Instituții centrale și administrative ale

Țării Românești și ale Moldovei(sec XIV-

XVIII)
 Caracteristici:
✣ instituţiile românilor, inclusiv statul, sunt de origine română şi
romano-bizantină, influenţate de modele slave;
✣ în Transilvania, unde statul şi instituţiile au ajuns să fie neromâneşti, s-
a impus treptat modelul ungar de inspiraţie germană, fără a înlătura
vechile structuri locale;
✣ în Ţara Românească şi Moldova regimul politic este monarhic,
asemănător cu cel al monarhiei feudale, dar cu trăsături proprii,
datorate specificului românesc.

2
 DOMNIA
În Ţara Românească şi Moldova se afla, încă din secolul al XIV-lea, domnul, care îşi asuma
şi titlul de mare-voievod:
✣ termenul „domn” provine din limba latină (” dominus” – titlu purtat de şefii statului roman în
timpul Dominatului) şi desemnează stăpânul suprem al ţării şi supuşilor;
✣ sintagma mare voievod provine din slavonă şi înseamnă comandant militar;
✣ particula ,,I0” (prescurtare de la numele sacru „Ioannes”, înseamnă „cel ales de Dumnezeu”) a
fost introdusă de biserică, prin ceremonia ungerii suveranului la urcarea pe tron;
✣ domnul era şi „singur stăpânitor”/”autocrator„, desemnand faptul că el era suveran, iar statul
său era independent;
✣ se considera că puterea domnului venea de la Dumnezeu, fapt marcat în titlul oficial prin
formula „din mila lui Dumnezeu„;
✣ – însemnele puterii erau coroana, buzduganul şi sceptrul;
3
✣ Institutionalizarea statelor medievale romanesti s-a datorat in T.R
domnitorilor Mircea cel Batran si Vlad Tepes, iar in Moldova
domnitorilor Petru I Musat si Alexandru cel Bun. Institutia politica
suprema a statelor medievale T.R si Moldova a fost domnia.
Conducatorul acestor state purta numele de domn ceea ce
semnifica statutul acestuia de stapan absolut al teritoriului si
locuitorilor tarii.

4
✣ Succesiunea la tron se făcea pe baza principiului ereditar-electiv: domnul
era ales dintre membrii celor două familii domnitoare (Basarabii -în Ţara
Româneasca, Muşatinii – în Moldova) de către Adunarea Ţării, formată
din categoriile sociale privilegiate (stările din Apus): boierii, clerul,
curtenii.
✣ Domnii se recunoşteau frecvent în secolele XIV-XVI ca vasali ai regilor
Ungariei şi Poloniei, fără să fie afectat statutul de independenţă al ţărilor
lor. După instaurarea suzeranităţii otomane, specifică la Sud şi Est de
Carpaţi (secolul al XIV-lea), domnii aleşi de ţară trebuiau confirmaţi de
către sultan; din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, sursa divină a
puterii este completată cu una pământeană (împăratul sau sultanul), deşi
domnii se considerau şi se declarau „unşii lui Dumnezeu„, dăruiţi cu
autoritate „din mila lui Dumnezeu„.
5
 Atribuţiile/prerogativele domnitorului:
În Tara Românească şi Moldova:
– executive: asigură ordinea internă, numeşte şi revocă dregătorii, acorda privilegii
şi ranguri boiereşti;
– legislative: domnul este „lex animata” („legea vie”) şi, în această calitate, emite
acte normative (hrisoave, aşezăminte);
– judecătoreşti: este judecătorul suprem (cea mai înaltă instanţă de judecată), poate
pronunţa pedeapsa cu moartea, are drept de graţiere;
– militare: este comandant suprem al armatei (mare voievod);
– financiare: fixeaza dările (impozitele), acordă imunitate (scutire de obligaţii faţă
de domnie);
– de politică externă: reprezintă ţara în politica externă, încheie tratate, declară
război şi hotărăşte încheierea păcii; are drept de legaţie (trimite şi primeşte soli);
– bisericeşti: nu intervine în dogmă şi nu este autoritate supremă în biserică;
hotărăşte înfiinţarea de mitropolii, episcopii şi mănăstiri; numeşte şi revocă
mitropoliţii şi episcopii; reglementează competenţa de judecată a bisericii.
6
 Sec XVI-XVII:
✣ La jumatatea sec XVI tarile romane au trecut de la regimul tributar la reg de
vasalitate al dominatiei otomane. Aceasta trecere a semnificat si o serie de
mutatii in functionarea institutiei centrale:
✣ 1.) domnii snt acum numiti de sultan, de regula din randul familiei
domnitoare.Puterea domnului nu mai este expresia vointei divine ci a
vointei sultanului.A fst anulata eligibilitatea si alterat principiul ereditatii.
✣ 2.) domnia este obtinuta acum in schimbul unor mari sume de bani carora li
se adauga cele pt confirmarea in domnie la un an sau la 3 ani, care se numea
mucaren.

7
✣ 3.) durata domniei se scurteaza vizibil( durata
medie 2,5-3 ani).
✣ 4.) sultanul interzice actiunile de politica externa,
limitand initiativa domnului la aceea de a
informa Poarta. Domnii nu au respectat aceasta
interdictie. Atributiile de politica interna ale
domnilor raman intacte.

