M.E.C. Cursul nr.

1
UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA “ BACAU
FACULTATEA DE MANAGEMENT
SPECIALIZAREA “ADMINISTRATIE PUBLICA”
MASTERAT: FISCALITATE

DESPRE SISTEM FISCAL ŞI POLITICĂ FISCALĂ

1. Politica fiscală şi principiile acesteia
Politica bugetară şi politica fiscală constituie împreună un ansamblu de instrumente la dispoziţia
statului, prin intermediul cărora sunt puse în aplicare obiectivele de intervenţie ale statului în mediul
economic şi social, într-o perioadă determinată.
Politica bugetară – exprimă obţiunile bugetare ale autorităţilor guvernementale şi locale care
vizează finalităţile obiectivelor strategice în plan economic şi social.
Instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice, care sunt diversificate şi servesc la:
− achiziţionarea de bunuri şi servicii necesare instituţiilor publice;
− asigurarea de resurse băneşti unor categorii sociale;
− susţinerea financiară a unor ramuri sau domenii de activitate.
Politica fiscală este o componentă esenţială a politicii bugetare, fiind formată dintr-un ansamblu
de instrumente de intervenţie a statului în procesele specifice financiar-fiscale.
Procesul financiar-fiscal cuprinde:
- formarea veniturilor bugetare prin impozite şi taxe;
- alocarea cheltuielilor bugetare;
- asigurarea echilibrului bugetar.
Politica fiscală cuprinde:
volumul şi provenienţa resusurselor de alimentare a fondurilor publice;
metodele de prelevare utilizate;
obiectivele urmărite;
mijloacele de realizare a obiectivelor.
Politica fiscală se interferează cu:
- politica economică, prin acţiunea de intervenţie a statului cu ajutorul
instrumentelor fiscale în procesele economice;
- politicile sectoriale (industrie, comerţ, agricultură, etc.) prin protejarea
sau încurajarea unor ramuri economice;
- politicile financiar-monetare;
- politicile sociale prin măsuri cu caracter fiscal de exonerare şi reducere de
impozite şi taxe, deduceri ale materiei impozabile;
- strategiile legislative şi instituţionale.
Funcţiile politicii bugetare şi fiscale sunt:
stabilizarea macroeconomică
alocarea resurselor
redistribuirea veniturilor
Obiectivele politicii fiscal-bugetare sunt:
- menţinerea deficitului bugetar la un nivel compatibil cu criteriile de
convergenţă stabilite în vederea intrării în zona monedei Euro;
- restructurarea cheltuielilor publice, prin reorientarea şi realocarea lor în
concordanţă cu obiectivele prioritare;
- alocări de resurse adiţionale în domeniile sănătăţii, educaţiei, protecţiei
mediului, şi de infrastructuri;
- creşterea veniturilor bugetare prin îmbunătăţirea colectării impozitelor şi
taxelor, dar şi prin extinderi ale bazei de impozitare;
 - responzabilizarea ordonatorilor de credite bugetare faţă de modul în care
sunt cheltuite resursele financiare publice;
- continuarea procesului de descentralizare şi implicarea mai activă a
autorităţilor locale în procesul de alocare a resurselor publice.

