Vechi Bancnote Românești

Nume: Poșchină Petru Antonio

Clasă: VIII-a A
Profesor: Lăcrămioara Nastasia
Colecționarea de bancnote vechi se poate transforma dintr-o
pasiune, în sursă serioasă de venit. În lume există bani care ajung
să facă de zeci de mii de ori mai mult decât valoarea reală.

Bancnotele rare care au o semnificație istorică sunt cele mai dorite

de către colecționari și ajung să coste mult mai mult decât valoarea
lor reală.

Probabil că mulți dintre noi au găsit, ascunse în cărți, bancnote

vechi. Multora le trezesc amintiri, în timp ce alții nu văd în ele
altceva decât o modalitate de a face rost de bani. Iată cu cât se
vând pe internet.

La o simplă căutare vei observa că internetul abundă în anunțuri de

vânzare a banilor vechi românești. Există și persoane care vor să
facă schimb, însă acestea sunt mai puține.

Prețurile diferă de la un cumpărător la altul, de vechimea

bancnotei, dar și de starea acesteia. Prețurile pornesc de la câțiva
zeci de lei și pot ajunge la câteva sute.

Spre exemplu, o bancnotă din 1928 de “douazeci de lei” se vinde cu

220 /380 de lei, însă o poți găsi de vânzare și cu 1.300 de lei.

Bancnota zece lei Armata Roșie costă 700 de lei. Prețurile pentru
bancnota de 100 de lei cu Nicolae Bălcescu pornesc de la 20 de lei și
pot ajunge și la 100 de lei.

Leul a devenit moneda națională a României prin Legea pentru

înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor
naţionale, adoptată în 1867.
Începând din anul 1880, statul român a conferit Băncii Naţionale a
României privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător
(bancnote). Din acest moment, istoria leului nu mai poate fi
separată de aceea a băncii centrale.
O incursiune în lumea banilor este, desigur, un demers captivant.
Este ceea ce își propune expoziția Istoria leului, organizată în nava
laterală vestică a sălii de legătură dintre cele două palate ale
sediului băncii. Scopul ei este de cunoaştere a istoriei noastre
băneşti și de evocare a rolului băncii de emisiune în susținerea
monedei naționale.

Expoziţia Istoria Leului

Vizitatorul poate admira seria completă de monede emise de statul
român, începând cu anul 1867 și până la denominarea leului din
anul 2005, precum și principalele tipuri de bancnote.

Sunt expuse primele monede românești - monedele divizionare din

bronz de 1, 2, 5 și 10 bani, cele din argint de 50 bani, 1 leu și 2 lei,
dar și „polii” din aur ai lui Carol I. Biletele ipotecare sunt realizate în
1877, cu un design de inspirație franceză, care aducea în prim-plan
afirmarea latinităţii poporului român. Stilul acestor bilete este
continuat pe bancnotele tipărite de Banca Națională începând cu
anul 1881.
„Monede de hârtie” 10 bani, 1917
Vitrina dedicată circulației bănești în timpul Primului Război
Mondial reflectă schimbările produse în structura monetară.
Moneda metalică dispare aproape complet din cauza inflației, dar și
a tendinţei populației de a tezauriza monedele din argint,
considerate mai sigure. Lipsa lor este compensată de Banca
Națională, care pune în circulație bancnote cu valori nominale mici
(1, 2 și 5 lei). Tot aici, privirile sunt atrase de „monedele de hârtie”
ale Ministerului Finanțelor, considerate a fi unele dintre cele mai
mici bancnote din lume.

După război și depășirea efectelor crizei economice mondiale,

România traversează o perioadă de înflorire economică. Grafica
bancnotelor devine tot mai bogată și apar teme noi, referirile la
dinastie și unitatea națională devenind tot mai evidente.
Bancnotă 5000 lei, 1931

Bancnotă 1000 lei, 1934

Monedă 1 leu, 1966

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, monedele din nichel au

fost retrase din circulație și topite, metalul rezultat fiind folosit în
industria de armament. Locul lor a fost luat de monedele din zinc.
Pentru scurtă vreme, ca şi în alte ţări ocupate, armata sovietică a
emis proprii „lei”, circulaţia acestora fiind limitată la perioada
trecerii trupelor sovietice pe teritoriul României.

Profundele transformări prin care a trecut societatea românească

după instaurarea regimului comunist sunt de asemenea oglindite în
expunere.
Bancnotă 100 lei, 1966

Trecută sub tutela Ministerului Finanţelor, Banca Națională a fost

pusă în situația de a accepta pentru însemnele monetare valori care
nu aveau nimic de-a face cu tradiţia românească. Designul
bancnotelor cu reprezentările regaliste și latine este modificat
pentru a include simbolurile vremii, reflectând noua putere
populară şi ideea de revoluţie.

