1.

Integrarea Europeana si concretizarea ei

Unul din fenomenele definitorii din economia mondiala postbelica este

reprezentat de integrarea interstatala. Pornita din Europa Occidentala ca alternativa
la cele doua razboaie mondiale pustiitoare, integrarea Uniunii Europene a incheiat
timid prin asezarea de o parte si de alta la masa tratativelor a celor mai mari rivali ce
s-au confruntat in cele doua conflagratii mondiale: Germania si Franta. Integrarea a
insemnat un exemplu folositor pentru intreaga omenire, integrarea profilandu-se
treptat si pe continentul american, latino-american, asiatic. Astfel, un proces de
integrare economica se desfasoara in prezent pe continentul nord-american intre
SUA, Canada si Mexic pentru crearea unei zone de comert liber, numita NAFTA. In
continentul sud-american, exista o forma de integrare ALADI.

In Asia de Sud Est o forma de integrare in frunte cu Japonia si micii tigrii: Maleazia,
Singapore, Taiwan poarta numele SEAN. Deci s-au conturat in ultimul timp 4 mari
zone de integrare: zona europeana, zona sud-americana, zona nord-americana si
zona Extremului Orient.

Teoriile integrarii economice considera ca integrarea este deosebit de avantajoasa

pentru ca:

a) duce la ameliorarea eficientei productiei industriale, agricole, etc;

b) adoptarea unor tehnologii mai economice;

c) reducerea fragmentarii pietei, care creeaza situatii de monopol al vanzarilor si

majoreaza cheltuielile de administrare.

Teoriile integrarii economice mai arata ca eficienta s-ar datora inlaturarii unor
bariere fata de tarile membre in uniunile interstatale, ca s-ar ajunge la o eficienta
sporita in cadrul tarilor membre.

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a

inceput in anul 1951, intre 6 tari europene(Belgia, Germania, Franta, Italia,
Luxemburg si Olanda). Dupa 50 de ani si 5 valuri de aderare Uniunea Europena are
astazi 25 de state membre:

In UE, integrarea interstatala ce s-a extins in timp de la aspectele vamale economice,

fiscale, legislative, sociale, politice si chiar militare, spun unii analisti reprezinta o
sfidare directa la adresa statului national.
In UE se vorbeste de asa zisul stat european, iar cetatenii UE pot opta liber pentru
un pasaport emis de organisme militare sau de statul caruia ii apartine.

Analistii isi pun si intrebarea care va fi viitorul natiunilor sau cum v evolua
conceptul de suveranitate national si cat timp un stat isi va mai exercita in
exclusivitate competenta pe teritoriul sau national. Desfiintarea frontierelor in
interiorul UE si proliferarea conceptelor de Europa fara frontiera sau cu o cooperare
transfrontaliera anticipeaza o configurare a omenirii secolului XXI. Ideea europeana
isi are originea in Europa postbelica si a fost exprimata si de W. Churchill.

Aceasta integrare este rezultatul unor acumulari treptate de-a lungul timpurilor.
Unitatea Europei in pace, libertate si prosperitate constituie un ideal cu radacini
puternice in trecut. Analistii spun ca Europa de azi este continuatoare traditiei a 3
mari orase: Atena, Roma si Constantinopol. Cultura clasica antica a fost adoptata si
de Europa.

Un mare rol in continuarea ideii de unitate europeana a revenit religiei. Ideea ce avea
sa se contureze in a doua jumatate a secolului XX, de la Italia care a fost punctul de
plecare al Renasterii , din Anglia care a reprezentat leaganul primei revolutii
industriale si pana la micile tari romane, ai caror domnitori au opus rezistenta
invaziei otomane. Stiinta Europei este rezultatul unor genii aparute atat in Est cat si
Vest: Galilei, Newton, Copernic, Mendeleev.

Exista si mai deosebim in Europa de la o tara la alta, de la o regiune la alta, contraste

puternice, chiar intre regiuni vecine ca Normandia si Bretania in Franta, Sicilia si
restul Italiei.

Exista pe langa diversitatea geografica si o diversitate religioasa. Exista o Europa

ortodoxa, prezenta la Salonic, Belgrad, Kiev, Bucuresti, dar si o Europa luterana in
jurul Marii Baltice, una catolica Italia si una calvina din Scotia pana la Ungaria.

Desi exista aceste deosebiri, ideea unitatii europene a primit contururi precise dupa
al doilea razboi.

Astfel, intr-o prima faza pana la sfarsitul anilor 80 ea a purtat amprenta factorului
politic. Ideea europeana s-a divizat in functie de cele doua blocuri militare politice
si economice opuse pe criterii ideologice si de sistem.

In fata blocului compact pe care URSS l-a format cu statele din Est, La Bruge, 17
martie 1948 s-a semnat un tratat privind Uniunea Europeana Occidentala (UEO).
Tari ca Franta, Olanda, Belgia si Luxembrug au decis sa actioneze in comun in caz
ca securitatea lor ar fi amenintata. A fost prima afirmatie oficiala a intentiei de
cooperare Vest Europeana care marcheaza punctul de plecare a consolidarii politice
a Europei Occidentale. Guvernele din UEO au semnat la Londra, la 5 mai 1949
impreuna cu Danemarca, Irlanda, Norvegia, Italia si Suedia o conventie privind
statutul unui prim organ politic Vest European: Consiliul Europei cu sediul la
Strasbourg.

Crearea Consiliului European a fost un impuls de cooperare declansata de SUA prin

intermediul planului Marshall.

Planul Marshall urmarea transformarea Europei Occidentale intr-o prima linie de

aparare impotriva pericolului sovietic. Daca planul Marshall s-a aflat la baza
reconstructiei economice a Europei, organizarea Tratatului Nord Atlantic (NATO) a
constituit baza apararii militare. Acest tratat intra in vigoare in august 1949 si este
semnat la Washington. La ora actuala, prin performantele sale, Europa celor 15 sau
UE este un pol esential de atractie.

2. Evolutia Integrarii Vest Europene

Printre institutiile integrationiste este Comunitatea Europeana a Carbunelui si

Otelului (CECO). Ea isi are originea in declaratia de la Paris din 9 mai 1950, facuta
de Robert Schuman (ministru de externe al Frantei atunci). El propunea un sector
limitat dar extrem de important subordonat productiei de carbune si otel a Frantei si
Germaniei unei asa zise inalte autoritati comune in cadrul unei autorizari deschise
cu participarea si altor tari europene.

