Cap.

1: Marea familie instituționalistă – Persoane și idei

Concepte cheie ale instituționalismului:

INSTITUŢIE

ORGANIZAŢIE

EVOLUŢIE

GUVERNANŢĂ

COST DE TRANZACŢIE

FIRMĂ

CONTRACT INCOMPLET

Economiștii instituționaliști – o diversitate a orientărilor de apartenență.

Thorstein Veblen

John Roger Commons

Westley Mitchell

Walton Hamilton

Carl Menger

Gustav Scholler

Avangardiști ai instituționalismului, care, în ciuda diversității ideilor promovate, adoptă o

atitudine comună prin critica directă adusă neoclasicismului, respectiv cea diluată la adresa
clasicismului.

La adresa Școlii Clasice: Vizată a fost linia metodologică, analiza fiind centrată pe individ,
ceea ce determină lipsa unei viziuni globale.

Instituționaliștii ar trebui să îl revendice pe A. Smith ca părinte fondator.

A. Smith a furnizat “regula” după care se obţine avuţia:

 Oamenii nu se nasc şi nu rămân egali;

  Există o diviziune a muncii;

 Diviziunea muncii obligă la schimb;

 Schimbul obligă la eficienţă;

 Eficienţa, productivitatea conduc la sporirea avuţiei personale şi colective.

 Respectarea regulii – libertatea de gândire şi acţiune a individului, îngradită doar

de lege.

 L. Von Mises şi Fr. Von Hayek – au dezvoltat propriile lucrări pe un asemenea

temei.

 Carl Menger – moneda ca instituţie (fenomen social supus evoluţiei).

 Gustav Schmoller – defineşte instituţia ca “un aranjament consimţit de comunitate

ce serveşte unor scopuri date” şi recunosşte importanţa instituţiilor în determinarea
progresului economic.

 La adresa Şcolii Neoclasice – a existat o critică directă, explicită:

 Tenta abstractă şi logica pură (concurenţă perfectă, echilibru unic, etc);

 Stabilirea endogenă şi nu exogenă a preferinţelor (logica profitului maxim,

hedonismul);

 Ipoteze false de plecare în construcţia modelelor economice (raţionaliate perfectă,

informaţii complete, absenţa riscului, a incertitudinii);

 Caracterul static al analizelor şi lipsa perspectivei dinamice, diacronice, de evoluţie

a economiei;

 Ignorarea rolului instituţiilor în determinarea şi explicarea comportamentului uman;

 Lipsa atenţiei acordată regulilor şi respectării acestora în inducerea cooperării şi

soluţionarea conflictelor.

Instituţionaliştii din vechea gardă:

 Thorstein Veblen:

 Asociază modelul darwinist de evoluţie economiei – traiectoria instituţională

derivă din evoluţia economiei şi o determină, la rândul său.
  Inerţia instituţională determină perimarea sistemului economic şi a întregii
societăţi.

 Instituţiile – “obiceiuri de gândire şi acţiune dominante în comunitatea

socială” (Teoria clasei de lux, Ed. Publica, 2009).

 Ele pot fi bune sau “imbecile” (întâlnite în anumite perioade istorice, ex: era
socialistă).

 Critică cu vehemenţă neoclasicii şi analiza lor construită pe baza unor ipoteze

ideale.

 Walton Hamilton :

 Utilizează în premieră termenul de ştiinţă economică instituţională.

 Instituţiile – “ansamblu de obiceiuri sociale încorporate în obiceiurile unui

grup sau în cutumele unui popor”.

 Instituţiile – sunt imperfecte şi pot fi eronate, fiind un rezultat al creaţiei

umane.

 Ele pot deveni nocive pentru societate atunci când deservesc doar interesele
celor care le-au creat.

 Westley Mitchell:

 Respinge tenta abstractă a analizelor clasice dar, mai ales, neoclasice.

 Analizele pertinente trebuie să plece de la contactul permanent cu lumea

faptelor.

Ruptura dintre vechii şi noii instituţionalişti

 Vechii instituţionalişti şi-au focalizat atenţia pe critica şcolii clasice şi a

neoclasicismului şi nu pe construirea unui nou sistem de gândire, bazat pe o
metodologie şi terminologie proprie.