Ultima vitrină din cadrul expoziției este dedicată perioadei de după

decembrie 1989. Prima emisiune de bancnote lansată după
schimbarea regimului politic a fost pusă în circulaţie de Banca
Naţională în ianuarie 1991 și dedicată lui Constantin Brâncuşi.
Ulterior, pe bancnotele românești au fost figurate numeroase
personalităţi româneşti: Grigore Antipa, Mihai Eminescu, Lucian
Blaga, Nicolae Iorga, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel
Vlaicu, I. L. Caragiale.

În anul 1999, a fost pusă în circulaţie prima bancnotă din polimer

- 2000 lei - Eclipsa totală de soare din 11 august 1999. Acest tip de
material reprezintă vârful tehnologiei de fabricaţie a biletelor de
bancă contemporane şi prezintă mai multe avantaje prin
comparaţie cu suportul tradiţional de hârtie: pot fi introduse
elemente de siguranţă mult mai performante, iar bancnotele au o
rezistență crescută în circulație (fiind de patru ori mai durabile),
sunt mai curate, nu absorb umezeala, bacteriile sau alte impurități
şi sunt reciclabile.

Prima bancnotă din polimer: 2000 lei - Eclipsa totală de

soare din 11 august 1999

În anii care au urmat, bancnotele de hârtie au fost înlocuite

progresiv, astfel încât, odată cu denominarea leului din anul 2005,
întreaga cantitate de bancnote aflată în circulaţie este fabricată
exclusiv din polimer.

Monedă 100 lei, „Ferdinand 1922”

Expoziția dedicată monedei naționale este completată de

emisiunile jubiliare sau comemorative românești din aur, emise în
perioada 1906-1944, cărora le este dedicată o secţiune aparte.
Tirajul mic în care acestea au fost bătute le face să fie şi mai
valoroase, Muzeul BNR reunind cel mai mare număr de piese de
acest tip din România.

Medalia „Ardealul Nostru”, 1944

Medalia jubiliară „Ardealul Nostru”, cunoscută și sub denumirea

populară de „cocoșel”, a fost bătută în anul 1944, într-un tiraj de un
milion de exemplare, fiind emisă în cadrul Împrumutului Refacerii
Naționale. Deşi nu are gravată nicio valoare nominală, piesa se
aliniază sistemului monetar european, prezentând aproape toate
caracteristicile monedelor franțuzești de 20 franci.
Galben de podoabă, 1939

Emisiunea jubiliară „Centenarul naşterii Regelui Carol I”

(1939) cuprinde trei valori: 20 şi 100 lei, dar şi o piesă mare, cu
diametrul de 41 mm şi greutatea de 42 grame, echivalentul a 12
ducaţi şi denumită „galben de podoabă”. Interesant de menţionat
este faptul că emisiunea nu a avut un caracter oficial, fiind oferită
de Carol al II-al doar apropiaţilor săi şi unor înalţi demnitari ai
statului.

Istoria banilor:

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este

drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul
(orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de
alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea.
Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să
emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților,
pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea
monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali,
au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația
romană, dar au continuat să circule și după retragerea
aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine. În
formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul
voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara
Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de
Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
Istoria banilor:

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este

drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul
(orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de
alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea.
Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să
emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților,
pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea
monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali,
au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația
romană, dar au continuat să circule și după retragerea
aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine. În
formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul
voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara
Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de
Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.

Primul leu:

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o

monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226
grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele
monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2
bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868, s-a
emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei,
într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind
considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și
monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite
popular „băncuțe"), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis
și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație
s-au bătut în 1883 și 1890. La 3 martie 1870, se înființează
Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an
monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la
Birmingham. Datorită lipsei de monedă națională anterioare
momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur;
aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20
de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească
(22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22).
Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea
ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost
Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble", care a
forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de
monedă.

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare,

emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5
lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de
Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii
financiare a Războiului de Independență. La 1 aprilie 1880, este
înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să
emită monedă de metal și hârtie. Printr-o lege din 1900, s-a
autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală
de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles. În 1906, s-au
bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5
lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de
domnie a regelui Carol I. După Primul Război Mondial, leul
românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii economiei
românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane
austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou dobândite
precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană.
Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și
în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial. Intrarea Armatei
Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea
către populație a acceptării leului de ocupație rusesc.
Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război
duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În
1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este
emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele
monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.