Sunteți pe pagina 1din 28

Politica financiara

publica
Obiective:

 Intelegerea conceptului de politica financiara publica,


 Cunoasterea coordonatelor politicii financiare publice
 exemplificari
Definitia politicii financiare
publice
 Desemnează concepția, măsurile și acțiunile statului privind
impozitele și rolul lor în formarea veniturilor bugetare și
finanțarea cheltuielilor bugetare, tipurile de impozite,
perceperea și folosirea lor ca instrument de stimulare a
creșterii economice.
 Difera in functie de programul partidului (coalitiei ) aflata la
guvernare,
 Difera de la un stat la altul in functie de gradul de dezvoltare,
de resursele de care dispune, de interactiunea cu alte state,
de obiectivele stabilite pentru o dezvoltare durabila.
Domenii de manifestare

 Domeniul cheltuielilor publice


 Domeniul resurselor financiare publice
 Domeniul creditului bancar
 Domeniul asigurarilor
 Domeniul pietei de capital
POLITICA FISCALA
Politica fiscală a unui stat reprezintă ansamblul de măsuri
și acțiuni privind:
 rolul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare,
 tipurile impozitelor,
 Modalitatea de percepere ,
 modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a
creșterii economice.
Politica fiscala are si obiective specifice:
 Modernizarea sistemului de impozite;
 structurarea si delimitarea cheltuielilor si a veniturilor
pe componente;
 corelarea cheltuielilor cu veniturile bugetare fiscale si
nefiscale
Autori straini considera ca obiective specifice:
 asigurarea ocupării depline a fortei de muncă
 stabilizarea inflatiei
 diversificarea productiei
 distribuirea echitabilă a avutiei nationale
Caracteristici ale politicii
fiscale
 este o formă de intervenție a statului în economie
 este aplicabilă pe piața bunurilor și serviciilor, afectând
astfel economia reală;
 se referă la ajustarea dezechilibrelor macroeconomice
interne;
 este relativ rigidă, modificarea politicii fiscale fiind
deseori dificilă și lentă;
 este o politică a cărei efecte se resimt aproape imediat
în economie,
 este reglementată juridic.
 La nivel european, s-a stabilit ca politicile
fiscale ale statelor membre ale Uniunii
Europene trebuie să fie întocmite astfel
încât să favorizeze atingerea obiectivului
strategic al Uniunii Europene - spațiul
european să devină cea mai competitivă
economie capabilă să susțină creșterea
economică prin crearea de noi locuri de
muncă și printr-o coeziune socială mai
bună  (Strategia de la Lisabona).
Din punct de vedere fiscal, fiecare
stat, pornind de la un principiu de
bază – neutralitate, suveranitate
fiscală- are dreptul să decidă, în
limita prevederilor dreptului
internaţional şi a tratatelor
încheiate cu UE odată cu aderarea
la comunitate, instrumentele fiscale
prin care să stimuleze sau să
diminueze anumite activităţi
economice.
 Dacă la începutul anilor 90 au fost adoptate un număr
semnificativ de acte legislative în domeniul impozitelor
indirecte (TVA, accize) nu putem spune acelaşi lucru şi
despre impozitele directe deoarece fiecare stat doreşte
ca în acest domeniu să-şi impună propriul sistem fapt ce
provoacă numeroase probleme.
 De ce ?
 influenţarea alocării resurselor, cu consecinţe
negative pentru valorificarea avantajelor pieţei
unice,
 - diminuarea încasărilor bugetare, prin pierderi de
venituri asociate concurenţei fiscale;
 - limitarea suveranităţii fiscale, chiar prin limitarea
posibilităţilor de combatere a evaziunii fiscale;
 - inechitatea sistemelor fiscale prin tratamentul
privilegiat al bazelor mobile de impunere;
 - riscul dublei impuneri internaţionale.
Criterii ale politicii fiscale europene:
 politica fiscală trebuie să aibă ca prioritate interesele
contribuabililor,
 inițiativele în domeniul fiscal trebuie să aducă o eficiență sporită în
privința funcționării piețelor capitalului, forței de muncă și a
serviciilor;
 politicile fiscale trebuie să urmărească diminuarea poverii fiscale prin
reducerea cotelor nominale de impunere și, în același timp, crearea
unei asiete comune de impunere, care să estompeze distorsiunile
asociate diferitelor sisteme de impunere din Uniunea Europeană;
 politicile fiscale trebuie să creeze condițiile redistribuirii eficiente a
veniturilor de natură fiscală și să asigure realizarea unei consolidări
de natură fiscală;
 politica fiscală trebuie să suțină inovarea, dezvoltarea pieței muncii,
protecția consumatorilor, dezvoltarea durabilă a mediului și în
domeniul energiei.
Flexibilitatea legislației privind salari... 42%

