Cuprins

Definiţie. Noţiuni generale..............................................................................................................2

Avantaje. Dezavantaje.....................................................................................................................4
Concluzie.........................................................................................................................................6

1
Sistemul economic reprezintă ansamblul relaţiilor şi instituţiilor
care caracterizează viaţa economică a unei societăţi
determinate.

Sistemul economic include: relaţiile economice bazate pe

diferite forme de proprietate asupra resurselor economice şi a
rezultatelor activităţii economice; formele organizatorice de
gospodărie; mecanismele de reglare macroeconomică; relaţiile şi
legăturile economice dintre subiecţii activităţii economice.

Istoria cunoaşte mai multe tipuri de sisteme economice,

principalele fiind: sistemul economic de piaţă bazat pe libera
concurenţă, sistemul de economie de piaţa contemporană sau
economia mixtă, sistemul economiei tradiţionale, şi sistemul
economiei de comandă.

Sistemul economiei de comanda

Definiţie. Noţiuni generale.

Sistemul economiei de comanda a aparut ca o reactie
ideologica la unele disfunctionalitati ale functionarii reale a
sistemului economiei de piata.

În cadrul acestui sistem initiativa deciziei economice,

apartine unei autoritati centrale. Întrucât principalele decizii
economice sunt concentrate într-un centru unic, spunem ca
economia este unipolara. Toate aceste decizii se regasesc în
planul centralizat, iar realizarea lor este obligatorie,
reprezentând o norma de conduita pentru agentii economici,
folosindu-se în acest scop aparatul de stat. Componentele
economiei individuale, în care deciziile sunt luate de agentii
economici ce le executa, au un caracter marginal.

În virtutea dreptului sau de proprietate asupra unei parti

importante a avutiei nationale, statul substituie relatiile
economice dintre subiectii economiei cu relatii verticale de tip
administrativ care, prin însasi natura lor, sunt anti-economice.
relatii care exclud prin definitie piata. În plus, aceasta implica ca
necesara, si constituie baza materiala a existentei purtatorului
relatiilor administrative, birocratia, forta sociala vital interesata
în blocarea formarii relatiilor de piata.

2
 Motivatia dominanta a oricarei decizii economice este
interesul general al colectivitatii nationale, preocuparea pentru
bunastarea sociala, de realizarea carora depinde si satisfacerea
intereselor personale. Profitul este doar un indicator al unei bune
gestiuni, dar niciodata un stimulent al activitatii economice. Doar
în acele componente ale economiei individuale profitul exprima
interesul personal si reprezinta motivatia principala a deciziei
economice. Însa, acestea au o pondere limitata în ansamblul
productiei sociale.

Institutiile cheie ale economiei de comanda sunt

proprietatea de stat asupra bunurilor de productie, care
devine atotcuprinzatoare si planul central care are un caracter
imperativ. Dominatia proprietatii de stat, monopolul acesteia în
toate ramurile economiei nationale, îsi pun amprenta asupra
functionarii întregului sistem al economiei de comanda. În aceste
conditii, activitatea agentilor economici se desfasoara pe baza
normelor si reglementarilor stabilite de centru prin planul de
stat, care asigura conducerea centralizata a întregii activitati
economice si sociale, dirijarea si corelarea ex-ante a acesteia.
Cea mai mare parte a resurselor economice sunt alocate
centralizat, agentii economici neavând libertatea necesara
folosirii lor. Autonomia decizionala a agentilor economici se
manifesta numai la nivelul proprietatii particulare, iar în cadrul
celei de stat este limitata la elemente de mica importanta pentru
activitatea acestora.

Desi, si într-o asemenea economie exista piata, ea se abate

evident de la rolul sau de mijlocire directa a contactului dintre
cerere si oferta, dintre producatori si consumatori, în cadrul
careia sa se poata cunoaste operativ în ce masura echilibrul si
eficienta economica valideaza bunurile si serviciile create. Rolul
pietei se reduce, în principal, la desfasurarea actelor de vânzare-
cumparare prin sistemul aprovizionarii tehnico - materiale si al
trecerii în consumul populatiei a bunurilor economice necesare.
În fapt, este o piata distorsionata ex-ante, prin directive si planuri
lipsite de realism, determinate, adesea, de ambitii fanteziste si
grandomane, în care se neglijeaza, practic, interesele economice
si sociale ale diferitelor categorii de agenti economici. Pârghiile
economico- financiare, precum, pretul, creditul, dobânda,
impozitele si taxele, cursul de schimb etc, sunt stabilite în mod
centralizat si, prin nivelul si evolutia lor, nu reflecta conditiile
reale de pe piata interna sau externa. Concurenta nu-si poate

3
îndeplini rolul sau de regulator al pietei si de stimulare a
activitatii economice, existând practica pierderilor planificate.

Abia când probleme economice importante legate de

utilizarea cât mai rationala si eficienta a resurselor umane,
materiale si financiare disponibile au aparut si s-au amplificat în
economiile acestor tari, si-au facut si aici loc unele studii
teoretice care critica si resping aceste realitati. Unul dintre primii
economisti care a încercat sa îmbine planificarea cu functiile
pietei si care a subliniat importanta echilibrului preturilor pentru
asigurarea unei alocari eficiente a resurselor a fost polonezul
Oscar Lange.

Exemplul cel mai clar de economie planificata este fosta

URSS care a fost pentru o perioada a doua economie ca marime
din lume. Acest sistem are urmatoarele trasaturi: este intemeiat
pe proprietatea de stat asupra tuturor resurselor economice; el
este dirijat de sistemul birocratic de comanda: in el are loc
dominatia monopolista de stat in toate domeniile de activitate; in
el lipseste concureta libera intre producator;: in acest sistem are
loc dominatia si dictatul producatorului fata de suveranitatea
consumatorului; in el lipseste stimularea materiala a
producatorilor, ce se reflecta nehgativ asupra productivitatii
muncii si calitatii produselor.

