Tema 6: “Sistemul monetar”

1.Sistemul monetar naţional: concept, elemente. Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetallist
şi monometalist), al monedei de hârtie.
2.Sistemul monetar metalist.
3.Sistemul monetar al monedei de hârtie şi tendinţele dezvoltării lui.
4.Sistemul monetar al Republicii Moldova.
5.Sistemul monetar (valutar) naţional: concept, elemente.
6.Etapele şi caracteristica generală a funcţionării sistemului valutar internaţional. SI
7.Sistemul monetar european: apariţia, evoluţia, caracteristica. SI
8.Puterea de cumpărare şi convertibilitatea monetară. SI

1.Sistemul monetar naţional: concept, elemente. Evoluţia sistemului monetar (tipuri):

metalist (bimetalist şi monometalist), al monedei de hârtie.

Unitatea monetară a Basarabiei, leul românesc, a fost introdusă în circulaţie în 1867 în legătură cu
crearea unui sistem monetar asemănător Uniunii Monetare Latine. Până în1890 leul s-a aflat în circulaţie
pe teritoriul României paralel cu francul francez. Uniunea Monetară Latină a fost un acord încheiat în
1865 între Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia (în1869 aderă şi Grecia), cu scopul menţinerii stabilităţii
circulaţiei monetare în baza bimetalismului( Sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon, aur și
argint ). Principalul scop al creării Uniunii Monetare Latine, şi, în primul rând, al principalului participant
la această uniune – Franţa, a fost crearea unui bloc commercial valutar pentru întărirea poziţiilor ţărilor-
membre pe piaţa internaţională, faţă de Marea Britanie şi Germania.Pe teritoriul ţărilor-membre se aflau în
circulaţie monede confecţionate din aur şi argint. Aceste monede aveau conţinut egal de metal preţios
(greutatea monedei şi titlul aliajului), ce corespundea conţinutului francului francez(4.5 g. argint şi 0.29 g.
aur).

Pe teritoriul ţărilor a fost admisă circulaţia liberă a monedelor altor ţări, membre ale Uniunii Monetare
Latine. De asemenea toate băncile centrale ale ţărilor-membre încasau venit în moneda ţării-membre.
România, Spania, Belgia şi Serbia, necătând la faptul că nu au aderat ca participanţi la acordul menţionat
mai sus, au introdus pe teritoriul lor reglementări monetare identice celor care existau pe teritoriul ţărilor-
membre ale uniunii.
În 1873 – 1876, în legătură cu devalorizarea argintului şi cu trecerea majorităţii ţărilor la monometalismul
( Sistem monetar bazat pe un singur etalon metalic (aurul sau argintul)); de aur s-a început fluxul de
argint în ţările-membre ale Uniunii Monetare Latine. În aşa mod a apărut pericolul plecării din ţările
numite a aurului. Acest fapt a impus ţările-membre iniţial să limiteze, iar ulterior (în 1878) să elimine
complet monedeleconfecţionate din argint din circulaţie. După primul război mondial (1914 – 1918),
cândmajoritatea ţărilor au creat sisteme monetare de hârtie, Uniunea Monetară Latină şi-a pierdut
semnificaţia şi scopul pentru care a fost creată şi, în 1927, şi-a încetat activitatea.

2. Sistemul monetar metalist.

Sistemului monetar metalist i-au fost specifice două forme: bimetalism şimonometalism.
Bimetalismul este un sistem monetar în care două metale (de obicei, aur şi argint)îndeplinesc funcţiile
banilor. Unităţile monetare se confecţionează din ambele metale sause schimbă pe aceste metale, şi circulă
în mod nelimitat. Au existat două tipuri de bimetalism:

1)Sistemul valutei paralele – prevedea că statul stabileşte prin legislaţie raportul dintre aur şi argint, iar
monedele din aceste metale participă la deservirea afacerilor înraportul care există între preţurile de piaţă
ale acestor metale. Acest tip al bimetalismului afost puţin răspândit.
2)Sistemul valutei duble - prevedea că statul fixează în legislaţie raportul dintre ambele metale preţioase,
şi aceste metale participă la deservirea afacerilor numai conform raportului stabilit în legislaţie. Acest tip
al bimetalismului a fost răspândit pe larg.