Acest tratat de constituire a intrat in vigoare in iulie 1952. Institutiei CECO

le-au prefigurat pe cele ale Comunitatii Economice Europene si Euratomului
(Comunitatea Economica a Energiei Atomice) avand pe langa CECO si EURATOM
statele semnatare. Franta, RFG, Italia si tarile BENELUX si-au manifestat hotararea
de a-si uni eforturile pentru promovarea cercetarii stiintifice comune in ce priveste
folosirea pasnica a energiei nucleare. La Roma in 25 martie 1957 se semneaza un
tratat pe care s-au axat.

Acest tratat are urmatoarele idei fundamentale:

1) tendinta comunitatii europene este unitatea. De la inceput a fost considerat

singura posibilitate la indemana statelor membre pentru a putea controla
problema cu care se confruntau indiferent ca este vorba despre cresterea
 economica, inflatie sau somaj. Fara unitate, Europa n-ar fi putut sa-si afirme
independenta economica si politica in confruntarile sale cu entitati de talie: SUA
sau URSS.

2) unitatea nu poate fi realizata decat cu conditia egalitatii intre statele unitare.

Nici un cetatean comunitar nu poate face obiectul unei discriminari, datorita
natiunii sale. Pe planul relatiilor interstatale, nu exista nici o prevedere care sa
considere la o anumita hegemonie Comunitatea Economica Europeana sau Piata
Comuna era nediscriminatorie.

3) crearea spatiului european inseamna garantia unor libertati fundamentale ca de

exemplu libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor.

4) libera reclama si solidaritatea. In virtutea acesteia, statele membre trebuie sa

aiba pe langa drepturi si unele obligatii, raspunderi, sa-si imparta costul integrarii.

Pentru realizarea acestor scopuri a fost prevazut un sistem care sa aiba caracterul
unei piete unice in interiorul careia oamenii, sa poata circula in mod liber; a fost
prevazut un sistem de libertati economice comune, in timp ce pentru sectoarele care
nu au putut fi supuse direct la o libera concurenta; au fost elaborate politici comune,
libertati si politici care s-au concretizat intr-o uniune vamala.

In istoria construirii europene, data de 1 iulie 1968 este extrem de importanta, pentru
ca a marcat abolirea taxelor vamale intre statele membre UE.

Primul presedinte al Comunitatii Economice Europene, Walter Hashtein asemana

procesul de integrare europeana cu o racheta cu 3 trepte.

1. uniunea vamala

2. uniunea economica

3. uniunea politica

Celor sase tari fondatoare: BENELUX si Germania, Franta, Italia li s-au alaturat:
Danemarca, Finlanda, Marea Britanie.

Semnand la 25 martie 1957 cele doua tratate de la Roma privind constituirea CEE
(Piata Comuna) si Eurotom, statele membre s-au decis sa dezvolte in ansamblul
economiei lor o experienta care s-a dovedit benefica pentru configuratia viitoare a
Europei. Tratatul semnat in februarie 1986, imbunatateste si completeaza Tratatul
de la Roma.

Acest act unic precizeaza anumite obiective:

a) desavarsirea pietei unice comunitare internationale si realizarea la sfarsitul

anului 1992 a unui larg spatiu fara frontiere

b) intarirea coeziunii economice si monetare a politicii sociale de cercetare si

dezvoltarea tehnologica, ameliorarea mediului inconjurator

Calendarul sintetic al evolutiei integrarii Vest Europene este urmatoarea:

- 1948 17 martie Tratatul de la Bruxelles de constituire a Uniunii Economice

Europene

- 1951 18 aprilie Paris, CECO

- 1954 aderarea Italiei si BENELUX-ului

- 1957 25 martie Tratatul de la Roma prin care se instituie Piata Comuna

(CEE) si Comunitatea Economica a Energiei Atomice (EURATOM) cu 6
state membre: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda

- 1962-1964 Politica Agricola Comuna (PAC)

- 8 aprilie 1965 o singura comisie si un consiliu unic pentru cel 3 comunitati

europene CECO, CEE si EURATOM

- 1968 se definitiveaza Uniunea Vamala. Ea desfasoara tarifele dintre tarile

membre si instituie un singur tarif vamal comun

- 1969 Planul Werner pune bazele sistemului monetar international

- 1973 are loc prima largire a pietei comune prin aderarea Marii Britanii,
Irlandei si Danemarcei

- 1974 - se constituie Consiliul European de sefi de state sau de guverne ai

tarilor membre

- 1981 a doua largire a pietei economice prin aderarea Greciei

- 1985 adoptarea unei asa zise Carta Alba pentru desavarsirea pietei unice

- 1986 a treia largire prin aderarea Spaniei si Portugaliei

- 1995 a patra largire prin aderarea Austriei, Finlandei, Suediei

- 2004 a cincilea val de aderare:Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,

Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Uniunea Europeana numara 25 state membre si 460 milioane locuitori. In

UE nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea,
la baza intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor
interese comune. Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine
rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la
politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de institutiile
comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. De multe ori, asfel de politici
comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al
solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii
Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii
statelor membre catre institutiile europene.

3. Institutiile Uniunii Europene

3.1.Comisia Europeana reprezinta organul executiv si de decizie al Uniunii

Europene.

Ea isi are ca punct de plecare Inalta Autoritate instituita prin Tratatul de la

Paris, iar apoi Comisia Comunitatii Economice Europene si Comisia Comunitatii
Europene a Energiei Atomice. Astfel in 1987, prin dispozitiile Tratatului de Fuziune
a avut loc unificarea structurala a comisiilor celor trei Comunitati, insa atributiile
Comisiei Europene sunt guvernate in continuare in mod distinct de dispozitiile celor
3 tratate comunitare.

Obiectivul fundamental al Comisiei Europene este acela de asigurare si

functionare a mecanismului Pietei Comune. Acest obiectiv determina atributiile
Comisiei Europene, fiind, de altfel, reflectate in Tratatul de la Roma cu modificarile
ulterioare. Astfel Comisiei Europene i se confera urmatoarele atributii:

- asigurarea respectarii dispozitiilor tratatelor comunitare si a masurilor

adoptate de celelalte institutii in aplicarea acestor dispozitii;
 - formularea de recomandari si opinii in domenii ce sunt de competenta
tratatului, atunci cand aceasta este prevazuta expres de tratat sau cand se
considera necesara;

- putere proprie de decizie si de participare la elaborarea masurilor adoptate

de Consiliul si de Parlamentul European in domeniile reglementate de tratat;

- exercitarea de puteri conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor

stabilite de acesta.