 Ronald Coase (“părintele” neoinstituţionalismului): “ideile vechilor instituţionalişti

constituia un material descriptiv care aştepta să fie cuprins de o teorie sau ars de
flăcări”.
 A existat o punte de legătură între vechiul şi noul instituşionalism creată de sociologi,
politologi, antropologi, precum şi de unii economişti.

Conexiuni cu Şcoala Austriacă

 Carl Menger – are două “invenţii instituţionale”:

 Moneda – ca instituţie socială, o rezultantă a eforturilor umane

individuale concertate de a simplifica relaţiile de schimb;

 Clasifică instituţiile în :

a. Organice - cele care apar spontan (ele sunt benefice societăţii,

sunt optimale).

b. Pragmatice – apar ca urmare a voinţei manifestate intenţionat

(nu sunt optimale întrucât reflectă intervenţia masivă a
statului).

 Friederich Hayek:

 Piaţa – ca instituţia cheie a capitalismului;

 Statul de drept – unica modalitate de intervenţie a statului în economie

tolerată.

 Evoluţia economică – cel mai bine adaptat sistem social.

 Joseph Schumpeter:

 Principalii agenţi ai schimbării – două instituţii speciale:

a. Inovaţia - o “regulă” care explică caracterul ciclic al

evoluţiei economice;

b. Proprietatea – ia forma societăţii pe acţiuni. Aceasta se va

depersonaliza, astfel încât, la un moment dat, capitalismul va
atenta la adresa proprietăţii private, oferind deschidere către
un nou sitem, socialismul.

 Şcoala istorică germană şi varianta sa modernă ordoliberalismul:

  Istoricii germani au propus analiza economiei “la ea acasă”, în timp
şi spaţiu.

 Şcoala de la Freiburg (Ordoliberalismul): W. Eucken şi L. Erhard

a. W. Eucken – Economiştii trebui să aloce atenţie faptelor

economice plasate în timp şi spaţiu, care gravitează în jurul
unui cadru juridic şi instituţional;

b. Statul- gardianul pieţei libere care stabileşte regulile jocului;

c. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, totul trebuie

instituţionalizat.

 Karl Marx:

 Relaţiile de producţie – vizau organizarea umană şi relaţiile de proprietate;

 Socialismul – unica soluţie reală la problemele economice şi sociale ale

omenirii.

 Şcoala Preferinţelor Publice (Public Choice) – James Buchanan, Gordon Tullock:

 Evidenţiază regulile care ghidează piaţa politică:

a. Oamenii politici - pun interesul personal pe primul loc, în

detrimentul interesului colectiv;

b. Politicienii şi funcţionarii publici – cheltuiesc banii publici

pentru satisfacerea intereselor proprii;

c. Statul angelic (statul bunăstării generale) – o utopie. Există

doar statul pământean compus din oameni supusşi erorilor şi
corupţiei;

 Şcoala de la Cambridge – Joan Robinson:

 Denotă puternice influenţe marxiste;

 Capitalul – instituţia fundamentală a capitalismului (ca la Marx).

  Interes pentru implicaţiile sociale ale productivităţii capitalului,
eficienţei investiţiilor (conexiunea cu condiţiile de hrană, de locuit,
rata mortalităţii, a natalităţii, etc.)

 Instituţionalişti la graniţa dintre economie şi sociologie – Max Weber:

 Creionează un model de comportament total diferit:

a. Comportamentul raţional - evoluează în timp, devine o

variabilă;

b. Spiritul capitalist – o atitudine mentală (o sumă de calităţi

pozitive care favorizează apariţia şi evoluţia capitalismului);

c. Spiritul capitalist – o sinteză a matricei culturale propice

capitalismului.

 Timpul = bani;

 Munca – sporeşte avuţia;

 Cine nu munceşte nu mănâncă;

 Inegalitatea umană – vine de la Dumnezeu;

 Etica muncii raţionale (muncă, chibzuinţă,

punctualitate, dreptate) la care se adaugă economia,
contabilitatea, tehnologia, legile.

 Talcott Parsons şi teoria voluntaristă a acţiunii:

 Instituţia - o sinteză a unei culturi. Sistemul devine instituţionalizat,

atunci când toţi membri săi acceptă matricea culturală.