Avantaje. Dezavantaje.
Putem considera avantaje ale acestui sistem economic
urmatoarele elemente:
-guvernul poate concentra resursele in directia obiectivelor
economice ale respectivului stat, se poate incepe construirea unei
industrii grele intr-o tara nedezvoltata fara a mai astepta ani
intregi capitalul necesar ce poate fi obtinut prin industria usoara
si fara dependente de finantarea externa
-o economie mai stabila prin maximizarea resurselor disponibile,
efectul mult mai redus al inflatiei
-economiile de piata tind sa atinga o dezvoltare maxima pe plan
local in timp ce cea planificata are efecte globale, este mai
benefica statului ca un intreg, cea de piata fiind favorabila mai
mult proprietatii private
Desigur ca orice sistem economic trebuie sa existe si niste
minusuri recunoscute.Dintre acestea putem enumera:
-nu poate detecta preferintele consumatorului, excesele si
deficitele cu destula precizie, deci o coordonare ineficienta a

4
productiei (rol ce revine sistemului libertatii preturilor in economia
capitalista).Un exemplu elocvent in acest sens il constituie
interminabilele cozi la alimente datorate faptului ca statul decidea
productia unor alte bunuri in defavoarea acestora.
-interventia statului este prea mare in viata personala, de
exemplu daca statul conducea toata piata muncii deci toate
posibilitatile de angajare, optiunile personale erau inexistente,
deasemenea nu puteau parasi statul fara permisiune.
Incepand cu anii 80' - 90' s-a inceput trecerea la economia
capitalista, o trecere ce s-a dovedit dificila pentru majoritatea
tarilor, ce s-a soldat cu scaderi dramatice ale PIB-ului urmate insa
in momentul de fata de reveniri si cresteri economice ale acestor
tari.
Un sistem economic de comandă ar putea rezolva problema
şomajului şi a capacităţilor neutilizate, ar putea reduce nivelul
poluării, ar elimina supradiferenţierea produselor etc. O economie
planificată subdezvoltată poate avea un ritm de creştere mult mai
rapid dacă îşi poate concentra resursele în anumite sectoare
esenţiale, separându-se de forţele ce acţionează pe piaţa
mondială.

Pe de altă parte, însă, un sistem planificat centralizat poate

duce la ineficienţă în alocarea resurselor, generată de necesitatea
coordonării unui număr mare de componente ale planului aflat în
derulare ori a deciziilor luate independent la fiecare nivel al
procesului economic. Rigidităţile şi inerţia sistemului pot fi
exacerbate de amploarea mare a organizaţiilor pe care le creează
şi, în consecinţă, de elementul BIROCRAŢIEI. Astfel de tendinţe se
pot manifesta prin lipsuri şi penurii persistente de diferite bunuri,
combinate cu surplusuri ale altora. Chiar şi în cazul unei
coordonări adecvate şi eficiente, planificarea poate fi insensibilă
la necesităţile consumatorului.
Există sau au existat diferite forme de economii planificate
de natură socialistă în fostele ţări CAER, în China şi în alte părţi.
Ele au avut diferite manifestări, de la modelul birocratic puternic
centralizat al fostei URSS, până la modelul de planificare în care
rolul planificatorului era redus la determinarea anumitor proporţii
esenţiale în economie. În ultimul caz, planificarea poate avea în
vederea doar care să fie proporţia de venit naţional care să
meargă spre consum sau investiţii sau de distribuţia investiţiilor
între diferitele activităţi economice. Primul tip de model se baza
pe existenţa unui sistem de planificare şi management prin
directive referitoare la resursele fizice utilizate şi la produsele

5
fizice rezultate, impuse printr-un plan naţional bazat pe
PRINCIPUL BALANŢEI. Pentru alocarea resurselor, modelele mai
descentralizate folosesc în mai mare măsură mecanismul pieţei,
bazându-se pe un sector privat mai puternic. În cadrul acestui
model, numit adesea SOCIALISM DE PIAŢĂ, statul îşi rezervă
dreptul de a controla preţurile şi nivelul investiţiilor prin mijloace
ale politicii monetare şi fiscale.
Problema planificării centralizate şi, în particular, a
satisfacerii preferinţelor consumatorului, a dat naştere, în fostele
ţări CAER, la două noi abordări ale planificării. Prima consta în
folosirea mult mai extinsă a planificării bazate pe calculator
(PLANOMETRIE); cea de-a doua constă în folosirea forţelor pieţei
descentralizate şi a semnalelor despre preţuri pentru se realiza o
flexibilitate mai mare a proceselor, menţinând, în acelaşi timp,
esenţa socialismului de stat - controlul asupra mijloacelor de
producţie şi a repartiţiei. Revoluţiile din Europa de Est de la
sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 au fost în parte
consecinţa lipsei de libertate politică, dar şi a insatisfacţiei create
de eşecul sistemelor planificate de a furniza bunuri de consum. În
cele mai multe din aceste economii rezultatul a fost că s-au
adoptat instituţii şi metode capitaliste, astfel încât privatizarea,
folosirea pieţei şi a preţurilor, dereglementarea şi liberalizarea au
fost acceptate în grade diferite.

Concluzie.
Sistemul economic de comandă avînd mai multe
dezavantaje acum ractic a dispărut. Mai există aşa sistem
economic în: Libia, Cuba , Iran, Coreea de Nord, Arabia Saudită şi
Bruma.