EVOLUTIA TRANSILVANIEI SI A INSTITUTIILOR SALE

Procesul de formare al Voievodatului Transilvaniei cunoaste 2 etape:

Prima etapa este cea a voievodatelor romanesti din sec IX-XI iar cea de-a
două etapa incepe prin cucerirea treptate si organizarea transilvaniei de
catre maghiari din sec XII si XIII. In cronica lui Anonymus “Gesta Hungarorum”
sunt descrise evenimentele din secolele IX-X, odata cu patrunderea
maghiarilor in Transilvania. Sunt amintite voievodatele conduse de Gelu, Glad
si Menomorut.

Din a două jumatate a secolului al XI-lea a inceput cucerirea si

organizarea treptata a Transilvaniei de catre maghiari. Mijloacele folosite de
acestia au fost militare, politice si religioase. Dpdv militar si administrativ,
Transilvania era impartita in “comitate ce apartineau maghiarilor”, “scaune ce
apartineau sasilor si secuilor” si “districte ce apartineau romanilor”.

De la intemeierea Tarii Romanesti – Negru Voda

De la intemeirea Moldovei – Dragos SAU Bogdan

Transilvania a fost organizata dupa modelul autohton devenind

voievodat. Primul voievoat al Transilvaniei este amintit in sec. al XII lea
Leustachiu. Voievodul avea atributii militare, administrative si juridiice. El era
ajutat de o adunare generala a Mosierilor.
Maghiarii au incercat sa inlocuiasca voievodatul cu principatul dupa
modelul apusean. Institutia voievodatului s-a mentinut in Transilvania pana in
sec. al XVI-lea. Dupa prabusirea Ungariei, transilvania a fost transformata in
principat autonom sub suveranitate otomana in 1541. Principele detinea
atributii interne asemanatoare cu cele ale domnilor din T.R. si M.
Dpdv religios, incepanad din sec al XIV-lea, situatia romanilor s-a
inrautatit. Credinta ortodoxa este treptat scoasa inafara legii. Nobilii romani
sunt eliminate din viata politica.
 In concluzie, in Evul Mediu, Transilvania a reușit sa-si pastreze
autonomia in cadrul regimului Maghiar. Romanii au fost organizati in structuri
autohtone pana in sec al XVI lea , cand a devenit principat sub suzeranitate
otomana.
Dpdv. religios, romanii erau considerati tolerati, cu toate ca erau
majoritati, iar calitatea de nobil era conditionata de trecerea la catolicism.

INSTITUTIILE CENTRALE:

DOMNIA a reprezentat institutia centrala in Tara Romaneasca si

Moldova in Evul Mediu. In secolele XIV-XVI, succesiunea la domnie se facea
pe cale ereditara si pe cale electiva, adica domnitorul era ales de marea
boierime din randul familiilor domnesti.
Domnul isi lua titlul de “Mare Voievod” fiind comandantul supreme al
armatei, iar prin titlul de “IO” domnitorul demonstra originea divina.
Atributiile domniei vizeaza toate domeniile importante: facea politica
externa hotarand cand sa inceapa un razboi sic and sa semneze un tratat de
pace, dar si politica interna fiind mare judecator , stabilind taxele si darile si
impartind pamanturile(14-16).
Din sec al XVI lea se remarca o scadere a autoritatii domnului prin
amestecul sultanului in numirea acestuia. Autonomia principatelor este
incalcata prin instaurarea regimului fanariot incepand din secolul al XVIII lea.
Domnitorii fanarioti erau funtionari otomani si aveau putere deplina in Tarile
Romane.

BISERICA era condusa de un mitropolit care era principalul sfatuitor al

domnitorului. Ocupa locul acestuia cand era plecat din tara si facea parte din
Sfatul Domnesc.
Prima mitropolie a fost constuita in Tara Romaneasca la Arges de
domnitorul Nicolae Alexandru in 1359.In Moldova, costruita de Petru I Musat,
mitropolia a fost recunoscuta de patriarhia de la Constantinopol in 1401 in
timpul domnitorului Alexandru cel bun.