Sunteți pe pagina 1din 19

Cuprins

EVOLUŢIA LEULUI ROMÂNESC ............................................................................................................ 2


Capitolul 1. Primul Război Mondial (1914-1918) ......................................................................................... 1
1.1. Leul în timpul neutralităţii României (1914-1916)........................................................................ 1
1.2. Leul în anul 1917 ........................................................................................................................... 1
1.3. Ocupaţia militară germană (1917-1918)....................................................................................... 2
1.4. Emisiunea Băncii Generale Române ............................................................................................. 2
1.5. Moneda în Transilvania, Banat şi Bucovina (1867-1918) .............................................................. 2
Capitolul 2. Perioada interbelică (1919 - 1939) ........................................................................................... 3
2.1. Leul în perioada 1919-1922 .............................................................................................................. 3
2.2. Unificarea monetară (1920-1921) ..................................................................................................... 3
2.3. 1925 - O încercare nereuşită de revalorizare a leului ...................................................................... 4
2.4. 1927-1928 - Pregătirile pentru stabilizarea monetară .................................................................... 5
2.5. Legea monetară din 7 februarie 1929 .............................................................................................. 5
2.6. Noi emisiuni de monede divizionare ............................................................................................... 6
2.7. Marea Criză Economică 1929-1933 ................................................................................................. 6
2.8. 1936 - O nouă devalorizare oficială a leului ..................................................................................... 6
Capitolul 3. Al Doilea Război Mondial (1940 - 1945) ................................................................................... 7
3.1. Circulaţia monetară în Transilvania de Nord 1940-1945 ................................................................. 7
3.2. Bancnotele statului naţional legionar (6 sept. 1940-21 ian. 1941) .................................................. 7
3.3. Retrageri din circulaţie ..................................................................................................................... 8
3.4. Leul în perioada 1941-1944.............................................................................................................. 8
3.5. Leii sovietici ...................................................................................................................................... 8
3.6. Medalia Ardealul nostru şi cocoşeii ................................................................................................. 8
Capitolul 4. Perioada comunistă (1946 - 1989)............................................................................................ 9
4.1 Reforma monetară din 15 august 1947 ............................................................................................ 9
4.2. Legea monetară din anul 1952....................................................................................................... 10
4.3. Preţuri şi salarii în perioada comunistă .......................................................................................... 10
Capitolul 5. Leul după Revoluţie ................................................................................................................ 12
5.1. Perioada după 1990 ....................................................................................................................... 12

1
[Ty
pe
a
5.2. Viitorul leului românesc ................................................................................................................. 14
Capitolul 6. Denominarea leului- un alt pas spre adoptarea monedei unice europene ............................ 15
Concluzii: ..................................................................................................................................................... 16
Bibliografie .................................................................................................................................................. 17

[Ty2
pe
a
quo
EVOLUŢIA LEULUI ROMÂNESC

Capitolul 1. Primul Război Mondial (1914-1918)

1.1. Leul în timpul neutralităţii României (1914-1916)

În ciuda neutralităţii adoptate la începutul Primului Război Mondial, România a trebuit să


facă faţă unor cheltuieli importante, legate de necesitatea susţinerii pregătirilor de război.
Acestea au fost acoperite prin împrumuturi publice interne şi externe. Convertibilitatea în aur a
leului nu a fost suspendată, ci doar limitată la anumite monede, cu excluderea celor foarte căutate
(napoleonul sau lira sterlină de aur). Pentru prevenirea speculei cu argint, BNR a pus în circulaţie
bancnotele de 1, 2 şi 5 lei. În paralel, statul a căutat să centralizeze la BNR rezervele de aur
deţinute, astfel încât, în preajma intrării României în război, stocul băncii centrale reprezenta 218
% faţă de anul 1914. Totuşi, deşi banii aflaţi în circulaţie aveau acoperire în aur, convertibilitatea
limitată a leului a determinat declanşarea procesului inflaţionist, vizibil, în primul rând, în cursul
leului la bursele străine.

1.2. Leul în anul 1917

Procesul inflaţionist care începuse în ultima parte a neutralităţii s-a resimţit puternic după
intrarea în război a României. Acest fenomen s-a datorat, în primul rând, suspendării
convertibilităţii bancnotelor la 12/25 apr. 1917, ceea ce a marcat finalul sistemului monetar
monometalist aur în România. În al doilea rând, a fost influenţat de emisiunile BNR fără
acoperire, făcute la comanda guvernului pentru acoperirea cheltuielilor de război. Fenomenul a
fost influenţat şi de autorizarea Ministerul de Finanţe de a emite bani de hârtie. În plus, guvernul
a pus în practică şi alte mijloace de plată prin tipărirea de bonuri de tezaur pentru plata
rechiziţiilor făcute de armată, precum şi a furnizorilor statului, ceea ce a contribuit decisiv la
agravarea inflaţiei.

1
1.3. Ocupaţia militară germană (1917-1918)

La 14 dec. 1916, Administraţia Militară Germană (AMG) s-a instalat în Bucureştiul


evacuat de autorităţile române. Sub conducerea Statului Major Economic a fost organizată
exploatarea resurselor de materii prime existente în România ocupată. Procurarea acestor resurse
nu s-a făcut prin plata cu bani germani, aşa cum s-a procedat în teritoriile ocupate din Franţa şi
Belgia, ceea ce a generat o depreciere semnificativă a mărcii imperiale, ci prin impunerea de
contribuţii de război colective asupra oraşelor şi comunelor româneşti. Metoda cea mai eficace a
fost, însă, aceea a emisiunii de bani de război, conform principiului "dacă trebuie dezorganizat
un sistem bănesc, acesta trebuie să fie sistemul bănesc al ţării ocupate, şi nu al ocupantului"
(Lansburgh).

