Universitatea “Titu Maiorescu”

Administrarea Afacerilor
Referat “Mercantilismul”
Niculcea Daniela
Anul I

Evolutia si particularitatile nationale ale

mercantilismului

Ca doctrină economică, mercantilismul desemnează un ansamblu de idei economice

şi de măsuri de politică economică, caracteristice pentru sec. XVI – începutul sec. XVIII,
fiind subordonate ideii că bogăţia provine din comerţ şi sporirea ei depinde de sprijinul
acordat de către stat comercianţilor. De dată recentă mercantilismul a fost denumit
„heringul roşu al istoriografiei” şi „un balon teoretic gigantic”.

În secolele XV - XVII predominau încă valorile religioase şi concepţiile medievale ale

primatului supranaturalului. În opoziţie şi în spirit renascentist, se formează o viziune a
omului ce exaltă valorile absolute ale Statului, pe de alta parte, şi ale bogăţiei pe de altă
parte. Mercantilismul apare astfel ca primul curent de gândire economică modernă.
Marx îi numeşte „primii tălmaci ai lumii moderne”. Ca doctrină şi politică economică,
mercantilismul cunoaşte trei etape: mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar (sec.
XVI), mercantilismul matur sau sistemul balanţei comerciale (sec. XVII) şi
mercantilismul târziu (sec. XVIII).
Inceputurile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de
gândire mercantilist. În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are originea
în limba italiană unde, substantivul “mercante” înseamnă comerciant sau negustor, aşa
cum în limba franceză, adjectivul “mercantile” se identifică cu noţiunea de negustoresc.
Curentul de gândire mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa
economică, sub aspect teoretico-practic, până la mijlocul sec. al-XVIII-lea. El a apărut şi
s-a dezvoltat sub impulsul economiei de schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a
jucat cu rol esenţial. Cu toate că, prin excelenţă, acest curent de gândire economică
manifestă un empirism accentuat, totuşi, ideile şi preceptele emise au vizat găsirea unor
soluţii de politică economică menite să ducă la sporirea veniturilor statului şi la
consolidarea poziţiilor burgheziei (la început cea comercială) aflată în plină ascensiune
în peisajul economic general, caracterizat iniţial de cooperaţia capitalistă simplă şi
ulterior, de către manufacturi.
Spre deosebire de spiritul moderator ce a caracterizat gândirea economică a
scolasticilor medievali, mercantilismul gravitează în jurul ideii de acumulare, prin orice
mijloace, a unui stoc cât mai mare de metal preţios şi bani, pentru sporirea veniturilor
statului şi ale naţiunii, şi implicit, a puterii acestora. Prin urmare, putem considera că
mercantilismul se bazează pe două principii esenţiale: principiul chrysohedonic sau
dorinţa de a deţine cât mai mult aur, putere şi implicit bogăţie, pentru că, potrivit
spuselor lui William Petty: “aurul,argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogăţii în toate
timpurile şi locurile”; principiul antagonismului de interese dintre naţiuni, bazat pe stocul
monetar, unde banul constituie “nervul războiului”.
 Trei idei mai importante caracterizează modul de gândire mercantilist:
concepţia cu privire la bogăţie (individuală şi naţională); izvorul şi rolul profitului
în societate şi concepţia privind banii şi rolul jucat de aceştia în relaţia cu celelalte
