METODELE DE PLANIFICARE A AFACERILOR

ÎN ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII

<<Originalitatea nu exclude simplitatea>>
Denis Diderot

A elaborat:
Conducător :
 Cuprins
 NECESITATEA PLANIFICĂRII ACTIVITĂȚII
ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII
 SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI STRUCTURA PLANULUI
DE AFACERE
 ELABORAREA PLANULUI DE AFACERE
 ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE
 Introducere
In ultimul deceniu s-a inregistrat o dezvoltare importantă a micilor afaceri care au
luat amploare in statele din S-E Asiei. Ca urmare a dezvoltării acestui sector a
crescut prosperitatea, creșterea nivelului de trai si o dezvoltare importantă atât a
acestor state cât si a celor industrializate.

P. Drucker spunea că “micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al cresterii

economice.” Aceste mici afaceri contribuie in buna masură la realizarea unor
obiective fundamentale ale oricarei economii nationale.
 NECESITATEA PLANIFICĂRII ACTIVITĂȚII
ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII
Managementul, într-un sens mai larg, reprezintă un proces conştient, sistematic şi
continuu de expunere a subsistemului de gestionare asupra subsistemul gestionat
cu ajutorul funcţiilor generale de management; interdependenţă şi interacţiunea
cărora creează un ciclu închis repetitiv de gestionare:
 analiză;
 planificare;
 organizare;
 evidenţă;
 control;
 reglementare;
Există şi alte abordări la formarea esenţei managementului.
Spre exemplu, Peter Ferdinand Drucker evidenţiază următoarea consecutivitate a
funcţiilor generale de gestionare:
 planificare;
 control;
 organizare;
 comunicare;
 motivare.
Indiferent de metoda de identificare a funcţiei de gestionare, un lucru este cert
că fiecare funcţie este importantă în felul său. Aici noi studiem planificarea.
 Planificarea reprezintă un proces de elaborare şi adoptare a obiectivelor
cantitative şi calitative şi determinarea unor căi eficiente pentru a le atinge.
 Necesitatea planificării (perfectarea planurilor) este determinată de mai
multe motive; cele mai importante sunt:
 incertitudinea viitorului;
 rolul coordonator al planului;
 optimizarea consecinţelor economice,

