Tema 5: Piața și elementele ei de bază

I. Piața – conceptul central al economiei de piață

II. Elementele modelului de comportament al consumatorului
III. Cererea și factorii ce o determinp – legea cererii
IV. Oferta și determinanții ei. Echilibrul pieții.

I. Piața este elementul determinant în economia de schimb. Un mod dominant între legăturile dintre agenții
economici. Piața, ca noțiune poate fi definită din 2 puncte de vedere:
 a locului
 modului de exercitare a afacerilor de schimb.
A II-a viziune – ca un mecanism de legătură între nivelele de funcționare, între elementele de structură
economiei (agenții economice, producție-consum, vînzător-cumpărător, cerere-ofertă) ce determină ramuri,
teritorii sau domenii de activitate. Ea oferă informațiile determinante despre starea activității economice atît la
nivel național, cît și la nivel de ramură, sfere de activitate. Doar prin intermediul pieții se poate determina
utilitatea unui produs.
Ea poate fi apreciată și din punctul de vedere a funcțiilor pe care le îndeplinește:
 reprezintă o legătură între producător și consumător (are loc redestribuirea resurselor, se determină
acțiunile dintre agenții economici);
 prin piață are loc autoreglarea activității economice (principiul de stabilire a prețului, orientarea
priorităților în activitatea economică);
 prin piață se asigură un achilibru în activitatea economică (între cererea și oferta de bunuri, sunt
corelate interesele individuale cu cele naționale);
 piața reprezintă un mod prin care are loc multitudinea relațiilor de schimb într-o activitate economică.
Ca loc și mod piața a evoluat din: tîrg, iarmaroc, licitație, bursă. Pîna la apariția bursei, piața avea un
caracter spontant, deoarece toata informația despre prețuri, mărfuri, erau determinate doar în procesul de
negociere. Ca mecanism de legătură piața reprezintă un ansamblu de raporturi între părțile ce negociază, în
determinarea centrelor de luare a deciziilor care la rîndul său își vor impune interesele sale. În economia
contemporană sunt cunoscute 3 tipuri de pieți:
 Piața bunurilor (piața reală) – se comercializează toate mărfurile produse. Acestă piață se poate
diviza în determinarea specializării produselor ( piața alimentară, a automobilelor, a informației)
 Piața financiară (fictivă) – se comercializează banii, hârtiile de valoare – determină circuitul
capitalului mondial.
 Piața resurselor - determină circuitul resurselor primare ( resursele natural și forța de muncă). Astfel
piața muncii determină și următorul specific – În cadrul ei are loc nu doar comercializarea, dar și
înregistrarea șomerilor, acumularea informației despre posibilitatea de anganjare în cîmpul muncii,
posibilitatea de organizare a recalificărilor.
Fiecare dintre aceste tipuri de piață poate fi specificată și după alte criterii:
a) după obiect:
a. grîului;
b. materiei prime.
b) după timp:
a. permanente;
b. sezoniere;
 c. ocazionale.
c) după forma de organizare:
a. iarmaroc;
b. tîrg;
c. aucțion;
d. loc de comerț;
e. bursă – cea mai eficientă formă.
d) după caracterul și volumul afacerilor:
a. piața cu ridicata;
b. piața cu amănuntul.

