UNIVERSITATEA TRANSFRONTALIERĂ DIN CAHUL

FACULTATEA ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIONALE EUROREGIONALE

REFERAT:
Mercantilismul

Masterand an. I, AAIE

Vitan Ulina,
Profesor: Zugravu Adrian.
Disciplina: Sistemul comercial internațional.

Cahul, 2020.
Jean-Baptiste Colbert 1619- 1683, ( economist francez, reprezentant al Școlii mercantiliste de
economie).

Mercantilismul este prima concepție modernă despre comerțul exterior și despre

protecționismul statelor naționale. Gânditorii din perioada premodernă a umanității, au
abordat numai tangențial unele probleme ale comerțului și le-au privit cu prudență, uneori cu
ostilitate întrucât erau dominați de ideea autoconsumului, preponderentă în economiile
predominant naturale din sclavagism și feudalism.
În opoziție și în spirit renascentist se formează o viziune a omului ce exaltă valorile
absolute ale statului, pe de o parte, și ale bogației, pe de altă parte. Mercantilismul apare astfel
ca primul curent de gândire economică modernă.
Mercantilismul v-a dezvolta teza conform căreia statul își sporește forța, favorizând
îmbogațirea cetățenilor săi, idee apărată de comercianți, finanțiști, manufacturieri. Ei apară
statul deoarece își dau seama că prospețimea comerțului stă în puterea politică a statului.
Mercantiliștii cred în îmbogațirea comercianților. 
Ne aflam pentru prima data în fața unei teorii asupra societății care se dezvoltă
exclusiv pe plan economic și prin mijloace economice. În concepția mercantiliștilor, sporirea
bogăției are loc pe baza întreprinderii private capitaliste.
În antichitatea sclavagistă, filosoful grec Aristotel făcea distincție între economie și
hrematistică. Prima se ocupa cu obținerea de bunuri capabile să satisfacă nevoile oamenilor,
fiind considerată de el o activitate firească și folositoare. Hrematistica era activitatea de
obținere a bogăției sub formă de bani și era considerată de el contrară firii omenești. La fel era
considerat și profitul obținut din comerț.
În evul mediu, dominat de religie, marii teologi scolatici ca Toma Daquino, Juan de
Mariana sau Albertus Magnus, au condamnat practicile comerciale neloiale, profiturile
excesive ale negustorilor, prețurile exagerate ale mărfurilor și camăta. Adepți ai principiului
comutative, potrivit căreia orice pretenție sau revendicare are drept corespondent o obligație,
au încercat să explice ce este prețul brut și să demonstreze imoralitatea cametei pornind de la
faptul că din natura lor banii nu pot să nască bani.
Atunci cînd economia de piață a luat amploare, cînd s-au dezvoltat orașele și în cadrul
lor s-au format pături sociale interesate în comerț, a avut loc o schimbare de mentalitate,
comerțul a început să fie considerat nu numai util, ci și foarte profitabil și, în consecință au
început să fie publicate numeroase scrieri referitoare la această activitate dinamică, începând
cu sfaturile practice pentru un negustor perfect și terminând cu probleme de tehnică
economică și de politică economică, cum ar fi ce trebuie să facă statul pentru ca activitatea
negustorilor din țara respectivă să fie cât mai eficientă.
Publiciștii europeni din secolele XV- XVII, care s-au strșduit să demonstreze utilitatea
națională a comerțului, îndeosebi a celui exterior și să găsească metodele cele mai bune pentru
ai spori rentabilitatea, au fost numiți ulterior cu termenul colectiv și intr-o anumită măsură
periorativ – mercantiliști.
Prin semnificația lui lingvistică, “mercato” = “piață”, “mercante” = “negustor”,
termenul sublinia afinitățile spirituale ale acesto gânditori cu interesele negustorilor, ale
grupurilor de locuitori ai orașelor, antrenați în activități comerciale, cu precădere în comerțul
exterior.
În literatura de specialitate, termenul de mercantilism indică două lucruri apropiate,
strâns legate între ele, pe de o parte o doctrină, o grupare de economiști și deci un curent de
gândire economică, iar pe de altă parte un anumit tip de politică economică a statelor
naționale în proces de constituire la mihlocul mileniului II după Hristos, care presupunea
implicarea statului în economie.
În noua etapă de dezvoltare economică, în condițiile în care producătorii urmăreau cu
bună știință să producă bunuri nu numai propriiile lor nevoi, ci mai ales pentru a fi vândute pe
piață, intelectualii timpului au fost pe bună dreptate numulțumiți de faptul că problemele
economice erau tratate fragmentar și tangențial.
Ruperea acestui stăvilar ideologic a evindențiat modernitatea lor, a imprimat un
caracacter progresist doctrinei lor economice, ducând totodată la consacrarea gândirii
economice ca un domeniu de sinestătător al culturii spirituale și a unei specializări în
domeniu, respectiv economiștii. Pentru această contribuție a mercantiliștilor la lărgirea
orizontului gândirii economice, în comparație cu gândirea premodernă, unii exegeți sunt