1.4. Emisiunea Băncii Generale Române

La 28 oct. 1916, reprezentanţii Puterilor Centrale au hotărât, la Berlin, tipărirea unor bani
de hârtie pentru teritoriul ocupat al României. Ca instituţie emitentă a fost desemnată Banca
Generală Română (BGR), o bancă cu capital german înfiinţată în anul 1895. Întregul volum al
emisiunii urma să fie acoperit printr-un depozit special constituit la Reichsbank, la cursul de 80
mărci imperiale = 100 lei, care trebuia să fie acoperit la sfârşitul războiului de guvernul român.
În acest fel, mărfurile cumpărate cu lei BGR de către autorităţile de ocupaţie erau, de fapt,
achiziţionate gratis. Banii BGR au fost tipăriţi la Berlin, şi aveau valorile nominale de 25, 50
bani, 1, 5, 20 , 100 şi 1 000 lei. Circulaţia leilor emişi de Banca Naţională a României nu a fost
interzisă, AMG a impus un curs mai scăzut faţă de cel al leului BGR (1 leu BNR = 75 mărci
imperiale). Dificultăţile de calcul născute din existenţa a două cursuri diferite pentru cele două
tipuri de lei au determinat AMG să procedeze la egalizarea celor două cursuri, dar, în acelaşi
timp, a ordonat armatelor de ocupaţie să nu facă plăţi către populaţia românească decât în lei
BGR.

1.5. Moneda în Transilvania, Banat şi Bucovina (1867-1918)

După constituirea monarhiei austro-ungare, în provinciile româneşti din noul imperiu au


continuat să circule în mod legal două feluri de bani de argint: florinul austriac (1 fl = 100
Neukreuzer, crăiţari) şi talerul unional (Vereinsthaler) emişi de Banca Naţională Austriacă
Privilegiată încă din anul 1857. Existau şi aşa-numitele "monede comerciale", precum "talerul

2
levantin" (=2,10 fl), monedă de argint cu efigia Mariei Tereza, iar ca monede de aur, ducatul sau
"galbenul" (=4,80 fl) şi coroana (=13 fl). Conform legii monetare din România din anul 1867, 1
ducat avea valoarea de 11,75 lei. O bancă centrală austro-ungară a fost fondată abia în anul 1878,
cu două sedii, la Viena şi Budapesta. În Transilvania, noua bancă centrală avea filiale la Cluj şi
Arad. Prin reforma monetară din anul 1892, a fost înlocuită unitatea monetară austriacă de argint
cu o monedă de aur, coroana (= 100 Heller/filler). Totuşi, florinul de argint avea în continuare o
putere de plată nelimitată, fiind echivalent cu 2 coroane. Bancnotele erau tipărite bilingv (în
germană şi maghiară), iar denumirea nominalului era înscrisă în toate limbile naţionalităţilor
supuse dublei monarhii. Primul Război Mondial a provocat o inflaţie nemaiîntâlnită în istoria
monarhiei austro-ungare. Astfel, la sfârşitul anului 1916, preţurile alimentelor au crescut cu 300
% faţă de nivelul lor antebelic. În acelaşi timp, coroana s-a depreciat pe pieţele internaţionale cu
89 %.1

Capitolul 2. Perioada interbelică (1919 - 1939)

2.1. Leul în perioada 1919-1922

În primii ani ce au urmat sfârşitului Primului Război Mondial, leul a suferit o depreciere
accelerată, datorită emisiunilor masive de bancnote necesare nu numai pentru acoperirea
deficitului bugetului public, dar şi pentru înlocuirea banilor străini rămaşi în circulaţie pe
teritoriul României. În plus, scăderea dezastruoasă a producţiei în urma distrugerilor provocate
de război a contribuit la deprecierea monedei naţionale. Astfel, în anul 1919, Bursa din Paris
ajunsese să coteze leul la o medie de 37,26 FF = 100 lei, în timp ce, cu 5 ani în urmă, cursul
mediu era 100 FF = 98,21 lei. Scăderea cursului leului s-a reflectat şi în viaţa cotidiană: către
sfârşitul anului 1922, preţurile crescuseră, în medie, de aproximativ 22 ori faţă de nivelul celor
din anul 1916.

2.2. Unificarea monetară (1920-1921)

Una dintre dificultăţile majore cu care au fost confruntate guvernele după realizarea Unirii
din anul 1918 a fost problema banilor străini rămaşi în circulaţie în noile teritorii româneşti
(coroana austro-ungară, rublele Romanov şi Lwow, leii BGR). Aceşti bani aveau putere

1
www.bnr.ro/R20031126guv

3
circulatorie doar în regiunile desprinse din ţările de provenienţă ale valutelor. În aceste teritorii a
fost fixat un curs obligatoriu. De exemplu, în teritoriile fostei monarhii austro-ungare a fost fixat
un curs oficial de 1 leu pentru 2 coroane, dar salariile funcţionarilor au fost plătite la cursul 1 leu
= 3 coroane. Pentru a combate fenomenul afluxului de bani străini depreciaţi, în lunile iunie-
august 1919 au fost ştampilate bancnotele emise de Banca Austro-Ungară (mai puţin cele de 1 şi
2 coroane) şi de Banca Generală Română (cu excepţia celor de 25, 50 bani şi 1 leu).

