Intre secolele XVII-IX, obstea sateasca a reprezentat forma de organizare specifica spatiului

romanesc. Obstea sateasca, ca institutie colectiva, se baza pe proprietatea comuna asupra pamantului si
pe decizia colectiva a sfatului satului. Cu timpul, aceasta decizie a fost transferata unor membrii,
denumiti in documente cnezi sau juzi. In procesul de evolutie politica a obstii satesti, se inregistreaza
unificarea acestora in cadrul unor uniuni de obsti, numite tari sau cnezate.

In secolul IX, ungurii s-au instalat in Panonia unde au intalnit rezista slavilor si a romanilor.
Potrivit informatiiilor relatate de Anonymus in lucrarea « Gesta Hungarorum », ungurii, la inceputul
secolului al X-lea, au cucerit teritoriile dintre Tisa, Crisuri si Somes unde au intalnit rezistenta unor
voievodate romanesti. Este vorba de voievodatul lui Menumorud, in Crisana cu centrul la Biharea,
voievodatul lui Glad, in Banat cu centrul la Cuvin si voievodatul lui Gelu, in Depresiunea Transilvaniei cu
centrul la Balgrad.

In spatiul romanesc de la sud de Carpati, in urma marii invazii a tatarilor care a distrus si
dezorganizat voievodatele romanesti, presiunea maghiara asupra acestora a scazut, fapt ce a dus la
crearea conditiilor de afirmare in spatiul extracarpatic. Incercand sa reanexeze teritoriile pierdute,
regalitatea maghiara ii va coloniza pe cavalerii ioaniti, carora le va acorda o diploma de privilegii. Prin
« Diploma cavalerilor ioaniti » din 1247 se atesta existenta unor autonomii locale : voievodatele lui
Litovoi si Seneslau, cnezatele lui Ioan si Farcas si Tara Severinului care era acordata cavalerilor ioaniti. De
asemenea, in aceasta diploma de privilegii era atestata si ierarhizarea sociala de la sud de Carpati, ce
reprezinta o caracteristica a acestor autonomii locale. Atfel, erau consemnati « mai marii pamantului » si
taranii.

Intre secolele XI-XII, autonomiile locale romanesti din spatiul intracarpatic au fost cucerit si
integrate in Regatul maghiar, fapt ce a dus la asimilarea etnica si confesionala a locuitorilor. Regalitatea
maghiara, deoarece incerca sa impuna modelul feudalismului apusean in teritoriul Transilvaniei, va
infiinta institutia laica a principatului, fiind atestat in 1111 « Princeps Mercurius », primul principe al
Transilvaniei. In plan religios este atestat Simion, episcop catolic. In plan administrativ este atestat
comitatul Bihor. Din cauza presiunii traditiei romanesti, regalitatea maghiara a fost nevoita sa renunte la
principat, reorganizand Transilvania sub forma de voievodat, in conducerea voievodului Leustachius,
atestat in 1176.

Un punct de vedere referitor la rolul institutiilor centrale in procesul de formare a statului

medieval Tara Romaneasca este faptul ca prin intermediul acestora s-au pus bazele organizarii unui stat
de sine statator, dar si de afirmare a pozitiei independentei statului.

Astfel, consolidarea statului sud-carpatic s-a realizat sub urmasii lui Basarab I. Nicolae Alexandru
este cel care va infiinta prima Mitropolitie ortodoxa a Tarii Romanesti cu sediul la Arges in 1359,
recunoscuta de Patriarhia de la Constantinopol. Acesta a pus bazele unei bisericii proprii care va deveni
sprijin al domniei in politica interna.

De asemenea, Nicolae Alexandru se va declara in 1370 « domn singur stapanitor ». Astfel, se vor
consolida instantele supreme ale statului de sine statator, institutia laica autocrata si institutia
ecleziastica. Nicolae Alexandru a desavarsit din punct de vedere teritorial si administrativ crearea
statului medieval Tara Romaneasca.