Vom observa ca in baza atributiilor de mai sus Comisiei Europene i se pot

contura urmatoarele functii de baza:

- functia de decizie si control;

- functia de initiativa legislativa si de legiferare;

- functia de reprezentare a Comunitatii in relatiile internationale.

Din punct de vedere juridic, Comisia Uniunii Europene are o importanta

deosebita in randul institutiilor puterii comunitare, ea fiind singura institutie cu
caracter permanent ce participa la procedura legislativa comunitara.

3.2.Consiliul Ministrilor Uniunii Europene

Acest Consiliu, in actuala sa structura, a luat nastere prin Tratatul de Fuziune

al celor Trei Comunitati in 1967. Constituirea acestui for a venit ca o necesitate de a
corespunde asupra unor nevoi directive reclamate de noul stadiu al integrarii si de
asigurare a programului in cadrul Comunitatii, precum si de dezvoltarea conlucrarii
armonioase intre statele comunitare.

Componenta acestui Consiliu, dupa cum reiese chiar si din titlu, este data de
ministri desemnati de guvernele nationale. In functie de profilul ministrilor si de
domeniile de care ei raspund, Consiliul se manifesta fie ca un Consiliu General,
fie ca un Consiliu Specializat. Acest Consiliu General este constituit de ministri
de externe ai statele comunitare, iar cel Specializat este format din titularii
portofoliilor din guvernele nationale pe domenii de activitate. Consiliul General
solutioneaza problemele generale ale Comunitatii si se intruneste, de regula, o data
pe luna avand un rol coordonator. In schimb, consiliile specializate abordeaza
problemele pe domenii de activitate si se intrunesc ori de cate ori este nevoie prin
simpla convocare din partea Presedintelui, si la solicitarea unui membru sau la
initiativa Comisiei Europene.

Prin Tratatul de la Roma, Consiliul Ministrilor are definite

urmatoarele atributii:

- adoptarea legislatiei comunitare;

- formularea politicilor comunitare;

- finalizarea acordurilor incheiate de Comunitate cu state terte;

- luarea deciziilor cerute de aducere la indeplinire a obiectivelor tratatelor

comunitare.

Acest Consiliu al Ministrilor Uniunii Europene este principalul organ

legislativ al Comunitatii, manifestandu-se pe de o parte ca for al reprezentantilor
statelor membre, iar de pe alta parte, ca si un organ de luare a deciziilor comunitare.

Caracteristicile de baza al acestui Consiliu al Ministrilor a Uniunii Europene

o reprezinta tocmai acea calitate a sa de for comunitar insarcinat cu adoptarea
legislatiei si a deciziilor esentiale ce privesc Comunitatea.

Odata cu Tratatul de Fuziune este recunoscut din punct de vedere juridic un

organ auxiliar de sprijin al Consiliului Ministrilor, denumit Comitetul de
Reprezentanti Permanenti.

3.3.Consiliul European

Consiliul European, desi nu a fost reglementat prin prevederile Tratatului de

la Roma, s-a cristalizat ulterior din necesitatea aparitiei unui cadru organizat si apoi
institutionalizat, care sa faciliteze intalnirile sistematice ale sefilor de stat si de
guverne din statele membre, precum si ale ministrilor de externe ai acestora si a
Presedintelui Comisiei Europene.

Institutionalizarea acestui cadru s-a realizat prin Intelegerea de la Paris din

1974, treptat conturandu-se mult mai clar Consiliul European cu Comisia Europeana
si Consiliul Ministrilor. Acest Consiliu European este o forma speciala a Consiliului
Ministerial si se poate vorbi de o consacrare juridica a acestuia ca organ comunitar
prin Actul Unic European din 1986.
 Consiliul European se intruneste cu specificul solutionarii celor mai complexe
probleme de natura interna cat si externa ale Comunitatii. De altfel, se poate spune
ca acesta reprezinta forul cheie pentru luarea deciziilor politice majore ale vietii
comunitare avand intruniri bianuale.

Atributiile Consiliul European sunt definite prin Tratatul de la Maasticht.

Legiferarea vine doar cu titlu de exceptie, insa realizarea acestui deziderat poate avea
loc prin intermediul Consiliului Ministrilor.

Despre Consiliul European se poate afirma cu tarie ca acesta reprezinta

centrul de impulsionare a principalelor initiative politice ale Comunitatii si este
un organ de arbitraj asupra problemelor litigioase din cadrul Consiliului
Ministerial . De aici desprindem faptul ca acesta dezbate si o serie de probleme
internationale de actualitate, iar hotararile sale nu sunt obligatorii, insa au valoare de
decizii politice. Putem, asadar, preciza faptul ca aceasta constituire a Consiliului
European a reprezentat o necesitate datorata, in primul rand, complexitatii procesului
de integrare.

3.4.Parlamentul European

Parlamentul European prezinta, fata de parlamentele nationale ale statelor

membre, pe langa asemanari, si o serie de particularitati care ii confera o identitate
proprie. Intr-o opinie juridica se poate afirma ca aceasta institutie reprezinta unul
din instrumentele politice prin care se realizeaza suveranitatea comunitara.

Parlamentul Comunitar isi are ca punct de plecare anul 1952, an in care s-a
creat, sau mai bine zis s-a constituit Adunarea Parlamentara. Ea a fost forul
parlamentar corespunzator stadiului incipient al integrarii, obiectivat in Comunitatea
Carbunelui si Otelului. Odata cu anul 1958, an in care, prin Tratatul de la Roma, are
loc si constituirea a celorlalte doua comunitati europene(Comunitatea Economica
Europeana si EURATOM), Adunarea Parlamentara devine for parlamentar si pentru
acestea.

Fizionomia actuala este dobandita treptat, pe masura adancirii integrarii vest-

europene cat si a inchegarii vietii comunitare. Acest Parlament European isi are
temeiul juridic in baza tratatelor incheiate intre statele comunitare pe parcursul
procesului lor de integrare.

Comisiile Parlamentare sunt formate din membrii Parlamentului numiti de

catre Biroul Parlamentului. Aceste Comisii sunt de mai multe Categorii:
 - Comisii cu caracter permanent;

- Comisii cu caracter temporar;

- Comisii mixte cu ale statelor asociate, inclusiv cu ale statelor in procesul

de aderare.