 Herbert Simon:

 Individul raţional – este şi trebuie să fie organizat şi instituţionalizat

întrucât acesta dispune de o raţionalitate limitată.

 Limitele raţionalităţii le stabileşte organizaţia – o sumă de reguli,

proceduri şi rutine.

 Karl Polanyi şi “Marea transformare”:

  Economia se manifestă ca un proces instituţionalizat, e supusă unor
reguli formale sau informale.

 Există instituţii existente a priori, care ghidează comportamentele

individuale.

 Relaţiile sociale sunt determinate de economie şi nu invers.

 Neoinstituţionaliştii – Armen Alchian, Douglass North, Oliver Williamson, Richard

Nelson, Sidney Winter, Svetozar Pejovich, etc:

 Introduce termenul de Noua Economie Instituţională.

 Cu origini în “Natura firmei” a lui R. Coase, neoinstituţionaliştii şi-au

propus să ofere un construct teoretic nou.

 NEI – mai curând o sumă de curente, întrucât ca mod de gândire

aceasta însumează o diversitate a poziţiilor.
Creșterea și dezvoltarea economică în viziunea teoriei economice standard
versus optica economiei instituționale

În decursul timpului s-au decantat 3 tipuri de sisteme economice:

 Sistemul economiei naturale (economia închisă, bazată pe autoconsum) – satisfacerea

nevoilor pe baza a ceea ce produci;
 Sistemul economiei de piață – bazat pe cerere și ofertă, pe schimbul voluntar care se
derulează pe piață. Este sistemul care determină alocarea resurselor și utilizarea
acestora în cele mai productive destinații.
 Sistemul economiei de comandă – ce implică existența unei autorități centralizate ce
planifică în detaliu activitatea economică, respectiv cea socială.
 Cooperarea socială se produce la nivelul fiecărui dintre sistemele enumerate anterior,
însă în mod diferențiat, de la cooperare voluntară, bazată pe convingere, în cazul
economiei de autconsum și, mai ales, a economiei deschise, de piață, până la cooperarea
fortață, bazată pe constrângere, coerciție, opresiune, specifică sistemului economic
planificat. A se vedea diferența fundamentală dintre sistemul economic al Coreei de
Sud și cel al Coreei de Nord.
 Rolul economistului este anulat într-un sistem al economiei de comandă, întrucât aici
statul planifică până în cele mai mici detalii ce se produce, unde, în ce cantități, la ce
preț se vinde, pe ce piețe, etc.
 De asemenea, într-o economie planificată, întreaga teorie economică a creșterii și
dezvoltării devine caducă, lipsită de conținut și putere explicativă. Regula ce asigură
reușita este planul cincinal și planificarea detaliată a tuturor activităților productive.
Neexistând prețuri libere de piață, neexistând mecanismele interne ale piețe, raportul
cerere-ofertă, calculele economice sunt imposbil de realizat (calculul profitului, a
pierderilor, a cifrei de afaceri, rata inflației, a șomajului, etc – toate devin concepte
lipsite de realism).
 Cum putem judeca, evalua, eficacitatea unui sistem economic? Pe baza calității
normelor și a regulilor care guvernează respectiva societate circumscrisă sistemului.
 Factorii tradiționali: înzestrarea cu resurse naturale, dotarea cu forță de muncă, capitalul
își pierd din capacitatea de a oferi un răspuns pertinent diferențelor în materie de
dezvoltare a statelor lumii. Discuție: De ce Elveția sau Japonia, state de mici
dimendiuni, lipsite de resurse, sunt atât de dezvoltate. De ce Rusia sau România, în
ciuda resurselor naturale de care dispun, au un nivel precar de dezvoltare economică.
Ce le lipsește?! – instituții eficiente.
 Thorstein Veblen spunea că societatea este condusă prin reguli, iar acestea pot fi bune
sau imbecile. De calitatea acestora depinde viitorul unei națiuni.

