5. TIPURI DE ECONOMII.

ECONOMIA DE
PIAŢĂ
 5.1. Economia naturală şi economia de schimb

La începuturile omenirii, nevoile oamenilor erau acoperite în principal prin autoconsum

(oamenii consumau rezultatele propriei activități, fară a apela la schimb ).

În aceste condiţii, economia naturală a fost principala formă a organizării economice.

Caracteristicile economiei naturale:

- autoconsumul este dominant;

- descentralizată;

- autarhică (închisă);

- economie de subzistenţă, pământul reprezentând principalul factor de producţie.

Economia naturală a fost predominantă până la prima revoluţie industrială şi s-a

caracterizat printr-un nivel scăzut de dezvoltare economică şi gamă redusă de trebuinţe,
predominante fiind cele elementare Revoluţia industrială este procesul tehnic complex prin
care munca manuală este înlocuită cu maşinismul. Revoluţia industrială s-a declanşat la
sfârşitul secolului al XVIII-lea mai întâi în Anglia

Pe măsura creşterii şi diversificării nevoilor precum și a mijloacelor de satisfacere a acestora,

a apărut şi s-a dezvoltat economia de schimb.

Schimbul presupune înstrăinarea rezultatelor propriilor activităţi, primind în contraprestaţie

alte bunuri economice necesare.

=> producţia destinată autoconsumului, se transformă treptat în producţie destinată

schimbului, iar economia naturală, în economie de schimb

Caracteristicile economiei de schimb:

- diviziunea socială a muncii – agenţii economici acţionează în domenii diferite ale vieţii
economice pentru a obţine o gamă limitată de bunuri în cantităţi mari şi cu costuri unitare
(costuri pe bucată) cât mai mici;

- autonomia agenţilor economici (independența acestora);

- tranzacţii bilaterale de piaţă;

- activităţile economice gravitează în jurul pieţei;

- bunurile economice îmbracă cel mai des, forma de marfă.

Cele două forme ale economiei coexistă însă, pe măsura progresului omenirii, economia
naturală a înregistrat o tendinţă de restrângere, în prezent întâlnindu-se ȋn gospodăriile din
mediul rural.

Tipuri de sisteme economice

Există două sisteme teoretice de organizare şi funcţionare a economiei de schimb:

- sistemul economiei de comandă (centralizată, dirijată, planificată);

- sistemul economiei de piaţă.

Cele două sisteme economice trebuie interpretate ca modelele teoretice, în viaţa reală
neexistând în formă pură.

Economia de piaţă

Bazele sistemului teoretic de economie de piaţă au fost puse de Adam Smith, care a introdus
principiul “mâinii invizibile”. Conform acestuia, economiile se autoreglează nefiind
necesară intervenţia statului => susţinea ideea neinterventionismului statal

În cazul sistemului economiei de piaţă, piaţa în mod liber decide ce, cât, cum şi pentru
cine să se producă (în funcţie de raportul cerere - ofertă).

Modelul economiei de comandă a apărut ca reacţie la unele dificultăţi apărute în

funcţionarea sistemului real al economiei de piaţă.

În acest caz, statul dirijează, controlează activitatea economică şi prin urmare, decide ce,
cât, cum şi pentru cine să se producă.

Caracteristicile economiei de comandă:

- etatizată (proprietatea publică este dominantă, aproape toate mijloacele de producţie se află
în proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan);
- birocratizată (dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă
formalist);

- ineficientă (bunurile economice nu sunt produse în raport cu cererea existentă, producătorii

realizând bunuri economice decise de planificatori).

Modelul real de economie centralizată a cunoscut o extindere în secolul trecut, în ţările din
Europa de Est. Dar, eşecul economiei de comandă demonstrează că pe termen lung,
mecanismele concurenţiale ale economiei de piaţă sunt mai eficiente.

Exemple actuale: Coreea de Nord, Laos, Cuba, Belarus.

