SISTEME MONETARE

In literatura de specialitate, conceptul de sistem monetar are intelesuri si

abordari diferite.

Costin Kiritescu a dat definitia cea mai cuprinzatoare la noi „Sistemul monetar
reprezinta ansamblul normelor legale si institutiilor care reglementeaza, organizeaza
si respectiv supra­ve­gheaza relatiile banesti dintr-un stat“. Pentru ca Sistemul
Monetar sa fie omogen este necesara si existenta unui sistem de relatii intre
institutiile ce au ca obiect de activitate circulatia mone­tara (banci, trezoreria publica,
organisme specializate, casieriile etc.)

Fiecare tara are sistemul sau monetar.

Sistemele monetare sunt foarte diferite. De aici apare nece­sitatea calcularii

echivalentei de valoare (curs valutar si schimb valutar).

Nu se poate ajunge la un sistem monetar unitar.

Incercari de realizare a unor sisteme monetare unitare au fost facute mai de

mult, dar primul mai elaborat si mai credibil a aparut in prima jumatate a secolului al
XIX-lea prin crearea Uniunii Latine. A fost un esec total. Nu s-a putut ajunge la un
sistem monetar unitar si pentru ca tarile si cetatenii lor tin la monedele lor natio­nale,
fiind considerate uneori chiar simbol al independentei tarii respective. Dovada ca asa
stau lucrurile este recenta realizare a Pietei Monetare Europene, cand introducerea
monedei EURO a determinat mari convulsii interne si intre tarile membre ale Uniunii
Europene, o parte din aceste tari amanand intrarea in zona EURO, tocmai pentru
motivele mentionate mai sus.

Sistemul monetar unitar nu poate fi realizat nici ca urmare a disparitatilor de

curs, de pondere de cumparare, paritate sau etalon monetar.

Etalonul este unitatea monetara stabilita si recunoscuta de catre stat si care

este utilizata ca unitate de baza pentru masurarea valorilor bunurilor si serviciilor.

Primele sisteme monetare au fost constituite pe baza meta­lelor pretioase,

folosite ca material pentru confectionarea diferitelor monede.

Ca urmare, la baza primelor sisteme au stat monedele metalice.

Cand etalonul monetar era metalic, un stat putea sa-si aleaga unul sau doua metale
din care putea sa-si confectioneze monedele etalon.
Daca alegea un metal, sistemul monetar se numea monome­ta­list. Daca erau folosite
doua metale, era sistem monetar bimetalist. La randul lor, aceste sisteme erau de
mai multe feluri. De exemplu, cel monometalist putea fi:

sistem monetar monometalist de aur;

sistem monetar monometalist de argint.

In orice caz, numai monedele confectionate din aceste metale aveau putere totala,
adica erau considerate monede etalon.

Bimetalismul, ca sistem monetar poate fi si el:

integral (cand se stabilea un raport de valoare intre cele doua metale

pretioase si ambele metale aveau aceeasi putere de plata, iar
confectionarea lor era nelimitata);

partial (cand numai aurul se putea folosi nelimitat in confectionarea monedei, iar
argintul era fixat de stat a fi folosit doar pentru un numar si o valoare limitate de
monede);

paralel (cand cele doua monede au o putere nelimitata si sunt independente una de
alta, neexistand intre ele un raport de valoare).

Cel mai vechi sistem monetar monometalist a fost cel de argint.

El nu excludea si utilizarea si a altor monede in circulatie, de exemplu a celor

de argint. Acestea aveau insa, doar o valoare comer­ciala, etalon, moneda legala,
atotputernica, era numai din argint. Celelalte monede erau considerate ca orice
marfa.

Etalonul de argint s-a manifestat mai puternic in secolele XVI-XVIII in tari

dezvoltate, precum Anglia, Franta, Germania, dar si in tari ca Rusia si in intregul
continent european. Cu timpul, au inceput sa circule tot mai multe monede de aur,
creandu-se un sistem monetar paralel.

Deprecierea permanenta a argintului, descoperirea mai multor zacaminte (ceea

ce a dus si mai mult la scaderea valorii acestui metal) a contribuit hotarator la
introducerea sistemului monetarist bazat pe etalonul aur. Monedele de aur erau tot
mai mult teza­urizate sau utilizate in plati peste granita. In sistemul monetar de aur,
numai monedele de aur aveau putere legala si puteau fi confectionate nelimitat. Dar
nu mai era absolut necesar si obligatoriu sa fie puse in circulatie numai monedele de
aur. Ele puteau fi confectionate si din aur, dar si din alte metale, inclusiv din argint.