Stabilirea raportului între ambele metale intră în contradicţie cu schimbarea stihiinică a preţurilor de
piaţă ale acestor metale. Ca urmare, unul dintre aceste metale are un preţ legal mai mic decât preţul de
piaţă, iar celălalt metal – un preţ mai mare. Dezvoltându-se, această contradicţie duce la eliminarea din
circulaţia monetară a metaluluicu preţul legal mai mic decât preţul de piaţă (legea Copernic – Greşen).
Această lege economică obiectivă a fost descoperită de cunoscutul savant polonez Copernic în 1526, şia
fost formulată definitiv de finansistul englez Greşen în 1560. Conform acestei legi, aşa-numiţii “bani răi”
resping din circulaţia monetară “banii buni” în condiţiile când estestabilit în legislaţie raportul dintre
metalele monetare.Bimetalismul a fost răspândit pe larg în secolele 16-18, iar în unele ţări (Franţa,Belgia,
Elveţia, Italia) a existat şi în secolul XIX. La sfârşitul secolului XIX în toate ţările bimetalismul a fost
înlocuit cu monometalismul (sub acţiunea legii Copernic – Greşen).

Monometalismul este un tip de sistem monetar în care numai unul din metalele preţioase (aur sau argint)
funcţionează ca echivalent general al valorii tuturor mărfurilor (îndeplineşte funcţiile banilor).
Instrumentele monetare sunt confecţionate din acest metalsau pot fi schimbate liber pe acest metal.
Monometalismul de argint a existat în Rusia(1843 – 1852), India (1852 – 1893), Olanda (1847 – 1875),
China (până în 1935). Însecolul XIX în majoritatea ţărilor monometalismul de argint a fost înlocuit
cumonometalismul de aur.
Au existat trei tipuri de monometalism de aur:
1) aur-monede – monedele ce se aflau în circulaţie erau confecţionate din aur;
2) aur-lingouri – bancnotele de hârtie puteau fi schimbate în sumele respective pe lingouri de mărime
standard din metal preţios;
3) aur-devize – bancnotele de hârtie se schimbă pe metal preţios prinintermediul devizelor (prin devize
se înţelege valuta acelei ţări, care asigură schimbul liber al banilor de hârtie pe metal preţios).

În condiţiile monometalismului era imposibilă apariţia inflaţiei, deoarece funcţiona principiul de

autoreglare a volumului masei monetare prin formarea tezaurului. Odată cu dezvoltarea relaţiilor
economice de piaţă, monedele confecţionate din metal preţios au început să se retragă din treptat din
rotaţie în schimbul apariţiei banilor de hârtie. Raportul dintre monedele din metal preţios şi banii de
hârtie permanent se schimba în direcţia măririi cotei banilor de hârtie.
În S.U.A., Marea Britanie şi Franţa acest raport a constituit3:1 în 1815, 1:1 în 1860, 1:3 în 1885. În 1913
monedele confecţionate din aur şi argint constituiau numai a şasea parte din masa monetară a ţărilor din
lume, inclusiv monedele din aur – numai a zecea parte.
În anii primului război mondial monometalismul a fost lichidat în majoritatea ţărilor din lume (înafară de
S.U.A.). După război multe ţări europene au reintrodus diferite forme ale monometalismului, cu scopul
de a stabiliza unitatea monetară: aur-lingouri (Marea Britanie, Franţa), aur-devize (Germania, Austria,
Norvegia). În timpul crizei economice mondiale (1929 – 1933), şi sub influenţa acesteia,au fost lichidate
toate formele monometalismului în toate ţările lumii (Marea Britanie – 1931, S.U.A. – 1933, Franţa 1936).

3 . Sistemul monetar al monedei de hârtie şi tendinţele dezvoltării lui.

Sistemul monetar de hârtie prevede că în rotaţia monetară se află instrumentele monetare, valoarea
reală a cărora nu coincide cu valoarea nominală. Banii, valoarea reală acărora e mai mică decât valoarea
lor nominală, se numesc bani reprezentativi.
Istoric banii reprezentativi au apărut în formă de hârtie. În prezent baniiconfecţionaţi din hârtie ocupă
aproximativ 10% din masa monetară (cea mai mare parte amasei monetare este alcătuită din bani ce există
în formă de impulsuri magnetice înmemoria calculatoarelor). Sistemul monetar de hârtie în prezent este
unicul tip de sistemmonetar care există în lume.
 Sistemul monetar de hârtie are următoarele elemente:
1)unitatea monetară;
2)tipul banilor ce se află în rotaţie;
3)ordinea de emitere şi scoatere a banilor din circulaţie;
4)scara preţurilor;
5)cadrul instituţional ce asigură organizarea, efectuarea şi reglarea operaţiilor monetare încadrul rotaţiei
monetare.