Unificarea monetară a fost realizată în cursul anului 1920, în baza unor împrumuturi pe
care statul român le-a contractat de la BNR pentru acoperirea bancnotelor străine retrase din
circulaţie. Preschimbarea coroanelor a început la 1 sept. la cursul 1 coroană = 0,50 lei. Pentru
ruble, a început la 28 sept., însă au fost stabilite cursuri diferite, în funcţie de suma prezentată la
schimb (pentru primele 5 000 ruble, 1 leu = 1,35 ruble Romanov = 1 rublă Lwow; peste 60 000
ruble, 1 leu = 1,10 ruble Romanov = 0,30 ruble Lwow ). Bancnotele BGR au început să fie
preschimbate la paritate cu leul BNR, începând cu 1 nov. Preschimbarea valutelor străine nu a
fost lipsită de speculaţii financiare, mai ales în ceea ce priveşte coroana austro-ungară, a cărei
cotaţie la bursă era de doar 0,20 lei, faţă de cursul oficial de 0,50 lei. 2

2.3. 1925 - O încercare nereuşită de revalorizare a leului

Încă din anul 1920, BNR a propus guvernului revalorizarea leului, prin reducerea
circulaţiei băneşti cu 60 %, în paralel cu realizarea unificării monetare. Deoarece autorităţile au
considerat că nu este posibilă realizarea, concomitent, a celor două măsuri, proiectul a fost pus în
aplicare abia în anul 1925. Procesul deflaţionist consta din împărţirea masei monetare existentă
la 31 dec. 1924 în două părţi. Prima, "emisiunea BNR", având acoperire în aur în proporţie de 25
%, era considerată ca reprezentând numerarul necesar economiei. A două parte, denumită
"emisiunea de stat", corespundea datoriei statului la BNR şi nu avea acoperire în aur. Aceasta
urma să fie retrasă din circulaţie într-un interval de 15-20 de ani prin intermediul unui fond de
lichidare. Finalitatea acestui plan trebuia să fie reducerea cu 77,3 % a circulaţiei băneşti.

Proiectul de revalorizare a leului prin realizarea deflaţiei nu a putut fi finalizat, deoarece


fondul de lichidare nu a reuşit să colecteze decât aproximativ un sfert din suma necesară

2
Lazăr Ionescu,Relaţiile intre Banca Naţionala a României şi stat 1880-1935, Bucureşti,1935, p128

4
retragerii "emisiunii de stat". În acelaşi timp, statul a continuat să facă alte împrumuturi la BNR,
care au depăşit chiar suma rambursată de fondul de lichidare. Nici politica BNR de susţinere a
cursului leului în străinătate nu a avut succes, datorită plafonării emisiunii proprii.

2.4. 1927-1928 - Pregătirile pentru stabilizarea monetară

În perioada 1927-1928, leul a avut un curs stabil, fenomen care a fost favorizat de un
sold excedentar al comerţului exterior al României în 1927. Statul a încercat şi în perioada
următoare să menţină cursul stabil, prin vânzarea pe pieţele externe a unor importante cantităţi de
devize.

Stabilizarea de fapt, aşa cum este numită această perioadă, nu a avut succesul dorit, astfel
încât guvernul a hotărât să renunţe la politica de revalorizare a leului şi să recunoască oficial
deprecierea acestuia. Concomitent, s-a urmărit oprirea devalorizării leului prin menţinerea puterii
de cumpărare de la nivelul anului 1928 şi restabilirea convertibilităţii sale. În vederea realizării
acestui proiect, guvernul a contractat în perioada 1928-1931, printr-o societate special creată în
acest sens, Casa Autonomă a Monopolurilor Statului, o serie de împrumuturi de la un consorţiu
de bănci străine dominat de capitalul francez şi american.

2.5. Legea monetară din 7 februarie 1929

Leul reprezenta 10 miligrame aur cu titlul 9/10, preţul unui kg de aur fin devenind
111.111,11 lei. Bancnotele emise de Banca Naţională redeveneau convertibile în monede de aur,
lingouri de aur sau devize străine convertibile în aur. Institutul de emisiune avea obligaţia de a
asigura o acoperire în aur sau devize convertibile în aur egală cu cel puţin 35% din suma totală a
angajamentelor la vedere. Cel puţin 25 % din acestea trebuiau acoperite cu aur. Guvernul român
era autorizat să emită monede divizionare de 1, 2, 5, 10, 20 lei confecţionate din aliaj de
aluminiu sau nichel. Totalul monedelor divizionare aflate în circulaţie nu putea depăşi 3 miliarde
lei. Redobândirea convertibilităţii leului a fost obţinută în urma refacerii stocului de acoperire al
BNR printr-un aport masiv de devize, rezultat din contractarea unui împrumut extern,
Împrumutul de Stabilizare 7%. Menţinerea convertibilităţii s-a realizat în anii următori prin
contractarea mai multor credite străine, printre care şi Împrumutul de Dezvoltare 7,5% din 1931.

5
2.6. Noi emisiuni de monede divizionare

Conform legii monetare din anul 1929, Ministerul Finanţelor a comandat monedă
metalică cu valorile nominale de 5 şi 20 lei, care urma să înlocuiască bancnotele de 5 şi 20 lei ale
Băncii Naţionale. Prima emisiune a fost comandată la Monetăria Britanică. Cele două piese
aveau figurată pe avers efigia regelui Mihai I, iar pe revers stema ţării (5 lei) şi un grup de patru
ţărănci (20 lei). Următoarele emisiuni din perioada 1930-1931, incluzând nominaluri de 5, 10 şi
20 lei, au fost comandate la monetăriile franceză şi britanică.