Confectionarea monedelor din alt material era insa limitata si o putea face
numai statul.
 Sistemul bimetalist. In acest sistem, confectionarea mone­delor era total libera,
iar circulatia celor doua monede era simultana.

Se stabilea un raport intre aur si argint, in general acesta fiind de 1/15,5-16 (un
kilogram de aur echivala cu 1/15.5-16 kilograme de argint).

Tara clasica a bimetalismului a fost Franta, care a introdus acest sistem inca
din anul 1803. Ambele monede (de aur si de argint) aveau o valoare
corespunzatoare valorii legale imprimate pe ele. Deci ambele monede aveau o
valoare intrinseca si erau socotite ca monede principale. Dar foarte greu putea sa se
mentina pe o perioada de timp, o echivalenta, un raport corect intre valoarea legala
si valoarea intrinseca.

Moneda slaba alunga din circulatie moneda buna (criteriul lui Gresham). Desi
aurul se devaloriza din mai multe cauze, el devenea tot mai mult, „moneda rea“ care
izgonea din circulatie „moneda buna“, adica cea de argint, care se rareste ca
moneda de circulatie.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost facuta si prima incercare de

sistem monetar international. Este vorba de Uniunea Latina creata prin Conventia
Monetara din 23 Decembrie 1865. La ea au aderat initial Franta, Belgia, Elvetia, iar
din 1874 si Grecia. Ea s-a format avand la baza urmatoarele principii:

mentinerea sistemului bimetalist integral (monedele de aur si argint erau considerate

in continuare monede etalon, deci puteau fi emise nelimitat si acceptate fara limita);

pentru monede sub 5 franci se reducea dreptul de emisie iar suma limita liberatorie
era de pana la 50 de franci; peste aceasta suma, nimeni nu putea sa fie obligat sa
primeasca in plata aceste monede;

fixarea unei anumite cantitati de monede (de exemplu 6 franci pe locuitor).

In anii 1870, pretul aurului a sporit, iar al argintului a scazut. Valoarea

monedelor de argint a scazut si ea ca urmare a modificarii raportului aur-argint de la
15 la 1, la 20 la 1 si chiar mai mult. A fost necesara retopirea unor monede de argint
si rebaterea lor cu adau­garea unei cantitati noi de argint. Dar acest lucru era foarte
greu de realizat si a devenit necesar un nou acord intre state. In 1878 a fost
convocata o noua Conventie (o conferinta internatio­nala), care la 5 noiembrie 1878
paraseste definitiv sistemul monetar al bimetalis­mului. A urmat asa-zisul sistem
monetar bimetalist schiop.

Apoi a urmat sistemul monetar monometalist aur. El a avut diferite forme si

diferite raporturi intre aur si argint in functie de conditiile din fiecare tara. De
exemplu, in Statele Unite ale Americii, prin legea din 14 martie 1900, s-a instituit
dolarul-aur ca baza mone­tara, dar s-a pastrat si pentru dolarul de argint, puterea de
circulatie nelimitata. In timp, s-a pierdut importanta argintului ca baza a unui sistem
monetar, cu toate ca aceasta pierdere a fost de durata, ca urmare a traditiei de 300
de ani a sistemului monetar bazat pe argint. Unul din factorii care au ingreunat
parasirea sistemului monetar bazat pe argint a fost respectarea principiului stabilitatii
preturilor (de multe ori variatiile de pret nu se datorau schimbarii valorii bunurilor si
serviciilor, ci mai ales modificarii valorii monedelor).

Inca din secolul al XIX-lea, sistemele monetare metalice au avut de suferit prin
aparitia monedei de hartie, puse in circulatie de catre banci de emisiune. Totusi,
aceasta moneda fiduciara avea acoperire in aur, ceea ce a fost inca un factor al
devenirii aurului in plan mondial in comparatie cu argintul.

A inceput deci, perioada de existenta a sistemelor monetare bazate pe etalonul

aur (aur-moneda, aur-lingouri, aur-devize) si moneda de hartie.

Hartia moneda a imbracat doua forme si anume:

moneda de hartie reprezentativa;

moneda de hartie conventionala.

