AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

(SECOLELE IX – XVIII) III

3. INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC
a. Context
 după formarea Țării Românești și a Moldovei, regimul lor politic a evoluat spre formula
monarhică în tiparele generale ale monarhiei feudale, dar cu trăsături specifice societății
românești;
 constituirea statelor medievale românești a însemnat un transfer de putere politică din partea
cnezilor și voievozilor locali în favoarea conducătorului ales - care și-a asumat titlul de mare
voievod:
 exprimă funcția militară a conducătorului;
 întâietatea sa în raport cu ceilalți voievozi care au dispărut din societatea românească
extracarpatică.
b. Exemple de instituții
I. Domnia
 reprezintă instituția centrală din Țara Românească și Moldova;
 succesiunea la tron se făcea pe cale:
 ereditară ( în familia Basarabilor în Țara Românească și în familia Mușatinilor în
Moldova);
 electivă: domnul era ales de marea boierime din rândul membrilor familiei domnitoare,
dar pentru a limita accesul boierimii în succesiune, domnul își asocia din timpul vieții
fiul la conducere;
 titulatura domnului reflectă puterea acestuia, întreaga autoritate de care se bucură: „Io
Vladislav, mare voievod, domn și singur stăpânitor a toată Ungrovlahia”;
 domnia este de origine divină;
 originea divină a domniei se reflectă și în introducerea:
 cuvântului Io(prescurtare a lui Ioannes – „cel ales de Dumnezeu”);
 a titlului de domn, termen care provine de la cuvântul latin „dominus” =stăpân, termen
atribuit împăraților romani;
 domnul este uns cu mir și încoronat de mitropolit în cadrul unei ceremonii religioase;
 Cl. Această ceremonie și formulele menționate din titulatură transferă domnului harul divin.
 formula „singur stăpânitor”(de sine stătător” sau „autocrat”) exprimă o stare de
independență atât pe plan intern, dar și pe plan extern;
 atribuțiile domnului sunt:
 politice: declară război, încheie pace, semnează tratate;
 militare: titlul de mare voievod =comandantul suprem al armatei;
 funciare: este stăpânul întregului pământ;
 financiare: impune impozite, bate monedă;
 administrative: conduce întreaga administrație;
 judecătorești: este instanța supremă de judecată;
  atribuțiile domnului era limitate de drepturile și privilegiile marii boierimii și de „obiceiul” sau
„legea pământului”;
 în sec. XVI – o dată cu instaurarea dominației otomane:
 numirea domnului se făcea direct de către Poartă, fără acordul boierimii;
 domnia nu mai era un atribut al voinței divine, deoarece depindea de voința sultanului;
 domnitorul – un înalt funcționar al Porții ocupa chiar un anumit grad în ierarhia
administrativă otomană;
 în sec. XVII – domnitorii erau aleși de marea boierime sau numiți direct de Poartă;
 în anul 1711 (Moldova) și 1716 ( Țara Românească), turcii au instaurat la conducerea celor
două state domni fanarioți:
 domnii erau numiți direct de către Poartă, greci sau români, fără acordul boierimii;
 domniile erau de scurtă durată, iar accesul la funcții se făcea pe bani și nu pe merit;
 domnii erau considerați funcționari ai Imperiului otoman, fiind mutați dintr-o țară în
alta;
 domnia nu mai reprezenta instituția centrală la Constantinopol;
 în anul 1822 se va reveni la domniile pământene.
II. Voievodatul/Principatul în Transilvania
 a fost organizată ca voievodat autonom față de Coroana maghiară;
 era condusă de un voievod numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvănene, dar au
existat și cazuri în care voievodul era ales de nobili, iar regele își dădea doar acordul;
 unii voievozi s-au bucurat de o mare autonomie: Roland Borșa și Ladislau Kan;
 atribuțiile voievodului erau militare, judecătorești și administrative;
 în anul 1526, maghiarii au fost înfrânți la Mohacs de sultanul Soliman Magnificul, iar partea
centrală a Ungariei a fost transformată în pașalâc (Pașalâcul de la Buda) în anul 1541;
 în anul 1541, Transilvania a fost transformată în principat autonom sub suzeranitate otomană;
 din 1541, Transilvania era condusă de un principe, care era ales de Dietă, după ce obținea
confirmarea sultanului, care îi trimitea însemnele princiare;
 în politica internă, principele avea atribuții asemănătoare cu ale domnilor din Moldova și Țara
Românească, dar în politica externă atribuțiile erau limitate din cauza amestecului Porții;
 prin pacea de la Karlowitz (1699), Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic:
 era condusă de împărat prin intermediul unui guvernator, care era ales de către Dietă și
confirmat de Curtea de la Viena.
