ISTORIA BANILOR

ROMÂNEȘTI
VULPE ANDREEA
Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când
în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri
olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu
rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”.
Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua
jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos
din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub
numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au
urmat.
În 1835, Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti, a
stabilit ca moneda naţională să se numească “leu”, iar în
acelaşi timp, în Moldova, domnitorul Mihail Sturza era
pregătit să bată şi să folosească aceeaşi monedă. Valoarea
ei, echivalentă cu 60 de parale, era de ajutor în mod
teoretic pentru socoteli şi tranzacţii.
Perioada contemporană
 Primul Război Mondial (1914-1918)

 În ciuda neutralităţii adoptate la începutul Primului Război Mondial, România a

trebuit să facă faţă unor cheltuieli importante, legate de necesitatea susţinerii
pregătirilor de război. Acestea au fost acoperite prin împrumuturi publice
interne şi externe. Convertibilitatea în aur a leului nu a fost suspendată, ci doar
limitată la anumite monede, cu excluderea celor foarte căutate (napoleonul sau
lira sterlină de aur). Pentru prevenirea speculei cu argint, BNR a pus în
circulaţie bancnotele de 1, 2 şi 5 lei.

 Procesul inflaţionist care începuse în ultima parte a neutralităţii s-a resimţit

puternic după intrarea în război a României. Acest fenomen s-a datorat, în
primul rând, suspendării convertibilităţii bancnotelor la 12 aprilie 1917, ceea ce
a marcat finalul sistemului monetar monometalist aur în România. O a doua
cauză a fost tipărirea emisiunilor BNR fără acoperire, făcute la comanda
guvernului pentru acoperirea cheltuielilor de război. Fenomenul a fost
influenţat şi de autorizarea Ministerul de Finanţe de a emite bani de hârtie.
 Banii BGR au fost tipăriţi la Berlin şi aveau valorile nominale de
25 și 50 bani, 1, 5, 20, 100 şi 1.000 lei. Circulaţia leilor emişi de
Banca Naţională a României nu a fost interzisă, dar AMG a impus
un curs mai scăzut faţă de cel al leului BGR (1 leu BNR = 75
mărci imperiale). Dificultăţile de calcul născute din existenţa a
două cursuri diferite pentru cele două tipuri de lei au determinat
AMG să egalizeze cursurile. În acelaşi timp însă, AMG a ordonat
armatei de ocupaţie să nu facă plăţi către populaţia românească
decât în lei BGR.
Perioada interbelică (1919 - 1939)
 În primii ani ce au urmat sfârşitului Primului Război Mondial, leul a
suferit o depreciere accelerată datorată emisiunilor masive de bancnote
necesare atât pentru acoperirea deficitului bugetului public, cât şi pentru
înlocuirea banilor străini rămaşi în circulaţie pe teritoriul României. În
plus, scăderea dezastruoasă a producţiei în urma distrugerilor provocate
de război a contribuit la deprecierea monedei naţionale.

 Una dintre dificultăţile majore cu care au fost confruntate guvernele după

realizarea Unirii din anul 1918 a fost problema banilor străini rămaşi în
circulaţie în noile teritorii româneşti. Unificarea monetară a fost realizată
în cursul anului 1920, în baza unor împrumuturi pe care statul român le-a
contractat de la BNR pentru acoperirea bancnotelor străine retrase din
circulaţie.
Conform noii legi monetare din 1929, leul reprezenta 10 miligrame aur cu
titlul 900‰. Moneda națională redevenea convertibilă în monede din aur,
lingouri din aur sau devize străine convertibile în aur. Guvernul român era
autorizat să emită monede divizionare de 1, 2, 5, 10 și 20 lei confecţionate din
aliaj de aluminiu sau nichel. Totalul monedelor divizionare aflate în circulaţie
nu putea depăşi 3 miliarde lei.

Prima emisiune a fost comandată la Monetăria Regală britanică. Monedele cu

nominalurile de 5 şi 20 lei aveau figurată pe avers efigia Regelui Ferdinand,
iar pe revers stema ţării (5 lei) şi un grup de patru ţărănci (20 lei). Următoarele
emisiuni din perioada 1930-1931, incluzând nominaluri de 5, 10 şi 20 lei, au
fost comandate la monetăriile franceză şi britanică.
 Al Doilea Război Mondial (1940 - 1945)
 După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, odată cu instalarea administraţiei maghiare
în Nordul Transilvaniei, circulaţia monetară a fost reglementată după normele Băncii
Naţionale Ungare. A fost introdusă moneda ungară, leul românesc fiind preschimbat la
cursul 1 pengö = 30 lei. După eliberarea Transilvaniei de Nord de către armatele române şi
sovietice în toamna anului 1944, pengö, pengö ai Armatei Roşii şi rublele sovietice au
continuat să circule alături de leii româneşti. Lichidarea circulaţiei bancnotelor străine s-a
făcut în aprilie-mai 1944.