DETERMINANȚI AI CREȘTERII ECONOMICE ÎN OPTICA TEORIEI

ECONOMICE STANDARD

creștere (latura cantitativă) ≠ dezvoltare (latura calitativă)

În devenirea sa, ca știință socială, economia a beneficiat de numeroase curente de gândire care
au tratat problema creșterii economice.
 La mercantiliști (1450-1750) – înavuțirea unei națiuni se face prin existența unui stat
puternic, autonom și nesubordonat bisericii. Sursele creșterii = o populație
numeroasă dornică să muncească și abundența de bani într-un stat puternic și
agresiv care încurajează războaiele (pentru a depriva de resurse statele învinse),
exporturile (așa intră bani în țară), dar frânează importurile prin măsuri protecționiste
(pentru a limita plecarea banilor din țară).
 La fiziocrați – agricultura era socotită singurul sector productiv,ce contribuie la
bunăstarea unei țări, restul sectoarelor fiind socotite a fi sterile. Totuși, se aduce în
discuție nevoia de a proteja proprietatea personală, comerțul liber, respectiv libertatea,
ca principiu al ordinii firești în societate.
 Pentru clasici – știința economică are un scop utilitarist și pragmatic, să prezinte care
sunt sursele îmbogățirii națiunii.
o libertatea e valoarea supremă a societății.
o individul este un rațional care este în permanență animat de dorința de a
maximiza bunăstarea proprie.
o statul trebuie să asigure doar cadrul legal, necesar pentru libertatea de acțiune
și libera concurență.
o piața – locul de desfășurare a inițiativelor private și pune fiecare individ acolo
unde îi este locul. Cei care muncesc, merită, vor fi pe val, cei care nu respectă
cerințele pieței sunt scoși în afara acesteia (ex: falimentul firmelor
neperformante în plină criză economică).
o schimbul este productiv – prin schimb obținem mai mult din ceea ce avem
nevoie.
 Rețeta înavuțirii națiunii pentru Adam Smith – reprezentatul de bază al școlii clasice:
o oamenii nu se nasc și nu rămân egali;
o diviziunea muncii;
o schimbul, ca o consecință firească a diviziunii muncii;
o schimbul obligă la eficiență
o eficiența, productivitatea, vor determina atât sporirea bogăției personale, cât
și a celei colective.
 Pentru neoclasici – sporirea bogăției se bazează pe alegerile optimale ale individului.
o individul este unul perfect rațional, uzând de o logică rece va lua întotdeauna
cele mai potrivite decizii care îi vor maximiza utilitatea (satisfacția).
o în cazul firmelor – obiectivul oricărui antreprenor este maximizarea profitului.
o piața este abstractizată – este una cu o concurență pură și perfectă, în care
firmele rivale sunt egale ca poziție pe piață, iar bunurile produse de acestea
sunt perfect substituibile.
o Factorii de producție sunt perfect mobili – o resursă poate fi mutată de la o
activitate la alta fără a presupune costuri.
o Piața atinge un echilibru perfect în care cererea se suprapune întocmai pe
oferta existentă.
o pe piață nu există risc, incertitudine și nici informații incomplete, fiecare
decident cunoaște toate informațiile pentru a face alegeri optimale.
o se preferă o abordare abstractă, matematizată, ilustrată pe baza graficelor
(curba cererii, a ofertei, punctul de echilibru sau de saturație a pieței, existența
unui preț de echilibru care satisface atât consumatoru, cât și producătorul) –
le poți desena la tablă – unii nu au făcut deloc economie.
 Abordarea teoriei economice standard –
 nu poate explica de ce o țară dotată cu factori de producție eșuează în a atinge un nivel
ridicat de creștere și dezvoltare.
 nu explică recurența crizelor – de ce dacă piața este atât de perfectă și mereu în
echilibru, iar indivizii sunt perfect raționali apar aceste momente de inflexiune? De ce
nu există o bunăstare permanentă?
 Nu explică discrepanțele în materie de dezvoltare dintre statele lumii. Dacă suntem cu
toții perfect raționali de ce nu suntem capabili să facem alegeri care să creeze bogăție?
 Oferă o abordare statiscă – cum este situația economică a unei țări la un anumit moment
dat, însă nu justifică evoluția economică în timp.

CU CE VINE NOU ECONOMIA INSTITUȚIONALĂ?!