III. Sfatul domnesc (Țara Românească și Moldova)
 reprezintă organul central al guvernării;
 inițial era format din marii boieri, apoi din dregători:
 vornic ( șeful Curții domnești);
 logofăt (șeful Cancelariei domnești);
 vistiernic (șeful visteriei statului);
 spătar (purtătorul de spadă);
 postelnic;
 cele mai importante funcții erau banul Olteniei în Țara Românească și portarul Sucevei
în Moldova;
  era un organ consultativ și cu atribuții juridice:
 asista pe domn la scaunul de judecată;
 participa la încheierea tratatelor cu puterile vecine;
 își dădea acordul în aprobarea principalelor acte ale domniei;
 la sfârșitul sec. XVI, Sfatul domnesc se numea divan.
IV. Guberniul (Transilvania)
 a fost înființat în anul 1693 și era o instituție administrativă;
pentru relația politică cu Transilvania, Imperiul Habsburgic a creat o instituție la Viena,
Cancelaria aulică a Transilvaniei, condusă de un cancelar aulic și șase consilieri, îndeplinind
atribuțiile unui guvern;
V. Adunarea de Stări
a. Țara Românească și Moldova
 este semnalată în sec. XV;
 poartă numele de Marea Adunare a Țării;
 era formată din marii boieri, clerul înalt, boierimea mică și mijlocie, curteni;
 era convocată în cazuri speciale;
 nu avea un caracter permanent în Țara Românească și Moldova, ci sporadic: când era vorba de
alegerea domnului, declarații de război, încheierea păcii;
 în sec. XVIII, în timpul domniilor fanariote rolul acesteia scade;
 ultima alegere a unui domn de către Adunarea Țării a avut loc în anul 1730, iar ultima sa
ședință, dedicată desființării șerbiei, a avut loc în anul 1749;
 apare în sec. XIX, sub numele de Adunarea Obștească;
b. Transilvania
 statutul politic al românilor s-a degradat;
 nobilimea maghiară, patriciatul săsesc și fruntașii secuilor își vor consolida poziția;
 stările medievale se întruneau în cadrul unor Congregații generale;
 ultima Congregație la care participă românii este semnalată în anul 1288;
 în sec. XV, Congregația generală devine adunarea stărilor nobiliare;
 din sec. XVI, problemele importante de politică externă se discutau de Dieta țării, care se
întrunea periodic, avea atribuții permanente și un statut bine precizat;
VI. Armata
 era formată din:
 oastea cea mică (armata permanentă) – era formată din categoriile privilegiate;
 oastea cea mare era formată din toate categoriile sociale și era convocată în caz de
primejdie;
 după instaurarea dominației otomane, oastea cea mare nu a mai fost convocată;
 un rol important în apărarea Țării Românești și Moldovei îl avea și sistemul de cetăți;
VII. Administrația
a. Țara Românească și Moldova
 unitățile administrative din Țara Românească sunt județele, iar în Moldova ținuturile; acestea
sunt conduse de dregători locali cu atribuții: administrative, fiscale și judecătorești;
b. Transilvania
  unitățile administrative erau:
 comitatul;
 scaunele secuiești erau conduse de un căpitan și un jude;
 sașii aveau șapte scaune și două districte (districtele erau conduse de juzi) – formează
Universitatea sașilor în sec. XV;
 districtele românilor erau conduse de juzi, cnezi și voievozi;
VIII. Biserica
 reprezintă instituția supremă pe plan spiritual;
a. Țara Românească
 în anul 1359, Nicolae Alexandru a întemeiat, la Curtea de Argeș, prima Mitropolie Ortodoxă;
 a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol care acorda Mitropolitului Țării
Românești titlul de „exarh al plaiurilor”(românii din Transilvania se află sub autoritatea
Mitropolitului Țării Românești);
 în 1370, Vladislav Vlaicu a întemeiat, la Severin, a doua Mitropolie Ortodoxă;
b. Moldova
 a fost întemeiată de Petru Mușat la Suceava;
 a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului la 26 iulie 1401 (în timpul domniei lui
Alexandru cel Bun);
Mitropolitul din Țara Românească și Moldova avea următoarele atribuții:
 îi consacra pe episcopii numiți de domn;
 îl încorona și ungea cu mir pe domn, conferindu-i autoritate sacră;
 participa la alegerea domnului și la actele de justiție ale acestuia;
 sfătuia domnul;
 era membru de drept al Sfatului și locțiitor al domnului în caz de vacanță a tronului;
Biserica și Domnia reprezintă elementele esențiale ale construcției politico-statele. Între Biserică și
Domnie a existat o strânsă colaborare pe parcursul Evului Mediu.
c. Transilvania
 maghiarii au încercat să impună catolicismul:
 în anul 1366, Ludovic de Anjou a elaborat Diplomele regale prin care condiționa
calitatea de nobil de apartenența la catolicism;
 Biserica Ortodoxă a fost sprijinită de domnii Țărilor Române;
 domnitorii au ctitorit biserici în Transilvania și au acordat danii generoase pentru bisericile
ortodoxe;
IX. Justiția
 în Țara Românească și Moldova, judecarea pricinilor (cazurilor) se făcea conform obiceiului
pământului;
 în sec. XVI – apar primele legi scrise, de origine bizantină;
 în Transilvania, din sec. XVI, se aplică codul de legi al juristului Werboczi, cunoscut sub
numele de Tripartitumul lui Werboczi.