Principiiile politicii fiscale

Elaborarea principiilor de politică fiscală s-a realizat în contextul preocupărilor economiştilor de
a delimita şi defini cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal pentru a putea fi
considerat raţional.
Principiul echităţii fiscale
Presupune respectarea unui set de reguli care trebuie avute în vedere la instituirea unui impozit.
Aceste reguli sunt:
- stabilirea unui minim neimpozabil;
- sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui
contribuabil;
- impunerea să fie generală, în sensul cuprinderii tuturor subiecţilor care
realizează venituri, sau deţin un anumit gen de avere.
Urmare a acestor reguli, s-au impus în practica financiară mai multe forme de impunere care
sunt:
- impunere în cote fixe
- impunere în cote procentuale care pot fi proporţionale, progresive şi
regresive.
Principiul politicii financiare
Se are în vedere acest principiu la introducerea unui nou impozit, când statul urmăreşte ca acesta
să aibă un randament ridicat, să fie stabil şi elastic
Randamentul fiscal ridicat al unui impozit este atunci când impozitul:
- are un caracter universal;
- nu există posibilităţi legale sau nelegale de sustragere de la impunere;
- cheltuielile cu asieta impozitului sunt reduse.
Stabilitatea impozitului se referă la menţinerea unui randament constant a impozitului, care să
nu fie influenţat de oscilaţiile provocate de conjunctura socio-economică;
Impozitul stabil nu creşte odată cu sporirea producţiei şi a veniturilor şi nu scade în perioadele
de criză, când se reduce materia impozabilă.
Elasticitatea impozitului are în vedere posibilitatea permanentă a ajustării încasărilor aferente
acelui impozit la necesităţile bugetului de destinaţie. Elasticitatea semnifica absenta reactiei materiei
impozabile la variatia cotei de impunere.
Principiul politicii economice
Acest principiu are în vedere posibilitatea utilizării impozitelor ca pârghii financiare la dispoziţia
autorităţilor pentru a influenţa dezvoltarea sau restrângerea unor domenii şi ramuri ale economiei, pentru
a stimula sporirea producţiei sau a consumului anumitor produse, precum şi pentru favorizarea sau
limitarea relaţiilor economice cu străinătatea
În acest scop sunt posibile:
- scutirea de impozite indirecte pentru anumite bunuri în vederea
stimulării activităţii de producţie şi a cererii pentru produsele respective;
- majorarea impozitelor indirecte pentru a influenţa negativ
consumul şi producţia;
- restituirile de impozite indirecte pentru bunurile exportate,
pentru favorizarea relaţiilor economice externe;
- scutiri de taxe vamale, pentru favorizarea importurilor;
- practicarea de taxe vamale prohibitive la import pentru
limitarea comerţului extern.
Principiul social-politic al impunerii
Măsurile vizate de acest principiu se referă la acordarea de facilităţi fiscale, instituirea de
impozite speciale şi impozitarea superioară a consumului de bunuri considerate dăunătoare pentru
sănătatea oamenilor sau de lux.
 - facilităţile fiscale se acordă în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau cu o situaţie
personală mai dificilă;
- impozite speciale se practică, de exemplu în unele state pentru favorizarea natalităţii, prin
creşterea presiunii fiscale asupra celibatarilor, sau cuplurilor fără copii;
- accizele pentru anumite produse conduc la restrângerea consumului acesora(alcool, tutun)

2. Instrumente de realizare a politicii fiscale

Intervenţia fiscală a statului se realizează prin instrumente de politică fiscală, care se costituie şi
acţionează în procesul de aplicare a impozitelor şi taxelor.
Instrumentele de politică fiscală sunt:
 numărul şi varietatea impozitelor utilizate;
 felul impunerii practicate de către stat;
 diversitatea facilităţilor fiscale(reduceri, scutiri, deduceri).
Cele mai importante impozite utilizate de politica fiscală sunt impozitele directe şi indirecte.
Impozitele directe
Se aşează şi se percep direct de la sursă şi sunt:
 impozite reale, care sunt stabilite în legătură cu obiectele materiale (pământ,
clădiri, fabrici, etc.).
 impozite personale, au legătură cu situaţia personală a contribuabilului, aferente
venitului sau averii acestuia.
Prin modul de aşezare al acestor impozite, se urmăreşte repartizarea echilibrată a sarcinilor
fiscale asupra contribuabililor.
Impozite indirecte
Sunt impozite care se percep odată cu achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, fiind suportate de
contribuabili indiferent de averea acestora, profesia sau situaţia lor personală.
Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorului, fiind prevăzute cote
procentuale asupra valorii mărfurilor vândute sau seviciilor prestate.
Au randament fiscal ridicat în perioade de avânt economic şi scăderi ale randamentului în
perioadele de criză.
Impozitele indirecte cuprind taxele de consumaţie(accizele), taxele vamale, monopolurile fiscale
şi diferite alte taxe.
Clasificarea impozitelor
În funcţie de trăsăturile de fond şi de formă:
 impozite directe
 impozite indirecte
În funcţie de obiectul asupra căruia se aşează:
 impozite reale
 impozite personale
 impozite pe venit:
- pe veniturile persoanelor fizice
- pe veniturile persoanelor jurudice
 impozite pe avere:
- asupra averii propriu-zise
- pe circulaţia averii (succesiuni, donaţii)
- pe creşterea averii
În funcţie de scopul urmărit de stat prin instituirea lor:
 impozite financiare
 impozite de ordine
În funcţie de frecvenţa perceperii lor la bugetul public::
 impozite permanente (ordinare)
 impozite incidentale (extraordinare)
În funcţie de instituţia care le administrează:
a) În state de tip federal
 impozite federale
 impozite ale statelor. provinciilor sau regiunilor federaţiei
  impozite locale
b) În state de tip unitar
 impozite ale administraţiei centrale de stat
 impozite locale
3. Sistemul fiscal şi locul acestuia în cadrul finanţelor publice