Reprezentanții economiei instituționale care au obținut 4 premii Nobel pentru

contribuția adusă teoriei economice vin să compenseze din golurile teoretice și de abordare,
precum și să ofere răspunsuri unor întrebări, precum cele de mai sus care au rămas deschise
dacă le tratăm din perspectiva teoriei standard.
 Economia – o știință vie, în permanentă dinamică, prin urmare ea trebuie
analizată în deplina sa evoluție, în timp și spațiu.
 Știința economică – trebuie să aibă în prim plan anatomia corpului social
(elementele ce compun o societate, cu particularitățile specifice) și nu obiectivul
predefinit de a obține avuție. Așa cum un medic, în tratarea unui pacient, pornește de
la simptomele existente pentru a depista cauza bolii și ajunge să vindece prin prescrierea
unui tratament corect, la fel și economistul – mai întâi radiografiază societatea,
identifică vulnerabilitățile și problemele existente și apoi, în funcție de acestea,
realizează politici economice și măsuri care au rolul de a corecta dezechilibrele. Așa
cum medicul nu poate garanta un tratament standard pentru a vindeca absolut orice
boală, nici economistul, cu atât mai mult statul, în calitate de garant al bunăstării sociale,
nu poate aplica un set standard de măsuri pentru a garanta creșterea avuției.
 Elimină ideea concurenței pure și perfecte dintre agenții economici. În realitate nu
există așa ceva, relația dintre firme nu este una de egalitate, ci uneori de subordonare
între firme mari și altele mici sau o relație de cooperare, co-fraternitate.
 Nu admite ipoteza unui individ perfect rațional! Ca oameni suntem supuși
failibilului! Nu judecăm perfect, facem erori, astfel apar și consecințele neintenționate
(conflicte, crize, etc).
 Mediul economic de analiză este, de asemenea, unul imperfect – există risc, există
incertitudine, există costuri de tranzacție, informații asimetrice (informații care nu se
află în posesia tuturor, ci doar a unor actanți ai pieței), există oportunism (tendința unor
indivizi de a exploata cu viclenie anumite momente pentru a obține avantaje în folos
propriu).
 Trăim într-o lume imperfectă!! Și tocmai această imperfecțiune reclamă regulile
– rolul lor este acela de a ne face traiul mai ușor, de a stimula cooperarea dintre
 indivizi, de a face viitorul mai predictibil, de a suplini și corecta erorile, răul din
oameni.
 Instituțiile – reguli ale jocului sau constrangeri create de oameni pentru a da
formă interacțiunii umane.
 Instituțiile, atât cele formale (reguli scrise: economice, politice, sociale, cât și cele
nescrise: cutume, valori, tradiții, coduri de conduită, mentalități, etc) au un rol
fundamental în determinarea unei evoluții economice pozitive sau, dimpotrivă,
negative unei țări.
 Leagă progresul economic de calitatea instituțiilor, a regulilor jocului și NU de
factorii tehnici (dotare cu resurse, capital uman, capital).
 Tratează economia într-o perspectivă dinamică deoarece instituțiile însăși sunt
supuse transformărilor permanente, evoluției.
 Încurajează realismul comportamental – susțin argumente cu o motivație
economică pragmatică! (ex: conștientizarea problemei corupției și consecințele
economice ale acesteia. Se identifică probleme reale din viața de zi cu zi pentru a le
remedia, pragmatic.
 Analiza economicului este diacronică (în ordinea succesiunii faptelor) – faptele
istorice, evenimente politice, culturale, din devenirea oricărui popor, care au un impact
deosebit pentru evoluția viitoare.
 Abordarea abstractă este înlocuită cu suportul faptic! Faptele economice din timp
și spațiu trebuie să constituie baza de plecare pentru știința economică.
 Statul trebuie să fie un ”gardian al pieței libere” care să inițieze regulile – el are
un rol modelator pentru societate și înfăptuiește politica ordinii.
 Statul pilotează traseul unei națiuni spre dezvoltare, atâta vreme cât lansează
reguli bune, care protejează:
o proprietatea privată
o libertatea
o democrația
o civilizația, și nu oferă reguli imbecile, ce trimit la planificare centralizată și
opresiune.
 Evoluția economicului – privită din perspectivă evoluționistă á la Darwin. În
societate se vor perpeua doar acele valori, tradiții, practici care oferă proba de
rezistență la testul timpului. Societatea le uzează plecând de la convingerea că ele
sunt utile, necesare existenței de fiecare zi.
 Economia instituțională vine și cu terminologia proprie, concepte precum:
o instituții (regulile), organizații (ca agenți ai schimbării instituționale – firmele,
statul, biserica, etc)
o costuri de tranzacție (costurile de oportunitate ce însoțesc actul schimbului:
identificarea partenerului de schimb, negociere, redactarea contractelor,
timpul pierdut, bani, etc)
o structuri de guvernanță (modalități de derulare a tranzacțiilor: la nivel de
piață, firmă sau forme hibrid: un mix între cele 2: franciza, alianța strategică,
joint venture, etc).
o contractul (incomplet – care nu are toate specificațiile completate, ci are spații
libere, pentru a ajusta, din mers, noile condiții de derulare a unei tranzacții).
Normele, obiceiurile morale, deși neglijate deseori, au un rol fundamental pentru viața
economică.
Ex: - Cultura in India– consecințe economice.
- Politica anti-demografică a Chinei – consecințe, etc.

