IV.

AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE

ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (IX-XVIII)

AUTONOMIE = capacitatea de a conduce singur afacerile interne

INDEPENDENŢĂ = capacitatea de a conduce atât afacerile interne cât şi
politica externă

→ înainte de formarea statelor medievale româneşti, au funcţionat mai multe formaţiuni

politice prestatale care depindeau mai mult sau mai puţin de statele din jur ; acestea sunt
autonomiile locale româneşti
→ forma de organizare de bază a românilor este OBŞTEA SĂTEASCĂ, aflată sub
conducerea unui jude
→ mai multe obşti se unesc într-un CNEZAT, condus de un cneaz (conducător politic)
→ atunci când apare o ameninţare externă, mai multe cnezate se pun sub autoritatea unui
voievod (conducător militar) ; astfel apare VOIEVODATUL
→ Transilvania, Ţ.R. şi Moldova au apărut în sec. al XII-lea-XIV-lea prin unificarea
formaţiunilor prestatale într-un context internaţional caracterizat de luptele dintre
puterile vecine (Ungaria, invazia mongolilor)

TRANSILVANIA
→ Primele formaţiuni politice din spaţiul carpatic au fost menţionate în Cronica Notarului Anonim al
regelui Bela al Ungariei numită “Faptele ungurilor”, din sec. al XII-lea; aceasta menţionează
momentul pătrunderii maghiarilor (sf. sec. IX – înc. sec. X)
→ la acel moment, existau 3 formaţiuni politice locuite de români, conduse de voievozi :
- GLAD, în Banat, cu centrul la Cuvin
- MENUMORUT, în Crişana, cu centrul la Biharea
- GELU, pe valea Someşului, cu centrul la Dăbâca
→ un secol mai târziu, în sec. al XI-lea, în locul lui Glad este menţionat AHTUM, iar în locul lui Gelu
este menţionat GYULA
→ toate aceste formaţiuni sunt cucerite de regatul Ungariei, care îşi extinde între sec. XI şi XIII
autoritatea asupra întregii Transilvanii
→ regatul încearcă să impună în Transilvania o formă politică occidentală, PRINCIPATUL (1111,
este menţionat principele Mercurius); această acţiune nu reuşeşte, iar Transilvania îşi menţine
forma de organizare autohtonă, voievodatul.
→ 1176, este menţionat primul voievod, Leustachius
→ între sec. XII-XVI, Transilvania este voievodat autonom sub suzeranitate maghiară
→ autonomiile locale româneşti au contribuit la formarea statului medieval Transilvania prin
menţinerea formei de organizare autohtone.
→ pe teritoriul Transilvaniei, fiecare comunitate are propria organizare administrativă:
- maghiarii, se org. în “COMITATE”
- secuii (origine asiatică, aşezată de regatul Ungariei în E Transilvaniei pt. apărare) se org. în
“SCAUNE”
- saşii (origine germană, aşezată de Ungaria în Transilvania pt. a construi cetăţi) se org. în
“SCAUNE ŞI DISTRICTE”
- românii îşi păstrează autonomia până târziu, în zone depresionare de graniţă, numite “ŢĂRI”
(Maramureşului, Haţegului, Făgăraşului).
→ în sec. XIII-XIV, mai multe acte ale regilor Ungariei limitează autonomia românilor;
calitatea de “nobil” este condiţionată de credinţa catolică, iar românii au avut 3 opţiuni :
1. trecerea la catolicism (maghiarizarea), Fam. Corvineştilor
2. renunţarea la calitatea de ‘nobili’, rămânând ortodocşi
3. plecarea din Transilvania, contribuind la formarea celorlalte state româneşti