Impozitele aplicate compani... 46%

Particularitățile pieței din țara respec... 48%

Costurile cu angaj... 50%

Nivelul de pregătire al forței de muncă din țara respec... 50%

Stabilitatea soc... 54%

Potențialul de creștere a productivității compa... 57%

Stabilitatea și transparența din mediul politic și legisl... 62%

Infrastructura în domeniul telecomunicați... 62%

Infrastructura pentru transport și logis... 63%


 Factorii de atractivitate fiscala pe care ii considera
importanti investitorii sunt cei din figura anterioara.
 Un criteriu deosebit de important îl reprezintă și
stabilitatea – fie ea politică, socială sau legislativă – din
țara gazdă.
 De asemenea, investitorii caută să se stabilească în țări
unde forța de muncă locală este calificată, dar în care
costurile antrenate de angajarea resurselor umane să nu
fie foarte ridicate.
 Regimul fiscal este pe penultimul loc în factorii cei mai
importanți pentru investitori.
 UE este o zonă cu un grad ridicat de impozitare dacă
analizăm acest aspect apelând la ratele de impozitare a
veniturilor operatorilor economici:

 Rata nominala,
 Rata efectivă,
 Rata implicita.
1. Rata nominală (legală):
 este rata de impozitare prevăzută în actele normative,
 ea nu oferă informaţii asupra presiunii fiscale efective
suportate de contribuabil deoarece nu ţine cont de
modalităţile diferite prin care poate fi determinată baza
de impunere.

2. Cota implicită (aparentă) este un raport procentual


între veniturile colectate la buget din impozitul respectiv şi
baza de impozitare.
3. Rata efectivă ţine cont şi de prevederile
referitoare la determinarea bazei de impunere.
Combinând rata de impunere şi baza de
impozitare obţinem măsura ratei efective de
impozitare sub forma:
- rata efectivă marginală = reprezintă rata de
impunere a unei investiţii marginale care obţine
un randament egal cu rata dobânzii la economii,
luând în considerare amortizările deductibile
fiscal, rata inflaţiei şi sistemele de deductibilitate
- rata efectivă medie = raport între impozitul
total perceput asupra unei anumite activităţi şi
nivelul total al venitului obţinut din activitatea
respectivă
 Se identifică trei modalități de determinare a cotei efective de
impozitare:

1. Cheltuieli cu taxe și impozite / Profitul


înainte de impozitare;
2. Cheltuieli cu taxe și impozite / Cifra de
afaceri netă;
3. [Cheltuieli cu taxe și impozite – (Alte
taxe și impozite t – Alte taxe și impozite
(t-1)] / Profitul înainte de impozitare
 Politica fiscala Expansionista
= vizează stimularea economiei în timpul sau în
perioada premergătoare unei recesiuni prin
stimularea concomitentă a cererii și a ofertei
agregate.
Acest lucru se poate realiza fie prin:
- creșterea volumului cheltuielilor bugetare,
- fie prin diminuarea presiunii fiscale
(relaxare fiscală).
 este asociată cu:
1. creșterea deficitului bugetar
(statul se împrumută pentru a
stimula economia prin majorarea
cheltuielilor bugetare)
2. generarea unui deficit bugetar
dacă economia la care se face
referire prezenta o situație de
echilibru bugetar anterior aplicării
politicii expansioniste.
 un stat își finanțează deficitele înregistrate pe baza
împrumuturilor interne și/sau externe, tinzând să reducă
fondurile disponibile de pe piață.

 Prin diminuarea fondurilor existente pe piață se va ajunge


la creșterea nivelului ratei de dobândă la credite, care are
ca efect reducerea numărului de investitori privați sau
agregați sensibili la variațiile ratelor de dobândă.

 Acest efect poartă denumire de ”crowd-out” (alungare) și


limitează, într-o oarecare măsură, efectele scontate ale
unei politici fiscale expansioniste.
Politica fiscala expansionistă dispune de
două direcții de acțiune:
 modificarea volumului cheltuielilor
bugetare
 - și/sau modificarea presiunii fiscale
Instrumente efective de intervenție :

- cheltuieli bugetare (în sensul creșterii,


stimulându-se astfel producția agregată,
nivelului venitului disponibil în economie și
ocuparea forței de muncă),
 presiune fiscală (descresterea cotelor de
impunere si a bazei de impunere)
 transferuri neconsolidate (creșterea
cuantumului individual acordat sau prin
prelungirea perioadei de acordare a
acestui transfer).
Politica fiscala restrictiva

= reducerea cheltuielilor guvernamentale


si/sau cresterea cotei de impozitare astfel
incat deficitul bugetar sa se diminueze.
= poate acționa în două direcții :
1. modificarea volumului cheltuielilor
bugetare
2. Modificarea presiunii fiscale
Politica fiscală restrictivă duce la aparitia
- unui efect de tip ”crowd-in”
(atragere) de investiții prin
diminuarea ratei de dobândă pe
piețele financiare ca urmare a
diminuării  volumului cheltuielilor
bugetare si a fondurilor împrumutate
pentru susținerea creșterii economice
 .
Politica fiscala restrictiva dispune de trei
instrumente de intervenție:
1. diminuarea volumului cheltuielilor bugetare
(diminuarea producției agregate, a volumului
veniturilor disponibile în economie si
diminuarea inflației  )
2. creșterea presiunii fiscale
3. diminuarea volumului transferurilor e
natură neconsolidată (asistență socială, în
general și pentru persoanele în vârstă, în
special; pensii; alocații; indemnizații de
șomaj).