Elementele definitorii ale noii economii instituționale

Conținutul cursului:
1. INSTITUȚII
2. TRANZACȚII ȘI COSTURILE DE TRANZACȚIE
3. DREPTURILE DE PROPRIETATE
4. STRUCTURI DE GUVERNANȚĂ
5. CONTRACTUL INCOMPLET
6. EVOLUȚIONISMUL ECONOMIC
7. FENOMENUL DEPENDENȚEI DE CALE

1. INSTITUȚIILE – CE SUNT ȘI CUM NE INFLUENȚEAZĂ

ELE VIAȚA?
 Economie instituțională – oferă o perspectivă umană, la ea acasă
a economicului, o analiză în timp și spațiu.
 Instituțiile – principalul element al analizei
 Economia = un proces instituționalizat, ghidat de reguli:
 Ale cererii și ofertei,
 Ale competiției libere
 Instituția banilor, a contractului, a drepturilor
de proprietate privată, etc.
 Natura instituțiilor:
  Douglass North: „Instituțiile sunt constrângeri sau reguli
ale jocului create de oameni pentru a da formă
interacțiunii umane” (North, 1990, p.11).
 Instituțiile:
 Reduc incertitudinea;
 Derivă din circumstanțe naturale și
sunt ușor de asimilat;
 Oferă structură vieții cotidiene,
predicatbilitate și antrenează
cooperarea între oameni;

INSTITUȚIILE

INSTITUȚII FORMALE INSTITUȚII INFORMALE

(OFICIALE) (NEOFICIALE)
Reguli economice,
politice sau legale, Valori, tradiții, coduri de
drepturi de consuită, norme de
proprietate sau comportament, mentalități
contracte (create de (provin din trecut și s-au
oameni) perprtuat de la o
generație la alta)
O mică parte din
constrângerile care ne
Cea mai importantă
definesc alegerile
componentă a deciziilor
noastre
FLEXIBILE –
permit ajustări RIGIDE – sunt
ulterioare foarte greu de
schimbat!
Instituțiile:

1. Create
 Precum Constituția unei țări
 Plasate sunt semnul intenționalității umane
2. Dezvoltate de-a lungul timpului
 Apar și ise dezvoltă în timp
 Includ bune practici, demne de a replica
 Oamenii le folosesc recurent, cu încredere

Instituțiile (Carl Menger):

1. Pragmatice
 Create și implementate de decidenți politici: guvern, parlament
 Reflectă intențiile celor care le-au creat.
 Eficacitatea lor depinde de voința celor care le-au inițiat
2. Organice
 Apar spontan – ca rezultat al acțiunii umane
 Sunt optimale – satisfac interesul general al societății
 Sunt ușor de asimilat

2. Principalele trăsături ale unei norme:

O regulă trebuie să fie:

1. Stabilă și durabilă: pentru a induce stabilitate și încredere celor care o aplică.

2. Abstracte și impersonale: Formulate clar și la modul general – aplicabile

întregii comunități indiferent de statutul social al fiecăruia. Nu oferă privilegii
nimănui!

