REFERAT

Tema:
”Agenții economici agregați și interacțiunea lor”

Chișinău 2018

1
 CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Concepte fundamentale ale macroeconomiei

1.1 Structura mecanismului macroeconomic

1.2 Elemente și conexiuni

CAPITOLUL 2. Agenții economici agregați. Circuitul economic

2.1 Beneficiile agenților economici

2.2 Operațiuni ale agenților economici

2.3 Circuitul economic

2.4 Modelul fluxului circular al economiei

CONCLUZII
Bibliografie

2
INTRODUCERE
Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, agenții economici au o importanţă
strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice
ţară. Respectivul concept de (agenți economici) – este un sector de activitate precisă, cu un
ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri
importante revin distribuţiei, depozitării mărfurilor şi aprovizionării, precum şi activităţilor de
import-export.

Într-o asemenea accepţiune, agenții reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale
economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă, indiferent de forma
acesteia.

În perioada contemporană intervenția agenților în reglementarea economii țării este extrem de

comlexă. Un rol important al aceștora pe care îl manifestă este cel de corectare a mecanismelor,
astfel încât anumite dezechilibre să fie stopate și chair înlăturate.

3
Scopul: Determinarea necesității al agenților economici agregați și interacțiunea lor

Obiective:
 Determinarea direcțiilor de bază ale agenților;
 Căile de influențare a agenților în teoria economică;
 Stabilirea factorilor și explicarea formelor de intervenție a agenților;
 Determinarea instrumentelor și a mijloacelor de implicare a agenților.

Referatul este compus din Introducere, 2 Capitole, Concluzii Generale și Bibliografie.

În Introducere este demonstrată actualitatea agenților economici agregați, bazată pe întrebări

retorice: Ce rol de bază îndeplinesc agenții în viața economică? Ce factorii la determinat să
acționeze? Ce funcții și forme îmbracă în implicarea economica? Ce obiective urmărește în
scopul său de intervenție?

Capitolul 1. ” Concepte fundamentale ale macroeconomiei ” are un caracter introductiv în

ceea ce privește rolul agenților și funcțiile de bază ale acestuia în economia națională. La baza
interdependenței acestor doua concepte stau aspecte teoretice care s-au format cu evoluția
timpului.

Capitolul 2. ”Agenții economici agregați. Circuitul economic ” sunt prezentate elementele

principale privind agenții agregați. Sunt analizate următoarele aspecte: beneficiile și operațiunile
respective și modelul fluxului circular al agențior.

4
Capitolul 1. Concepte fundamentale ale macroeconomiei

1.1 Structura mecanismului macroeconomic

Macroeconomia – studiază procesele, faptele, actele și comportamentele agenților economici
agregați. Având ca scop explicarea mărimilor globale, a oscilațiilor și a interdependențelor dintre
el. Teoria macroeconomică studiază efectele acțiunilor de reglementare ale puterii publice
asupra veniturilor totale și asupra nivelului de ocupare a forței de muncă. Aceasta examinează
mecanismul funcționării economiei naționale ca un tot întreg, precum și relațiile economice cu
restul lumii. Macroeconomia este un domeniu al științelor economice, care lucrează cu mărimi
agregate, cercetează comportamentul economiei în general, cum ar fi venitul total sau gradul de
ocupare al forței de muncă, rata inflației și oscilațiile conjuncturale.
Agregatele macroeconomice – reprezintă o abstractizare, care se utilizează pentru descrierea
unor aspecte concrete ale vieții economice. Reflectă procesul prin care fenomenele și procesele
economice sunt combinate și sintetizate intr-o categorie macroeconomică.

 ex-ante – estimarea activității

 ex-post – estimarea experienței
previzionate a subiecților economici;
acumulate, aprecieri ale activității
economice prezente și precedente;

Așteptările agenților economici – factor

determinant în macroeconomie

Teoria așteptărilor statice – așteptările agenților economici derivă din experiențele precedente;
Teoria așteptărilor adaptive – agenții economici își corectează așteptările reieșind din erorile
anterioare;
Teoria așteptărilor raționale – prognozele subiecților economici derivă din prelucrarea
informației disponibile,inclusiv informația privind politica promovată de către stat;

5
Teoria macroeconomică – studiază economia națională și economia mondială, precum și modul
în care se formează și evoluează agregatele macroeconomice. Scopul este acela de a explica
prețurile medii precum și venitul total, producția totală și utilizarea globală a forței de muncă. De
asemenea, mai studiază efectele pe care le au acțiunile de reglementare ale puterii publice
(impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale și ansamblului locurilor de
muncă.

