnia

1543 În Transilvania sultanul a succesiune ereditiv-

acordat Dietei de la Cluj dreptul electivă (Basarabii şi
de a alege principele Ţara
Transilvania Românească Muşatinii)
Transilvaniei.
şi Moldova
începând cu
secolului al XVI-lea
domnia a încetat
Io a Domn
Mare voeivod
mai fi Originea
de origine
divină a Stăpân al întegului
Atribuţiile militare
Singur stăpânitor
divină, cidomniei stat
voința
sultanului.

Cancelaria Sfatul Adunările de

Armata Suveranitate internă Suveranitate externă
Domnească Domnesc Stări
Poarta a impus
sistemul domniilor
fanariote
- Biruri încheia alianţe
(1711/1716-1822) - scaun de judecată semna tratate, trimitea/primea
- bate monedă ambasadori,
declara război şi încheia pacea

Pagină 16 din 17
Pagină 17 din 17