Membrii comisiilor sunt alesi pe o perioada de 2 ani jumatate si au ca atributii,

in principal, primirea proiectelor de legi pregatite de Comisia Europeana, studierea
si amendarea acestora.

Comisiile Parlamentare isi desfasoara activitatea intre sesiunile

Parlamentului, asigurand continuitatea activitatii parlamentare. Aceste Comisii pot
accepta ca lucrarile lor sa fie publice sau nu. Insa, la aceste lucrari vor participa, de
regula, un reprezentant al Comisiei Europene si un reprezentant al Consiliului
Ministrilor.

3.5.Curtea Europeana de Justitie

Prin Conventia de la Roma din 1957, Curtea Europeana de Justitie deserveste

tuturor celor trei Comunitati Europene prin faptul ca are menirea de a asigura
garantia respectarii de catre statele membre, institutiile comunitare cat si de catre
persoanele fizice si juridice a tuturor normelor juridice comunitare .

De mentionat, referitor la numarul impar al judecatorilor este ca acesta devine

necesar in vederea adoptarii deciziilor cu majoritate, si ca, desi nu este o regula
scrisa, practica faciliteaza fiecarui stat membru dreptul de a numi un judecator.
Calitatea de judecator poate inceta fie la expirarea mandatului, fie prin demisie,
pensionare, deces sau eliberarea din functie in urma unei hotarari unanime a
judecatorilor si avocatilor generali ai Curtii pe motivul neindeplinirii conditiilor
pentru continuarea activitatii. Inlocuirea judecatorului respectiv se va face pentru
restul mandatului .

Curtea Europeana de Justitie are o jurisdictie ce imbraca forme complexe de

natura constitutionala, administrativa, precum si de orice alt domeniu in care este
solicitata de catre Curtile nationale sa confere o interpretare a normelor de drept
comunitar. Trebuie de mentionat ca aceasta institutie mai functioneaza si ca Instanta
de Apel, unde sunt stocate hotararile cate de Curtea de prima instanta

Competenta Curtii Europene de Justitie este determinata de faptul ca ea este

organul comunitar de control al legalitatii actelor adoptate de catre celelalte organe
comunitare precum si a actiunilor lor, transformandu-se, astfel, intr-un garant al
respectarii si aplicarii uniforme a tratatelor si actelor comunitare.

3.6. Curtea de Prima Instanta

Aceasta institutie comunitara mai cunoaste denumirea de Tribunalul de Prima

Instanta al Comunitatilor Europene. Consacrarea Curtii de Prima Instanta a survenit
odata cu Actul Unic European ce a intrat in vigoare in iulie 1987.

Totusi, odata cu Tratatul de la Maastrich, Curtii de Prima Instanta i se largesc

atributiile prin faptul ca, la cererea Curtii Europene de Justitie si cu acordul final al
Consiliului European, al Comisiei Europene si a Parlamentului European ii mai pot
fi transferate si alte competente din sfera Curtii Europene de Justitie.

3.7. Curtea de Conturi

Acest organ comunitar, infiintat in anul 1977, este format din reprezentantii
statelor membre ce intrunesc calificarile profesionale necesare pentru o asemenea
functie si care se bucura de un mandat de 6 ani acordat de catre Consiliul Ministrilor.
In numirea membrilor Curtii de Conturi, un rol este indeplinit si de Parlamentul
European in virtutea atributiilor sau referitoare la aprobarea bugetului.

Curtea de conturi, prin faptul ca membrii sai se bucura de acelasi statut ca si

membrii Curtii Europene de Justitie, capata o importanta deosebita in randul
institutiilor comunitare.

Functia de baza pe care o indeplineste Curtea de Conturi este o functie

de jurisdictie si control asupra activitatii financiare comunitare. Asadar, acestei
institutii comunitare i s-a conferit puterea necesara verificarii viabilitatii conturilor
si a modului in care sunt gestionate fondurile financiare ale comunitatii. Privitor la
aceste aspecte, Curtea de Conturi elaboreaza o declaratie pe care o inainteaza
Parlamentului European si Consiliului Ministrilor si care este facuta publica prin
intermediul Jurnalului Oficial al Comunitatii Europene.

3.8. Banca Europeana de Investitii

Banca Europeana de Investitii (B.E.I.) reprezinta institutia financiara

comunitara cu personalitate juridica, creata prin Tratatul de la Roma, ce are rolul de
a finanta proiectele vizand dezvoltare regionala in Comunitatea Europeana, precum
si proiectele ce sunt de interes pentru doua sau mai multe state membre ale
Comunitatii. Pe langa acestea, Banca Europeana de Investitii acorda imprumuturi si
pentru realizarea unor proiecte in Europa Centrala si de Est sau chiar in tarile lumii
a treia.

Obiectivul Bancii Europene de Investitii este de a asigura toate regiunile

Europei in a beneficia de posibilitatile oferite de piata comuna, astfel incat
finantarea sa se realizeze sub forma imprumuturilor51.

Banca Europeana de Investitii este considerata o institutie autonoma, pozitia

sa independenta in cadrul Uniunii Europene in raport cu institutiile comunitare,
putand fi comparata cu pozitia similara cu cea a Bancii Mondiale. Oficial ea trebuie
sa ceara insa sfatul Comisiei Europene cu privire la proiecte. Acest statut ii este
conferit prin Tratatul de la Roma si nu poate fi amendat decat cu aprobarea si
ratificarea statelor membre.

La ora actuala, se poate spune ca Banca Europeana de Investitii

functioneaza ca un mijloc important de canalizare al capitalului de la tarile care
inregistreaza un surplus in balanta de plati spre tarile carora le lipsesc
asemenea resurse de capital53.

Atribuirea permanenta de functii suplimentare conduce la ideea ca rolul

Bancii Europene de Investitii este in schimbare punandu-se problema in ce maniera
sa se dezvolte activitati in afara Uniunii Europene, astfel italienii s-au lovit de
opozitia Germaniei in ceea ce priveste ca un procent mai mare din imprumuturi sa
fie acordat Europei Centrale si de Est, deoarece se puncteaza pe importanta
dezvoltarii pietei interne.

3.9. Banca Centrala Europeana si Sistemul European al Bancilor Centrale

O data cu anul 1999, s-a creat, la nivelul Uniunii Europene, un Sistem

European al Bancilor Centrale. Acesta este format din Bancile Centrale ale statelor
membre si Banca Centrala Europeana.