2.7. Marea Criză Economică 1929-1933

A debutat la 29 octombrie 1929 prin crahul bursier de la New York. La scurtă vreme a
afectat cea mai mare parte a Europei. În România, criza s-a făcut simţită prin scăderea masivă a
preţurilor în special la produsele agricole al căror preţ a ajuns, în anul 1931, la jumătate faţă de
nivelul anului 1929. Criza a lovit şi instituţiile de credit care, afectate de lipsa de încredere a
clienţilor, s-au confruntat cu retragerile capitalurilor străine şi a depunerilor interne. Drept
consecinţă, au apărut falimente răsunătoare, cum sunt cele declarate de Banca Generală a Ţării
Româneşti, Banca Marmorosch, Blank & Co. sau Banca Berkovitz.

În această perioadă, nivelul de trai a scăzut drastic. În anul 1933, indicele general al
salariilor nominale reprezenta 63 % din cel al anului 1929. O situaţie extrem de grea era cea a
salariaţilor publici, ale căror salarii au fost supuse unor reduceri succesive (10-23 % în 1930, 15
% în 1932, 10 % în Bucureşti în 1933-1934), cunoscute sub numele de "curbe de sacrificiu".
Salariile reale au scăzut, totuşi, într-un ritm inferior celor nominale, ceea ce nu a împiedicat
populaţia să resimtă şocul scumpirilor cotidiene.

Devalorizarea leului a fost mascată prin micşorarea generală a preţurilor, dar aceasta nu a
putut împiedica deprecierea cursului monedei româneşti. Criza economică a compromis
stabilizarea monetară din 1929; prin instituirea monopolului BNR asupra comerţului cu valute şi
impunerea unui curs oficial al leului faţă de acestea în anul 1932.

2.8. 1936 - O nouă devalorizare oficială a leului

Devalorizarea oficială a leului la 7 noiembrie 1936 a fost determinată de scăderea valorii


monedei naţionale pe piaţa internă şi a cursului său pe pieţele străine. Aceasta s-a realizat prin

6
reevaluarea stocului de aur al Băncii Naţionale a României la preţul de 153 333,33 lei/kg aur fin,
rezultat în urma adăugării primei de 38 % (= 42 222,22 lei/kg aur fin) la preţul de 111 111,11
lei/kg aur fin, stabilit în 1929.

Capitolul 3. Al Doilea Război Mondial (1940 - 1945)

3.1. Circulaţia monetară în Transilvania de Nord 1940-1945

După Dictatul de la Viena din 30 aug. 1940, odată cu instalarea administraţiei maghiare
în Nordul Transilvaniei, circulaţia monetară a fost reglementată după normele Băncii Naţionale
Ungare. A fost introdusă moneda ungară, leul românesc fiind preschimbat la cursul 1 pengö = 30
lei. Bancnotele BNR au fost preschimbate între 15 şi 29 sept. 1940, iar monedele divizionare
între 3 şi 22 febr. 1941. În toamna anului 1944, după eliberarea Transilvaniei de Nord de către
armatele române şi sovietice, au continuat să circule pengö, alături de leii româneşti, pengö ai
Armatei Roşii şi rublele sovietice. Lichidarea circulaţiei bancnotelor străine s-a făcut între 29
apr. şi 14 mai 1945, când 1 pengö a fost evaluat la 27 lei, iar 1 rublă la 36,10 lei.

3.2. Bancnotele statului naţional legionar (6 sept. 1940-21 ian. 1941)

În urma schimbării regimului politic din România la 6 septembrie 1940 prin abdicarea
regelui Carol II şi proclamarea Statului naţional legionar nu au fost emise bancnote care să
poarte însemne specifice noilor realităţi. S-a preferat aplicarea unui supratipar peste efigia
regelui Carol II care conţine data 6 septembrie 1940 într-un medalion oval.3

Al doilea război mondial a adus cu sine o scumpire graduală a vieţii, pe măsură ce


România a utilizat din ce în ce mai multe resurse în campania antisovietică. Cauzele acestui
fenomen sunt multiple: lipsa materiilor prime datorită greutăţilor de import, reducerea forţei de
muncă în agricultură şi industrie datorită concentrărilor pe frontul antisovietic, dificultăţile de
exploatare a căilor de comunicaţii din interiorul ţării care au fost cauzate de prioritatea
transporturilor militare şi de bombardamentele Aliaţilor.

3
Octavian Iliescu, interviu acordat revistei Bilanţ- 2005

7
3.3. Retrageri din circulaţie

În timpul războiului, retragerile din circulaţie au avut şi alte motivaţii decât cele
financiare. În anul 1941 au fost retrase din circulaţie monedele de 50 şi 100 lei, sub motivul că
nichelul din care erau confecţionate reprezenta un material strategic, fiind utilizat în industria de
armament. Au fost introduse, în schimb, monede de zinc, cu valoarea nominală de 2 lei.

3.4. Leul în perioada 1941-1944

Evoluţia cursului leului nu a fost constantă pe parcursul întregului război. Moneda


naţională a variat diferit în raport cu preţurile interne, valutele străine şi preţul aurului. Un factor
important l-au constituit şi evoluţiile de pe frontul de est în care era implicată şi armata română.
Semnificativă în acest sens este evoluţia cursului liber la Bucureşti al dolarului SUA: dacă în
timpul victoriilor armatelor germane în Est cursul monedei americane era foarte scăzut (1 USD =
56,9 lei în iunie 1942, faţă de 102 lei în iunie 1941), în iunie 1944 ajunsese la valoarea de 169,9
lei.