produse ce fac obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă.
Concepţia mercantilistă asupra bogăţiei, indiferent dacă este privită la nivel
individual sau naţional, îşi găseşte expresia în stocul monetar existent la un
moment dat. Sporirea bogăţiei sub această formă devine preocuparea centrală atât a
indivizilor cât şi a statului, acesta din urmă fiind considerat “exponentul birului
public”. Fascinaţi de ideea îmbogăţirii imediate şi prin orice mijloace, mercantiliştii
nu-şi pun problema consecinţelor pe termen lung ce decurg din practica acestui
procedeu şi nici a urmărilor negative ce vor influenţa avuţia şi destinul multor
popoare de pe alte continente (cum este cazul celor două Americi, a Indiilor
Orientale şi Occidentale etc.).
Izvorul profitului, a acumulării de bogăţie, este considerat a fi comerţul,
respectiv circulaţia mărfurilor, mijlocite de bani, şi în mod deosebit, comerţul
exterior. Fără a fi preocupaţi de mecanismul funcţionării economiei de piaţă,
mercantiliştii sunt de părere că, suplimentul monetar încasat de negustor,
comparativ cu cheltuielile făcute pentru aducerea produselor respective pe piaţă,
rezultă din diferenţa de preţ ce se constată la vânzarea produselor (preţ mai mare)
comparativ cu preţul de achiziţie al acestora. Mergând cu analiza mai departe, ei
ajung la concluzia că, sfera economică în cadrul căreia se realizează profitul ar fi
circulaţia mărfurilor şi comerţul. Prin urmare, se pierde din vedere faptul că, dacă
este să privim la nivel macroeconomic, atunci fiecare negustor apare pe piaţă într-o
dublă ipostază, aceea de vânzător-cumpărător şi astfel, explicaţia surplusului de
valoare obţinut ca urmare a diferenţei de preţ dintre achiziţia şi vânzarea
produselor, nu mai are fundament. Deci, nici profitul şi nici sporirea avuţiei nu au
la bază acest mecanism. Această “tară” teoretică a gândirii mercantiliste va fi
exploatată şi va genera vii dispute atât în rândul susţinătorilor, cât şi al adversarilor
lor de mai târziu, adepţi ai liberalismului clasic.
Totuşi, se poate afirma cu certitudine că, prin trecerea la economia de
schimb, avuţia este eliberată din limitele valorii de întrebuinţare şi încadrată în
“spaţiul” valorii de schimb. Această mutaţie va permite amplificarea continuă a
bogăţiei şi a posibilităţilor de acaparare a ei. Comerţul de mărfuri şi de bani devine
astfel, cea mai profitabilă sferă a economiei.
Cu toate că mercantilismul a fost contestat şi vehement criticat de către
adepţii liberalismului clasic şi neoclasic în ceea ce priveşte rolul esenţial pe care
aceştia îl acordă statului în susţinerea economiei – intervenţie socotită drept o
piedică în calea afirmării liberei iniţiative a agenţilor economici şi a funcţionării
economiei de piaţă, totuşi, acest curent de gândire economică are meritul de a fi
îmbinat în mod eficient teoria cu practica, de a fi pus politicul în slujba
economicului. Statul şi politica sa devin eficiente, susţin mercantiliştii, doar în
măsura în care se sprijină pe bogăţie cât mai mare şi în continuă creştere.
Scrierile mercantiliste pot fi încadrate în ceea ce astăzi numim “economia
normativă” şi se leagă mai puţin de “economia pozitivă”, adică analiza a ceea ce se
află în realitatea economico-socială, chiar dacă nu lipsesc şi o serie de preocupări şi
în acest sens.