Caracteristicile modelului teoretic de economie de piaţă

1. Autonomia, independenţa agenţilor economici, ceea ce ȋnseamnă că agenţii economici

au libertatea de a decide astfel în cât să-şi maximizeze satisfacţia (maximizarea bneficiului
economic pentru producători şi maximizarea utilităţii pentru consumatori), cu condiţia de a
nu afecta libertatea de acţiune a celorlalţi agenţi economici;

2.Pluralismul formelor de proprietate, cu condiţia să domine proprietatea privată;

3.Concurenţa;

4.Formarea liberă a preţurilor, în funcţie de raportul cerere - ofertă;

5. Existenţa statului care intervine numai atunci când apar disfuncţionalităţi, cu ajutorul
pârghiilor economico – financire (impozite şi taxe, rata dobânzii de referinţă, salariul minim
pe economie, etc.)=> statul nu intervine în viaţa economică, decât pentru a crea cadrul
juridic necesar şi în calitate de simplu cumpărător sau, dacă este cazul, de producător şi
vânzător al anumitor bunuri.

Sistemul real al economiei de piaţă. Economia mixtă

Economia mixtă este tipul de economie de piaţă caracteristic economiilor contemporane şi

este o combinaţie între întreprinderile private şi cele de stat, acesta din urmă fiind implicat
atât în producţia, cât şi în distribuţia bunurilor => răspunsurile la întrebările: ce, cât, cum şi
pentru cine să produci sunt determinate atât de acţiunile întreprinderilor private, cât şi
de măsurile de intervenţie şi de control ale statului.
Sistemul real al economiei de piaţă cunoaşte aspecte specifice în fiecare ţară în funcţie de
condiţiile istorice, tradiţii, conjunctura => implicarea statului în economie diferă de la o
ţară la alta dar, toate sunt economii monetare (cea mai mare parte a schimburilor se
realizează prin mijlocirea monedei, a banilor).

Preţul – privit ca măsurarea unui bun în expresie monetară – se stabileşte pe piaţă, prin
confruntarea dintre cerere şi ofertă. Chiar dacă intervin practici administrative în stabilirea
nivelului de preţ la un bun sau serviciu, punctul de plecare în stabilirea preţului este dat de
piaţă, prin jocul cererii şi ofertei.

Cadrul instituţional (sistemul de organizare a proprietăţii – tipuri de întreprinderi, sistemul

bancar, monetar, sistemul financiar etc.) este structurat în aşa fel încât să asigure libertate de
decizie şi acţiune agenţilor economici dar, în limitele impuse de sistemul social pe care
sistemul economic îl deserveşte.

Statul democratic (organismele guvernamentale) intervine indirect şi direct în viaţa

economică a societăţii => veghează la respectarea legilor pieţei, intervine în calitate de
utilizator al unei părţi din resursele economice pentru îndeplinirea funcţiilor sale specifice –
apărare, educaţie, protecţie socială etc., intervine în calitate de moderator al agenţilor
economici (prin sistemul juridic, prin pârghii monetare, financiare etc.).

Exemple de modele reale de economie de piaţă

Modelul anglo-saxon (neo-american) întâlnit în SUA, Marea Britanie, Australia - se

caracterizează prin gradul cel mai mare de libertate al pieţelor și mai puțin pe intervenția
statului pentru protecția socială

Modelul renan de economie de piaţă (ţările nordice - Suedia, Norvegia şi Danemarca ), în

care:

- principiul coresponsabilizării, armonizării intereselor este fundamental;

- statul intervine prin reglementări pentru a susţine interesele păturii săracilor.

- la baza stau productivitatea și o fiscalitate ridicată.

Modelul economiei sociale de piață (Germania, Austria, Olanda)

Modelul paternalist (modelul japonez), ȋn care:

- statul este catalizator;

- alături de cele câteva mari companii, există și numeroase firme mici (furnizori ai marilor
companii);
- se practică angajarea pe viață;

- deciziile se bazează pe principiul meritocrației.

Piaţa şi funcţiile ei

Conceptul de piaţă şi clasificarea pieţelor

Piaţa creează contextul necesar pentru ca profitul să devină principalul stimulent pentru a
realiza produse competitive şi la costuri cât mai mici. Piaţa, prin sistemul liberei concurenţe,
„permite obţinerea unei repartiţii a resurselor ale căror grad de eficienţă este echivalent cu
aceea a unui dictator care are acces la toate datele economice şi sociale”

În economiile dezvoltate contemporane, s-a ajuns ca piaţa să reprezinte mecanismul

economico-social principal prin care se orientează activitatea agenţilor economici şi
alocarea resurselor în procesul de dezvoltare.