ŢARA ROMÂNEASCĂ

U+2192
⟶ Carpaţi şi Dunăre, primele formaţiuni politice sunt menţionate în sec. al
XIII-lea în “Diploma cavalerilor ioaniţi” 1247 :
- Ţara Severinului
- Voievodatul lui Litovoi
- Cnezatele lui Ioan şi Farcaş
- Voievodatul lui Seneslau
⟶ toate aceste formaţiuni depind mai mult sau mai puţin de regatul Ungariei
⟶ o primă încercare de emancipare de sub stăpânirea maghiară îi aparţine
lui Litovoi, care se revoltă în 1277, dar este ucis.
⟶ la sf. sec. al XIII-lea, 1290, tradiţia istorică consemnează “descălecatul lui
Negru Vodă din Ţara Făgăraşului pe Valea Argeşului”, totuși nu este menţionat de sursele din
vremea lui.
⟶ meritul istoric de a fi întemeiat Ţ.R. îi aparţine lui Basarab I, cel care la
înc. sec. XIV unifică formaţiunile politice; el intră în conflict cu regele Ungariei, Carol Robert de
Anjou pt. Banatul de Severin; el înfruntă expediţia de pedepsire a regelui Ungariei şi obţine
victoria de la Posada 1330, iar ca o consecinţă, Ţ.R. îşi obţine independenţa
⟶ consolidarea statului medieval Ţ.R. se va face în timpul urmaşilor lui
Basarab: Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu, Mircea cel Bătrân.
⟶ autonomiile locale româneşti au contribuit la formarea statului medieval
Ţ.R. prin unificarea lor şi prin aportul elementului autonom din Transilvania (Ţara Făgăraşului)
MOLDOVA
→ la E de Carpaţi, sursele menţionează ca formaţiuni politice “ţări” (Bolohoveni), “codrii”
(Cosminului), “câmpuri” (Câmpul lui Dragoş), “ocoale” ( Câmpulung)
→ la jumătatea sec. al XIV-lea, regele Ungariei Ludovic de Anjou îl trimite pe Dragoş (voievod
român din Maramureş) la E de Carpaţi pt. a crea o marcă de apărare împotriva atacurilor tătare ;
astfel, apare Ţara Moldovei
→ 1359, Bogdan (alt voievod din Maramureş) intră în conflict cu regele Ungariei, acolo unde îl
învinge pe urmaşul lui Dragoş
→ Bogdan va obţine independenţa Moldovei până în 1365, în condiţii necunoscute.
→ consolidarea statului medieval Moldova se va realiza în timpul urmaşilor lui Bogdan: Laţcu şi fraţii
Petru şi Roman Muşat.
→ Roman Muşat a fost cel care se proclamă “domn de la munte până la mare”
→ autonomiile locale au contribuit la formarea statului medieval Moldova prin aportul elementului
autonom românesc din Transilvania (Ţara Maramureşului)

INSTITUŢII CENTRALE
→ dpdv al evoluţiei istorice, sunt 2 seturi de instituţii: unul pt Transilvania şi celălalt pt Ţ.R. şi Moldova

TRANSILVANIA
→ din sec. al XII-lea, instituţia centrală în Transilvania este VOIEVODATUL.
→ 1176-1541, Transilvania este voievodat autonom sub suzeranitate maghiară
→ voievodul este cel care conduce politica internă, însă în politica externă, el depinde de regele
Ungariei, care îl şi numeşte.
→ pe plan intern, voievodul are toate atribuţiile unui monarh medieval:
- impune legi;
- este conducător al armatei;
- este conducător al administraţiei;
- este judecător suprem.
→ la început, în sec. XII-XIII, voievozii Transilvaniei duc o politică de relativă independenţă faţă
de regatul Ungariei (Roland Borşa, Ladislau Kan).
→ din sec. al XIV-lea, politica voievozilor Transilvaniei se înscrie în cea a Ungariei; Iancu de
Hunedoara, sec. XV ,ajunge să conducă armata Ungariei, iar fiul lui Matei Corvin va ajunge
chiar rege al Ungariei.
→ iniţial, voievodul Transilvaniei este ajutat în conducere de către o congregaţie a nobililor
→ din sec. XV, el va fi ajutat de reprezentanţii categoriilor privilegiate :
- nobilii, mica nobilime;
- clerul catolic; Unio Trio Nationum
- reprezentanţii oraşelor.
→ în sec. al XVI-lea, Ungaria este cucerită de Imperiul Otoman.
→ 1541, Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană. (instituţia centrală
devine PRINCIPATUL)
→ principele are aceleaşi atribuţii ca şi voievodul.
→ în sec. al XVI-lea, unii principi participă la relaţiile internaţionale europene (Gabriel Bethlen,
George Rakotzy I – Războiul de 30 de ani)
→ pe plan intern, ei sunt ajutaţi să conducă de o instituţie numită ‘dietă’ (rol L), care are ca
atribuţii alegerea principelui şi discutarea legilor care sunt apoi supuse spre aprobare
principelui.
→ dieta este formată din reprezentanţii categoriilor sociale privilegiate : maghiari, saşi, secui.
→ la sf. sec. al XVII-lea, Transilvania împreună cu Ungaria este cucerită de imperiul habsburgic.
→ 1699, prin Pacea de la Karlowitz, imperiul otoman recunoaşte stăpânirea habsburgică asupra
Transilvaniei
→ astfel, Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate habsburgică
→ acest lucru înseamnă o diminuare a autonomiei Transilvaniei, deoarece principe este însuşi
împăratul de la Viena; acesta trimite un guvernator în provincie, care administrează ţara în
numele lui.
→ guvernatorul conduce un ‘guberniu’ (rol E).
→ 1867, are loc Dualismul Austro-Ungar, iar Transilvania îşi pierde autonomia fiind integrată în
regatul Ungariei.
→ de-a lungul existenţei sale, Transilvania a trecut prin 3 forme de organizare :
- voievodat autonom sub suzeranitate maghiară (1176-1541)
 - principat autonom sub suzeranitate otomană (1541-1699)
- principat autonom sub suzeranitate habsburgică (1699-1867)

ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA

→ instituţia centrală este DOMNIA, din sec. al XVI-lea până în sec. al XIX-lea
→ domnul are toate atribuţiile unui monarh medieval, atât pe plan intern, cât şi în politica externă :
- adoptă legi
- şef al administraţiei (proprietar al pământului pe care îl împarte spre administrare
boierilor şi bisericii)
- şef al armatei : “mare voievod”
- şef al finanţelor (bate monedă)
- judecător suprem
- semnează tratate
- declară război
→ titulatura domnitorului cuprinde elemente din mai multe tradiţii: din limba latină (domn), din
tradiţia bizantină (“singur stăpânitor”), din tradiţia greacă (autocrat), din tradiţia slavă
(voievod), din tradiţia creştină (Io(annes), cel ales de Dumnezeu)
→ la început, sec. XIV-XV, autoritatea domnului în raport cu boierii e necontestată.
→ succesiunea la tron se face conform principiului electiv-ereditar : domnul este ales din familia
domnitoare - Basarabi, Muşatini.
→ din sec. XVI, puterea boierilor creşte, unii dintre ei ajungând chiar pe tron (Neagoe Basarab)
→ la această situaţie, contribuie şi puterea suzerană (Imp. Otoman), care se implică în numirea
domnitorilor (Mihai Viteazul ajunge pe tron prin cumpărarea domniei).
→ în sec. al XVIII-lea, pe tronul ţărilor române funcţionează DOMNIILE FANARIOTE (1711 -
Moldova, 1716 –Ţ.R.); fanarioţii sunt greci din cartierul Fanar, Constantinopol, numiţi de
sultan şi care acţionează ca administratori ai lui în Ţărilor Române.
→ autonomia Ţărilor Române se diminuează considerabil.
→ aşadar, domnia este necesară pentru funcţionarea statului medieval deoarece domnul deţine
toate atribuţiile de conducere (în absenţa lui, nu există statul)

BISERICA

→ este o instituţie centrală în Ţ.R. şi Moldova.

→ între domnie şi biserică, există o relaţie de interdependenţă : biserica îi oferă domnului dreptul
de a conduce (“îl unge pe tron”), iar în schimb, domnul îi oferă bisericii privilegii (pământ şi
scutiri de taxe).
→ biserica este instituţionalizată; în Ţările Române, atunci când apar mitropoliile:
- Ţ.R.: Mitropolia de la Curtea de Argeş (Nicolae Alexandru,1359)
- Moldova : Mitropolia de la Suceava (Petru Muşat la sf. sec. XIV, recunoscută de
Patriarhia din Constantinopol în 1401)
→ mitropolitul este primul sfătuitor al domnului şi locţiitorul său în caz de absenţă.
→ biserica are o ierarhie bine stabilită : I. mitropolitul
II. episcopi
III. preoţi şi călugări
→ prin intermediul bisericii, se transmite informaţia de la centru către periferie.
→ așadar, biserica este necesară pentru funcţionarea Ţ.R. şi Moldovei în Evul Mediu, deoarece
legitimează conducerea politică (oferă domnului dreptul de a conduce) .

SFATUL DOMNESC

→ instituţie centrală în Ţ.R. şi Moldova, format din boierii cu dregătorii :

- vornicul (şeful curţii domneşti)
- spătarul (şeful oştirii)
- logofătul (şeful cancelarului)
- vistiernicul (şeful finanţelor)
- stolnicul
- paharnicul
- postelnicul
→ mitropolitul este cel mai apropiat sfătuitor al domnitorului şi locţiitorul lui (+ consiliere)