Pregatirea activitatii sistemului de banci centrale europene a fost

asigurata prin crearea in 1994 a Institutului Monetar European5.

Sistemul European al Bancilor Centrale trebuia sa realizeze punerea in

aplicare a politicilor monetare ale comunitatii si conducerea operatiilor de schimb
cu monede necomunitare, gestionarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor
membre si controlul bunei functionari a sistemelor de plata. Toate aceste functii ale
Sistemului European al Bancilor Centrale vizeaza masurile care au condus la
unificarea monetara si deci, introducerea monedei unice europene.

De altfel, Consiliul Europei a dat decizia prin care Banca Centrala

Europeana sa fie consultata de catre autoritatile nationale si in vederea
proiectelor de natura legislativa.

Banca Centrala Europeana se comporta precum o banca centrala a unui

mare stat federal - Europa. Insa, trebuie de mentionat ca statele membre por
negocia in instantele internationale si chiar sa incheie acorduri internationale in mod
independent fara a prejudicia competentele si acordurile comunitare. O conditie ce
nu trebuie neglijata este aceea de cautare a armonizarii legislatiilor nationale in
vederea supravegherii compatibilitatii acestora cu prevederile necesare bunei
functionalitati a Sistemului European al Bancilor Centrale.

3.10. Comitetul Economico- Social si Comitetul Regiunilor

Aceste institutii sunt cunoscute mai degraba ca niste organizatii ce

indeplinesc un rol consultativ. Infiintarea acestora a venit pe fondul necesitatii
asigurarii unui raport corespunzator intre progresele economice ale comunitatii si
conditiile de viata ale cetatenilor statelor comunitare.

Despre Comitetul Economico Social se stie faptul ca isi are originea intr-o
institutie similara, creata in cadrul Comunitatii Carbunelui si Otelului. In schimb,
Comitetul Regiunilor a fost creat prin intermediul Tratatului de la Maastricht.

Crearea acestor comitete cu caracter consultativ exprima, pe de o parte,

valorile democratice ce prezideaza viata comunitara, iar pe de alta parte,
preocuparea regionala. In primul caz, se urmareste valorificarea unui canal
specializat pentru consultarea opiniilor cetatenilor Comunitatii, iar in al doilea caz,
se vizeaza egalizarea nivelului de dezvoltare economicosociala atat la nivelul
statelor membre cat si la nivelul Comunitatii.

3.Alte institutii comunitare

Alaturi de cele mai importante institutii ale Uniunii Europene, mai exista o
serie de institutii cunoscute sub numele de Fonduri Structurale.

Odata cu Tratatul de la Roma este infiintat Fondul Social European. Acesta

cunoaste o dezvoltare a sa odata cu semnarea Tratatului de la Maastricht. Scopul
definit al acestui Fond Structural il reprezenta reinvestitia celor disponibilizati prin
restructurarea industriala si deci, lupta impotriva somajului.

Anul 1962 reprezinta anul in care a fost creat Fondul European de Orientare
si Garantare Agricola. Scopul sau are in vedere, in primul rand, protejarea
agriculturii comunitare de concurenta externa prin acordarea de subventii. Un alt
scop urmarit este cel de regularizare al preturilor agricole, dar si cresterea
randamentului printr-o restructurare a productiei agricole comunitare.

Fondul European de Dezvoltare Regionala a inceput sa functioneze din

anul 1975. Acest fond structural vizeaza regiunile ramase in urma din cadrul Uniunii
Europene, unde venitul pe locuitor reprezinta cel mult 75% din media comunitara,
precum si zonele aflate intr-un declin industrial.

Referitor la institutiile comunitare, trebuie de discutat si despre un caz mai

deosebit pe care il constituie Banca Europeana de Reconstructie si
Dezvoltare(BERD). Aceasta institutie bancara prezinta particularitati deoarece
membrii sai nu sunt doar statele membre ale Uniunii Europene. Numarul membrilor
se ridica la 25, iar pe langa cele 15 state comunitare, se inscriu si alte state desprinse
de sub blocul comunist, mai exact din Uniunea Sovietica. Aceasta institutie a intrat
in functiune in 1991 avand puse bazele inca din 1989. Dupa destramarea Uniunii
Sovietice, interesul politic major al statelor Uniunea Europeana s-a indreptat in
directia ajutorarii acestor state ex-comuniste din Europa Centrala si de Est. Acel
interes politic major a vizat continuarea perfectarii ideii de concretizare a extinderii
procesului de integrare europeana. Asadar, prin Acordul de Constituire al Bancii
Europene de Reconstructie si Dezvoltare se specifica scopul acestei institutii bancare
de a contribui la progresul economic si la procesul de reconstructie in vederea
sprijinirii tranzitiei la economia libera de piata, cat si de promovare a initiativei
private si antreprenoriale in tarile Europei Centrale si Rasaritene.

Tari nemembre ale Uniunii Europene si membre ale Bancii Europene pentru
Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.) au avut nemultumiri cu privire la faptul ca
Banca Europeana de Investitii este participanta in cadrul B.E.R.D.62. Temerea lor
tinea de faptul ca alte institutii internationale nu pot participa, astfel incat sa se creeze
un precedent periculos in privinta distribuirii fondurilor. Conform Acordului de
Constituire, este specificat faptul ca tarile membre ale Uniunii Europene, Uniunea
Europeana si Banca Europeana de Investitii vor fi actionarii majoritari ai B.E.R.D..
Pentru Banca Europeana de Investitii exista argumentul experientei si detinerii
know - how ului. De altfel, BERD functioneaza organizat, datorita evitarii
disensiunilor, dupa un model mai costisitor decat cel propus de Uniunea Europeana.

4. Performantele comunitare

Uniunea vamala: la baza relatiilor economice externe ale comunitatii stau

politica vamala si politica comerciala comuna.

Primul obiectiv al pietei comune a fost sa creeze ,,o uniune vamala in

interiorul careia schimburile comerciale sa fie eliberate total de orice piedici sau
obstacole intre tarile membre si care sa fie protejata de o frontiera comuna.