II. În economia de piață principalul element este consumatorul deoarece:

 Nevoile consumatorilor sunt elementele principale pentru producători
 Deciziile consumatorilor determină cererile de piață, care influețează dezvolatarea activităților
economice
 Doar prin intermediul consumatorilor, sunt evaluate rezultatele oricărui producător.
Din aceste considerente, puterea consumatorului poate fi considerată ca o capacitate de a determina
volumul de producție, de a influența asupra destinului producatorului.
Pornim de la diversitatea nevoile consumatorilor și a resurselor financiare pe care le deține,
consumatorii se află permanent într-o stare de alegere – un proces de formare, în cadrul venitului disponibil a
coșului bunului de consum, care la rîndul său determină specificarea a unor cantități a diferitor bunuri care îi
asigură consumatorului o anumită satisfacție.
Fiind o ființă rațională, fiecare consumator este cointeresat în maximilizarea utilității în volum din
bunurile achiziționate, deoarece mijloacele financiare sunt limitate. Alegerea consumatorului trebuie să fie
rațională. Asupra comportamentului consumatorului în alegerea lui influnțează diferiți factori:
 utiliatea bunurilor achiziționate;
 preferințele consumatorului;
 prețul bunului procurat;
 venitul consumatorului;
 perioada de procurare.
În economia de piață, comportamentul consumatorului reprezintă un proces de formare a cererii
consumatorilor pentru diferite bunuri și servicii, care la rîndul său depinde de venitul și preferințele
consumatorilor individuali. În luarea deciziei raționale, consumatorul trebuie să aleagă doar ceea ce este mai
avantajos pentru el însuși. Astfel, ca să-și maximizeze utilitatea, în dependeță de nivelul prețurilor și preferintele
consumative.
III. Cererea reprezintă o categorie economică caracteristică doar economiei de piață, care s-a manifestat în
limitile schimbului de mărfuri și care reprezintă o necesitate sumară în diferite mărfuri, adică o
necesitate ce determină o multitudine de cerințe diverse, cerințe ce se află într-o permanentă modificare.
 CEREREA – totalitatea de mărfuri și servicii.
 SOLICITATE la un anumit nivel al venitului într-o unitate de timp dat.
Cererea poate fi determinată atît de factori economice, cît și neeconomici. Ca factori economici pot fi:
Volumul si structura cererii (nivelul venitului, accesul la marfă etc.). Ca factori neeconomic – factori fiziologici,
preferințe, educația.
 Astfel, pot fi identificate următoarele tipuri de cereri:
 cerere negativă – mărfurile sunt ocolite;
 lipsa totală a cererii – atunci cînd consumatorii nu au nici interes pentru marfă;
 cerere camuflată – consumatorii au dorință de a achiziționa o marfă ce lipsește pe piață;
 cerere în scădere – are loc reducerea permanentă a interesului față de un anumit bun;
 cerere neuniformă – au loc oscilații;
 cerere în deplină valoare – cînd circulația mărfurilor se satisface totalmente;
 cerere exagerată – produsele sunt în cantități insuficiente;
 cerere nerațională – cînd produsele sunt insuficiente pentru consum, sau influențează sănătatea.
(negativ)
Odată cu extinderea economiei de piață, teoria economică a determinat legea cererii: Odată cu micșorarea
prețului va avea loc majorarea de mărfuri solicitate, care pot fi achiziționate de consumatori. Și invers,
majorarea prețului duce la reducerea cererii.
Legea cererii ne demonstrează că între preț și cantitate există un raport invers proporțional, însă nu și
cantitatea de mărfuri solicitate de consumatori, iar prețurile ridicate nu îl v-a determina pe consumatori să
solicite o cantitate mai mică de bunuri materiale și spirituale.
Odată cu multitudinea de mărfuri și servicii, există și reacții diverse în determinarea cererii, în dependență
de preț. Multitudinea de reacții în modificarea determinării prețurilor, reprezintă elasticitatea cererii.
Coeficientul de elasticitate poate fi determinată în felul următor – ca un raport E c= delta Q pe delta P . Cu cîte
procente volumul cererii, în rezultatul mdificarii prețului cu 1%. La produse de prima necesitate, cererea
reprezintă una neelastică, pe cînd cererea elastică demonstrează modificarea cantității. Asupra cererii
influențează următorii factori determinanți:
 venitul;
 mărfurile care se substituie reciproc;
 așteptările consumatorului;
 preferințele;
 numărul consumatorilor.

IV. Oferta - Cantitatea de mărfuri/servicii prezentate pentru realizarea la un anumit preț și interval de timp.
Oferta, ca și cererea, reprezintă raportul dintre preț și cantitate. Legea ofertei poate fi estimată: Odată
cu sporirea prețului, oferta va crește, deoarece producătorul tinde să producă mai mult pentru a satisface
oferta. Și invers, odată cu diminuarea prețului, are loc diminuarea ofertei. Această demonstrează, că
între preț și calitatea, în determinarea ofertei, există o relație direct proporțională. Și elasticitatea ofertei,
poate fi ideintificată ca același raport între cantitatea ofertei în raport cu modificarea prețului.
Elasticitatea ofertei poate fi influențată de următorii factori:
o de cheltuielele efectuate pentru modificarea producției;
o de gradul de utilizarea a capacităților de producție;
o de disponibilitatea de resurse;
o de plasarea capitalului într-o ramură înalta;
o în determinarea ofertei, un factor determinant este timpul, deoarece pînă oferta se va acomoda la un
nou preț este nevoie de o perioadă de timp.
Factorii ce determină oferta sunt:
 tehnologiile accesibile;
 prețurile la mărfurile alternative;
  așteptările vînzătorilor;
 prețul la resurse.
Dacă prețul este stabil, oferta reprezintă cantitatea maximală care vînzătorul dorește să realizeze la acest
preț. Cînd este concret cantitatea de marfă, atunci oferta reprezintă prețul minimal pe care vînzătorul îl va
considera accesibil pentru marfa sa.
Cererea și oferta oscilând în dependență de preț, vor tinde la un echilibru. Astfel, modificarea între
cerere și ofertă influențată de preț deseori nu va coincide în timp. Echilibrul între cerere și ofertă va fi atunci
cînd cererea pe deplin se va acomoda la schimbarea ofertei. Deci, echilibrul între cerere și ofertă, reprezintă
echilibrul de piață. Ideal, acest echilibru poate fi determinat cînd volum și structura ofertei coincide cu volumul
și structura cererii la un anumit preț echilibarat și cu un anumit nivel al venitului. Deci, echilibrul pe piață
înseamnă că toate mărfurile pe care le oferă vînzătorii vor fi cumpărate, și invers, toate mărufurile pe care le
doresc să procure consumatorii, vor fi oferite.
Prin urmare, un echilibru al pieții are loc atunci cînd cumpărătorii și vînzătorii nu au motive să-și
modifice cantitatea atît a cererii, cît și a ofertei. Piața într-o stare de echilibru determina și prevede o egalitate a
cantității atît a cererii, cît și ofertei în determinarea prețului. În realitate, echilibrul de piață, dacă și poate fi
apreciat, el poate fi stabilit doar parțial și doar pe un anumit grup de produse în diverse intervale de timp.
 Atunci cînd este o cerere exagerată – este deficit.
 Atunci cînd cantitatea ofertei este depășită apare – surplus (duce la micșorarea prețului).