Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Moneda națională a României este leul, dar puțini știu că aceasta a trecut prin multe
schimbări de-a lungul istoriei sale. Leul a fost declarat monedă națională în anul
1867 prin “Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea
monedelor naţionale”, iar din anul 1880 Banca Națională a României a fost cea care
s-a ocupat exclusiv de emiterea bancnotelor.
Ca recunoaștere a Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza propune baterea unei monede
naționale unice, dar demersul său este întâmpinat de rezistență din partea puterii otomane. Cu toate
acestea, Cuza bate în 1864 la Paris prima moneda cu chipul său, deși aceasta nu a fost niciodată
pusă în circulație.
Mai târziu, în 1867 aparte totuși prima moneda națională românescă, leul, o monedă bimetalică cu
100 de diviziuni care a fost numite bani. I-au urmat monede din bronz, aur și argint, fiecare
reprezentând o valoare sau o subdiviziune a acesteia.
În 1870 a fost înființată Monetăria Statului și astfel monedele românești a putut fi bătute pe teritoriul
țării, acest lucru fiind realizat în stăinătate până la acel moment. În această perioadă intră în țară o
cantitate impresionantă de valută, dar guvernul forțează măsuri monetare drastice pentru a impune
un curs de schimb valutar și o circulație a monedelor.
În perioada interbelică, leul românesc suferă din pricina inflației și a enormelor datorii de război pe
care țara trebuia să le achite, asttfel că se ajunge la bancnota de 5.000.000 de lei, bancnota cu cel
mai mare nominal din istoria țării.
Cu toate acestea, denominarea din 1952 face ca leul românesc să-și piardă paritatea față de valută,
iar cursul de schimb valutar să fie impus prin măsuri legislative. În această perioadă, populația țării nu
avea voie să dețină valută, fapta fiind încadrată în registrul penalului și pedepsită cu închisoarea.