Aceasta frontiera comuna este constituita din teritoriul vamal prin intermediul
tarifului vamal comun fata de tarile terte. Datorita acestui statut, schimburile
comerciale intercomunitare au sporit mai repede decat cele dintre UE si tarile terte.
Relatiile cu partenerii comunitari au capatat importanta pentru tarile mici (Belgia,
Luxemburg, Irlanda, Portugalia), decat pentru tari ca Germania, Italia sau Marea
Britanie. Aceasta evolutie a fost influentata de reducerile succesive de taxe vamale
la import, proces care s-a incheiat in linii mari in 68 cand a intrat in vigoare tariful
vamal comun, acesta reprezentand o premiera absoluta in relatiile comerciale
internationale.

In 1968 a inceput sa functioneze si un tarif vamal comun in relatiile cu tarile din

afara UE. Tariful vamal exterior comun este constituit din ansamblul taxelor vamale
aplicate importatorilor de produse care provin din tarile terte. In principiu, taxele au
fost fixate ca medie a taxelor aplicate in statele membre in 1957.

Politica agricola: Tratatul de la Roma nu a prevazut in dispozitiile sale pe

larg politica agricola. Dificultatile legate de agricultura s-au dovedit foarte
importante si de aceea s-a optat pentru o politica agrara comuna (PAC). Incepand cu
1962, agricultura a fost sectorul caruia i s-a acordat cea mai mare atentie in cadrul
pietei comune. In acelasi domeniu au fost depasite obiectivele vamale infaptuindu-
se o veritabila UE economica. La nivelul lui 1958, Franta se temea de Piata Comuna.
Industria franceza avea numeroase motive de ingrijorare intr-o infruntare directa cu
concurentii sai Vest Europeni.

A construi o piata unica pentru o industrie nationala cu structuri invechite comporta

un risc considerabil. Dar Franta era o adevarata putere agricola. De aceea, ea a
inceput sa reclame unificarea pietelor agricole ca o contrapartida logica a uniunii
vamale. Cand anumite guverne occidentale se opuneau politicii agrare comerciale,
generalul De Gaulle atragea atentia ca nu putea fi conceputa o Europa unita fara o
agricultura integrata. Pana la urma, partenerii cei mai reticenti vest germanii in
special, au cedat in fata staruintei franceze. Intre organizatii pietei agricole
comunitare se bazeaza pe doua idei complementare:

1) avea in vedere o piata interna fara frontiere in care productia agricola sa poata
circula liber

2) aceasta piata interna nu poate fi rezultatul supunerii pur si simplu a frontierelor

intrecomunitare. Era imposibil sa se supuna in 1957 frontierele intre 6 piete
agricole nationale foarte diferite in ceea ce priveste preturile structurale si
mecanismele de dezvoltare. De aceea, incepand cu 1962, legislatia comunitara
referitoare la agricultura reprezenta peste 60 % din totalul legislatiei adoptate la
nivelul pietei comune.

Legislatia comunitara are la baza 3 principii fundamentale:

1) libera circulatie a produselor, serviciilor, persoanelor si a capitalurilor.

2) mentinerea unei concurente loiale.

3) existenta unui tarif vamal comun care reglementeaza schimburile comerciale

dintre comunitatile economice europene si tarile terte.

In cadrul mecanismelor de functionare a pietei agricole comunitare, exista un sistem

complicat de preturi care servesc ca regulator al pietei libere:

a) preturile ghid: care se fixeaza anual de catre consiliul ministerial la inchiderea

companiilor agricole care sunt suficient de remuneratorii pentru agricultura fara
a leza interesele comunitare.

b) preturile garantate: pornind de la preturile ghid, acelasi consiliu ministerial al

UE stabileste preturi garantate la care organismele de achizitii are obligatia de a
cumpara produsele oferite de producator

c) preturile de intrare, care au ca obiectiv fundamental de a impiedica produsele

importate sa patrunda pe piata comunitara la un nivel care sa elimine competitia
cu productia interna
In esenta, politica agricola comerciala a urmarit atingerea a 5 obiective
fundamentale:

1) cresterea randamentului si incurajarea progresului tehnic

2) asigurarea unui nivel de viata echitabil pentru agricultori

3) stabilizarea pietelor agricole

4) garantarea securitatii de aprovizionare

5) asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatori

Politica monetara: obiectivul fundamental al politicii monetare initiat in

1969 la Haga a fost acela de a crea o moneda comuna. Trebuie facuta distinctie ca o
moneda comuna nu este acelasi lucru cu o moneda unica. Prima subzista impreuna
cu celelalte monede nationale. De exemplu, unitatea de cont europeana (ECU) creata
prin Sistemul Monetar European este o moneda comerciala. Dar moneda EURO,
creata prin Tratatul de la Maastricht este o moneda unica. Ratiunile crearii unei
politici monetare comerciale sunt motivate atat de considerente interne cat si externe.
Pe plan intern, politica monetara comerciala trebuie sa-si aduca contributia la
construirea pietei comerciale, iar stabilitatea monetara este un element indispensabil
pentru buna functionare a economiei nationale. Pe plan extern, politica monetara
trebuie sa asigure stabilitatea externa monedei si crearea unui pol monetar
international, ca o contrapondere la expansiunea dolarului american. De la
intelegerea la nivel inalt ce a avut loc in 1969 la Haga se poate spune ca realizarea
unei uniuni monetare a devenit un obiectiv comunitar oficial.

In 1971, s-a facut un prim pas prin adoptarea Planului Werner. Acest plan
prevedea realizarea intr-o perioada de 10 ani in doua etape a unei uniuni economice
si monetare avand obiective precise, cum sunt:

1) asigurarea liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, a fortei de munca si a

capitalului in primul rand

2) asigurarea convertibilitatii depline a monedelor tarilor membre

Datorita colapsului sistemului de la Bretton Woods, urmat de primul soc

petrolier din 1973, in 1979 intra in vigoare sistemul monetar european (SME).
Conform acestui sistem se admit rate de schimb flotante cu oscilatie de 2,25 % fata
de o rata pivot. Rata pivot este o rata de schimb care defineste moneda unei tari in
unitati ECU. De exemplu, un franc francez = 0,171 ECU. Denumirea de ECU
provine de la denumirea in limba engleza (European Currency Unit)

ECU este o moneda emisa de Fondul European de Cooperare Monetara in

contul bancilor comerciale centrale in schimbul depunerii unei parti din depozitele
lor in aur si devize. ECU este o unitate de cont. In concluzie, ea nu poate fi utilizata
in tranzactii curente ale fiecarui cetatean decat sub forma unor mijloace de plata
nelichide (cecuri sau viramente bancare) sau prin deschiderea de conturi de
economii.