1.2 Elemente și conexiuni

Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinţelor acesteia şi a modului în care sunt
utilizate resursele unei economii naţionale, necesită măsurarea rezultatelor activităţii economice.
Evaluarea fizică şi valorică, a rezultatelor agenţilor economici în ansamblu permite reflectarea
evoluţiilor favorabile şi nefavorabile în economia naţională.

Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) din ţara noastră reprezintă un sistem de evidenţă

valorică a fluxurilor economice, în expresie monetară, la nivelul economiei naţionale. El are trei
componente: sectorul agenţilor economici; conturile naţionale; operaţiunile contabile.

S.C.N evidențiază rezultatele activității desfășurate într-o țară, perioadă determinată de timp.

Obiectivele S.C.N.
= > descrierea cifrică a activității economice, a fluxurilor materiale, de
venituri și financiare, care au loc în economie între diferiți agenți economici;
=> reprezentarea cantitativă agregată, simplificată, completă și coerentă a
activității economice desfășurată într-o perioadă determinată;

Utilitatea S.C.N.
=> crearea surselor informaționale necesare explicării comportamentului
agenților economici agregați, a cauzelor schimbărilor intervenite în mărimile agregate și
fundamentarea politicilor macroeconomice.

Componente S.C.N.
I. Sectorul agenţilor economici  cuprinde sectorul "firme", sectorul "gospodării", sectorul
"public" şi sectorul "străinătate". Sectorul "firme" cuprinde toate subiectele economice (agenţi
economici) care au ca trăsătură principală faptul că produc bunuri destinate pieţei, iar scopul
activităţii îl constituie obţinerea de profit. Sectorul "gospodării" sau "menaje" este un sector
consumator, în sensul că utilizează veniturile obţinute pentru satisfacerea necesităţilor de
consum.Veniturile gospodăriilor provin de la firme şi de la sectorul public (guvernamental), în

6
contraprestaţia factorilor de producţie puşi la dispoziţie sectorului productiv sau sectorului public
sau din transferuri de la alte sectoare (pensii, burse, ajutoare etc.).
Sectorul "public" sau "guvernamental" reuneşte toate subiectele economice (instituţiile
publice) care produc bunuri publice (colective) pentru populaţie, fără a primi echivalentul
valoric. Aici se cuprind, în general, serviciile publice (sănătate, învăţământ, apărare etc.).
Sectorul public se separă în: unităţi de asigurări sociale şi organisme ale administraţiei (centrale
şi locale). Sectorul "străinătate" sau "restul lumii" evidenţiază tranzacţiile cu alte ţări.

II. Sistemul conturilor naţionale  reprezintă o reprezentare a economiei naţionale, înregistrând

toate fluxurile reale şi monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat şi echilibrat.
Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări ale informaţiilor
cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice, sectoare economice şi ramuri de activitate.

Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice şi pentru furnizarea informaţiilor necesare
privind: producţia de bunuri pe economia naţională, structura şi utilizarea acesteia, formarea şi
repartiţia veniturilor în societate, utilizarea veniturilor societăţii etc. Pentru analiza acestor
aspecte esenţiale ale vieţii economice din societate se alcătuiesc următoarele conturi naţionale:

Contul de producţie. Se construieşte la nivelul sectoarelor şi pe ansamblul economiei naţionale,

prin acesta sintetizându-se tranzacţiile specifice activităţii de producţie a subiectelor economice
interne. În partea dreaptă a contului de producţie se înregistrează valoarea producţiei brute (pe
sectoare sau pe economie naţională), iar în partea stângă, consumul intermediar (adică valoarea
bunurilor - altele decât cele de capital fix - şi serviciilor produse şi consumate în scopul
producerii de noi bunuri materiale şi nemateriale).

Soldul contului reprezintă valoarea adăugată brută (la nivelul unui sector), respectiv produsul
intern brut (la nivelul economiei naţionale). Valoarea adăugată brută (VAB) exprimă valoare pe
care o aduce agentul economic producător elementelor de capital circulat pe care le
achiziţionează şi prelucrează în vederea obţinerii produselor finite. De asemenea, VAB
reprezintă suma veniturilor fundamentale (profit, salarii, dobânzi şi rente) la care se adaugă
amortizarea. În sfârşit VAB reflectă producţia finală, respectiv diferenţa dintre producţia brută
(PB) şi consumul intermediar (Ci)

VAB = PB − Ci.

Ca regulă, soldul conturilor naţionale apare în partea stângă şi aceasta se evidenţiază în contul
următor, ca resursă (în partea dreaptă). Deci, contul de producţie evidenţiază valoarea producţiei

7
pe sectoare sau pe economie naţională şi separarea acesteia în consum intermediar şi valoare
adăugată brută sau produs intern brut.