tantați să califice aportul lor drept o revoluție în gândirea economică.
În esență, gândirea economică mercantilistă este construită pe temelia a două idei
fundamentale. Prima se referă la faptul că forma ideală a bogăției constă în bani, respectiv în
metale prețioase din care sunt confecționați acești bani. A doua idee se referă la profit,
originea și rolul lui în sensul că profitul constituia obiectivul practic al operațiunilor de
comerț, că acesta era obținut, respectiv creat în sfera circulației mărfurilor cu precădere din
comerțul exterior, ca urmare a faptului că mărfurile erau vândute la prețuri mai mari decât
cele la care au fost cumpărate și în cele din urmă ca adaos la avuția existentă, profitul
constituia un mijloc de sporire a avuției națiunilor și statelor moderne.
Pe baza acestor idei, mercantiliștii au ridicat preocuparea de sporire a rezervei de
metale prețioase a unei țări la rangul de politică economică națională, solicitând statului o
implicare masivă în această privință. Ținând seama de instrumentele folosite cu precădere în
politica de intervenție a statelor moderne în economie pentru atingerea obiectivelor formulate
de acești gânditori, specialiștii în domeniu semnalizează etape distincte ale politicii
economice mercantiliste, și anume:
- mercantilismul timpuriu sau sintemul monetar, care pune accentul pe măsuri
restrictive comerciale cu alte țări, urmărind reținerea banilor cu orice preț într-o
anumită țară.
- mercantilismul dezvoltat sau sistemul balanței comerciale care a relaxat considerabil
aceste măsuri, admițând circulația mărfurilor și a bunurilor în dublu sens înspre țara
dată și de la ea înspre alte țări, cu condiția realizării unei balanțe comerciale și de plăți
active cu soldul în favoare propriei țări.
Timp de peste două secole, mai ales în secolele XVI- XVII, iar uneori spre mijlocul
secolului XVII, literatura economică din lume a fost dominată de gândirea și politica
economică mercantilistă. Printre gânditorii din prima etapă, menționăm pe spaniolii Rojas și
Ortis, precum și pe englezii Stafford și Malines și alții.
În ambele etape, mercantiliștii au fost adepții politicii economice externe
protecționiste, considerată politică de interes național de care beneficiau îndeosebi marii
negustori din țara respectivă. Deși mercantiliștii au insistat asupra laturii normative a
problemelor economice, există câteva probleme și câțiva autori din acest curent de gândire
economică modernă care au avut contribuții semnificative și în privința analizei teoretice a
unor probleme ale timpului printre care, mai ales, rolul banilor și al circulației monetare în
creșterea avuției, originea profitului precum și importanța unei balanțe comerciale și de plăți
active pentru prosperitatea unei țări.
Martori a unei ample revoluții în domeniul prețurilor, mercantiliștii s-au preocupat de
relațiile cantitative dintre volumul banilor și volumul mărfurilor din decursul timpului, astfel
încât după anumite referiri vagi la această problematică înscrierile unor economiști ca Juan de
Mariana, în lucrările mercantiliștilor se găsesc începuturile cantitative ale banilor, care va fi
considerabil aprofundată în secolele XVIII- XIX în opera unor economiști de orientare liberă
ca David Hume și David Ricardo.
Potrivit acestei teorii, valoarea și deci puterea de cumpărare a unei unităși monetare
depindeau de cantotatea de bani existente pe piață, iar prețurile manifestau tendința de
creștere ca urmare a sporirii volumului de metale prețioase, respectiv a masei monetare. Cele
mai importante contribuții în acest sens pot fi găsite în scrierile mercantilistului francez Jean
Bodin. Aceste începuturi nu sunt lipsite de unele neclarități și lacune.
Pe măsura dezvoltării economiei moderne de piață și a șstiinței economice s-a dovedit
că noțiunile de valoare a banilor și petere de cumpărare a banilor nu sunt identice sau cel puțin
că ele nu coincid în orice condiții. Profitul a fost explicat de către mercantiliști ca deferența
între prețul de vânzare și prețul de cumpărare a unui bun economic de către negustori, lăsând
să se înțeleagă că sursa lui este comerțul, îndeosebi cel exterior, iar mecanismul pe baza
căruia se obține este schimbul neechivalent, respectiv faptul că ceia ce câștigă negustorul
pierde partenerul lui de afaceri.
Acest fapt l-a determinat pe Marx să aărecieze că mercantiliștii au exprimat sub o
formă brutal- naivă secretul producției burgheză, și anume dominarea ei de către valoare de
schimb.
Mercantiliștii au acordat o importanță deosebită balanței comerciale și implicit de plăți
externe a statelor moderne ca mijloc de cunoaștere a conținutului și urmărilor a acestui
domeniu important al economiei moderne de piață și ca pârghie esențială a unei politici
economice externe realiste a oricărui stat național.