ECU este utilizata indeosebi de autoritatile si societatile transnationale. Acestea

contracteaza imprumuturi pe piata internationala. Ea joaca rolul de moneda de
rezerva si mijloc de plata in tranzitii internationale.

Politica sociala: procesul de integrare economica ca scop declarat al

comunitatii europene a necesitat o politica sociala conform cu noile realitati. In
masura in care s-a trecut de la o etapa la alta a integrarii de la uniunea vamala la
piata comuna agricola la libera circulatie a capitalului si fortei de munca apoi la
uniunea monetara, nevoia de a da o orientare comunitara diferitelor politici nationale
sociale a devenit tot mai evidenta. In Tratatul de la Roma se vorbea despre armonia
sistemelor sociale, despre egalizare prin progres a conditiilor de viata si de munca.
Dar majoritatea economistilor comunitari considera ca aspectele sociale au fost
aproape intotdeauna cu un pas in urma integrarii economice. In cadrul Tratatului de
la Maastricht, sunt prevazute 12 principii enuntate in asa zisa Carta sociala cu privire
la politica sociala:

1) dreptul de a exercita orice profesie in interesul comunitatii;

2) libertatea de a alege locul de munca si dreptul la o remunerare echitabila;

3) dreptul la ameliorarea conditiilor de munca si de viata;

4) dreptul la protectie sociala asigurata de sistemele in vigoare in tara de primire;

5) libertatea de asociere si de negociere colectiva;

6) dreptul la formarea profesionale;

7) dreptul la egalitatea intre barbati si femei

8) dreptul lucratorului la informare, consultare si la participare

9) dreptul la protejarea sanatatii si la asigurarea securitatii locului de munca

10) dreptul la protectia copiilor si adolescentilor

11) garantare unui venit minim pentru persoanele in varsta

12) dreptul la integrarea sociala si profesionala a persoanelor handicapate

In concluzie, aceasta Carta poate fi socotita o ,,constitutie sociala: pe care UE s-a

straduit sa o aplice incepand cu 1989.

1) Politica fiscala: asa cum este firesc, o politica fiscala comuna nu putea lipsi
din angrenajul economic atat de complex pe care l-a presupus crearea pietei
comune si apoi a UE. Problemele fiscale interstatale sunt in linii mari
urmatoarele:

1) dubla impozitare

2) expansiunea fiscala

3) utilizarea discriminatorie a impozitelor

Prin urmare, principalele trasaturi ale sistemului fiscal comunitar trebuie sa rezulte
aceleasi probleme fiscale si sa urmareasca urmatoarele scopuri:

1) existenta unor retele proprii pentru taxe vamale, prelevari agricole, prelevari
calculate in functie de PIB

2) armonizarea unor dispozitive nationale (in cazurile de TVA)

3) existenta unor reglementari nationale care sa respecte obligatiunile rezultate

din tratatele comunitatii

4) fiscalitatea nationala nu trebuie sa vina in contradictie cu politicile comune.

Etapele si procedurile de baza ale primirii de noi state ce au fost folosite

si in trecut sunt urmatoarele:

- depunerea cererii de aderare;

- avizul Comisiei Europene;

 - inceperea negocierilor cu tara candidata;

- incheierea negocierilor;

- aderarea.

Astfel, de exemplu, in timp, aderarea la Comunitate a Greciei, a inceput prin

depunerea cererii la 12 decembrie 1975, continuand cu elaborarea opiniei Comisiei
la 29 ianuarie 1976. Procesul a continuat apoi cu desfasurarea negocierilor intre 27
iulie 1976 si 28 mai 1979, iar aderarea s-a realizat la1 ianuarie 1981.

Depunerea cererii de aderare este o decizie de maxima importanta pentru

statul in cauza. Potrivit Tratatului de la Maastricht, orice stat european poate sa
depuna cerere pentru a deveni membru al Uniunii. Respectiva cerere, adresata
Consiliului Ministrilor va fi discutata si analizata de acesta.

Dupa depunerea cererii de aderare, conform procedurii, Consiliul Ministrilor

consulta Comisia Europeana, cerandu-i acesteia sa elaboreze opinia referitoare la
cerere. Opinia reprezinta o analiza aprofundata a situatiei tarii candidate precum si
o evaluare a capacitatii acesteia de a indeplini conditiile de stat membru. Ea are
menirea de a ajuta Consiliul Ministrilor in luarea hotararii sale, daca si cum sa
inceapa negocierile pentru aderare.

Inceperea negocierilor marcheaza un alt stadiu al procesului de extindere.

Specificul acestei negocieri, consta in faptul ca este mai degraba un fel de conferinta
interguvernamentala intre statele membre si tara candidata. Apoi, pozitiile Uniunii,
decise in unanimitate de catre Consiliu prezentate tarii candidate de catre presedintia
consiliului. La incheierea negocierilor, este pregatit un proiect al Tratatului de
Aderare care este semnat numai dupa ce se primeste acordul Parlamentului si
aprobarea unanima a Consiliului de ministri ai Uniunii Europene. Tratatul respectiv
trebuie sa fie ratificat de catre toate statele membre si tarile membre si tarile
candidate, in concordanta cu prevederile lor constitutionale, care pot include si
referendumul.

Aceste proceduri de aprobare si ratificare reclama timp, ceea ce inseamna ca

intre sfarsitul negocierilor si aderare poate sa treaca chiar un an sau mai mult.

De mentionat este faptul ca Uniunea Europeana a intocmit o strategie

referitoare la preaderarea tarilor asociate din Europa Centrala. Aceasta strategie a
luat in calcul si datele la are cele 12 state si-au depus cererile de aderare (Cipru si
Malta-1990, Ungaria si Polonia-1994, Romania, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania
si Bulgaria-1995, Cehia si Slovenia-1996).

Strategia a fost pregatita de Comisia Europeana si a avut ca baza hotararea

Consiliului European intrunit la Copenhaga in 1993, potrivit careia tarile asociate
din Europa Centrala care doresc sa devina membre ale Uniunii Europene, pot sa o
faca de indata ce sunt capabile sa-si asume obligatiile impuse de calitatea de
membru. Totodata, Consiliul European a definit si conditiile economice si
politice necesare pentru detinerea calitatii de membru al Uniunii
Europene. Aceste cerinte sunt urmatoarele:

- tara candidata sa aiba un nivel de stabilitate al institutiilor care sa

garanteze democratia, statul de drept, drepturile omului si respectul
pentru protectia minoritatilor;

- existenta unei economii de piata functionale, ca si capacitatea de a

face fata concurentei si fortelor pietei existente in Uniune;

- capacitatea de a-si asuma obligatiile impuse de calitatea de membru,

inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.