Contul de creare a veniturilor. Evidenţiază pentru fiecare sector şi pentru întreaga economie

formarea veniturilor din activitatea economică. În partea dreaptă a contului, la resurse, se
evidenţiază valoarea adăugată brută (pe sectoare) sau produsul intern brut (pe economie
naţională) şi subvenţiile de exploatare.

În partea stângă a contului se înregistrează amortizarea şi impozitele indirecte, iar soldul acestui

cont reprezintă veniturile, exprimate prin indicatorii "valoarea adăugată netă" (la nivel de
sectoare) sau "produsul intern net" (la nivelul economiei naţionale).

Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă diferenţa dintre valoarea adăugată brută (VAB) şi
consumul de capital fix (CCF sau amortizarea - A), astfel:

VAN = VAB − A.

Diferenţa dintre subvenţiile de exploatare şi impozitele indirecte (diferenţă cunoscută sub

denumirea de impozite sau taxe nete) se ia în calcul atunci când indicatorii
macroeconomici sunt evidenţiaţi în preţurile pieţei.

Contul de repartiţie a veniturilor. Evidenţiază repartiţia primară a veniturilor. În el se

sintetizează pe lângă veniturile factorilor create în interiorul ţării şi veniturile factorilor încasate
din străinătate şi cele plătite străinătăţii. În partea dreaptă, la resurse, se înregistrează soldul
contului precedent, adică PIN (sau suma veniturilor factorilor de producţie din interiorul ţării) şi
veniturile factorilor de producţie naţionali din activitatea desfăşurată în străinătate.

În partea stângă se evidenţiază veniturile factorilor de producţie plătite străinătăţii ca urmare a

activităţii depuse în interiorul ţării de agenţi economici străini.

Soldul acestui cont este reflectat prin indicatorul "produs naţional net" (PNN), care, dacă este
exprimat în preţurile factorilor, se mai denumeşte şi venit naţional (VN). Venitul naţional se

8
obţine adăugând la PIN exprimat în preţurile factorilor, soldul veniturilor factorilor de producţie
în raport cu străinătatea (SVFS), astfel:

VN = PNNpf = PINpf + SVFS

Contul de utilizare a veniturilor. Evidenţiază utilizarea în interiorul ţării a componentelor

venitului naţional disponibil (venitul naţional corectat cu soldul transferurilor curente cu
străinătatea), pentru consumul privat şi consumul public (ambele formează consumul final al
societăţii). Consumul privat (Cpv) exprimă cheltuielile efectuate de populaţie pentru cumpărarea
de mărfuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor proprii.

Consumul public (Cpb) exprimă cheltuielile făcute de instituţiile publice pentru materiale,
combustibili, energie, amortizare şi alte consumuri necesare prestării serviciilor publice către
populaţie. Împreună, consumul privat cu cel public formează consumul final
(CF). Soldul contului este reprezentat de indicatorul "economii brute" şi se determină conform
relaţiei:

Eb = VND − CF = VND − (Cpv + Cpb),

unde VND este venitul naţional disponibil

Economiile brute sunt destinate investiţiilor brute, adică formării brute a capitalului. Dacă din
economiile brute se scade amortizarea, se obţin economiile nete, destinate investiţiilor nete, adică
formării nete a capitalului. Investiţia netă este acea parte din venit care se foloseşte pentru a spori
capitalul fix şi stocurile.

III. Sistemul operaţiunilor contabile  cuprinde:

 operaţiuni contabile privind bunurile şi serviciile (producţie, consum final, formarea

brută a capitalului, depozitare, distribuţie de bunuri);
 operaţiuni privind repartiţia, care sunt de distribuire şi redistribuire a veniturilor
obţinute la nivel de economie naţională: remunerarea salariaţilor; impozite legate de
producţie şi import; transferuri de la administraţiile publice spre agenţii economici sub
forma subvenţiilor de exploatare; veniturile proprietăţii şi ale întreprinderilor (dobânzi,
arenzi, drept de autor, licenţe, brevete, dividende); operaţiunile de asigurări etc;

9
  operaţiuni financiare care au ca obiect operaţiunile referitoare la crearea şi circulaţia
mijloacelor de plată, la creanţele şi datoriile agenţilor dintr-o economie naţională.

Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de regulă un an,

obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională, se reflectă cifric şi cantitativ
prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi
fluxurilor din economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin
intermediul preţurilor şi tarifelor. În funcţie de scopul urmărit, ei pot fi evaluaţi la preţurile pieţei
(preţurile cumpărătorilor) sau la costurile factorilor de producţie (preţurile producătorilor).