3.5. Leii sovietici

Ca şi în alte ţări ocupate în cursul celui de-al doilea război mondial, armata sovietică a
emis bani de război pe teritoriul României, în scopul asigurării aprovizionărilor curente.
Convenţia de armistiţiu încheiată de România cu Puterile Aliate la 12 sept. 1944 prevedea
retragerea şi răscumpărarea de către guvernul român a leilor emişi de Comandamentul Armatei
Roşii. Circulaţia acestor bancnote s-a limitat la perioada trecerii trupelor sovietice prin teritoriul
României. La 1 oct. 1944. leii sovietici şi-au încetat puterea circulatorie, conform unui ordin al
mareşalului Malinovski. Retragerea din circulaţie s-a făcut prin depunerea leilor sovietici la
sediile BNR, ale primăriilor şi administraţiilor financiare, fiind preschimbate la cursul 1 leu
sovietic = 5 lei BNR.

3.6. Medalia Ardealul nostru şi cocoşeii

În decembrie 1944, Ministerul de Finanţe a fost autorizat să emită un împrumut cu o


dobândă de 5 % rambursabil în 6 ani, care avea să fie însoţit de o primă în medalii de
aur. Împrumutul Refacerii Naţionale era destinat să acopere cheltuielile României care au
rezultat în urma încheierii Convenţiei de armistiţiu cu Puterile Aliate din 12 sept. 1944. Medalia

8
reprezenta pe avers efigiile suprapuse pe trei planuri ale "întregitorilor de ţară", Mihai I,
Ferdinand I şi Mihai Viteazul.

Pe revers erau reprezentate, în jurul capului unei acvile cruciate, stemele celor 11 judeţe
ale Transilvaniei reunificate în anul 1944. Prin titlul de 900 la mie care a fost atribuit medaliei,
autorităţile au dorit să se alinieze vechiului standard al Uniunii Monetare Latine care a fost la
baza emisiunilor de monedă românească din aur la sfârşitul sec. XIX. Pornind de la aceste
caracteristici, medalia Ardealul nostru a fost asimilată cu moneda de aur de 20 franci francezi,
care era cunoscută sub numele de napoleon (cea care avea pe avers efigia împăratului Napoleon
III) sau cocoşel (cea care avea reprezentat pe revers cocoşul galic).

Prima jumătate a anului 1947 a reprezentat apogeul dificultăţilor economice din primii
ani ce au urmat sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial. Salariile, în ciuda majorărilor
succesive făcute de guvern, nu reuşeau să ţină pasul cu escaladarea zilnică a preţurilor. De
exemplu, un funcţionar public, şef de birou, avea un salariu de 350 000 lei. Dacă nu cheltuia pe
zi decât pentru a cumpăra 1 litru de lapte (7 000 lei x 30 zile = 210 000 lei) şi pentru a lua o
singură masă (calculată la 5 000 lei x 30 zile = 150 000 lei), îşi depăşea venitul cu 10 000 lei. În
plus, penuria de alimente era atât de mare, încât autorităţile au luat masuri de înfiinţare a unor
magazine pentru populaţia săracă (economate) unde trebuiau să se vândă mărfuri la preţuri
reduse.

Capitolul 4. Perioada comunistă (1946 - 1989)

4.1. Reforma monetară din 15 august 1947

A impus retragerea din circulaţie a bancnotelor BNR, a banilor de metal emişi de Ministerul
Finanţelor, a bonurilor de tezaur, a bonurilor de casă, a certificatelor de plată şi a altor asemenea
semne băneşti. Acestea au fost înlocuite cu noi bancnote ale BNR şi cu noi monede divizionare
emise de Ministerul Finanţelor. Definiţia în aur a unităţii monetare era de 6,6 mg aur cu titlul 900
la mie, preţul unui kg de aur fiind de 168 350,17 lei. 1 leu nou reprezenta 20 000 lei vechi.4
Agricultorii puteau preschimba maximum 5 milioane lei vechi, salariaţii şi pensionarii câte 3

4 Sistemul banesc al leului si predecesorii lui, Kiritescu, C. C., Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997

9
milioane de persoană, cei fără profesie doar 1,5 milioane. Întreprinderile particulare au schimbat
doar valoarea salariilor pentru luna iulie, iar întreprinderile comerciale nu au avut dreptul de a
schimba nici o sumă, pentru a fi obligate să pună în vânzare stocurile de mărfuri existente. Din
cele 48,5 miliarde lei vechi aflaţi în circulaţie au fost schimbate 27,5 miliarde, restul a fost
declarat blocat, circulaţia monetară fiind redusă la 1 377 milioane lei.

Începând cu anul 1949, dirijarea economiei la nivel naţional prin planurile anuale şi,
ulterior, cincinale, a influenţat emisiunea monetară. Evoluţia circulaţiei numerarului se programa
prin intermediul balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei şi a planului de casă, iar
circulaţia bănească fără numerar, prin planul financiar centralizat, bugetul de stat şi planul de
credite. Acestea erau elaborate şi aprobate trimestrial sau anual.