Denumirea unităţii monetare în fiecare ţară aparte e determinată de particularităţile dezvoltării istorice a
ţării respective (leu, dolar, franc). Mărimea valorii unităţii monetare,de asemenea, depinde de
particularităţile ţării. Existenţa unităţilor monetare este unul dinatributele principale ale fiecărui stat
independent; ea îi oferă statului posibilitatea de aregla de sine stătător volumul masei monetare; de a
realiza politica sa în sferele monetară,valutară, creditară; de a întreprinde măsuri antiinflaţioniste; de a
stimula sau stopa, prininstrumente monetare, dezvoltarea proceselor economice în diferite sfere ale
economiei.
În cadrul sistemului monetar de hârtie pot să se afle în rotaţie trei tipuri de bani:
1)bilete de trezorerie;
2)bancnote;
3)monede de schimb sau divizionare.
Tipurile banilor se deosebesc prin metodele de emitere şi prin particularităţile de funcţionare a acestora.
Biletele de trezorerie se emit în baza operaţiunilor de finanţare. Nu se prevede unmecanism de
autoretragere a acestora din rotaţie.
Bancnotele se emit în baza operaţiunilor de credit. Această metodă permiteasigurarea autoretragerii masei
monetare de prisos din circulaţie. Prin forma lor fizică biletele de trezorerie şi bancnotele nu se deosebesc.
Pentru asigurarea circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, valoarea cărora este mai micădecât valoarea
unităţii monetare în rotaţie, se emit monede de schimb sau divizionare. Deobicei, la emiterea monedelor de
schimb, se foloseşte sistemul zecimal, care asigură posibilitatea divizării unităţilor monetare în 100 părţi
egale. Denumirea monedelor deschimb de asemenea depinde de particularităţile ţării respective şi nu
coincide cudenumirea unităţii monetare (ban, cent, copeică, etc.).
Există două tipuri ale ordinii de emitere a banilor în rotaţie:
1)emiterea banilor în baza operaţiilor de finanţare;
2)emiterea banilor în baza operaţiilor de credit.

Prin scara preţurilor se înţelege mărimea valorii stabilite în mod stihiinic saucentralizat pentru unitatea
monetară. Stabilirea scării preţurilor este necesară pentruasigurarea posibilităţii exprimării valorii mărfii
prin unităţi monetare (stabilirea preţurilor),fără de care banii nu-şi pot îndeplini funcţiile lor.

Prin cadru instituţional se înţelege totalitatea structurilor care participă laorganizarea, efectuarea şi reglarea
operaţiunilor monetare. Principalele structuri sunt: banca centrală, băncile comerciale, ministerul finanţelor,
alte ministere şi departamente economice, diferite firme particulare care se specializează în efectuarea unor
tipuri deoperaţii monetare (firme de leasing, factoring, companii de asigurare). Fiecare din structurile
cadrului instituţional funcţionează în limitele împuternicirilor sale, stabilite prin legislaţie.

4. Sistemul monetar al Republicii Moldova

Sistemul monetar contemporan al Republicii Moldova a apărut în noiembrie 1993,odată cu introducerea în

rotaţie a unităţii monetare naţionale. Cadrul instituţional al acestui sistem a apărut în 1991, odată cu
aprobarea de către Parlament a legilor “Cu privire laBanca Naţională de Stat a Republicii Moldova” şi
“Cu privire la bănci şi activitate bancară”.
În baza acestor legi în 1991, în a doua jumătate a anului, a fost creat un sistem bancar din două niveluri:
1)Banca Naţională a Republicii Moldova;
2)bănci comerciale.
 La sfârşitul anului 1995 – începutul anului 1996 Parlamentul a aprobat două legi noi, care au înlocuit
legile bancare din 1991: “Legea cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova” şi “Legea cu privire
la instituţiile financiare”. Aceste legi reglementează într-o măsură mai mare, faţă de legile precedente,
organizarea şi efectuarea rotaţiei monetare. Scara preţurilor în Republica Moldova s-a stabilit stihiinic,
mijloacele băneşti se emit în rotaţie de Banca Naţională în baza operaţiilor de credit ale acesteia.