Într-adevăr, dacă viitorul companiei ar -fi predeterminat,nu ar mai fi necesară

elaborarea planurilor, perfecţionarea metodelor de perfectare şi structurare. De
aici este clar, că scopul de bază a elaborării unui plan nu este identificarea
datelor fixe şi a reperelor, practic imposibil, ci identificarea unei „căi" în
baza fiecărei direcţii, în limitele căruia pot varia identificatorii.
 SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI STRUCTURA
PLANULUI DE AFACERI
Planificarea este un proces dificil şi complex, ce necesită o analiză minuţioasă
(calcule economico-matematice) a unei serii de aspecte. Un element esenţial al
procesului de planificare a activităţii întreprinderii este elaborarea business-planului
(plan de afaceri).
Planul de afaceri reprezintă un document, ce determină activitatea de antreprenoriat
a oricărui agent economic. EI include conceptul şi strategia activităţii întreprinderii,
analiza tuturor problemelor ce pot apărea şi soluţiile.
 Destinaţia planului de afaceri constă în asistenţa antreprenoruluii de a rezolva
următoarele 4 obiective:
 studierea capacităţii şi perspectivelor dezvoltării pieţei viitoare de desfacere;
 evaluarea cheltuielilor necesare pentru fabricarea şi comercializarea produselor
necesare pieţei, precum şi evaluarea la preţurile de vînzare a producţiei proprii,
pentru a determina venitul potenţial al întreprinderii;
 descoperirea tuturor „capcanelor" („blocajelor") potenţiale pentru antreprenor;
 determinarea indicatorilor care să evalueze activitatea curentă şi de perspectivă a
întreprinderii,
Planul de afaceri este o categorie a economiei de piaţă. El reprezintă un instrument
cert de majorare a profitabilităţii întreprinderii în condiţiile concurenţei.
Esenţa planului de afaceri constă în funcţiile sale exercitate:
 Posibilitatea utilizării planului de afaceri pentru formarea conceptului de
dezvoltare a întreprinderii. Această funcţie este importantă în perioada
creării întreprinderii şi elaborarea noilor direcţii de activitate.
 Însăşi procesul de elaborare a măsurilor planificate (planificarea propriu-
zisă). El include evaluarea economică a activităţii întreprinderii şi controlul
executării indicatorilor planificaţi.
 Argumentarea surselor de finanţare a măsurilor planificate. inclusiv
procesul de creditare (după cum a fost menţionat în capitolele 2-3 ale
manualului, nici un creditor nu va acorda suma de mijloace necesare fără
prezentarea business-planului, unde este indicată garantarea rambursării
resurselor).
 Formarea opiniei publice prin intermediul activităţii de publicitate şi
propagandă (programul de marketing, inclusiv şi pentru atragerea noilor
parteneri de afaceri).
Deoarece planul de afaceri este un document de perspectivă, se recomandă să
fie elaborat pentru 3-5 ani înainte. Cu toate acestea, indicatorii de bază ai
primului an se vor diviza pe luni; celui de-al doilea an — pe semestre;
începînd cu cel de-al treilea an se vor indica indicatori anuali.
Planul activităţii curente a întreprinderii constă din trei părţi:
1. descrierea afacerii (secţiunile de marketing şi de producţie);
2. informaţie financiară (bilanţul, planul financiar, strategia investiţiilor,
acoperirea comercial-materială a creditelor, asigurarea şi calcularea
rentabilităţii);
3. documente de însoţire (planul organizatoric şi juridic, documente de
constituire, copiile contractelor, licenţe etc).
 Elaborarea planului de afacere
Instrumentul prinpipal în elaborarea unui plan de afaceri este planificarea devizului.
Devizul reprezintă un tabel de cheltuieli şi venituri. Devizul reprezintă o formă de
calcul planificat, care determină programul detaliat de acţiuni a întreprinderii pe o
perioadă planificată. La elaborarea devizelor se utilizează diverse metode:
 normativă: calculul volumului de cheltuieli şi necesităţi de resurse prin
înmulţirea normelor de cheltuieli a resurselor la volumul planificat al
indicatorului economic (vînzarea, lansarea producţiei, volumul de servicii etc.)
 calcul analitic: calculul volumului de cheltuieli şi necesităţi de resurse prin
înmulţirea cheltuielilor medii la indicele schimbării în perioada planificată;
 de bilanţ: îmbinarea volumului de cheltuieli şi surse de sporire a resurselor
(veniturilor);
 optimizare: mai multe variante - din mai multe devize se alege cea mai potrivită
din punctul de vedere a minimului de cheltuieli sau maximul efectului obţinut
(rezultat);
 modelare: analiza factorială a legăturilor funcţionale dintre diverse elemente ale
procesului de producţie. De exemplu, se modelează... dependenţa profitului de
nivelul de cheltuieli şi de venitul din vînzări.
La elaborarea planului de afaceri, de regulă, sunt întocmite următoarele devize:
 vînzărilor;
 a producţiei;
 cheltuieli materiale directe;
 consumuri de muncă;
 cheltuieli indirecte;
 profit şi pierderi;
 cheltuieli de investiţii;
 fluxul mijloacelor băneşti;
 bilanţ.
1. Devizul vînzărilor include volumurile prognozate de vînzare a fiecărui produs;
2. Devizul de producţie. Volumul de producţie în expresie naturală se calculează
din volumul de vînzări aşteptat plus mărimea necesară a rezervelor materiale la
sfîrşitul anului minus rezervele materiale la începutul anului;