Ea se prezintă ca un sistem complex, în care interacţionează şi se condiţionează

reciproc legile şi mecanismele clasice ale pieţei – cererea, oferta, preţurile, cu numeroase
instituţii cu funcţii de reglare, precum şi cu o conştiinţă de masă, juridică, economică etc.,
formată în decursul unui proces îndelungat de instruire şi de practică.

Există două funcţii de bază pe care piaţa le îndeplineşte :

1. Realizează un contact permanent dintre producătorii şi consumatorii de bunuri şi

servicii, dintre ofertă şi cerere, dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi
macroeconomic.

Semnificaţii:

- dinamica pieţei reflectă modificările produse în sistemul trebuinţelor, orientând în acest

scop, activităţile de producere a bunurilor economicer;

- jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi
utilizează toate resursele puse la dispoziţie prin intermediul pieţei; - - sistemul propriu de
pârghii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în
ansamblu.

2. Piaţa are rolul de sistem de comunicare a informaţiilor necesare agenţilor economici,

în calitatea lor de producători şi consumatori.

Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă, formată dintr-un sistem de

pieţe distincte, dar interdependente.

Clasificarea pietelor
1. natura economică a bunurilor economice care constituie obiectul tranzacţiilor:

- piaţa satisfactorilor – a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final;

- piaţa prodfactorilor –piaţa muncii, piaţa pământului, piaţa capitalului, piaţa informaţiei,
piaţa resurselor naturale, piaţa de marketing, piaţa creaţiei tehnice, piaţa serviciilor
manageriale, piaţa monetară;

- piaţa financiar-valutară –piaţa financiară, piaţa schimburilor valutare.

2. existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem:

- piaţa reală – se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei;

- piaţa fictivă – se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri

şi bursa de valori mobiliare).

3. momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor:

• - piaţa la vedere – tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment;

• - piaţa la termen – tranzacţia se finalizează ulterior, după un termen convenit în

momentul încheierii acesteia;

• - piaţa disponibilă – să livreze la dorinţa consumatorului.

• 4. gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate:

• - piaţa bunurilor omogene – uniforme;

• - piaţa bunurilor eterogene – diversificate

5. aria geografică:

• pieţe locale;

• pieţe zonale (regionale);

• pieţe naţionale;

• piaţa mondială – ca piaţă unică, indivizibilă.

6. raportul cerere-ofertă:

• piaţa vânzătorului – specifică stării de absorbţie, când cererea este mai mare decât
oferta;

• piaţa cumpărătorului – specifică stării de presiune, când oferta este mai mare decât
cererea.
7. tipul de concurenţă:

• piaţa cu concurenţă perfectă (pură);

• piaţa cu concurenţă imperfectă, care cuprinde: piaţa cu concurenţă de monopol, piaţa

cu concurenţă de oligopol, piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson), piaţa cu
concurenţă monopolistică.

5.4.2. Rolul şi limitele pieţei

  Piaţa joacă un rol esenţial şi îndeplineşte funcţii multiple în economia unei ţări.

Înainte de toate, ea are drept funcţie adaptarea şi aducerea în stare de compatibilitate a

intereselor şi pretenţiilor cumpărătorilor şi vânzătorilor, a cererii şi ofertei individuale şi
agregate.

În acelaşi timp, piaţa mijloceşte vânzarea mărfurilor şi deci recuperarea cheltuielilor şi

obţinerea profitului de către vânzător, permiţând finanţarea dezvoltării şi realizarea altor
obiective.

Piaţa elimină sau previne amplificarea elementelor administrative şi subiectivismul,

creează posibilitatea, pentru fiecare individ, a alegerii căilor de satisfacere a trebuinţelor,
constituindu-se într-un factor al democraţiei.

Rolul pieţei în economia contemporană, pune în evidenţă mai multe funcţii, între care:

▪ impulsionează întreprinderile să producă ceea ce solicită consumatorii;

▪ resorturile şi mecanismele pieţei stimulează orientarea profesională şi calificarea

oamenilor;

▪ prin intermediul preţurilor, orientează pe consumatori să utilizeze raţional bunurile

deficitare, precum şi resursele rare;

▪ grad ridicat de libertate economică;

▪ asigură informaţiile necesare cu privire la condiţiile local