1. Moneda de hartie reprezentativa are la baza o valoare reala.

Aceasta valoare nu este incorporata in moneda de hartie (asa cum era cazul cu
moneda metalica). Valoarea reala este data de reglementarile foarte precise ale
emisiunii si circulatiei acestei monede. Mai intervine si aspectul psihologic al
increderii. Elemen­tul de incredere se mai numeste si fiduciar si este determinant in
cazul monedelor de hartie. De aceea, moneda de hartie se mai numeste si moneda
fiduciara. Moneda de hartie este reprezentata de biletul de banca sau bancnota.

Moneda de hartie conventionala este emisa si pusa in circulatie din ordinul si

pe cheltuiala statului. Ea nu are alta acoperire sau garantie. Statul nu are obligatii cu
privire la modali­tatile si conditiile de rambursare. Aceasta moneda se asimi­leaza
titlurilor de credit ale statului si care nu sunt purtatoare de dobanda. Ea are putere de
plata legala si nelimitata.

Aceasta moneda conventionala a fost utilizata in momente mai grele pentru stat
si anume: conflicte armate, crize economice, tulburari sociale.

Asa cum s-a amintit deja mai sus, un alt tip de sistem mone­tar este cel bazat
pe etalonul aur. El a functionat la noi si in lume, pana la inceputul anilor ’70. Etalonul
aur a constituit baza sistemelor monetare nationale. Conform acestui sistem, metalul
monetar circula liber pe piata monetara interna si internationala. In paralel, circula si
moneda de hartie.

Emisiunea monedelor de aur era libera, ca si convertibilitatea bancnotelor.

 Etalonul aur-moneda a fost introdus si generalizat in Anglia in 1818. In
Romania, el a fost aplicat incepand cu anul 1890.

Un alt sistem bazat pe etalonul aur a fost etalonul aur-lingouri.

Perioada lui de aplicare a fost scurta (dupa primul razboi mondial). In cazul lui,
aurul-moneda a fost retras de pe piata si pastrat la bancile emitente sub forma de
lingouri. In felul acesta a fost limitata convertibilitatea in aur a monedei de hartie.

Mai aproape de zilele noastre a fost utilizat sistemul monetar bazat pe etalonul
aur-devize. El a fost adoptat de majoritatea statelor, inca din 1944, la Conferinta de
la Brettan Woods. Pentru prima data, un sistem monetar are si institutiile
financiar-monetare care sa il organizeze si sa il sustina. Pentru prima data, bancile
de emisiune depoziteaza pe langa aur, titluri de credit si valute puternice. Cu timpul,
valutele forte au devenit principala rezerva a bancilor centrale.

O data cu introducerea etalonului aur-devize si cu gestionarea circulatiei

monetare internationale de catre institutiile specializate (FMI, Banca Mondiala,
Banca Reglementelor Internationale etc.), circulatia monetara internationala si in
interiorul multor tari s-a dezvoltat foarte mult, scazand treptat rolul aurului. Sistemul
monetar bazat pe etalonul aur a slabit foarte mult, iar in 1974 a fost abandonat.

Din anul 1974, sistemul monetar este construit pe baza unui nou etalon si
anume puterea de cumparare a monedei nationale. Era firesc sa se ajunga aici,
intrucat circulatia monetara este direct legata de vanzare-cum­parare, deci de preturi,
de cantitatea de bunuri si/sau servicii care pot fi procurate cu o unitate monetara.

S-au dezvoltat si fenomenele inflationiste si dezechilibrele, o data cu intrarea in

vigoare a acestui sistem monetar bazat pe puterea de cumparare.

Puterea de cumparare reprezinta un etalon aparte. El se bazeaza pe

contributia bunurilor si serviciilor fiecarei tari la deter­mi­narea cursului monetar. La
determinarea puterii de cumparare a unei monede nationale, sarcini si contributii
mari revin acum Sistemului Financiar International si indeosebi Fondului Monetar
International si Bancii Mondiale. Acestea stabilesc puterea de cum­pa­rare a
monedelor nationale, pe baza costului valutar, care tine seama de ponderea si
preturile produselor de baza, dar si de unii indicatori realizati de tara respectiva, cum
ar fi: preturile interne raportate la cele internationale, nivelul produsului intern brut,
ritmul cresterii economice, productivitatea muncii, datoria externa, deficitele bugetare
si ale balantei de plati externe, etc. Etalonul putere de cumparare este deci abstract,
nu are un corespondent material, este mai degraba un calcul, un model.