În evoluţia sa, mercantilismul cunoaşte două etape mai importante

determinate în funcţie de modul de interpretare şi aplicare a politicilor economice
emise în acea perioadă. Prin urmare, avem de-a face cu mercantilismul timpuriu şi
mercantilismul dezvoltat.
 Mercantilismul timpuriu este caracteristic sec. al XVI-lea şi unor decenii
din prima jumătate a sec. al XVII-lea. Acestei perioade îi este caracteristică
preocuparea pentru realizarea unor balanţe comerciale active, a unui excedent al intrării
de monedă faţă de ieşiri. În acest context sunt remarcate măsurile de ordin
administrativ impuse de către stat, în sensul limitării, chiar până la interdicţie, a
importului de mărfurişi stimulării, pe cât posibil, a exportului, cu scopul atragerii unei
cantităţi cât mai însemnate de
monedă şi metal preţios. Convingerea unanimă era că, numai în acest mod ţara poate fi
considerată bogată. Mercantilismul timpuriu îşi găseşte expresia cea mai elocventă în
modul de conducere şi administrare a oraşelor-cetate italiene: Veneţia, Genova,
Florenţa. Sub impulsul său, se înregistrează o creştere a libertăţilor economice şi
politice, opresiunea feudală este atenuată în favoarea dezvoltării agriculturii, a
comerţului şi a activităţilor bancare, meşteşugăreşti şi manufacturiere din oraşe.
Corporaţiile constituite i-au parte la conducerea vieţii publice. Analizând această stare
de lucruri, economistul german Wilhelm Sombart avea să ajungă la concluzia că, de
fapt, mercantilismul nu poate fi considerat a fi altceva, decât politica economică a
oraşului extinsă la un teritoriu mult mai mare.
O analiză pertinentă a mercantilismul metalist ne parvine prin scrierile bancherului
Gaspar Scaruffi. La el se întâlneşte concepţia unei balanţe comerciale active, însoţită
de ideea centralizării statale şi a unificării monetare. Deoarece procesul de constituire a
noilor economii naţionale nu se încheiase şi cum acestea nu-şi puteau procura banii
necesari doar din mijloace economice private, se apelează la sprijinul statului, a cărei
funcţie economică se va aşeza pe economia naţională-cadru. Analizând această
situaţie, Antonio Serra propune o serie de măsuri pe care statul ar trebui să le aibă în
vedere pentru stimularea exportului, în condiţiile unui import restrictiv. La acest tip de
mercantilism se va referi ulterior Adam Smith când scrie că: “...deşi încurajarea
exportului şi descurajarea importului sunt cele două mari mecanisme prin care sistemul
mercantilist îşi propune să îmbogăţească orice ţară, totuşi, cu privire la anumite mărfuri,
el pare a urma o cale diametral opusă (...). Sistemul mercantilist descurajează exportul
de materii prime pentru manufactură şi al uneltelor de muncă, pentru a acorda
muncitorilor noştri un avantaj şi a-i face capabili să vândă pe pieţe străine mai ieftin
decât muncitorii altor naţii (...). El încurajează importul de materii prime pentru
manufacturi, pentru ca să poată fi
prelucrate de muncitorii noştri mai ieftin şi să înlăture astfel un import mai mare şi
de o valoare mai mare de bunuri manufacturate”. Prin urmare, este evident că,
mercantilismul de factură metalistă conţinea în sine, germenii trecerii spre cel
industrialist.
Mercantilismul dezvoltat (mijlocul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea) a
exprimat o concepţie mult evoluată cu privire la modul de conducere şi dezvoltare a
societăţii din acea perioadă. Asistăm la o diminuare a factorului administrativ,
concomitent cu accentuarea acţiunii factorilor economiei, prin rolul esenţial conferit
balanţei comerciale.
Se constată şi o relaxare considerabilă a comerţului exterior deoarece, activitatea de
import nu mai este atât de restrictivă şi este promovată ideea creşterii acesteia
concomitent cu creşterea, într-o proporţie mult mai mare a exportului, pentru a se putea
asigura permanent o balanţă comercială activă.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluţiile propuse şi de spaţiul geografic în

