l .

Autonomii locale si instituţii centrale în 9 9

spaţiul rom ânesc (secolele IX-XVIII)

De la obştea sătească la domnie. în secolele VII - IX forma

9

$â ne aminfim ! de organizare specifică spaţiului românesc a fost obştea sătească.

••••••••••••••••••• Ca instituţie colectivă ea se baza pe proprietatea comună asupra
• în Europa Apuseană pământului, conducere şi răspundere comună precum şi organizarea
organizarea instituţională a colectivă a muncii.
societăţii a fost mai timpurie; La începuturile existenţei sale, obştea se baza pe o decizie
• Statul a apărut în secolele
colectivă - sfatul (adunarea) satului; cu timpul decizia se
V-VII sub forma regatelor romano-
germane (barbare); a cunoscut mai individualizează şi atribuţile militare, juridice, sociale sunt încredinţate
multe etape:fărâmiţarea feudală, unor membri, numiţi în documente jupân, cneaz, voievod.
centralizarea,monarhia absolutis- în acest fel, procesul de maturizare politică a cunoscut o
tă. nouă etapă, desfăşurată însă pe fundalul continuităţii elementului
• B iserica catolică s-a
autohton, motiv pentru care N. Iorga a numit aceste structuri
organizat ca o instituţie supra­
statală; Papa se considera superior „ romanii populare
suveranilor laici. Coflictu! dintre Aceste nuclee politice dispuneau de un centru fortificat
B iserică şi puterea laică este (reşedinţă) ce juca rol de sediu politico-administrativ. Aşa apar în
cunoscut sub numele de „ lupta documentele din secolul al X-lea în zona nord-dunăreană voievodate,
pentru învestitură“
cnezate, „ţări “ sau „ câmpuri “cum ar fi: Ţara Maramureşului, Ţara
Bârsei, Ţara Zarandului, Ţara Făgăraşului,
în Transilvania, cronica maghiară „ Gesta Hungarorum “ aminteşte, în secolul al IX-lea, ducatele
lui Glad, Gelu şi Menumorut, aflate în conflict cu maghiarii. începând din secolul al Xl-lea spaţiul
intracarpatic este cucerit de maghiari şi treptat vasalizat însă, cu toate acestea, instituţia voievodală se
menţine (la 1176 este amintit Leustachius cu acest titlu). Voievodul Transilvaniei avea autonomie de
decizie juridică, administrativă,
militară. Din a doua jumătate a
secolului al XlII-lea, voievozii
încep să-şi organizeze o curte
separată, cancelarie, aparat
administrativ si »
armată.
Pe plan local, regalitatea
m aghiară întem eiază instituţii
politico-administrative. Apar astfel
comitatele ce aveau în frunte un
comite numit de regele maghiar
(cel mai vechi comitat este amintit
în 1111-Bihorul).
C olonizarea saşilo r şi
secu ilo r în T ransilvania
accentuează caracterul multietnic al
Colonizări în Transilvania reg iu n ii, dar rom ânii răm ân
majoritari şi îşi continuă viaţa