 În urma schimbării regimului politic din România la 6 septembrie 1940, prin abdicarea
Regelui Carol II şi proclamarea Statului naţional legionar, nu au fost emise bancnote care
să poarte însemne specifice noilor realităţi. S-a preferat aplicarea unui supratipar peste
efigia Regelui Carol II cu data 6 septembrie 1940 într-un medalion oval.

 În timpul războiului, retragerile din circulaţie au avut şi alte motivaţii decât cele
financiare. În anul 1941, au fost retrase din circulaţie monedele de 50 şi 100 lei, sub
motivul că nichelul din care erau confecţionate reprezenta un material strategic, fiind
utilizat în industria de armament. Au fost introduse, în schimb, monede de zinc, cu
valoarea nominală de 2 lei.
În decembrie 1944, Ministerul de Finanţe a autorizat emiterea unui împrumut,
Împrumutul Refacerii Naţionale, destinat să acopere cheltuielile României care au
rezultat în urma încheierii Convenţiei de armistiţiu. Împrumutul avea valoarea de
50.000 lei, la care se adăuga o medalie comemorativă din aur, „Ardealul nostru”,
bătută în tiraj de 1 milion de exemplare. Medalia reprezenta pe avers efigiile
suprapuse ale lui Mihai I, Ferdinand I şi Mihai Viteazul. Pe revers erau
reprezentate, în jurul capului unei acvile cruciate, stemele celor 11 judeţe ale
Transilvaniei reunificate în anul 1944. Având caracteristici similare cu moneda de
aur de 20 franci francezi (cu cocoşul galic pe revers), medalia a fost cunoscută sub
numele „cocoşel”.
Perioada comunistă (1946 - 1989)
 Prin reforma monetară din 1947 au fost introduse noi bancnote ale BNR şi
noi monede divizionare emise de Ministerul Finanţelor, 1 leu nou
reprezentând 20.000 lei vechi.

 O nouă lege monetară a fost adoptată în 1952, prevăzând existenţa

următoarelor categorii de semne băneşti: bancnotele Băncii de Stat a
Republicii Populare Române, biletele de tezaur ale statului emise de
Ministerul de Finanţe şi monedele divizionare. Raportul de bază pentru
recalcularea preţurilor, tarifelor, salariilor şi a sumelor din conturile
întreprinderilor de stat a fost de 20 lei vechi pentru 1 leu nou.

 În 1966, ca urmare a noilor realități politice și schimbarea denumirii țării în

Republica Socialistă România, a fost pusă în circulație o nouă emisiune
monetară.
Leul în perioada (1990-2005)
 Schimbarea regimului politic în decembrie 1989 a determinat schimbarea însemnelor monetare
ale ţării. În 1991, Banca Naţională a lansat prima nouă emisiune de bancnote, dedicată lui
Constantin Brâncuşi. În anii următori, Banca Naţională a continuat să emită bancnote pe care
au fost figurate personalităţi ale culturii române: Grigore Antipa (200 lei 1992), Mihai
Eminescu (1.000 lei 1991, 1993, 1998; 500 lei 2005), Lucian Blaga (5.000 lei 1998; 200 lei
2006), Nicolae Iorga (10.000 lei 1994, 1999, 2000; 1 leu 2005), George Enescu (50.000 lei
1996, 2000, 2001; 5 lei 2005), Nicolae Grigorescu (100.000 lei 1998, 2001; 10 lei 2005, 2008),
Aurel Vlaicu (500.000 lei 2000; 50 lei 2005), I. L. Caragiale (1.000.000 lei 2003, 100 lei 2005).

 În anul 1999, Banca Naţională a pus în circulaţie, pentru prima oară, o bancnotă din polimer
(2.000 lei - Eclipsa totală de soare din 11 august 1999). Acest tip de suport reprezintă vârful
tehnologiei de fabricaţie a biletelor de bancă şi prezintă mai multe avantaje față de suportul
tradiţional de hârtie: încorporează elemente de siguranţă suplimentare, este mai durabil, mai
uşor de procesat pe maşinile automate şi se poate recicla într-o varietate de produse din plastic.

 În anii următori, emisiunile de bancnote de hârtie au fost înlocuite progresiv, astfel încât, odată
cu denominarea leului din anul 2005, întreaga cantitate de bancnote a fost fabricată din polimer.
BANII DIN PREZENT
BIBLIOGRAFIE
https://
www.bnr.ro/Perioada-contemporana-13755-Mobile.asp
x
https://
adevarul.ro/economie/istoria-banilor-romanesti-in-im
agini-cum-arata-1264358.html
SFÂRȘIT!