Scopul urmarit prin aceasta strategie este de a ajuta si de a imbunatati procesul

pregatirii intrarii in Comunitate a tarilor din Europa Centrala. Elementul cheie al
respectivei strategii consta in pregatirea tarilor asociate in vederea integrarii in piata
interna a Uniunii. In acest scop, Consiliul European a solicitat Comisiei Europene
realizarea unei Carte Albe pe aceasta tema29.

Semnificatia deosebita a strategiei de preaderare este ilustrata, intre altele, si

de faptul ca atat pentru Uniunea Europeana cat si pentru tarile solicitante ea
reprezinta cea mai serioasa responsabilitate. Astfel, Uniunea Europeana trebuie sa
se pregateasca in vederea absorbtiei noilor membri, concomitent cu mentinerea
scopurilor si aspiratiilor sale. In acest sens, ea este nevoita sa-si revizuiasca
substantial institutiile si procedurilor decizionale, fapt reiterat si prin Tratatul de la
Amsterdam cat si cel de la Nisa.

La randul lor, tarile asociate trebuie sa depuna eforturi deosebite in vederea

reducerii distantei ce separa actualmente sistemele politice si economice al tarilor
central europene si ale Uniunii Europene, incat, la aderare, tarile asociate sa poata
beneficia de calitatea de membru si sa-si onoreze, totodata, obligatiile care decurg
din aceasta calitate.
 In vederea realizarii strategiei de preaderare sunt utilizate trei elemente
principale:

- acordurile Europene;

- dialogul structurat ca si cadru de comunicare;

- fondurile derulate prin programele PHARE, SAPARD si ISPA

Acordurile europene, in marea lor majoritate, pregatesc drumul spre o

convergenta progresiva, care vizeaza: dialogul politic si integrarea economica,
culturala si financiara. Acestea prevad constituirea unor Consilii de Asociere, care
reprezinta in fond intalniri bilaterale intre Uniunea Europeana si fiecare dintre tarile
asociate. Consiliile de Asociere sunt sprijinite de Comitetele de asociere, care dezbat
probleme de comert, si de Comisii Mixte Parlamentare, care permit contactul intre
Parlamentul European si Parlamentul statelor in cauza.

Dialogul structurat reprezinta o creatie a Uniunii Europene in privinta

abordarii potentialilor membri, dandu-le acestora posibilitatea de a se implica mai
mult in activitatea Uniunii, chiar inainte de inceperea negocierilor pentru aderare.
Consiliul European, intrunit la Copenhaga, a stabilit acest cadru de intalniri
bilaterale, regulate, la nivel ministerial, intre tarile asociate si Uniunea Europeana.

Programul PHARE s-a nascut din nevoia finantarii nerambursabile a

eforturilor statelor partenere in procesul democratizarii si transformarii lor
economice. Avand in vedere rolul programului PHARE in modernizarea statelor
asociate, acestui program i s-au alocat sume importante in valoare de miliarde de
Euro. Aceste sume au contribuit la punerea la dispozitia statelor beneficiare
tehnologie, consultanta in materie de politica si strategii de instruire, inclusiv de
capital.

SAPARD (Programul Special de Accedere pentru Dezvoltare Agricola si

Rurala) are ca scop sprijinirea tarilor candidate in solutionarea problemelor de
ajustare structurala in sectorul agricol si cel rural, precum si in introducerea acquis-
ului comunitar privind Politica Agricola Comuna a UE. Programul SAPARD se
intinde pana in 2006 si finanteaza proiecte majore de dezvoltare agricola si rurala si
are un buget anual de 520 milioane Euro.

Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Prea - Aderare)

este unul din cele trei instrumente de finantare nerambursabila care vor sprijini tarile
candidate in pregatirea lor pentru aderarea al Uniunea Europeana. ISPA va finanta
in perioada 2000-2006 proiecte in domeniul infrastructurii de transport si de mediu.
Programul a demarat la 1 ianuarie 2000 si se deruleaza in cele zece tari candidate
din Centrul si Estul Europei.

Largirea Uniunii Europene s-a facut in mai 2004 odata cu aderarea statelor
amintite mai sus cu exceptia Romaniei si Bulgariei. Intre timp extinderea Uniunii
Europene are in vedere, pe langa cele doua state ramase, si eventuala includere a
Turciei si Republicii Moldova. Urmatorul val de aderare este preconizat pentru anul
2007. Acest val de aderare vizeaza, in mod expres, integrarea Bulgariei si Romaniei,
acestea avand, indeplinite conditiile de fond pentru integrare si se afla intr-un stadiu
avansat in ceea ce priveste capitolele de negociere

Largirea Uniunii Europene, pe langa multiplele avantaje pe care le

confera tarilor candidate (sprijinirea procesului de tranzitie catre economia de
piata si democratie; punerea la dispozitie a tehnologiilor avansate pentru
cresterea productivitatii si a nivelului de trai, garantarea independentei si
suveranitatii lor etc.), nu ar avea loc daca nu ar aduce beneficii politice,
economice si geostrategice statelor deja membre ale Uniunii. Beneficiile politice
tin de promovarea pacii, securitatii si stabilitatii tarilor europene, cat si o mai buna
colaborare in domeniul justitiei si afacerilor interne. Beneficiile economice tin de
largirea pietei unice cu circa o treime daca ne raportam la numarul de locuitori. Din
punct de vedere geostrategic, beneficiile largirii Uniunii sunt legate de cresterea
fortei sale economice, comerciale si stiintifice, conferindu-i o mai mare putere
politica.

Intr-o alta ordine de idei, putem spune ca avantajele largirii sunt mult mai
mari decat dezavantajele, insa, trebuie avut in vedere ca nu toate avantajele se pot
masura in cifre, fapt ce va conduce la o regandire asupra distributiei fondurilor
structurale de coeziune.

Concepte cheie

Integrarea economica internationala

Uniunea Europeana
Piata unica pentru mai multe tari
Diviziunea internationala a muncii
Libera circulatie
Politica agrara comuna