74
 organizaţi în districte. Acestea erau conduse de juzi sau cnezi
care aveau atribuţii administrative şi juridice, unde juraţii proveniţi
dintre cnezi şi preoţi români cercetau şi dădeau sentinţele potrivit
dreptului românesc (jus valachicum). Coroana maghiară a căutat
fie să limiteze, fie să anuleze această autonomie, ceea ce a stârnit
reacţia locală. In acest context are loc revolta unor conducători
locali ai românilor precum Bogdan, voievodul românilor
maramureşeni şi Negru-Vodă din Ţara Făgăraşului.
De autonomie proprie beneficiau şi cei aduşi de coroana Braşov
maghiară. Atât secuii cât şi saşii aveau teritoriile lor, organizare oraş întemeiat de saşi, a avut un rol
juridică, dregători locali, îşi alegeau preoţii. Oraşele întemeiate important în comerţul Ţărilor Române
de colonişti (Sibiu, Braşov, Bistriţa) erau conduse de un consiliu ••••••••••••••••••••••••
format din juraţi şi coordonat de un primar. în 1224 saşii au beneficiat de privilegiul acordat de regele
Andrei al II-lea (Andreanum) prin care se preciza că teritoriul din zona Sibiului nu putea fi înstrăinat
prin danii, iar dacă cineva intenţiona să aibă aici o moşie, saşii aveau dreptul să protesteze. De asemenea,
obţineau dreptul de a folosi „pădurea românilor şi pecenegilor “ împreună cu aceştia.
Ca element particular, Transilvania îşi păstrează structura voievodală chiar dacă regele maghiar
este suzeranul ei. Instituţia stărilor privilegiate avea la bază criteriul naţional : românii vor fi treptat
excluşi din rândul naţiunilor politice, iar confesiunea lor considerată neoficială. La 1366 regele Ludovic
I condiţionează calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism, fapt ce duce la izolarea elementului
românesc şi la scoaterea în afara legii a ortodoxismului. Măsura a fost desăvârşită în 1437, când s-a
constituit „ Unio Triunt Nationum “ , o înţelegere între cele trei naţiuni privilegiate (nobilimea maghiară,
saşii, secuii).
în zona dintre Dunăre şi Mare, izvoarele atestă centre locale de putere, premergătoare întemeierii
statului în secolul al XIV - lea.
De autonomie locală se bucurau şi aromânii (numiţi vlahi) ce locuiau în Peninsula Balcanică şi se
aflau sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Vlahii împreună cu bulgarii s-au ridicat la luptă împotriva
bizantinilor şi au întemeiat o structură statală în secolul al XII- lea.
La sud de Carpaţi, existenţa unor nuclee statale este dovedită de Diploma cavalerilor ioaniţi
(1247). Sunt amintite formaţiuni politice locale, cnezate, voievodate sau „ţări“ cum este cea a Severinului,
zonă strategică unde regele maghiar Andrei al II-lea a organizat o marcă (ţinut de graniţă) - Banatul de
Severin. Din Diplomă aflăm de existenţa voievodatelor conduse de Litovoi şi Seneslau şi a cnezatelor
conduse de Ioan şi Farcaş.Aceste formaţiuni, cu precădere din zona Argeş sau de pe Valea Oltului,
aveau o organizare proprie, erau consolidate, aveau conducători autonomi din punct de vedere politic şi
stau la baza statului centralizat. în secolul al XlV-lea independenţa noului stat este recunoscută de
coroana maghiară, după ce Basarab învinge, în 1330 la Posada, pe Carol Robert de Anjou. Se succed la
domnie mai mulţi domni din dinastia Basarabilor.
în a doua jumătate a secolului al XlV-lea instituţia domniei era conturată şi în Moldo va. Aici se
constituie, din iniţiativa Regatului Ungar, o structură politico-militară numită,, marcă ", condusă de Dragoş,
voievod din Maramureş, aflată sub suzeranitate maghiară. în jurul acestui nucleu numit Moldova Mică,
s-a constituit statul. El a devenit independent în urma luptelor desfăşurate de voievodul Bogdan
împotriva regalităţii maghiare.
Dacă în Transilvania voievodul avea autonomie şi dispunea de atribuţii militare, juridice,
administrative, în Ţara Românească şi Moldova domnia era instituţia centrală. Titlul de domn vine de la
cuvântul latin dominus, iar poziţia sa independentă s-a concretizat prin formula „ de sine stătător ". Puterea
 domnească era considerată de origine divină, exprimată prin apelativul simbolic
„lo —Ioan “ sau prin formula bizantină „ din mila lui Dumnezeu
Atribuţiile domnului sunt foarte largi: est'3şeful armatei, având titlul de mare
voievod, este stăpânul întregului pământ, şeful administraţiei, declară război sau
încheie pace, emite hrisoave, este instanţa supremă de judecată. Uneori domnul se
consultă cu Sfatul Domnesc format din boieri, mai ales în chestiuni de politică externă.
Succesiunea la tron era ereditar-electivă, dar nu exista dreptul primului născut, ceea
ce a determinat pe unii domni să-şi asocieze la domnie pe unul din fii încă din
timpul vieţii (Basarab pe Nicolae Alexandru, Mircea cel Bătrân pe Mihail etc).
Constantin * Raportul dintre instituţia centrală şi alte instituţii până la sfârşitul
Mavrocordat
domn fanariot
secolului al XVI-lea. Instituţia centrală evoluează în condiţiile raporturilor cu
a promovat o categoriile privilegiate. Domnul putea retrage proprietăţile boierilor care unelteau
politică de reforme sau trădau (hiclenie) sau îi putea condamna la moarte. In acest context putem aminti
domni precum Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, care au reuşit să întărească autoritatea
domniei în raporturile cu marea boierime. Pe măsură ce dominaţia otomană se
accentuează, autoritatea domnului începe să se restrângă iar boierii încep să exercite o tutelă asupra
domnului. Aceştia controlează viaţa politică prin susţinerea unor candidaţi la tron sau prin încheierea
unor înţelegeri cu alţi suverani creştini sau chiar cu turcii.
între domnie şi biserică, în această perioadă a existat o colaborare. Domnul îl numea pe mitropolit
iar acesta era principalul sfetnic în Sfatul Domnesc.
Evoluţia instituţiei centrale în secolele XVII-XVIII. Eşecul acţiunii lui Mihai Viteazul de
restabilire a autorităţii domneşti avea să anunţe schimbarea raportului între domnie şi boieri în favoarea
celor din urmă. De acest fapt profită Imperiul Otoman care instaurează controlul asupra domniei.
Poarta a inaugurat în secolul âl XVIII-lea regimul fanariot, prin înlocuirea domnului pământean
cu unul străin adus din cartierul grec (Fanar) al Constantinopolului. în acest fel instituţia domniei îşi
pierde nu numai caracterul pământean, ci şi poziţia ei căci domnul este considerat un înalt funcţionar al
Porţii, putând fi numit sau schimbat după cum erau interesele acesteia. Schimbările de domni sunt foarte
dese, iar boierii români pământeni sunt treptat eliminaţi din conducere. Boierimea pământeană se grupează
în „partida naţională “ ce avea ca principal obiectiv revenirea la domniile pământene, obiectiv atins
după revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.
Transilvania cunoaşte la sfârşitul secolului al XVII-lea, o modificare a statutului ei politic. Prin
pacea de la Karlowitz (1699), Poarta recunoaşte oficial trecerea Transilvaniei sub stăpânire habsburgică,
ceea ce se petrecuse în fapt cu un deceniu înainte. Autonomia a fost limitată, titlul de principe fiind
însuşit de împărat, reprezentat în Transilvania de un guvernator. Autonomiile locale s-au menţinut numai
în zona celor trei naţiuni privilegiate- unguri, saşi, secui, românii fiind în continuare consideraţi „ toleraţi

De reţinui
• în spaţiul românesc autoritatea centrală a fost domnia. în Transilvania voievodul era vasal
regelui maghiar.
• în secolele XIV-XVI autoritatea domnului a fost mare.
• Transilvania devine, în 1541, principat autonom sub suzeranitate otomană.
• în secolele XVII-XVIII domnia îşi pierde din autoritate în favoarea boierilor (statul
aristocratic).

76