De obicei, indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice se determină la preţurile pieţei,

ceea ce permite cunoaşterea dimensiunii rezultatelor activităţii din intervalul de timp avut în
vedere, corelarea resurselor alocate şi consumate cu rezultatele obţinute, studierea principalelor
corelaţii care s-au manifestat în perioada de calcul.

Sistemul de evidenţă şi măsurare a rezultatelor macroeconomice îndeplineşte, prin indicatorii

utilizaţi, o serie de funcţii esenţiale cum ar fi:

 instrument de evidenţă statistică , cu ajutorul căruia se sintetizează şi se corelează

informaţiile privind desfăşurarea activităţii economice şi măsurarea potenţialului
economic, reflectând evoluţia cantitativă a economiei naţionale;
 instrument de analiză a activităţii economice în perioada anterioară şi a echilibrului
macroeconomic sub diferitele sale forme de manifestare, permiţând înţelegerea legităţilor
economice şi a modului lor concret de manifestare în timp şi spaţiu;
 suport de bază al fundamentării deciziilor în economie, al influenţării corelaţiilor şi
tendinţelor celor mai favorabile, al corectării unor efecte nedorite ale mecanismului
spontan al pieţei, deoarece indicatorii de rezultate macroeconomice reflectă tabloul
fluxurilor din economia naţională, al interdependenţelor vieţii economice;
 indicatorii de rezultate macroeconomice au o largă utilizare pentru comparaţii
internaţionale, pentru înţelegerea corectă a fenomenelor şi proceselor din economia
mondială, a interdependenţelor economice internaţionale, a participării ţării la circuitul
economic mondial.

Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în Sistemul Conturilor Naţionale pot fi

calculaţi prin una din următoarele trei metode:

10
 metoda producţiei (metoda valorii adăugate) prin care are loc măsurarea şi evidenţierea
valorilor adăugate brutei create de către toţi agenţii economici, producători de bunuri şi
servicii (de consum şi publice) şi agregarea acestor mărimi pe sectoare, ramuri şi pe
ansamblul economiei naţionale. Prin această metodă, din valoarea totală a producţiei sau
valoarea producţiei brute (pe sectoare, ramuri sau economie naţională), se elimină
consumul intermediar (respectiv valoarea bunurilor materiale şi serviciilor produse şi
utilizate pentru a crea noi bunuri, achiziţionate de terţi), iar în cazul indicatorilor în
expresie netă, se elimină şi consumul de capital fix (amortizarea), rezultând valoarea
adăugată netă.

 metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor sau a folosirii veniturilor), care constă în

agregarea cheltuielilor totale ale agenţilor economici cu bunurile materiale şi serviciile
care compun producţia finală. Concret, prin această metodă se însumează: cheltuielile
gospodăriilor (menajelor) pentru produse şi servicii de consum; cheltuielile publice
guvernamentale (instituţiilor administraţiei centrale şi locale) pentru serviciile
administrative puse la dispoziţia colectivităţilor; cheltuielile pentru bunuri de investiţii
(investiţiile brute); exportul net (diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor
exportate şi valoarea celor importate).
 metoda repartiţiei (metoda însumării veniturilor), care constă în însumarea elementelor
ce reflectă recompensarea factorilor de producţie, concretizate în venituri încasate de
proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobânzi, rente) şi alocaţiile pentru consumul
de capital fix (amortizările). În practică, pentru calcularea indicatorilor sintetici ai
rezultatelor macroeconomice, se îmbină cele trei metode. Astfel, pentru determinarea
producţiei pe ramuri ale economiei, se utilizează metoda de producţie, pentru domeniul
serviciilor se aplică metoda cheltuielilor.

11
CAPITOLUL 2. Agenții economici agregați. Circuitul economic

2.1 Beneficiile agențiilor economici

Agenții economici sunt entități de natură socială, cu o existență recunoscută și eventual,

oficializat prin care anumiți subiecți-indivizi sau grupuri - concep și promovează, în mod
coerent, acțiuni decurgând din interesele lor.

În prezent, pe plan mondial, cea mai largă utilizare cunoaște tipologia ce stă la baza sistemului
de evidență statistică a conturilor naționale; în cadrul ei distingem:

-     agenți producatori de bunuri și servicii, de natura firmelor;

-     agenți consumatori, de natură gospodăriilor (menajelor);

-     agenți financiari, reprezentați de instituțiile financiare și de credit;

-     administrațiile;

-     străinătatea (restul lumii), reprezentând agenții aparținând altor economii naționale.