care se manifestă, mercantilismul prezintă câteva trăsături esenţiale:
a) este primul curent de gândire economică care încearcă să analizeze,
sub aspect teoretico-practic, modul de producţie bazat pe schimbul de mărfuri şi
relaţii salariale, în condiţiile în care, intensificarea schimburilor comerciale externe
se desfăşoară în proporţii considerabile şi sunt cele care stau la baza creării de
bogăţie, a plusprodusului. Tocmai din acest motiv, principala formă de sporire a
bogăţiei este considerată acumulare de bani şi de metale preţioase, iar sfera
circulaţiei (în speţă comerţul exterior) este privită ca izvor de bogăţie.[7, pag.29];
b) promovează intervenţia statului în economie deoarece, schimbul de
mărfuri şi acumularea primitivă de capital aveau nevoie de cadrul normativ propice
desfăşurării lor;
c) mercantilismul se leagă strâns de politica economică (comercială) a
timpului, ceea ce va justifica şi sub aspect teoretic, nu numai practic, formarea
marilor imperii coloniale adunătoare de metale preţioase, materii prime şi bani;
d) nevoia crescândă de stoc monetar este alimentată şi de necesitatea
satisfacerii unor cerinţe cât mai variate şi numeroase din partea puterii regale şi a
acoliţilor ei: de la războaie la o viaţă bazată pe lux şi consum rafinat;
e) banii sunt consideraţi drept: “un factor de producţie cu acelaşi titlu ca
şi pământul”, idee sesizată şi interpretată ulterior de economistul
suedez Eli Heckscher astfel: “banii erau priviţi uneori ca avuţie “artificială”,
distinctă de avuţia “naturală”, unde dobânda de capital era considerată drept plată
pentru închirierea banilor, analogă cu renta funciară. În măsura în care
mercantiliştii căutau să descopere motive obiective pentru mărirea ratei dobânzii
(...) ei le găseau în cantitatea totală a banilor”. Această ultimă idee va deveni ulterior o
veritabilă sursă de inspiraţie pentru J.M. Keynes, în formularea teoriei rolului pozitiv al
ratei scăzute a dobânzii.
Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat însă pe zone
geografice şi ţări în funcţie de politicile economice elaborate şi de soluţiile propuse
la un moment dat pentru creşterea avuţiei.
În Spania şi Portugalia, economiştii s-au preocupat de conservarea metalelor
preţioase provenite din noile continente cucerite şi de interzicerea scoaterii din ţară a
acestora. Prin excelenţă, avem de-a face cu un mercantilism metalist, în cadrul căruia
se întreprind o serie de măsuri prohibitive în domeniul importului de mărfuri străine,
măsuri care au condus la ruinarea economiei.
Mercantilismul industrialist, fondat în Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a
avut drept obiectiv esenţial, achiziţia de metale preţioase prin practicarea unei politici de
dezvoltare industrială, pe baza reglementărilor şi interdicţiilor statului. Ideea de bază a
mercantilismul industrialist constă în faptul că, puterea politică nu poate fi legată decât
de expansiunea comercială. Dezvoltarea industrială este privită în cadrul acestui
proces, ca un instrument, rolul decisive revenind statului prin aplicarea unor subvenţii
pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici protecţioniste
riguroase.

Mercantilismul s-a manifestat in perioada descompunerii feudalismului intre anii 1450-

1750, cand o noua structura sociala era interesata  in accelerarea procesului acumularii
primitive a capitalului. Aceasta structura, in special negustorimea, era animata de
dezvoltarea fara precedent a schimbului de marfuri, dorinta descatusarii de ideile
economice crestine. Cel care sub raport final a dat prima data sens notiunii
de  mercantilism a fost  Adam Smith . Acesta era preocupat de cunoasterea
principalelor doctrine economice care pot conduce spre progres si in lucrarea sa „Avutia
Natiunilor” tinea sa precizeze ca pana la aceea data, doua sisteme sunt cunoscute ca
esentiale: „sistemul comertului sau sistemul mercantilist” si „sistemul agriculturii sau
sistemul fiziocrat” (Ciulbea Titi – „ Doctrine economice ”, vol. I, pagina 20).
 Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente importante ale istoriei
universale:

1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime

si chiar forta de munca.

2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea veniturilor agricole, fie
prin cresterea veniturilor comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la
crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati comerciale.

3. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a oamenilor;

4. Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania. Politica lor nu mai

urmarea supravietuirea individului ci extinderea proprietatii statului.

In secolul al XVI-lea problema principala devenea ,,prin ce metode se poate imbogati

printul”. Dar printul nu se poate imbogati fara ajutorul poporului lui, asa ca in secolul al
XVIII-lea problema devine: ,,cum se poate imbogati natiunea”. In fond problema nu s-a
schimbat, cercetarile economice nu au mai fost legate de un ideal moral al justitiei ci de
unul politic. Stiinta economica a devenit stiinta politica.

In secolul al XIX-lea gandirea mercantilista a fost interpretata relativ denaturat.

Mercantilisti asimiland gestiunea finantelor publice cu cea a patrimoniului privat, au
crezut ca statul se poate imbogati vanzand mai mult decat cumpara, si doar o balanta
comerciala favorabila putea asigura prospetimea si imbogatirea natiunilor, prin intrarea
de metale pretioase. Aceasta gandire a fost considerata de catre economistii de mai
tarziu drept nerealista.

Dinamica gandirii mercantiliste a fost urmatoarea:

1) Incurajarea comertului exterior

2) Excedentul balantei comerciale

3) Intrari nete de aur

4) Sporirea veniturilor bugetare

5) Cresterea puterii natiunii

Mercantilismul englez

Aici au actionat unii din cei mai importanti teoreticieni ai mercantilismului, literatura
mercantilista fiind mult mai substantiala decat a oricarei alte tarii.