In concluzie, putem afirma ca sistemele monetare moderne, performante, au

aparut si s-au dezvoltat o data cu moneda de hartie, cand aurul nu mai indeplineste
functii monetare principale.
 Acum, valoarea etalon este cuprinsa in puterea de cumparare a monedei
nationale sau internationale.

Sisteme monetare in Romania

Pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Romania nu exista un

adevarat sistem monetar.

Prima lege monetara a tarii noastre a fost adoptata in 1867.

Ea a adoptat un sistem monetar zecimal si „regimul monetar bimetalist“. Tot

prin aceasta lege a fost creata moneda nationala-leul de argint de 5 grame cu o
puritate de 835/1000. De la inceput, Romania a adoptat normele monetare aplicate
de Uniunea Latina. Principalele monede romanesti au fost confectionate in Anglia si
erau de arama. Aparitia monedelor de aur si de argint a avut loc dupa 5-6 ani. La
inceput, monedele romanesti au circulat in paralel cu monedele de aur si argint
straine. Abia in 1873 se pun in circulatie monede de argint in valoare de 25 milioane
lei (in monede de cate 2 lei). In acelasi an se confectioneaza si monede de aur de 20
lei (in valoare de 3 milioane lei). Confectionarea s-a realizat in Belgia.

Se considera ca legea monetara din 1867 a constituit baza organizarii

monetare a Romaniei. Apoi au fost efectuate reforme complementare.

Nu exista o banca de emisiune. Se recurge la sistemul monetar hartie-moneda

prin emiterea de inscrisuri (bilete) ipotecare.

Dupa incheierea Razboiului de Independenta, moneda incepe sa se revigoreze

si se confectioneaza monede de argint (1879, 1881, 1882).

In 1880-1881 se infiinteaza Banca Nationala a Romaniei.

Functiona deja sistemul bimetalist argint-aur.

In luna mai a anului 1889 Romania a trecut oficial la etalonul monetar aur. Pana
in 1915, statul era autorizat sa confectioneze si sa puna in circulatie monede
metalice in valoare de 100 milioane lei. Cea mai mare parte (78%) era confectionata
din argint, dar operatiunile erau raportate la aur. Monedele au mai fost confec­tionate
in 1900, 1905, 1906 si 1927.

Intre cele doua razboaie mondiale, Romania si-a modernizat circulatia

monetara si sistemul bancar si s-a aliniat tot mai mult la reglementarile si normele
emise pe plan international. Au actionat partial si incomplet, sistemele monetare
aur-lingouri si aur-devize.

Primul Război Mondial (1914-1918)

În ciuda neutralităţii adoptate la începutul Primului Război Mondial, România a
trebuit să facă faţă unor cheltuieli importante, legate de necesitatea susţinerii
pregătirilor de război. Acestea au fost acoperite prin împrumuturi publice interne şi
externe. Convertibilitatea în aur a leului nu a fost suspendată, ci doar limitată la
anumite monede, cu excluderea celor foarte căutate (napoleonul sau lira sterlină de
aur). Pentru prevenirea speculei cu argint, BNR a pus în circulaţie bancnotele de 1, 2
şi 5 lei.

Procesul inflaţionist care începuse în ultima parte a neutralităţii s-a resimţit puternic
după intrarea în război a României. Acest fenomen s-a datorat, în primul rând,
suspendării convertibilităţii bancnotelor la 12 aprilie 1917, ceea ce a marcat finalul
sistemului monetar monometalist aur în România. O a doua cauză a fost tipărirea
emisiunilor BNR fără acoperire, făcute la comanda guvernului pentru acoperirea
cheltuielilor de război. Fenomenul a fost influenţat şi de autorizarea Ministerul de
Finanţe de a emite bani de hârtie.

