Pe 23 august 1944, regele Mihai îl arestează pe Ion Antonescu, sperând că astfel va reuși

să instaureze democrația interbelică. Însă, intrată în sfera de influență a URSS-ului, România va

cunoaște un regim de tip totalitar comunist.
Acesta a avut două forme de manifestare – regimul stalinist(1948-1965) și regimul
național-comunist(1965-1989) –
Regimul stalinist a fost legiferat prin Constituțiile din 1948 și 1952. Ele erau structurate
la fel ca precedentele, dar conținutul lor era total diferit.
Se consfinţea noua titulatură a statului, de Republică Populară Română, şi se preciza
caracterul său de „stat popular, unitar, independent şi suveran“ care a luat fiinţă prin „lupta dusă
de popor în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii şi imperialismului“.
Această afirmație constituia de fapt baza propagandei, în condiţiile în care România era practic o
ţară ocupată de sovietici.
Puterile în stat erau exercitate de Consiliul de miniștri (puterea executivă), Marea
Adunare Națională, un parlament unicameral (puterea legislativă) și Curtea Supremă/Tribunalul
(puterea judecătorească). Totuși, nu exista o separare a puterilor în stat, căci toate aceste instituții
se subordonau partidului unic: Partidul Muncitoresc Român (PMR).
Drepturile și libertățile cetățenești, formulate cu generozitate, puteau fi îngrădite dacă era
afectată ordinea în stat.
Constituţia din 1948 modifică regimul politic. Un argument în acest sens este regimul
stalinist al lui Dej.
Deoarece comuniştii români trebuiau să organizeze statul după model sovietic, ei au
impus un monopol economic. Astfel, s-au declanşat procesele de naţionalizare, colectivizare şi
industrializare forţată, proprietatea privată a devenit proprietate de stat iar economia a căpătat un
caracter centralizat şi planificat, mai întâi anual, apoi cincinal.
Pentru că şi-au propus crearea unui nou model uman, comuniştii au lansat un monopol
ideologic. Astfel, învăţământul a fost politizat, religia a fost subordonată statului iar istoria a fost
falsificată pentru a susţine originea slavă a poporului român. Omul nou era omul cu origini
sănătoase şi carnet de partid.
Spre deosebire de Constituția din 1948, cea din 1952 formulează în mod explicit rolul
conducător al PMR-ului. Principiul de bază al puterii este dictatura proletariatului; regimul
de stat al României este „regimul democraţiei populare“ ce reprezintă puterea oamenilor
muncii, iar statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului, exercitată de partid.
Constituţia din 1952 consolidează regimul stalinist din România. Un argument în acest
sens este represiunea şi teroarea.
Deoarece dorea să deţină controlul asupra modului de a gândi şi de a acţiona al
oamenilor, PMR recurge la instituţii special create, precum Securitatea şi la dezvoltarea unui
sistem concentraţionar alcătuit din lagăre de muncă, precum cel de la Periprava şi închisori
comuniste. Astfel adversarii regimului, oameni care „au uneltit contra ordinii sociale” erau
supuşi unor tratamente inumane.
 Deoarece doreau să demonstreze sovieticilor că au deplinul control asupra societăţii,
comuniştii au recurs la fenomenul deportărilor. Astfel în anii 1950, grupuri de şaşi din
Transilvania şi sărbi din Banat erau deportate în zona aridă a Bărăganului, fără vină şi fără
preaviz.

Nicolae Ceauşescu a preluat puterea după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej(19
martie 1965, de cancer de ficat), fiind un apropiat al acestuia şi membru al Biroului Politic al
PMR.
În 1965, este adoptată noua Constituţie. În art. 1 era inserată noua denumire a statului:
„Republica Socialistă România“, stat suveran, independent şi unitar, teritoriul său fiind
„inalienabil şi indivizibil“, iar la art.3 se prevedea: „În Republica Socialistă România, forţa
conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român“. Se considera că s-a ajuns la un
înalt stadiu de dezvoltare în drumul românilor spre comunism, cu o economie socialistă, cu o
proprietate socialistă, ca bază a oricărei proprietăţi, şi cu monopol asupra comerţului exterior.
Cetățenii erau împărțiți în cetățeni de rang superior, privilegiați, membri ai PCR și cetățeni de
rang inferior, restul.
Constituţia din 1965 modifică regimul politic. Un argument în acest sens este regimul
naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. Pentru că dorea să aibă controlul deplin asupra
statului şi inspirat de modelul chinez şi nord coreean, Ceauşescu introduce funcţia de preşedinte,
în 1974. Astfel, apare în România comunistă, cultul personalităţii/conducătorului, care se
manifestă prin cenzură, propagandă, manifestaţii stradale şi înregimentarea populaţiei. Pentru că
doreşte să elimine orice formă de opoziţie, Ceauşescu consolidează sistemul represiv, dezvoltând
instituţiile create anterior(Securitatea, Miliţia statului)şi iniţiind noi forme de represiune, precum
ascultarea telefoanelor, crearea dosarului personal şi utilizarea spitalelor de psihiatrie ca mijloace
de recluziune. Astfel, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, atât de generos redate de Constituţie,
erau sistematic încălcate.

Încălcarea drepturilor cetățenilor, scăderea nivelului de trai al populației și izolarea

diplomatică a României au dus la înlăturarea pe cale violentă a comunismului, prin revoluția din
decembrie 1989.