Agenții economici pot fi abordați ca:

a) agenți elementari: agenții economici elementari reprezentând entitățile primare

autonome ale vieții economice;

b) agenții economici agregați: reprezintă clase de agenți economici elementari care

îndeplinesc funcții elementare.

12
  agentul agregat întreprinderi (firme), grupează toate unitățile instituționale a căror
funcție principală constă în producerea de bunuri materiale si servicii destinate pieței;
 agentul agregat gospodarii (menaje), reprezintă agentul economic purtător al calității
de consumator de bunuri personale. Acest agent cuprinde toate entitățile care obțin
venituri și organizează folosirea lor pentru a cumpăra și consuma bunurile de care au
nevoie, pentru a face economii;
 agentul agregat instituții financiare, de credit și societăți de asigurări reunește unitățile
instituționale private, publice și mixte) a căror funcție principală este cea de
intermediar, financiar intre ceilalți agenți economici; ele colectează, transformă și
redistribuie disponibilitățile financiare, sau transformă riscurile individuale în riscuri
colective;

 agentul agregat administrații publice: reprezintă acel agent economic care exercită
funcția de redistribuire a venitului și avuției pe baza serviciilor non-marfare prestate,
în cazurile în care întreprinderile (sectorul afacerilor) nu ofera astfel de servicii pe
piață sau le oferă în cantități insuficiente.
 administrațiile private grupează organismele private fara scop lucrativ (organizații,
asociații, fundații) care au ca funcție principală prestarea de servicii non-marfare
pentru diferite categorii de persoane sau colectivități.
 agentul agregat străinătatea "restul lumii" desemnează generic celelalte economii
naționale și unitățile lor autonome, cu care agenții economici interni intră în tranzacții
economice.

Agenții economici agregați sunt clase de agenți economici elementari, care îndeplinesc
funcții similare

 Agent economic purtător al calității de

consumator de bunuri și servicii;
 Oferă factorii de producție unde se obțin
Menajele venituri de la vânzările pentru consum și
economii;
 Repartizează veniturile pentru consum și
economii;
 Formează portofoliul activelor proprii
(averea);

13
  Reprezintă orice unitate economică, activitatea
căreia este orientată spre obținerea profitului;
Firme  Întrunește ansamblul firmelor din economie;
 Cumpără factorii de producție;
 Oferă bunuri și prestează servicii;
 Efectuează cheltuieli de investiții.

 Totalitatea organizațiilor de stat și a

instituțiilor;
Statul  Scopul principal constă în producerea
bunurilor publice;
 Nu are scopul de a obține profit și este
orientat spre realizarea intereselor naționale;
 Percepe impozite și achiziționează bunuri și
servicii;
 Emite bani în circulație;

 Totalitatea agenților economici, care își au

reședința în exteriorul țării, inclusiv
Străinătatea instituțiile guvernamentale străine;
 Interacțiunea sectorului extern cu agenții
economici naționali se realizează în baza
relațiilor economice externe, prin schimbul
reciproc al mărfurilor, serviciilor, valutei,
capitalurilor;

Economiile de piață funcționeaza prin

acțiunile și interacțiunile a numeroși agenți (subiecți) economici liberi, animați de realizarea
propriilor interese. Descrierea vieții economice presupune cunoașterea acestor agenți economici,
a naturii operațiunilor economice la care participă precum și a fluxurilor care se derulează în
cadrul circuitului economic. Actvitatea economică rezultă din operațiile efectuate de o

14
multitudine de unități economice elementare: intreprinderi publice sau private, consumatori,
organisme publice etc. Descrierea circuitului economic presupune înainte de toate precizarea
noțiunii de agent sau unitate economică și gruparea acestora în funcție de criterii
diverse. Agentul economic reprezintă o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice)
care participă la viața economica având funcții bine determinate în cadrul acesteia.

Agenții economici pot fi priviți ca agenți economici elementari și agenți economici agregați.
Agenții economici elementari sunt entități primare, acționând ca subiecți de sine stătători ai vieții
economice. Ei au o contabilitate proprie, dispun de autonomie decizională și exercită o funcție
principală. Agenții economici agregați rezultă din gruparea agenților economici elementari
pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea agenților economici se poate realiza dupa
ramura de activitate (pe tipuri de activitati), dupa forma de organizare, dupa funcțiile economice
îndeplinite sau criteriul institutional.

2.5 Operațiuni ale agenților economici

In vederea realizării propriilor interese agenții economici desfăsoară o serie de operațiuni.

Acestea sunt extrem de diverse și constituie premisa tranzacțiilor economice.