8
 Sec XVIII:
✣ Instaurarea domniilor fanariote aduce modificari substantiale in evolutia domniei.
Astfel: domnul este numit acum de catre sultan din randul fanariotilor( romani si
greci in schimbul unor insemnate sume de bani).
✣ Tronul Principatelor devine obiect de licitatie, iar durata domniei se reduce
substantial. Dispar, ca atare, acum in epoca fanariota cele 2 principii traditionale: ale
ereditatii si electivitatii. Este desfiintata armata tarii si este interzisa promovarea
unei politici externe proprii. Domnii fanarioti sunt redusi la rolul unor informatori ai
Portii.
✣ Cu toate aceste limitari evidente, Tarile Romane si-au pastrat partial
autonomia( dreptul de a se conduce singure in interior).

9
10
 ADMINISTRAŢIA

Ţara Românească era împărţită în judeţe, iar Moldova în ţinuturi.

Judeţele devin în secolul al XV-lea unităţi administrative ale
organelor puterii centrale trimise în teritoriu; conducătorii judeţelor şi
ţinuturilor erau reprezentanţii domniei, cu atribuţii administrative,
judecătoreşti, executive şi fiscale (strângerea dărilor); în fruntea
judeţelor se aflau judeţii (sudeţii), cu atribuţii similare celor ale
pârcălabilor, iar la conducerea ţinuturilor erau pârcălabii (ţinuturile
cu cetăţi) şi staroştii (ţinuturile de la marginea de nord – Cernăuţi, şi
de sud – Putna).

11
Teritoriul secuiesc era împărţit în scaune (unităţi judiciar-
dministrative), în fruntea cărora se afla un căpitan şi un jude
(şapte scaune secuieşti – Odorhei, Ciuc, Mureş); teritoriul
saşilor era împărţit tot în scaune (conduse de juzi): Sibiu,
Sebeş, Cincu, Rupea, Sighişoara; au existat două districte
ale saşilor – Braşovul şi Bistriţa; saşii din scaune s-au
bucurat de statutul de libertate, pe când cei din afară au
urmat calea aservirii sau a înnobilării; saşii au luptat pentru
păstrarea şi întărirea autonomiei lor, precum şi pentru
includerea tuturor în aceeaşi organizaţie teritorială şi
politică, numită ” Universitatea saşilor”, consfinţită legal în
secolul al XV-lea, de către regele Matei Corvin.

12
 ARMATA ŞI SISTEMUL DE APĂRARE

✣ Organizarea militară confirmă progresele centralizării: „oastea cea mică”

– armata permanentă, formată din categoriile privilegiate, şi „oastea cea
mare” – alcătuită din întreaga populaţie aptă de serviciul militar, în scopul
apărării ţării, şi care se convoacă în caz de primejdie.

✣ Din secolul al XV-lea, oştii domneşti i se putea adăuga un număr variabil

de mercenari, motivat de extinderea, din secolul al XVI-lea, a armelor de
foc, scumpe şi greu de mânuit, precum şi de necesitatea asigurării ordinii
interne.

13
✣ Un rol important în apărare îl aveau fortificaţiile, în special cetăţile cu şanţ (Hotin,
Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia, Crăciuna – sistem de fortificaţii
realizat de domnitorul Ştefan cel Mare) şi întărirea şi reconstruirea cetăţilor Giurgiu,
Turnu, Târgşor, Târgovişte, din timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân şi Vlad
Tepeş.

✣ Şi în Transilvania voievodul, deşi nu era autocrat, avea atribuţii militare importante:

în oastea regală el comanda oştile strânse din cele şapte comitate transilvănene,
alături de cetele propriilor vasali

14
 ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ

✣ În Ţara Românească şi Moldova, judecătorul suprem era domnul, care

judeca adesea în Sfatul Domnesc, unde işi impunea propria voinţă.
Domnul putea să dea pedepsele capitale şi să rezolve litigiile grave între
marii feudali; boierii aveau drept de judecată pe domeniile lor; ţăranii erau
supuşi, ca şi orăşenii, judecăţii dregătorilor domneşti.

✣ Biserica judeca, în special, cauze morale şi religioase. Din secolul al XVI-

lea, pravilele se şi tipăresc în limba slavonă şi în cea română.

15
✣ În Transilvania, sistemul juridic era şi mai complex, datorită suprapunerii
stăpânirii maghiare asupra realităţilor vechi româneşti şi a colonizării
saşilor şi aşezării secuilor. În comitate predomină justiţia seniorială; după
scaunul de judecată al stăpânului urma scaunul comitatens (pentru litigiile
dintre nobili); de la comitat se putea face apel la scaunul de judecată al
voievodului sau al vicevoievodului; ultima instanţă putea fi cea regală.

✣ Din secolul al XVI-lea, dupa formarea principatului, forul suprem de

judecată era principele, care avea un dregător situat în fruntea justiţiei –
palatinus/iudex curiae.

16
MULȚUMIM DE
ATENȚIE!!!!