Facultatea de Drept

DISCIPLINA: Analiza economică a dreptului

TEMA: Mercantilismul în doctrina economică

COORDONATOR STIINTIFIC:
lector dr. Ramona Ciobanu

Autor: Mircea Raluca Gabriela

 CUPRINS

Mercantilismul în doctrina economică

I. Introducere ....................................................................................3
II. Evoluția mercantilismului................................................................4
1. Mercantilismul timpuriu..............................................................5
2. Mercantilismul dezvoltat.............................................................5
III. Reprezentanți ai mercantilismului...................................................6
IV. Mercantilismul englez.....................................................................7
V. Mercantilismul francez....................................................................7
VI. Mercantilismul românesc................................................................8
 Mercantilismul în doctrina economică

Introducere
Semnificația cuvântului mercantilism își are rădăcinile în cuvintele
italienești: mercato care inseamna „piață”, mercante care înseamnă
negustor și mercantile cuvânt legat de câștigul bănesc. Acest termen are o
dublă însemnătate. În primul rând, el vizează un ansamblu închegat de idei
privind natura avuției individuale și sociale (naționale) și căile intensificării ei,
adică reprezintă gândire economică, mai ales o doctrină economică. În al
doilea rând, termenul respectiv arată o totalitate de măsuri practice care
trebuie adoptate pentru atingerea scopului economic urmărit, adică o
politică economică internă și externă adaptată acelei doctrine. Recent,
mercantilismul a fost denumit « hearingul roșu al istoriografiei » și « un balon
teoretic gigantic ».
Mercantilismul s-a manifestat în perioada descompunerii
feudalismului între anii 1450-1750, când o nouă structură socială era
interesată în accelerarea procesului acumulării primitive a capitalului.
Această structură, în special negustorimea, era animată de dezvoltarea
fără precedent a schimbului de mărfuri, dorința descătușării de ideile
economice creștine. Cel care sub raport final a dat prima dată sens noțiunii
de mercantilism a fost Adam Smith . Acesta era preocupat de cunoașterea
principalelor doctrine economice care pot conduce spre progres și in
lucrarea sa „Avutia Natiunilor” ținea să precizeze că până la acea data,
două sisteme sunt cunoscute ca esențiale: „sistemul comerțului sau
sistemul mercantilist” și „sistemul agriculturii sau sistemul fiziocrat” (Ciulbea
Titi – „ Doctrine economice ”, vol. I, pagina 20).
Trei idei mai importante caracterizează maniera de gândire
mercantilistă: concepția c privire la bogăție (invidivuală și națională), izvorul
și rolul profitului în societate și concepția privind banii și rolul jucat de
aceștia în relația cu celelalte produse ce fac obiectul vânzării-cumpărării pe
piață.
 Concepția mercantilistă asupra bogăției, indiferent de nivelul la care
este privită (individual sau național) își atribuie existența în stocul monetar
prezent la un moment dat. Amplificarea bogăției sub această dimensiune
devine preocuparea principală atât a indivizilor cât și a statului, acesta din
urmă fiind considerat exponentul birului public.
Fascinați de ideea îmbogățirii imediate și prin orice mijloace,
mercantiliștii nu-și pun problema consecințelor pe termen lung ce decurg
din practica acestui procedeu și nici a urmărilor negative ce vor influența
avuția și destinul multor popoare de pe alte continente (exemplu: cele două
Americi, a Indiilor Orientale și Occidentale, etc)
Comerțul este considerat a fi izvorul profitului, a acumulării de avuție.
Fără a fi preocupați de mecanismul funcționării economiei de piață,
mercantiliștii sunt de părere că, suplimentul monetar încasat de negustor,
comparativ cu cheltuielile făcute pentru aducerea produselor respective pe
piață, rezultă din diferența de preț ce se constată la vânzarea produselor
comparativ cu prețul de achiziție al acestora. Această tară teoretică a
gândirii mercantiliste va fi exploatată și va genera vii dispute atât în rândul
susținătorilor, cât și al adversarilor lor de mai târziu, ai liberalismului clasic.
Cu toate că mercantilismul a fost contestat și vehement criticat de
către adepții liberalimului clasic și neoclasic în ceea ce privește rolul
indispensabil pe care aceștia îl acordă statului în susținerea economiei,
totuși acest curent de gândire economică are meritul de a fi îmbinat în mod
eficient teoria cu practica, de a fi pus politicul în slujba economicului. Statul
și politica sa devin eficiente, susțin mercantiliștii, doar în măsura în care se
sprijină pe bogăție cât mai mare și în continuă creștere.