Operatiunile pe care le efectueaza agenții economici se pot structura în trei mari categorii:

(1) Operațiuni asupra bunurilor și serviciilor. Aceste operațiuni privesc crearea,

transformarea, circulația și utilizarea bunurilor și serviciilor. în mod concret, sunt incluse în
aceasta categorie producția de bunuri și servicii, consumurile intermediare, consumul final,
investițiile, exporturile, importurile, achizițiile nete de terenuri și active incorporale, consumul de
capital fix.

Bunurile și serviciile au caracter marfar și nemarfar. Cele cu caracter marfar se schimbă pe

piață contra unui preț. Ele sunt oferite de ansamblul sectoarelor instituționale. Administrațiile
publice și uneori cele private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume în
schimbul lor (de exemplu, serviciile de învățământ sau sănătate).

(2) Operațiuni de repartiție. Aceste  operațiuni se referă la formarea și circulația veniturilor.

Ele cuprind transferuri curente și transferuri în capital. În cadrul operațiilor de repartiție, cea
mai mare pondere o dețin transferurile curente. Ele se referă la obținerea salariilor, profiturilor,
dobânzilor, formarea veniturilor de transfer operate prin administrațiile publice, alte transferuri
curente precum impozitele directe și indirecte și contribuțiile sociale.

15
Transferurile în capital vizează, pe de o parte, sprijinirea investițiilor prin acordarea de prime
și diverse subvenții, iar, pe de altă parte, impozitele pe capital (prelevări din donații și succesiuni
in cazul transferurilor cu titlu gratuit).

Operațiile de repartiție descriu astfel distribuția veniturilor rezultate din producție precum și
redistribuirea asigurată de administrațiile publice. Impozitele percepute de stat și de
colectivitățile locale fac obiectul redistribuirii către intreprinderi sub forma subvențiilor de
exploatare (sume ce permit intreprinderilor să vândă la un preț inferior costurilor de producție)
sau către menaje. În mod analog, cotizațiile sociale sunt redistribuite sub forma prestațiilor
sociale. Instituțiile financiare contribuie la repartiția veniturilor acordând dobânzi și dividende
sau beneficiind de dobânzi și dividende.  În același timp, există o multitudine de transferuri  de
venituri între un stat și restul lumii.

 (3) Operatiuni financiare. Operațiunile financiare se referă la crearea și circulația mijloacelor

de plată, plasare și finanțare. 

Unele unități economice dispun de resurse care exced la un moment dat nevoile lor. Ele dispun
ca urmare de capacitate de finanțare. Alte unități au nevoie de finanțare căci nevoile lor sunt mai
mari decât resursele disponibile. Aceste unități economice, în măsura în care își găsesc creditori,
se îndatorează și devin debitori. Operațiunile financiare se află în legătură cu fluxurile de creanțe
și datorii existente între diferite sectoare instituționale. Ultimele se materializează fie printr-un
suport de tipul biletelor de bancă, monedei metalice, titlurilor, fie în simple înscrieri în conturi
deschise la instituțiile specializate.

Operațiile financiare constituie contrapartida celei mai mari părți a operațiilor asupra bunurilor și
serviciilor sau a operațiilor de repartiție deoarece aceste operații presupun cel mai adesea
moneda și creditul.

Operațiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de plasament a căror achiziție

depinde de decizia creditorului de a constitui o rezervă de mijloc de plată însoțită de alegerea
între diverse plasamente - mijloace de plata internaționale, moneda, bunuri negociabile,
obligațiuni și acțiuni. O alta categorie este reprezentată de acele instrumente de finanțare
rezultate dintr-un acord între creditor și debitor în contrapartida unui transfer de monedă, unei

16
cesionări dintr-un bun sau unei prestări de servicii. O ultima categorie de operațiuni financiare
este reprezentată de rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de asigurare
față de asigurați.

Operațiunile agenților economici au loc prin intermediul schimbului pe piață. Astfel, între
agenții economici au loc permanente fluxuri de bunuri și servicii și, respectiv, fluxuri de
venituri și cheltuieli.

2.3 Circuitul economic

Circuitul economic reprezintă ansamblul fluxurilor reale și monetare care evidențiază

interacțiunile de natură tranzacțională dintre agenții economice care acționează în cadrul
economiei.
 Constitue un tablou ordonat și integrator al activității complexe din cadrul economiei
 Este rezultat al agregării agenților economici pe sectoare instituționale
 Este un model, care descrie fluxurile de bunuri și servicii ce au loc între subiecții
economici, echilibrate prin fluxuri de monedă
Scopul
 Evidențierea principalelor fluxuri economice, aggregate macroeconomice
 Determinarea locului sectoarelor instituționale în derularea tranzacțiilor
Tipuri
 Modelul circuitului în economia simplă – descriu tranzacțiile între doi agenți economici
agregați ( menajele și firmele )
 Modelul circuitului în economia închisă – descriu tranzacțiile între trei agenți economici
agregați ( menajele, firmele, și statul )
 Modelul circuitului în economia deschisă – descriu tranzacțiile în economia cu patru
sectoare ( firme, menaje, statul, străinătatea )
Variabile cantitative