La sfârșitul anului 1916, Administraţia Militară Germană (AMG) s-a instalat în

Bucureştiul evacuat de autorităţile române. În același an, reprezentanţii Puterilor
Centrale hotărâseră, la Berlin, tipărirea unor bani de hârtie pentru teritoriul ocupat al
României. Ca instituţie emitentă a fost desemnată Banca Generală Română (BGR),
o bancă cu capital german înfiinţată în anul 1895. Întregul volum al emisiunii urma să
fie acoperit printr-un depozit special constituit la Reichsbank, la cursul de 80 mărci
imperiale = 100 lei, care trebuia să fie acoperit la sfârşitul războiului de guvernul
român. În acest fel, mărfurile cumpărate cu lei BGR de către autorităţile de ocupaţie
erau, de fapt, achiziţionate gratis.

Banii BGR au fost tipăriţi la Berlin şi aveau valorile nominale de 25 și 50 bani, 1, 5,

20, 100 şi 1.000 lei. Circulaţia leilor emişi de Banca Naţională a României nu a fost
interzisă, dar AMG a impus un curs mai scăzut faţă de cel al leului BGR (1 leu BNR
= 75 mărci imperiale). Dificultăţile de calcul născute din existenţa a două cursuri
diferite pentru cele două tipuri de lei au determinat AMG să egalizeze cursurile. În
acelaşi timp însă, AMG a ordonat armatei de ocupaţie să nu facă plăţi către
populaţia românească decât în lei BGR.

Perioada interbelică (1919 - 1939)

În primii ani ce au urmat sfârşitului Primului Război Mondial, leul a suferit o

depreciere accelerată datorată emisiunilor masive de bancnote necesare atât pentru
acoperirea deficitului bugetului public, cât şi pentru înlocuirea banilor străini rămaşi
în circulaţie pe teritoriul României. În plus, scăderea dezastruoasă a producţiei în
urma distrugerilor provocate de război a contribuit la deprecierea monedei naţionale.
Una dintre dificultăţile majore cu care au fost confruntate guvernele după realizarea
Unirii din anul 1918 a fost problema banilor străini rămaşi în circulaţie în noile teritorii
româneşti. Unificarea monetară a fost realizată în cursul anului 1920, în baza unor
împrumuturi pe care statul român le-a contractat de la BNR pentru acoperirea
bancnotelor străine retrase din circulaţie.

Conform noii legi monetare din 1929, leul reprezenta 10 miligrame aur cu titlul
900‰. Moneda națională redevenea convertibilă în monede din aur, lingouri din aur
sau devize străine convertibile în aur. Guvernul român era autorizat să emită
monede divizionare de 1, 2, 5, 10 și 20 lei confecţionate din aliaj de aluminiu sau
nichel. Totalul monedelor divizionare aflate în circulaţie nu putea depăşi 3 miliarde
lei.

Prima emisiune a fost comandată la Monetăria Regală britanică. Monedele cu

nominalurile de 5 şi 20 lei aveau figurată pe avers efigia Regelui Ferdinand, iar pe
revers stema ţării (5 lei) şi un grup de patru ţărănci (20 lei). Următoarele emisiuni din
perioada 1930-1931, incluzând nominaluri de 5, 10 şi 20 lei, au fost comandate la
monetăriile franceză şi britanică.

Al Doilea Război Mondial (1940 - 1945)

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, odată cu instalarea administraţiei

maghiare în Nordul Transilvaniei, circulaţia monetară a fost reglementată după
normele Băncii Naţionale Ungare. A fost introdusă moneda ungară, leul românesc
fiind preschimbat la cursul 1 pengö = 30 lei. După eliberarea Transilvaniei de Nord
de către armatele române şi sovietice în toamna anului 1944, pengö, pengö ai
Armatei Roşii şi rublele sovietice au continuat să circule alături de leii româneşti.
Lichidarea circulaţiei bancnotelor străine s-a făcut în aprilie-mai 1944.

În urma schimbării regimului politic din România la 6 septembrie 1940, prin

abdicarea Regelui Carol II şi proclamarea Statului naţional legionar, nu au fost emise
bancnote care să poarte însemne specifice noilor realităţi. S-a preferat aplicarea
unui supratipar peste efigia Regelui Carol II cu data 6 septembrie 1940 într-un
medalion oval.

În timpul războiului, retragerile din circulaţie au avut şi alte motivaţii decât cele
financiare. În anul 1941, au fost retrase din circulaţie monedele de 50 şi 100 lei, sub
motivul că nichelul din care erau confecţionate reprezenta un material strategic, fiind
utilizat în industria de armament. Au fost introduse, în schimb, monede de zinc, cu
valoarea nominală de 2 lei.

