Fascinanta istorie a banilor

Istoria banilor este de-a dreptul fascinantă. Unii consideră că

banii reprezintă cea mai importantă invenţie din istoria umanităţii. Banii
sunt folosiţi din timpuri străvechi, în comerț, ca mijloc de plată, sub
formă de monede. Apoi au apărut bancotele și, mai nou, mijloacele
electronice de plată.
În vechime se făcea troc, schimb în natură, după care au început să
fie folosite monedele .
În 640-630 î.Hr. au apărut monedele metalice (amestec
natural de aur şi argint).
De-a lungul istoriei banii au fost bătuţi din metale
preţioase, apoi din metale obişnuite, după care au devenit bancnote din
hârtie, apoi din plastic şi, după cum vedem astăzi, banii sunt electronici,
neavând suport material. Banii sunt o unitate de măsură a valorii.
De ce au apărut banii?
Sunt două cauze majore ale raţiunii apariţiei banilor: pe de o parte (la
nivel microeconomic), e vorba de nevoia de a înlocui trocul cu o metodă

mai la îndemână, care să presupună 

existenţa unei forme mai accesibile a valorii, lichidităţile. De exemplu,
dacă un ţăran care cultiva porumb avea nevoie de serviciile unui fierar
care care nu era interesat de porumb, ci de grâu, era nevoie de unul sau
mai mulţi intermediari. Banul a rezolvat această problemă.
Pe de altă parte (la nivel macroeconomic), guvernele au astfel un
control mult mai bun asupra propriilor economii. Ele au posibilitatea să
tipărească bani de hârtie. Ar fi fost mult mai greu dacă mecanismul
economic ar fi avut la bază trocul sau un sistem monetar bazat pe unele
produse, ca aurul. De exemplu, când oamenii nu au bani suficienţi, se pot
tipări bani şi mări salariile, ceea ce va impulsiona comerţul, producţia şi
vânzarea de bunuri de consum.
La începutul secolului al X-lea, au fost introduși banii de
hârtie, de către negustorii chinezi de ceai, care încheiau tranzacțiile cu
bilete la ordin, pentru a nu transporta monede metalice grele.
Bancnota e un mijloc de plată mai modern, din hârtie
tipărită, cunoscută și drept bilet de bancă și bani de hârtie (chiar dacă
ulterior au fost tipărite pe suport din plastic). Din secolul al XIX-lea,
bancnotele sunt tipărite pe o hârtie fină cu mai multe straturi, cu
rezistenţă mare la îmbătrânire și mânuire .
Acum aproape 30 de ani, tot mai multe ţări au adoptat
bancnotele din polimeri (ca, de exemplu, polipropilena), fiind mult mai
rezistente la șifonare și la rupere decât cele din hârtie. Prima bancnotă din
polimeri emisă de România e cea de 2.000 de lei, din 1999, lansată cu
ocazia eclipsei totale de soare din luna august a acelui an. Astfel, România
a fost prima țară din Europa care a pus în circulație bancnote din polimeri.
De unde vine denumirea de leu?
În secolul al XVII-lea, în statele românești circulau talerii olandezi
(löwenthaler), Aceştia aveau gravat pe ei un leu. Şi după ieșirea din uz a
talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen general pentru bani, iar
în 1867 leul devenea unitatea monetară a Principatelor Unite.
Pe 22 aprilie 1867 s-a stabilit ca monedă națională
leul, având etalonul la 5 grame de argint și având 100 de submultipli,
numiţi bani. Primele monede emise erau din bronz, de 1 ban, 2, 5 și 10
bani, bătute în Birmingham, Anglia.
În 1868, a fost emisă prima monedă românească din aur,
cu valoarea de 20 lei. Din 1870 s-au bătut și monede de argint cu
valoarea de 50 de bani (aşa-zisele „băncuțe”), 1 leu și 2 lei.
Banca Națională a României a fost înfiinţată pe 1 aprilie
1880, aceasta fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
Cum România a intrat în Uniunea Europeană la începutul anului
2007, ar urma să treacă la moneda unică europeană, EURO, după 2016.