17
  de tip flux – un parametru economic, valoarea căruia se măsoară într-o unitate de timp,
de regulă un an. ( Ex economiile, investițiile, deficitul bugetar )
 de tip stoc – un parametru economic, mărimea căruia se măsoară la un anumit moment
dat. (Ex acumularea de capital, atoria publică )
 indicatorii ce reflectă starea conjuncturii economice ( Ex rata dobânzii, nivelul
prețurilor, rata inflației, rata șomajului )
Într-o economie de piață cea mai mare parte a tranzacțiilor economice se desfășoară prin
intermediul pieței. Tranzacțiile de piață presupun că oricarui transfer de bunuri și servicii să-i
corespundă o contrapartidă. Aceasta poate fi reprezentată fie de un alt bun sau serviciu, fie de o
sumă de bani echivalentă. În acest caz, se identifică două categorii de fluxuri economice, ele sunt
de aceeași mărime însă au sens opus.

 fluxuri reale – fluxurile de factorii de producție, de bunuri și servicii

 fluxuri financiare – contrapartidele în bani a fluxurilor reale, veniturile și cheltuielile.
Fluxurile descriu tranzacțiile din economia națională, ce au loc între toate unitățile economice,
între piața produselor, piața factorilor de producție și piața financiară.

2.4 Modelul fluxului circular al economiei

Caracteristicile modelului ( În economia simplă )

 descrie tranzacțiile între doi agenți economici agregați ( firmele și menajele )

 volumul de bunuri și servicii oferite de către firme, corespunde nivelului veniturilor
menajelor
 fluxurile ( venituri – cheltuieli și resurse – producție ) au loc concomitant în direcții
opuse și se reânoiesc permanent
 pentru a atinge echilibrul este necesar:
 venitul național să fie egal cu cheltuielile efectuate pentru consum și
investițiile planificate ( Y = C + I )
în cazul în care există investiții neplanificate, sistemul economic se
dezechilibrează
 respectarea egalității dintre investiții și economii pe piața financiară
( C + I = C + S => I = S )

18
 Fig. 1 “Fluxul circular în economia simplă”

Acest circuit poate fi rezumat astfel: intreprinderile folosesc factorii de producție furnizați de
către menaje, iar pentru aceasta le remunerează în natură, oferindu-le bunuri și servicii de
consum.O asemenea schema presupune că întreaga producție de bunuri și servicii a
întreprinderilor ajunge integral la menaje. În realitate, o parte din această producție este formată
din bunuri de capital tehnic ai cărei utilizatori sunt tot intreprinderile.

Caracteristicile modelului ( În economia închisă )

 statul percepe impozite atât de la firme cât și de la menaje

 efectuează transferuri sociale către categoriile vulnerabile ( pensii, burse )
 apare în calitate de cumpărător pe piața bunurior și serviciilor, unde se realizează
achiziții guvernamenale. => include cheltuielile în domeniul construcțiilor, întreținerea
drumurilor, armatei, sectorului guvernamental, școlilor, precum și cheltuielile de
salarizare ale angajaților în aceste domenii
 exercită o influență indirectă asupra economiei, reglând cantitatea de bani în circulație
 dacă economiiole statului au valoare negativă, atunci se înregistrează deficit bugetar,
pentru acoperirea căruia statul decurge la împrumuturi publice. Economiile statului
reflectă diferența dintre impozitele nete și achizițiile guvernamentale.
 (Y=C+I+G)

19
 Fig. 2 “Fluxul circular în economia închisă”

Caracteristicile modelului ( În economia deschisă )

 străinătatea (sectorul extern ) interacționează cu sistemul economic prin:

- Importul de mărfuri și servicii
- Exportul de mărfuri și servicii
- Intermediul organizațiilor financiare internaționale
 exportul net reprezintă diferența dintre export și import, care se direcționează pe piața
bunurilor și serviciilor. Dacă exportul este mai mic decât importul, această diferență se
acoperă prin intrări de capital
 intrări de capital – valoarea obținută prin împrumuturi de la intermediarii financiari
internaționali sau prin vânzarea activelor financiare sau reale cumpărătorilor străini