Ca şi în alte ţări ocupate în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, armata
sovietică a emis bani de război pe teritoriul României, în scopul asigurării
aprovizionărilor curente. Circulaţia acestor bancnote s-a limitat la perioada trecerii
trupelor sovietice prin teritoriul României. Convenţia de armistiţiu încheiată de
România cu Puterile Aliate la 12 septembrie 1944 prevedea retragerea şi
răscumpărarea de către guvernul român a leilor emişi de Comandamentul Armatei
Roşii. La 1 octombrie 1944, leii sovietici şi-au încetat puterea circulatorie.

În decembrie 1944, Ministerul de Finanţe a autorizat emiterea unui împrumut,

Împrumutul Refacerii Naţionale, destinat să acopere cheltuielile României care au
rezultat în urma încheierii Convenţiei de armistiţiu. Împrumutul avea valoarea de
50.000 lei, la care se adăuga o medalie comemorativă din aur, „Ardealul nostru”,
bătută în tiraj de 1 milion de exemplare. Medalia reprezenta pe avers efigiile
suprapuse ale lui Mihai I, Ferdinand I şi Mihai Viteazul. Pe revers erau reprezentate,
în jurul capului unei acvile cruciate, stemele celor 11 judeţe ale Transilvaniei
reunificate în anul 1944. Având caracteristici similare cu moneda de aur de 20 franci
francezi (cu cocoşul galic pe revers), medalia a fost cunoscută sub numele
„cocoşel”.

Perioada comunistă (1946 - 1989)

Prin reforma monetară din 1947 au fost introduse noi bancnote ale BNR şi noi
monede divizionare emise de Ministerul Finanţelor, 1 leu nou reprezentând 20.000
lei vechi.

O nouă lege monetară a fost adoptată în 1952, prevăzând existenţa următoarelor

categorii de semne băneşti: bancnotele Băncii de Stat a Republicii Populare
Române, biletele de tezaur ale statului emise de Ministerul de Finanţe şi monedele
divizionare. Raportul de bază pentru recalcularea preţurilor, tarifelor, salariilor şi a
sumelor din conturile întreprinderilor de stat a fost de 20 lei vechi pentru 1 leu nou.

În 1966, ca urmare a noilor realități politice și schimbarea denumirii țării în Republica

Socialistă România, a fost pusă în circulație o nouă emisiune monetară.

Leul în perioada 1990-2005

Schimbarea regimului politic în decembrie 1989 a determinat schimbarea însemnelor

monetare ale ţării. În 1991, Banca Naţională a lansat prima nouă emisiune de
bancnote, dedicată lui Constantin Brâncuşi. În anii următori, Banca Naţională a
continuat să emită bancnote pe care au fost figurate personalităţi ale culturii române:
Grigore Antipa (200 lei 1992), Mihai Eminescu (1.000 lei 1991, 1993, 1998; 500 lei
2005), Lucian Blaga (5.000 lei 1998; 200 lei 2006), Nicolae Iorga (10.000 lei 1994,
1999, 2000; 1 leu 2005), George Enescu (50.000 lei 1996, 2000, 2001; 5 lei 2005),
Nicolae Grigorescu (100.000 lei 1998, 2001; 10 lei 2005, 2008), Aurel Vlaicu
(500.000 lei 2000; 50 lei 2005), I. L. Caragiale (1.000.000 lei 2003, 100 lei 2005).

În anul 1999, Banca Naţională a pus în circulaţie, pentru prima oară, o bancnotă din
polimer (2.000 lei - Eclipsa totală de soare din 11 august 1999). Acest tip de suport
reprezintă vârful tehnologiei de fabricaţie a biletelor de bancă şi prezintă mai multe
avantaje față de suportul tradiţional de hârtie: încorporează elemente de siguranţă
suplimentare, este mai durabil, mai uşor de procesat pe maşinile automate şi se
poate recicla într-o varietate de produse din plastic.

În anii următori, emisiunile de bancnote de hârtie au fost înlocuite progresiv, astfel

încât, odată cu denominarea leului din anul 2005, întreaga cantitate de bancnote a
fost fabricată din polimer.

BIBLIOGRAFIE

-https://www.bnr.ro/

-https://conspecte.com/

-https://www.ecb.europa.eu/

-”Sisteme monetare contemporane”- Emilian M.Dobrescu(Colectia Economica)