In 1581 lucrarea ,,Expunere critica a unor cereri ale compatriotilor nostri” William
Stanford sublinia faptul ca toti reprezentantii straturilor sociale se plang de scumpirea si
gasesc straniu ca ea s-a produs odata cu cresterea productiei.din cauza falsificarii
monedei rezultau urmatoarele rele: comerciantii straini vindeau marfurile la preturi
nominale mai mari si ii sileau pe comerciantii din tara sa ridice preturile, iar pe lorzi sa
sa ridice arenzile. Cu reforma monetara nu se poate rezolva nimic deoarece, in definitiv
marfurile se platesc tot cu marfuri, si numai abundenta sau raritatea marfurilor le poate
scadea sau ridica preturile.

El considera ca o indreptare nu poate veni decat printr-o politica comerciala cuminte,

prin care sa nu se lase nici una din materiile sa treaca in strainatate, nici sa se importe
bunuri de lux, nici sa se cumpere din strainatate mai mult dacat se vindea. Pentru
remedierea agriculturii si indreptarea situatiei taranimii trebuie sa se instituie impozite
mai mari pe terenurile destinate pasunatului si mai mici pe cale destinate aratului, si nu
in ultimul rand liberalizarea exportului de cereale.

Thomas Mun trateaza in ,,Tezaurul Angliei in comertul exterior sau balanta comertului
exterior” chestiuni monetare si comertul exterior. Cartea contineteoria clasica a balantei
comerciale, el sustine ca balanta comertului nu se reduce doar la compararea
importurilor si exporturilor, ci adaugarea la contul exportului a profitului comerciantilor,
iar la contul importului trebuie sa se considere doar preturile de vanzare in Anglia,
scazandu-se taxele de vama si accizele. In afara de acestea mai trebuie adaugate la
pasiv sumele cheltuite in strainatate si castigurile realizate de comerciantii straini in
Anglia, iar laactiv trebuie tinut cont de chelt facute de straini in Anglia si de veniturile
comerciantilor englezi in strainatate. Thomas Mun largeste balanta comerciala la o
balanta de plati. Moneda este analizata in stransa legatura cu comertul: banul ajuta
comertul, iar comertul sporeste bogatiain bani. In notiuneabogatie autorul distinge trei
componente: 1)averea naturala 2)averea artificiala si3)averea mobila. Politica sustinata
de Thomas Mun este una de imbogatire a natiunii prin comert.

Mercantilismul in Franta

Unul dintre cai mai mari mercantilisti francezi a fost Antoine de Montchrestienautorul

lucrarii ,,Traite de l’economie politique” in care apare pentru prima data termenul de
Economie Politica. Autorul este un mare aparator al negustorilor. El sustine ca circulatia
are primatul fata de productie. In comertul interior pierderea unuia este castigul altuia,
tara nu avand de suferit, pe cand in comertul exterior orice pierdere echivaleaza cu
castigul gratuit al altei tarii si invers. Cel mai sigur mod de a obtine bani este comertul,
dezvoltarea sa. Luxul este vazut ca o ciuma pentru stat, el implicand cheltuieli si
neaducand nici un venit. Este ceruta interventia statului in favoarea industriei care se
infiripa.

Jean Baptiste Colbert ministru de finante al Frantei in perioada 1661 – 1683 a devenit
celebru pentru dorinta sa de a face ordine in domeniul financiar si al monedei. Pe plan
intern a practicat interventia masiva a statului pentru a edifica si intari industria cat si
pentru a reglementa activitatea economica. Stabileste raportul argint/aur la 15/1 si trece
corporatiile si fabricile in subordinea regelui. Pe plan extern a impus restrangerea
restrangerea importurilor si stimularea exporturilor,mai ales a produselor manufacturate,
impunand prime de export, cu scopul de a realiza o balanta comerciala activa.

Mercantilismul francez prezinta paradoxul de a fi mai putin bogat in teoreticieni decat

cel britanic, dar are meritul de a fi pus in practica sa probleme fundamentale ale
Economiei Politice cum ar fi: de unde vine bogatia nationala sau care este productia
cea mai avantajoasa pentru societate. Raspunsul a fost aproape unanim: INDUSTRIA,
pentru dezvoltarea careia s-a facut numeroase investitii si reforme.
Mercantilismul in Germania

Mercantilistii germanii au militat pentru dezvoltarea productiei industriale si agricole, a

comertului si pentru cresterea populatiei. Datorita faptului ca Germania medievala era
faramitata in numeroase state marunte si izolate, viata si si stiinta economica nu a putut
ajunge la nivelul celei engleze sau franceze.