John Maynard Keynes 1883- 1946 ( liberal, om de afaceri, diplomat britanic)

 Keynes a apreciat în secolul XX că preocuparea mercantiliștilor pentru realizarea unei
balanțe comerciale excedentare nu era nici pe departe o obsesie anacronică, așa cum apreciau
liberalii clasici și neoclasici, ci o dovadă de realism și perspicacitate politică pe care guvernele
contemporane nu ar trebui să le disprețuiască. Prin urmare, oricît au fost de contestați și de
controversați, mercantiliștii rămân pionerii gândirii economice moderne, inclusiv ai teoriilor
moderne despre comerțul exterior și despre politicile economice externe cu merite și limite
decurgând din epoca și optica lor, deci omenește explicabile.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluţiile propuse şi de spaţiul geografic în
care se manifestă, mercantilismul prezintă cîteva trăsături esenţiale:
1. este primul curent de gîndire economică care încearcă să analizeze, sub aspect
teoretico-practic, modul de producţie bazat pe schimbul de mărfuri şi relaţii salariale,
în condiţiile în care, intensificarea schimburilor comerciale externe se desfăşoară în
proporţii considerabile şi sunt cele care stau la baza creării de bogăţie, a
plusprodusului. Tocmai din acest motiv, principala formă de sporire a bogăţiei este
considerată acumulare de bani şi de metale preţioase, iar sfera circulaţiei este privită
ca izvor de bogăţie.;
2. promovează intervenţia statului în economie deoarece, schimbul de mărfuri şi
acumularea primitivă de capital aveau nevoie de cadrul normativ propice desfăşurării
lor;
3. mercantilismul se leagă strîns de politica economică (comercială) a timpului, ceea ce
va justifica şi sub aspect teoretic, nu numai practic, formarea marilor imperii coloniale
adunătoare de metale preţioase, materii prime şi bani;
4. nevoia crescîndă de stoc monetar este alimentată şi de necesitatea satisfacerii unor
cerinţe cît mai variate şi numeroase din partea puterii regale şi a acoliţilor ei: de la
războaie la o viaţă bazată pe lux şi consum rafinat;
5. banii sunt consideraţi drept: "un factor de producţie cu acelaşi titlu ca şi pămîntul",
idee sesizată şi interpretată ulterior de economistul suedez Eli Heckscher astfel: "banii
erau priviţi uneori ca avuţie "artificială", distinctă de avuţia "naturală", unde dobînda
de capital era considerată drept plată pentru închirierea banilor, analogă cu renta
funciară. În măsura în care mercantiliştii căutau să descopere motive obiective pentru
mărirea ratei dobînzii (...) ei le găseau în cantitatea totală a banilor" . Această ultimă
idee va deveni ulterior o veritabilă sursă de inspiraţie pentru J.M. Keynes, în
formularea teoriei rolului pozitiv al ratei scăzute a dobînzii.

Mercantilismul, în istoria lui , are un arsenal de puncte geografice și denumiri. Se

cunosc mai multe tipuri de mercantilism:
mercantilismul comercialist,
mercantilismul fiduciar,
mercantilismul de confluenţă
mercantilismul comercialist englez, a fost practicat îndeosebi în Marea Britanie;
mercantilismul industrialist, fondat în Franța de Jean Bodin;
mercantilistul francez, adept fiind Antoine de Montchretien;
mercantilism metalist,
etc.
Concluzie.
În general, mercantiliştii s-au axat pe ofertă, cu scopul de a exporta surplusul de
produse şi pentru a procura valuta necesară . Ei au urmărit o abordare macroeconomică a
fenomenelor şi proceselor, însă niciodată nu au reuşit să realizeze o prezentare sintetică
asupra economiei şi a funcţionării acesteia. Nu au reuşit să separe aspectele economice de cele
politice, adeseori acestea suprapunîndu-se, economia căpătînd, de cele mai multe ori, forma
acţiunii politice.
Totuşi, putem considera mercantilismul ca un pas important în dezvoltarea economico-
socială a epocii. El a fost o primă încercare de descifrare a scopului mişcării capitalului, de
analiză a circulaţiei mărfurilor şi a economiei de schimb, pregătind în bună măsură terenul
pentru afirmarea fiziocratismului şi ulterior, a doctrinei liberalismului clasic.
Și deasemenea un rol important în procesul tranzacțiilor economice internaționale pe
care s-a format acest concept.