Politica monetară, valutară şi creditară se elaborează de Banca Naţională în comun acord cu Guvernul.
Sistemul monetar al Republicii Moldova se află în dezvoltare permanentă, în sensul elaborării şi
introducerii în practică a instrumentelor monetare existente în toate ţările dezvoltate (instrumentele de
supraveghere bancară, crearea atributelor pieţei hârtiilor de valoare, implementarea mecanismului contabil
conform principiilor internaţionale, etc.).

5. Sistemul monetar (valutar) naţional: concept, elemente.

Prin sistem valutar naţional se înţelege totalitatea relaţiilor economice şi cadrul instituţional în baza
cărora se înfăptuieşte rotaţia monetară internă a ţării, se acumulează şise folosesc resursele de valute
străine necesare pentru economia naţională.
Sistemulvalutar naţional este determinat în actele legislative ale ţării, emise în corespundere cu normele
de drept internaţional. Sistemul valutar naţional include următoarele elemente:
1)valuta naţională;
2)mărimea şi componenţa rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine;
3)paritatea valutară;
4)cursul valutar;
5)convertibilitatea monetară;
6)existenţa sau lipsa restricţiilor valutare;
7)ordinea de efectuare a tranzacţiilor internaţionale;
8)piaţa valutară naţională.
Particularităţile sistemului valutar naţional al fiecărei ţări depind de gradul dedezvoltare a economiei
naţionale, ramurile de specializare a acesteia, volumul mărfurilor produse pentru export.
Valuta naţională este unitatea monetară naţională, denumirea, forma, modul de emitere ale căreia sunt
determinate în legislaţia naţională. Valuta naţională a fiecărei ţări poate să se afle în circulaţia monetară
din exteriorul ţării. Gradul de răspândire a valutei naţionale în alte ţări depinde de mai mulţi factori:
nivelul de dezvoltare economică a ţării,stabilitatea unităţii monetare, echilibrul balanţei de plăţi, etc.
Pentru a-şi asigura credibilitatea pe plan internaţional, fiecare ţară tinde spre formarea şi maximizarea
rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine.
În majoritatea ţărilor sursa pentru formarea acestor rezerve o constituie veniturile provenitedin export, în
unele ţări – din extragerea zăcămintelor naturale. Rezervele valutare oficiale reprezintă un factor puternic
de atragere a investiţiilor străine. Aceste rezerve pot fi uşor folosite pentru stabilizarea economică în
condiţii de criză, intervenţii valutare, lărgireacapacităţii de producere, etc.
Prin paritate valutară se înţelege raportul dintre două valute stabilit prin lege, cuscopul stabilizării
unităţii monetare naţionale. De obicei acest raport se stabileşte în formăde coridor valutar.
Prin restricţie valutară se înţelege interzicerea efectuării unor operaţii cu valută străină pe teritoriul
ţării, sau limitarea posibilităţii efectuării acestor operaţii. Restricţiile valutare, de obicei, se introduc în
ţările cu economie slab dezvoltată, cu scopul protejării intereselor agenţilor economici din ţară, limitării
influenţei valutelor străine asuprasistemului valutar naţional.
Achitările internaţionale se înfăptuiesc prin intermediul conturilor decorespondenţă deschise între
băncile de pe teritoriul ţării şi băncile străine. Există maimulte forme de efectuare a transferurilor:
acreditiv, incasso, clearing, etc.
Prin piaţă valutară naţională se înţelege totalitatea centrelor oficiale care se ocupăcu vânzarea şi
cumpărarea valutelor străine, satisfăcând în aşa mod cererea şi oferta agenţilor economici. Existenţa
acestor centre creează posibilitatea pentru fiecare agenteconomic de a efectua schimbul operativ al
valutelor cu scopul asigurării activităţii economice neîntrerupte. Ele sunt organizate în formă de burse
valutare; de asemenea astfel de servicii acordă băncile şi casele de schimb valutar.