Politica si literatura mercantilista germana se caracterizeaza prin tendintele

populationiste de repopulare a tarii dupa Razboiul de 30 de ani, cu contributie directa
asupra numarului de contribuabili.

O alta trasatura a fost politica de sporire a productiei agricole, vizand imbunatatirea

aprovizionarea populatiei cu produse agro-alimentare.

Politica mercantilista germana s-a inspirat din politica oraseneasca, organizand in mod
unitar corporatiile, viata oraselor si economia nationala, avand in vedere, prioritar
interesele principilor care erau interese fiscale. Transformarea statului intr-un modern
absolutist, a reclamat perfectionarea aparatului fiscal si formarea unui corp de
funcionari bine instruit si bine articulat.

Germani au adoptat politica economica a Frantei implicit principiile mercantiliste.

Mercanilistii germani considera banii cel mai important factor de productie si ajutor al
circulatiei si n-a vazut in ei intruchiparea bogatiei, precum s-a intamplat in cazul celorllte
popoare. Grija lor permanenta a fost stimularea productiei, mai ales a agriculturii, dar si
a industriei.

Mercantilismul in Italia

Italienii au elaborat idei si teorii mercantiliste care apartin mercantilismului timpuriu de

natura metalista, credito-baneasca. Una dintre caracteristicile esentiale ale circulatiei
banesti este eterogenitatea. In diferite regiuni ale aceleiasi tarii existau diferite mijloace
banesti.

Mercantilisti italieni au studiat echilibrul dintre cerere si oferta, considerandu-l

preconditie a stabilirii preturilor concurentiale. Ei au introdus formule matematice de
determinare a preturilor.

Au fost aduse importante contributii in domeniul contabilitatii: Luca Pacciolo in lucrarea

sa ,,Summa de l’arithmetica. Geometria. Proportioni e proportionalita”. Autorul a
introdus contabilitatea dubla, articolul contabil, cartea mare si balanta de verificare.

Mercantilismul in Spania
Spanioli au practicat un mercantilism monetarist. Accentul a fost pus pe jefuirea de
metale pretioase din coloniile Lumii Noi, pe exploatarea minelor de aur si argint de
acolo, aducerea lor in tara si impieticarea scurgerii lor peste hotare. Au practicat politici
monetare si financiare axate pe cheltuieli parazitare, pe razboaie, fara a acorda atentie
acumularii de capitaluri productive. Masurile restrictive au dus la crearea in tara a unei
lenevii deplorabile.

Cu timpul principiile mercantiliste devin anacronice, aparand tot mai multi economisti
liberali.

Concluzie:

În încheiere putem trage o concluzie şi anume aceea că mercantilismul este produsul

unui spirit nou manifestat în epocă. Acesta este caracterizat prin predominanţa
preocupărilor economice, adică a celor ce fac din câştig un scop, faţă de austeritatea
celor morale, politice şi filozofice, predominanţa bogăţiei mobiliare faţă de cea naturală
imobiliară tradiţională, a economiei monetare faţă de cea naturală, a manifestărilor
individualiste faţă de cele de tip comunitar şi susţinut de afluxul metalelor preţioase din
Lumea Nouă şi a profiturilor din comerţul cu ţările „de peste mări”, în special din Indii.

Bibliografie:

1. Dodescu, Anca – „Doctrine economice. Manual universitar”, Ed. Universităţii din

Oradea, 2004
2. Popescu, Gheorghe – „Evoluţia gândirii economice”, Ed. George Bariţiu, Cluj –
Napoca, 2000
3. http://www.referat.ro/referate/Mercantilismul_0268f.html
4. http://teoraeco.blogspot.com/2009/12/mercantilismul.html
5. http://www.referatele.com/referate/economie/online14/Mercantilismul-ca-doctrina-
economica---Evolutia-si-particularitatile-nationale-ale-mercantilismului-.php