4.2. Legea monetară din anul 1952

Adoptată la 26 ianuarie 1952, noua lege monetară prevedea existenţa următoarelor


categorii de semne băneşti: bancnotele Băncii de Stat a RPR, biletele de tezaur ale statului emise
de Ministerul de Finanţe şi monedele divizionare. Unitatea monetară reprezenta 79,346 mg aur
fin, de 12 ori mai mult decât în 1947. Raportul de bază pentru recalcularea preţurilor, tarifelor,
salariilor şi a sumelor din conturile întreprinderilor de stat a fost de 20 lei vechi pentru 1 leu nou.

Preschimbarea banilor vechi nu a fost limitată valoric, dar sumele mici au beneficiat de un
raport de schimb mai bun. În numerar, cetăţenii şi întreprinderile particulare au schimbat prima
mie de lei vechi la raportul 100:1, a doua şi a treia la raportul 200:1, iar restul la raportul 400:1;
pentru organizaţiile de stat, cooperatiste şi obşteşti s-a utilizat raportul 200:1. În cazul
depunerilor populaţiei la CEC, prima mie a fost recalculată la raportul 50:1, a doua şi a treia la
raportul 100:1, iar restul la raportul 200:1. Sumele din conturile întreprinderilor particulare,
destinate achitării salariilor, au fost calculate la raportul 20:1, pentru restul a fost aplicat raportul
200:1.

4.3. Preţuri şi salarii în perioada comunistă

Anul 1955 a adus, în lunile aprilie şi noiembrie, reduceri de preţuri la produsele


alimentare, confecţii, articole din piele, articole de menaj, combustibil, săpun, medicamente, cărţi
şi scăderea tarifelor la spectacole. Această diminuare de preţuri, care varia între 4 % şi 25 %, era

10
prezentată ca rezultat al abundenţei mărfurilor din magazine şi pieţe după desfiinţarea cartelelor
şi raţiilor alimentare la începutul anului şi ca urmare a creşterii producţiei industriale şi agricole.
În 1963 a avut loc o nouă reducere a preţurilor la bunurile de larg consum. Printre mărfurile
vizate se numărau aparatele de radio, ţesăturile şi confecţiile din fire artificiale tip bumbac, unele
sortimente de cafea.

În intervalul 1974-1975 a avut loc o majorare a salariilor, eşalonată pe ramuri şi activităţi


economice. Retribuţia minimă a muncitorilor calificaţi din sectorul industrial creştea de la 1 040
lei la 1 346 lei, iar cea a muncitorilor necalificaţi de la 1 000 lei la 1 140 lei. Venitul garantat în
zootehnie sporea de la 1 200 lei la 1 300 lei, în legumicultură şi viticultură de la 900 lei la 1 000
lei, iar în pomicultură de la 800 lei la 1 000 lei. Noi creşteri de retribuţii şi venituri s-au
înregistrat în perioada 1977-1980. Măsura a fost aplicată în două etape: 1977-1978 şi 1979-1980.
În cazul salariilor din industrie, majorările s-au realizat treptat, pe ramuri, cu procente variind
între 15 % şi 23 %. Venitul garantat al membrilor cooperativelor agricole de producţie a crescut
cu procente situate între 24 % şi 28 %. În egală măsură, au sporit pensiile şi alocaţiile de stat
pentru copii. Paralel, în intervalul 1979-1980, au avut loc majorări succesive de preţuri, necesare
pentru "rentabilizarea unor bunuri de consum alimentare". Astfel, au sporit preţurile la cafea ,
măsline, piper, arahide, dar şi la peşte, ouă, conserve de fructe şi legume, conserve de peşte,
produse zaharoase, lapte praf. Procentele de majorare au variat între 7,7% pentru supe
concentrate şi 112% pentru fructe uscate.

În decembrie 1980, Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România,


examinând Raportul guvernului cu privire la încheierea acţiunii de majorare a retribuţiilor,
pensiilor, alocaţiilor de stat pentru copii şi a altor venituri, "constată cu satisfacţie că programul
de creştere a veniturilor populaţiei, elaborat din iniţiativa şi sub conducerea directă a secretarului
general al partidului, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a
fost îndeplinit cu succes, în actualul cincinal, obţinându-se cele mai mari creşteri ale veniturilor
populaţiei din întreaga perioadă a construcţiei socialismului în ţara noastră."

La un an după ce MAN constata "cu satisfacţie" creşterea veniturilor populaţiei, în


octombrie 1981, lipsa produselor alimentare a obligat autorităţile să adopte măsuri "pentru
prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei".
Achiziţionarea unor cantităţi de alimente ce depăşeau consumul unei familii pe o perioadă de o

11
lună era sancţionată cu închisoarea, fiind exceptate legumele, cartofii şi fructele necesare
aprovizionării pentru iarnă. Comercializarea uleiului şi zahărului era cartelată, consiliile populare
locale urmând să stabilească magazinele ce vindeau aceste produse şi cantităţile ce puteau fi
cumpărate lunar de o persoană. De asemenea, era interzisă aprovizionarea populaţiei cu produse
din afara localităţii de reşedinţă şi transportul alimentelor dintr-o localitate în alta, fără avizul
instituţiilor de conducere locale.

Preferinţa regimului comunist pentru investiţiile în industrie s-a făcut în detrimentul


investiţiilor în producţia bunurilor de consum. Deciziile în acest sens nu aveau nici o legătură cu
presiunea pieţii interne sau internaţionale, ci erau, aproape exclusiv, rezultatul voinţei politice.
Dezechilibrele provocate de această concepţie s-au făcut puternic resimţite în România anilor
'80, când a apărut o adevărată "cultură a penuriei", născută din nevoia populaţiei de a supravieţui.
Formele de manifestare ale acestui fenomen au fost dintre cele mai diverse: statul la coadă, micul
trafic de frontieră, folosirea relaţiilor pentru a obţine bunuri de uz curent.