20
  ieșiri de capital – valoarea netă a creditelor oferită debitorilor străini și mijloacele
utilizate pentru procurarea activelor financiare sau reale de la vânzătorii străini
 ( Y = C + I + G + Nx S – I = Nx )

Fig. 3 “Fluxul circular ]n economia deschisă”

În economia de piață cheltuielile unui agent economic reprezintă venitul altui agent
economic și viceversa
Bugetele tuturor agenților economici sunt interdependente, iar în economia țării se
formează un flux circular monetar
În economia deschisă din fluxul circular al veniturilor și cheltuielilor au loc concomitent
retrageri și injecții
Retrageri din fluxul circular = Injecțiile în fluxul circular

Retregeri din fluxul circular – venitul care nu este uilizat de către menaje pentru procurarea
bunurilor și serviciilor din interiorul țării
 Economiile (S)

21
  Impozite și taxe (T)
 Importurile (Im)

Injecțiile în fluxul circular – cheltuielile pentru finanțarea producției naționale

 Investițiile (I)
 Cheltuielile publice (G)
 Exporturile (Ex)

Analiza circuitului evidențiază faptul ca cele trei fluxuri sunt interdependente. Nu se poate
suprima fluxul de venituri monetare fara a suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale
acelorași agenti economici. În mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de producție
fără a suprima și fluxul de bunuri și servicii.  Interdependența perfectă a fluxurilor economice
conduce la a spune ca acest circuit este inchis.

Schemele prezentate corespund unui circuit economic complex. Acest lucru este suficient pentru
a ințelege modul în care bunurile de consum și factorii de producție circulă în economie și cum
sunt dublate fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune integrarea și
celorlalți agenți economici în cadrul ei precum și a altor operații  de genul celor de economisire
și investiție.

Concluzii

In cadrul sistemelor economice au loc o serie de procese și fenomene complexe iar

explicarea lor trebuie să țină seama de faptul că aceste sisteme sunt formate din agenți
economici, ale căror acțiuni și interacțiuni dau substanță și sens vieții economice. Prezența
agenților economici reprezintă factorul de baza al desfășurării activității la orice nivel, ei
având o dublă calitate - atât de producători cât și de consumatori.

Termenul de “agent economic” este intâlnit foarte  frecvent în contextul economiei de piață.

Adesea el se folosește sinonim cu termenii de subiect al activității economice, operator
economic, de subiect de proprietate, centru de decizie economica sau financiară etc. Oricare
ar fi termenul folosit, sensul general este acela de participant la viata economica.

22
Diționarul Complet al Economiei de Piață ne ofera  urmatoarea explicație pentru “agent
economic”:

Este o noțiune care desemneaza persoanele fizice sau juridice (regii autonome, societăți
comerciale, companii, asociații, corporații, cooperative, intreprinderi, fabrici) care desfășoară
o activitate economică de producție, de comercializare a produselor, depozitare, conservare
etc. Caracteristic pentru agenții economici, in condițiile economiei de piață, este faptul că ei
funcționează în mod liber pe baza de gestiune economică și au autonomie financiară.

În sens restrâns, prin agent economic se ințelege un centru de decizie (indivizi, organisme)
sau de acțiune.
Ca termeni sinonimi, se mai utilizeaza si intreprinzator, unitate economică.

Economiile pe piață funcționează prin acțiunile a numeroși agenți economici liberi, animați
de realizarea propriilor interese. Descrierea vieții economice presupune cunoașterea acestor
agenți economici, a naturii operațiunilor economice la care participă precum și a fluxurilor
reale sau monetare care apar în cadrul circuitului economic între multitudinea de unități
economice elementare: întreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice,
agenți economici rezidenți și nerezidenți. Prezența agenților economici reprezintă factorul de
bază al desfășurării activității la orice nivel, ei având o dublă calitate - atât de producători cât
și de consumatori.

Bibliografie

1. http://www.scritub.com/economie/AGENTII-ECONOMICI53202027.php

23
2. http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Agentii-economici-circuitul-
ec14433.php
3. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/AGENTII-ECONOMICI-IN-
SISTEMUL-846.php
4. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/TIPURI-DE-ECONOMIE-DE-
PIATA67.php
5. Manual “Teoria economica general” Chisinau 2001 (ULIM) / Alexandru Toba
6. Manual “Macroeconomie” Chisinau 1998 /Valeriu Zbârciog
7. https://conspecte.com/Macroeconomie/indicatorii-macroeconomici.html
8. http://www.scritub.com/economie/CATEGORIILE-SI-INDICATORII-
MAC952410920.php
9. http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Indicatorii-
macroeconomici31324.php
10. http://www.qreferat.com/referate/economie/Indicatori-macroeconomici822.php

24