3. Devizul cheltuielilor materiale directe. Cantitatea materiale de bază necesare se
determină în felul următor: mărimea aşteptată a materialelor necesare plus
mărimea aşteptată a rezervelor la sfîrşitul anului minus rezervele de materiale la
începutul anului;
4. Devizul consumurilor de muncă. Pentru evaluarea cheltuielilor generale pentru
remunerarea muncii, este necesar de înmulţit cantitatea de ore lucrate la nivelul
mediu de plată la oră;
5. Devizul profitului şi pierderilor se alcătuieşte în baza datelor devizelor de
vînzări, costului producţiei vîndute şi a cheltuielilor curente, precum şi alte
profituri, alte cheltuieli şi impozit de venit;
6. Devizul cheltuielilor capitale (de investiţii) generalizează planul modificării
activelor materiale. Deoarece multe dintre acestea se caracterizează printr-un
termen de utilizare lung, acest deviz se alcătuieşte pe o perioadă de cîţiva ani;
7. Devizul circulaţiei mijloacelor băneşti (fluxuri monetare) include încasări şi
plăţi probabile de mijloace băneşti;
 Analiza pragului de rentabilitate
Pragul de rentabilitate al unei firme mici este punctul în care nivelul de activitate
(încasări sau cantitatea totală de produs) nu oferă profit şi nici nu implică pierderi.
Prin analiza cheltuielilor, proprietarul afacerii poate calcula nivelul minim de
activitate la care firma funcţionează.
In aceste condiţii pot fi proiectate vînzările necesare care ar genera profitul dorit.
Cei mai mulţi creditori potenţiali vor cere viitorului proprietar să pregătească o
analiză bazată pe pragul de rentabilitate pentru a evalua cîştigurile posibile ale noii
afaceri. În plus, analiza pragului de rentabilitate este un instrument util nu numai
instituţiilor financiare, ci şi proprietarului întreprinderii mici, în activitatea sa de
planificare. Antreprenorul poate afla, cît de profitabilă poate fi o vînzare la un
moment dat.
Pragul de rentabilitate = Cheltuielile constante / (Venit din vînzări -cheltuieli
variabile)
Cu ajutorul pragului de rentabilitate se poate determina perioada amortizării
cheltuielilor. Cu cît pragul de rentabilitate este mai mic, cu atît mai rapid se
amortizează cheltuielile, şi invers, un prag înalt de rentabilitate micşorează viteza de
amortizare a cheltuielilor.
Analiza pragului de rentabilitate este un instrument util de planificare, mai ales cînd
se abordează potenţialele fonduri de la creditori şi investitori şi se dovedeşte a fi în
acelaşi timp oportună pentru o analiză integrată în domeniul vînzărilor, preţurilor,
venitului şi altor factori relevanţi.
De altfel, analiza pragului de rentabilitate este un instrument simplu de înţeles şi
utilizat de către antreprenor, cînd acesta ajunge în situaţia ce-î impune a lua o
decizie cu privire la dimensionarea volumului de activitate a afacerii.
Calculele presupun următoarele: anumite preţuri rămân constante, oricare ar fi
nivelul vânzărilor, cele variabile se schimbă direct proporţional cu acestea, iar
modificările de volum ale activităţii nu influenţează asupra preţului unic de vânzare.
Aceasta nu-i împiedică pe unii proprietari de firme să aplice analiza pragului de
rentabilitate, folosind modul de abordare neliniară a evoluţiei preţurilor.
 Concluzii
Necesitatea planificării activităţii ÎMM rezultă din următoarele momente.
Într-un plan de afaceri sunt elaborate conceptul şi strategia activităţii
întreprinderii, sunt analizate toate problemele ce pot apărea şi soluţiile posibile.
Planul de afaceri este necesar pentru: studierea capacităţii şi perspectivele de
dezvoltare a pieţei viitoare de desfacere; evaluarea cheltuielilor de producţie şi
de vînzare, adică determină profitabilitatea potenţială a întreprinderii; detectarea
„capcanelor", „blocajelor" etc.; determinarea indicatorilor de evaluare a
activităţii curente şi de perspectivă a întreprinderii.
Un business-plan aranjat şi corect reflectă certitudinea în afacere şi denotă
încredere. O atenţie deosebită la elaborarea business-planului se acordă şi
rezumatului. Acesta trebuie să fie scurt şi interesant pentru ca cititorul să studieze
celelalte secţiuni a planului de afaceri.
 Bibliografie
1. LEGEcu privire la antreprenor iat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.92
Monitorul oficial nr. 2/33 din28.02.1994.
2. LEGE privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlociinr. 206-
XVI din 07.07.2006 Monitorul Oficial nr. 126-130/ 605 din 11.08.2006
3. HOTARIREcu privire la Programul de stat de susţinere a dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011 nr. 123 din
10.02.2009 Monitorul Oficial nr. 37-40/170 din 20.02.2009
4. LEGE pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare peanii2008-2011
nr. 295-XVI din 21.12.2007
5. BARBAROŞIE E. Administrarea publică şi micul business. Curs de lecţii.
A.S.D.A.P. Chişinău, 1996, 92p.
6. BARBAROŞIE E. Politica de dezvoltare a sectorului privat. Manual.
Chişinău:AAP, 1998, 176p.
7. БАРБЭРОШИЕ E. Менеджмент малого бизнеса. Учебник. Chişinău, А
АР, 2007, 228с.
8. БАРБЭРОШИЕ Е. Финансы сельскохозяйственных предприятий.
Кишинэу, ГЛУМ, 2000,214с.
9. КОВАЛЕВ В.В. Введение в финансовый менеджмент. М. Финансы и
статистика. 1999, 768 с.
10. МЕНЕДЖМЕНТ малого бизнеса. Под ред. Проф. М.М. Максимцова и
проф. В.Я. Горфинкеля. М.
Mulțumesc pentru atenție