Sistemul fiscal este constituit din totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele
juridice şi persoanele fizice care alimentează bugetele publice.
El cuprinde o diversitate de impozite, taxe şi alte vărsăminte obligatorii care afectează veniturile
tuturor persoanelor fizice sau juridice. O bună funcţionare a economiei necesită asigurarea stabilităţii
sistemului fiscal.
Instabilitatea sistemului fiscal este dată de frecventele modificări şi completări aduse actelor
normative în domeniul fiscal care:
 creează greutăţi în cunoaşterea corectă şi aplicarea unitară a legislaţiei fiscale;
 creează stare de neâncredere şi nesiguranţă investitorilor străini
Reforma fiscală, în evoluţia sa, urmăreşte construirea unui sistem fiscal coerent, echitabil şi
eficient.
În cadrul complex al finanţelor publice, sitemul fiscal este o componentă de bază, datorită
contribuţiei sale la formarea veniturilor bugetare. Fără a avea la bază sistemul fiscal al prelevărilor
obligatorii, finanţele publice nu ar exista.

4. Funcţiile şi rolul sistemului fiscal

A. Funcţia de repartiţie şi funcţia de control

a) Funcţia de repartiţie cuprinde:
- finanţarea cheltuielilor publice se asigură prin prelevările obligatorii respectiv:
- prelevarea impozitelor şi taxelor prevăzute în legi bugetare anuale
- pe seama contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de
stat, la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi la bugetul fondurilor speciale
reglementate prin lege.
Prelevările obligatorii sunt dependente de:
- cheltuielile publice ce trebuie finanţate într-un an
- măsura în care contribuabilii pot suporta sarcina fiscală a finanţării dorite.
- presiunea fiscală este expresia relativă a sarcinii fiscale suportate de contribuabili
- presiunea fiscală globală este calculată ca raport între totalul impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor percepute şi PIB
- presiunea fiscală parţială este calculată cu raport între totalul impozitelor şi taxelor
percepute la bugetele publice şi PIB
Există:
- presiune fiscală obiectivă
- presiune fiscală psihologică este resimţită direct de contribubili şi care reflectă nivelul
pragului toleranţei contribuabililor la impozitele şi taxele pe care autorităţile publice doresc să le perceapă
în cursul unui an;
- pesiune fiscală individuală reprezintă raportul între total previzuni şi total venituri
Presiunea fiscală globală medie din România în perioada ’90-’95

1990 1991 1992 1993 1994 1995

57,5 33,8 34,9 33,3 33,4 33,4

b) Funcţia de control urmăreşte:

 provenienţa resurselor fiscale;
 mărimea absolută a resurselor fiscale;
 nivelul relativ al resurselor fiscale în raport cu PIB;
 titlul cu care se mobilizează resursele fiscale la bugetele publice;
 modul de respectare a principiilor impunerii;
  modul cum influenţează fiscalitatea procesele economice şi sociale.

Atribuţii de control revin:

 Curţii de Conturi
 Ministerului Finanţelor Publice cu structurile componente la nivel naţional şi în teritoriu
 Gada Financiară
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
 Consiliile Judeţene
 Consiliile Locale

B. Rolul sistemului fiscal

a) în plan economic:
 rol de stabilizare a activităţii economice
 rol de corectare a dezechilibrelor din economie. acest rol are la bază:
- criteriul eficacităţii economice
- considerarea impozitelor ca instrumete de politică economică, utilizate
pentru incitarea la economisire şi investiţii.
Impozitul este una din variabilile bugetare pe care statul le manipulează în sopuri de:
 stabilizare conjuncturală prin politici de acţiune asupra cererii globale
 stabilizare structurală prin promovarea unor politici fiscale destinate să favorizeze
creşterea economică.
b) în plan social rolul fiscalităţii se relevă prin luarea în considerare a unor elemente precum:
 situaţia personală a contribuabililor
 promovarea unor facilităţi fiscale în favoarea persoanelor fizice cu venituri modeste, cu
sarcini familiale importante, ori cu diverse handicapuri.