Capitolul 5. Leul după Revoluţie

5.1. Perioada după 1990

În anul 1990, BNR este reorganizată, reluându-şi funcţia de bancă centrală. Monetăria
Statului şi Imprimeria BNR devin regii autonome în subordinea Băncii Naţionale a României. În
ianuarie 1991, BNR a lansat prima emisiune postrevoluţionară de bancnote, având nominalul de
500 lei. Între 1992 – 1994, sunt înlocuite monedele şi bancnotele din timpul regimului comunist.

Începând cu anul 1996, emisiunile jubiliare confecţionate la Monetăria Statului au fost


realizate, în mod exclusiv, în tehnica proof, prin care se obţine un contrast mat/lucios între fond
şi elementele în relief ale monedei. BNR a pus în circulaţie, pentru prima oară, o bancnotă din
polimer (2 000 lei - Eclipsa totală de soare din 11 august 1999).5

5
Istoria contemporană a României (1918-2005) / loan Scurtu. Bucuresti, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
2005

12
În 2005 a avut loc denominarea leului. 10 000 lei vechi au fost preschimbaţi pentru 1 leu
nou. Este prima emisiune de bancnote fabricată în întregime din polimer. În 2008 este realizată
bancnota de 10 lei din polimer, fără intaglio. Reprezentarea pictorului Nicolae Grigorescu şi a
operei sale face trimitere la istoria bancnotei româneşti care, de la biletele ipotecare până în anul
1947, a fost profund marcată de opera artistului dâmboviţean.

Imaginile reprezentate pe banii româneşti au exprimat nu numai metamorfozele identităţii


naţionale, dar şi evoluţiile politice care au influenţat ideologia oficială de-a lungul timpului.
Aceste imagini au fost destinate a exprima încredere în instituţia emitentă, în economie şi
naţiune. Prin natura lor, de obiecte omniprezente în viaţa publică şi privată, banii s-au constituit
într-un adevărat „mecanism cotidian" de construcţie a acestei identităţi.

Pe primele monede bătute conform Legii monetare din anul 1867 nu a fost figurată efigia
Principelui Carol, deoarece Înalta Poartă, în calitate de putere suzerană a României, considera că
o asemenea reprezentare ar semnifica afirmarea independenţei ţării. Încercarea din anul 1868 de
a pune în circulaţie o monedă de 20 lei din aur având pe avers efigia lui Carol I şi legenda
CAROL I DOMNULU ROMÂNILORU a provocat proteste diplomatice atât din partea Porţii,
cât şi din partea Austro- Ungariei, care aprecia că, făcând referire şi la românii transilvăneni,
moneda avea caracter iredentist. O nouă monedă de 20 lei a fost bătută în anul 1870, având pe
avers tot efigia Principelui Carol, dar cu legenda schimbată în CAROL I DOMNUL
ROMÂNIEI.

Concepută de artişti francezi după indicaţiile primite de la Bucureşti, iconografia biletelor


ipotecare şi ale primelor emisiuni ale BNR a fost consacrată afirmării latinităţii poporului român,
prin reprezentarea alegorică a constituirii Daciei romane. Această temă nu era întâmplătoare, mai
ales că, începând cu Legea monetară din anul 1867 şi până la începutul Primului Război
Mondial, România a urmat modelul Uniunii Monetare Latine.

O altă temă frecvent utilizată la primele emisiuni a fost aceea a alegoriilor Patriei,
Prosperităţii, precum şi a diferitelor sectoare ale economiei naţionale. Realizate în stil
monumental clasicizant, aceste alegorii erau o adaptare la specificul naţional românesc a tradiţiei
şcolii bancnotei franceze.

13
Schimbarea regimului politic în România după 1989 a determinat înlocuirea însemnelor
monetare ale ţării. În ianuarie 1991, BNR a lansat prima emisiune de bancnote (500 lei),
înfăţişându-l pe Constantin Brâncuşi. În anii următori, BNR a continuat să emită bancnote pe
care au fost figurate personalităţi ale culturii române:

Grigore Antipa (200 lei 1992),

Mihai Eminescu (1 000 lei 1991, 1993, 1998; 500 lei 2005),

Lucian Blaga (5 000 lei 1998; 200 lei 2006),

Nicolae lorga (10 000 lei 1994, 1999, 2000; 1 leu 2005),

George Enescu (50 000 lei 1996, 2000, 2001; 5 lei 2005),

Nicolae Grigorescu (100 000 lei 1998, 2001; 10 lei 2005, 2008),

Aurel Vlaicu (500 000 lei 2000; 50 lei 2005),

I. L. Caragiale (1 000 000 lei 2003; 100 lei 2005)

5.2. Viitorul leului românesc

Leul românesc cu cei 146 de ani de istorie ar putea să mai înceteze să existe în următorii
ani. Leul urmează să fie abandonat în viitorul apropiat în favoarea monedei unice europene.
Ținta inițială a României de a adera la Zona Euro este anul 2015. Premierul Victor Ponta a
declarat că ar dori ca România să adopte moneda euro la 100 de ani de la România Mare, adică
în 2020.
Unii specialiști se uită sceptic la aderarea la euro și consideră că leul românesc nu a fost
doar un instrument politic, dar și un simbol al identității naționale și al dorinței de libertate
politică și economică. Alții din contra consideră că România va avea de câștigat cu adoptarea
monedei unice. Totuși aderarea la zona este o decizie politică și stabilirea acesteia va fi luată de
către autorități.