Evoluția mercantilismului

În secolele XV - XVII predominau încă valorile religioase și concepțiile

medievale ale primatului supranaturalului. În opoziție și în spirit renascentist,
se formează o viziune a omului ce exaltă valorile absolute ale Statului, pe de
altă parte, și ale bogăției pe de altă parte. Mercantilismul apare astfel ca
primul curent de gândire economică modernă. Istoricul Karl Marx îi
numește „primii talmaci ai lumii moderne”.

Ca doctrină și politică economică, mercantilismul cunoaste trei etape:

 mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar (sec. XVI),

  mercantilismul matur sau sistemul balantei comerciale (sec. XVII)
 mercantilismul tarziu (sec. XVIII)

Mercantilismul timpuriu își găsește expresia cea mai elocventă în

modul de conducere și administrare a orașelor-cetate italiene: Veneția,
Genova, Florența. Sub impulsul său, se înregistrează o creștere a
libertăților economice și politice, opresiunea feudală este atenuată în
favoarea dezvoltării agriculturii, a comerțului și a activităților bancare,
meșteșugărești și manufacturiere din orașe. Analizând această stare de
lucruri, economistul german Wilhem Sombart avea să ajungă la concluzia
că, de fapt, mercantilismul nu poate fi considerat altceva, decât politica
economică a orașuli extinsă la un teritoriu mult mai mare.

Mercantilismul dezvoltat a exprimat o concepție mult evoluată cu

privire la modul de conducere și dezvoltare a societății din acea perioadă.
Asistăm la o diminuare a factoului administrative, concomitant cu
accentuarea acțiunii factorilor economiei, prin rolul esențial conferit balanței
comerciale.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluțiile propuse și de

spațiul geographic în care se manifestă, mercantilismul prezintă câteva
trăsături esențiale:

 este primul curent de gândire economică care încearcă

să analizeze, sub aspect teoretico-practic, modul de
producție bazat pe sistemul de mărfuri și relațiile salariale
 promovează intervenția statului în economie deoarece,
schimbul de mărfuri și acumularea primitive de capital
aveau nevoie de cadrul normativ propice desfășurării lor
 mercantilismul de leagă strâns de politica economică
(comercială) a timpului, ceea ce va justifica și sub aspect
teoretic, nu numai practic, formarea marilor imperii
coloniale adunătoare de metale prețioase, materii prime și
bani
 nevoia creascândă de stoc monetar este alimentată și de
necesitatea satisfacerii unor cerințe cât mai variate și
numeroase din partea puterii regale și a acoliților ei : de la
războaie la o viață bazată pe lux și consum rafinat
 Stabilind clar că bogăția este valoarea supremă pentru oameni,
mercantiliștii au fost foarte preocupați să învețe în ce constă natura
procesului chemat să antreneze dezvoltarea acesteia . Cu alte cuvinte, ei
sunt primii economiști care au creat și au pus în opera o doctrină a creșterii
economice - cu imperfecțiuni, cu mari și multe contradicții și lacune
metodologice. Pentru timpul când a fost gândită, ea a însemnat. Însă o
mare realizare. Aceasta și nu numai dacă avem în vedere două motive:
întâi, ea a declanșat și susținut procesul de îmbogățire a Europei
Occidentale; al doilea, pentru că a pus în evidență cu o claritate
desăvârșită condițiile dezvoltării, cât și căile acesteia.

În marea lor majoritate, mercantiliștii au fost populaționiști, în sensul

că s-au pronunțat pentru creșterea numerică a populației unui stat.
Argumentele invocate în sprijinul acestei susțineri sunt de ordin politic,
economic, militar. Pentru ei populația reprezenta una din dimensiunile
principale ale puterii naționale, iar argumentul economic cel mai puternic
susținut de ei este că o populație numeroasă face abundență de forță de
munca și reduce, astfel, salariile și, deci, costurile.

Mercantilismul n-a însemnat, în primul rând, un efort științific, de

cunoaștere propriu-zisă, ci un efort de rezolvare a unor probleme practice.
Și, dacă practica rămâne un criteriu esențial de validare a unei doctrine,
atunci mercantilismul a adus mult țărilor care l-au practicat. Pe parcursul
celor trei secole de existență mercantilismul a evoluat teoretic si practic; din
ambele puncte de vedere, sensul a fost spre liberalism. Mercantiliștii au
meritul de a fi abordat pentru prima oară categoria economică de profit,
însă o priveau ca un surplus de bani care apărea în procesul circulației,
adică numai ca profit normal.