14
Capitolul 6. Denominarea leului- un alt pas spre adoptarea monedei
unice europene

Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a insemnelor monetare.


Motivele pentru care a fost necesar acest pas sunt:
 denominarea marchează un ciclu inflaţionist şi intrarea intr-o perioadă de stabilitate.
Dacă nu s-ar fi trecut la denominare, Banca Natională a Romaniei ar fi fost nevoită să
facă multe emisiuni de bani mari şi chiar să emită o noua bancnotă, respectiv
bancnota de 5.000.000 lei;
 o alta motivaţie ar fi aceea a exprimării preţurilor la niveluri normale uzuale in
Europa. In Romania, leul avea o paritate exprimată “cu cinci cifre”, situaţie care nu s-
a mai intalnit in alt stat vest- european. Astfel denominarea se concretizează ca fiind
ultimul pas tehnic pentru introducerea monedei unice euro, prevăzută pentru perioada
2012-2014;
 un alt motiv il constituie simplificarea trecerii ulterioare la moneda unică europeană.
Asistăm in prezent la internaţinalizarea relaţiilor economice, monetare şi financiare,
la globalizarea lor, la extinderea economiei de piată şi la utilizarea monedei in plan
zonal. Este mai uşor de utilizat un schimb la o paritate de 4:1 decat 40.000:1.
 denominarea este utilă pentru a reduce nivelul indicatorilor valorici la parametri mai
uşor inteligibili.
Dimensiunile noilor bancnote au fost satbilite tinandu-se cont de faptul că, după integrare
, ţara noastră va trece la moneda unică europeană. Aceasta va constitui un avantaj cert, deoarece
costurile adaptării ulterioare a ATM-urilor vor fi mai reduse.6
Denominarea a fost necesară, fiind considerată o etapă intermediară a trecerii la moneda
unică europeană. Pană la trecerea la euro estimată pentru intervalul 2012-2014 este timp
indelungat, iar lucrul cu cupiuri valorice mari prezintă incoveniente. Tăierea a patru zerouri din
valoarea nominală a insemnelor monetare are şi un efect psihologic deosebit, constatat şi in
experienţa altor state care au efectuat denominarea.

6
STEFURA, Gabriel, Romania şi problemele integrării europene, Editura Universităţii ‘Al.I.Cuza’, Iaşi, 2007, pag.
203-204

15
Inainte ca euro să devină şi moneda naţinală romanească, leul mai are de străbătut anumite etape
care au mai multă importanţă simbolică, decat una economică. Prima etapă, respectiv
denominarea leului, este o operaţiune cu valoare tehnică, din care “nimeni nu caştigă şi nimeni
nu pierde substanţa economică”. Această etapă a dus la simplificarea evidenţelor economice, iar
trecerea la euro se va realiza cu mai multă uşurinţă deoarece raportul intre leu şi euro va fi de 1:4
in loc de 1:40.000. Costurile pe care le-au presupus denominarea sunt compensate cu cele
privind producerea cheltuielilor de transport, manipulare şi utilizare a bancnotelor şi monedelor.
Următoare etapă va fi trecerea la un leu cu adevărat puternic, reflectarea unei economii in plină
dezvoltare, iar a treia etapă va fi trecerea la moneda unică europeană, care va consfinţi integrarea
deplină a ţării noastre in structurile Uniunii Europene.

Concluzii:

În concluzie, consider că leul roânesc a avut o istorie lungă şi deosebit de interesantă: a


depăşit perioada stăpânirii otomane, a trecut prin două razboaie mondiale şi a suferit trei
deneominări. Nu numai din aceste motive leul este un mijloc de mândrie,dar şi pentru că după
noi au mai apărut şi alţi “lei”: leva bulgărească (1887), leka albaneză (1920) şi leul moldovenesc
(1991).

Sunt de părere că acum, în pragul adoptării Euro ar trebui să facem o incursiune în timp şi
să reţinem principalele aspecte legate de istoria leului pentru a nu da uitării spiritul acestuia
odată cu folosirea noii monede.

16
Bibliografie

1. Istoria contemporană a României (1918-2005) / Ioan Scurtu. Bucuresti, Ed.


Fundaţiei România de Mâine, 2005

2. Lazăr Ionescu,Relaţiile intre Banca Naţionala a României şi stat 1880-1935,


Bucureşti,1935, pag. 128
3. Octavian Iliescu, interviu acordat revistei Bilanţ- 2005
4. Silviu Cerna – Banii si creditul în economia contemporană pag. 54- 55
5. Sistemul banesc al leului si predecesorii lui, Kiritescu, C. C., Ed. Enciclopedica,
Bucuresti, 1997
6. STEFURA, Gabriel, România şi problemele integrării europene, Editura Universităţii
‘Al.I.Cuza’, Iaşi, 2007
7. http://www.bnr.ro/Perioada-contemporana--1051.aspx#pi 16.10.2017. – 18:41
8. http://a1.ro/news/inedit/povestea-leului-romanesc-cum-arata-prima-moneda-autohtona-si-cum-sa-
transformat-dea-lungul-anilor-id402879.html 16.10.2017. - 17:17
9. http://www.bancamea.md/news/foto-leul-romanesc-cum-a-aparut-ce-transformari-a-suferit-din-1867-
pana-in-2013 19.10.2017. 20:26

17