Cei mai de seama reprezentanti ai mercantilismului au fost :

 Thomas Mun și William Stafford în Anglia

 Giovani Botero, Antonio Serra, Gaspard Scaruffi și Antonio
Beccaria în Italia
 Jean Bodin, Antoine de Montchretien și Jean Baptiste Colbert
în Franta
 Ortiz și Damian de Olivares în Spania și Portugalia
 Petru cel Mare si I. T. Pososkov în Rusia
 Dimitrie Cantemir în România.
 Mercantilismul englez

Aici au acționat unii din cei mai importanți teoreticieni ai

mercantilismului, literatura mercantilistă fiind mult mai substanțială
decât a oricărei alte țări.

În 1581, lucrarea „Expunere critică a unor cereri ale

compatrioților noștri”, William Stanford sublinia faptul că toți
reprezentanții straturilor sociale se plâng de scumpire și găsesc
straniu că ea s-a produs odată cu creșterea producției. Din cauza
falsificării monedei rezultau următoarele: comercianții străini vindeau
mărfurile la prețuri nominale mai mari și îi sileau pe comercianții din
țară să ridice prețurile, iar pe lorzi să ridice arenzile. Cu reforma
monetară nu se putea rezolva nimic deoarece, în definitiv mărfurile se
plătesc tot cu mărfuri, și numai abundența sau raritatea mărfurilor le
poate scădea sau ridica prețurile.

El considera că o îndreptare nu poate veni decât printr-o

politică comercială cuminte, prin care să nu se lase nici una din
materii să treacă în străinătate, nici să se importe bunuri de lux, nici
să se cumpere din străinătate mai mult decât se vindea. Pentru
remedierea agriculturii și îndreptarea situației țărănimii trebuie să se
instituie impozite mai mari pe terenurile destinate pășunatului și mai
mici pe cele destinate aratului, și nu în ultimul rând liberalizarea
exportului de cereale.

Mercantilismul francez, care se confundă cu ceea ce a

căpătat denumirea de colbertism sau mercantilism industrial. Această
denumire își are originea în faptul că Jean Babtiste Colbert, care a
deținut și funcția de controlor general al finanțelor Franței în timpul lui
Ludovic al XIV-lea, a inițiat măsuri protecționiste pentru dezvoltarea
industriei și comerțului, ca mijloc de promovare a exportului de
promovare al aurului. În afară de Colbart, în Franța, mercantilismul a
avut numeroși susținători și s-a caracterizat printr-o anumită
diversitate de opinii. Astfel, unii sunt agrarieni, iar ideea legăturii
dintre abundența monedei și ridicarea prețurilor. Antonie de
Montchrestein este cel care a dat numele acestei științe prin lucrarea
sa intitulată „Tratat de economie politică”, publicată în 1615.

Mercantilismul românesc
 O particularitate a gândirii economice româneşti o constituie
preocuparea pentru unirea românilor în statul naţional unitar,
independent şi suveran. I. Ghica arăta că fără unire “geniul nostru
naţional nu se poate dezvolta”, iar I. C. Brătianu sublinia că “sufletul
României nu se poate manifesta decât în unitate naţională; că pe cât
vom fi trunchiaţi în bucăţi, locul naţiei noastre va fi gol în hotarul cel
mare al omenirii şi omenirea va suferi, şi noi vom suferi şi mai tare”.
Unirea la rândul său, scria G. Bariţiu, “insuflă pe întreaga naţie pentru
apărarea libertăţii şi a neatârnării”. În acelaşi timp, idealul unirii şi
independenţei naţional-statale este asociat cu cel al dreptăţii sociale,
pentru că sublinia S. Bărnuţiu, “libertatea fiecărei naţiuni nu poate fi
decât naţionalăşi călibertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege
nici la un popor de pe pământ”.

Asocierea celor două idealuri a determinat şi manifestarea

unitară a gândirii economice pe întreg teritoriul românesc, cu toată
separarea vremelnică a acestuia prin graniţe politice. Teoria
economică era privită de economiştii români ca expresie a unor
realităţi istoriceşte determinate şi a unor interese economice ori de
altă natură, de asemenea, istoriceşte determinate. D.P. Marţian arăta
că “punctele de vedere ale maximelor economice sunt multe, şi după
diferenţele timpului şi locului”, iar P. S. Aurelian îi critica pe acei
economişti care “au uitat sau uită mereu că în economia politică
trebuie a se deosebi teoria de practică”. D. P Marţian mai sublinia că
“economia politică nu este un teren încheiat, ci o ştiinţă ce creşte în
toate dimensiunile, fiindcă trebuinţele poporului, prefăcându-se pe zi
ce trece, dau scrutătorului noi implicări şi rezultate”. Ea este deci o
ştiinţă deschisă, cu posibilităţi nelimitate de înnoire, dezvoltare.
Bibliografie:

Titi Ciulbea (1995). Doctrine Economice, ed. Editura Didactica si Pedagogica

https://www.studocu.com/

https://www.scribd.com/