3. Normative: regulile, odată acceptate, devin parte a cadrului legislativ și au rol:

a. De reglementare: prin conținutul respectivei norme;

b. De prescripție: indicând calea de urmat atunci când se aplică regula;

c. Recompensă/sancțiune: oferă stimulentele/sancțiunile care se aplică

în caz de respectare/ nerespectare a normei;
Statul – referentul care furnizează reguli și monitorizează modul în care ele sunt aplicate.

O regulă trebuie să fie:

4. Credibilă și transparentă: trebuie să fie aplicată cu încredere și să încurajeze

corectitudinea comportamentală;

5. Simplu formulată: pentru a fi ușor de înțeles de către toți cei care o aplică;

6. Impusă: regulile exprimă voința majorității, nu a întregii comunități!

7. Regulile implică INTERDICȚIE și COERCIȚIE pentru cei care nu le respectă!

3. Instituții și organizații

 INSTITUȚII = REGULILE JOCULUI (furnizează cadrul general de

acțiune);

 ORGANIZAȚII = AGENȚII SCHIMBĂRII INSTITUȚIONALE (jucătorii).

 Organizații politice: partidele politice, etc

 Organizații economice: firmele, cooperativele, etc.

 Organizații sociale și educaționale: biserica, asociațiile profesionale,

școlile, universitățile, familia, etc.

 Între instituții și organizații – o relație simbiotică!

INSTITUȚIILE –

 Ilustrează regulile care reglementează, iar organizațiile le aplică în

conformitate.

 Odată puse în practică jucătorii le vor modifica în timp, vor schimba sau vor
propune noi seturi de reguli adaptate ultimelor provocări economice, politice
sau sociale.

 ORGANIZAȚIILE – contribuie, cu predilecție, la schimbarea regulilor

formale și, prin educație, civilizație și valori fundamentale ale societății pot
modela inclusiv instituțiile informale!

4. DE CE APAR INSTITUȚIILE?
  Pentru a oferi structură și a facilita interacțiune umană.
 Pentru a reduce incertitudinea – inducând predictibilitate pe termen lung.
 Pentru a sprijini cooperarea dintre indivizi în societate– instituțiile = expresia
condensată a unor regularități comportamentale.
 Pentru a corecta imperfecțiunile pieței:
 Asimetria informațiilor
 Riscul și incertitudinea
 Costurile de tranzacție – prin reguli precum banii sau proprietatea
privată.
 Oportunismul (urmărirea cu viclenie a propriilor interese).
 Pentru a induce eficiență prin reguli ca proprietatea privată sau banii.
 Propriatetea – definită de J. Proudhon ca un furt, ceva ce este obținut
prin uzanța forței.
 J. Locke – proprietatea = rezultatul efortului depus de invidid. Munca
productivă = sursa proprietății private.
 Proprietatea comună ≠ Proprietatea privată
 Proprietatea comună – încurajează risipa resurselor rare/ limitate –
determină conflicte între indivizi.
 Proprietatea privată – implică acceptul și recunoașterea din partea
membrilor societății a dreptului de proprietate asupra unui bun anume
– induce cooperarea intre oameni – apare chibzuința în consumul
resurselor rare.
Drepturile de proprietate și instituțiile
 Economia de piață – implică drepturi de proprietate bine definite + libertatea de a face
tranzacții cu acestea.
 Aici – costurile de tranzacție sunt reduse – datorită unor instituții care au evoluat în
timp, precum:
 Banii, normele comerciale, codurile aplicabile în numeroase domenii de
activitate.
 Statului de drept, normelor de comportament, valorilor, atitudinilor,
convingerilor, tradițiilor, obiceiurilor, etc.
 In economiile aflate în tranziție – costurile de tranzacție mari- obstacol în calea
construirii economiei de piață. (instituțiile pieței libere – neclar definite sau chiar
absente)!
 5. INSTITUȚIILE ÎN ROMANIA
 Cadrul instituțional = o sursă a succesului/ a performanțelor economice precare.
 Instituțiile – un impediment în calea prosperității prin:
 Abundență legislativă
 Schimbări politice și legislative foarte frecvente – induc haos și incertitudine.
 Lipsa coerciției normelor formale, a sancțiunilor.
 Drepturi de proprietate neclar definite la debutul anilor 1990 – tranziție haotică.
 Probleme cu birocrația, corupția, clientelismul politic.
 Lipsa transparenței în gestionarea banilor publici.
 Mentalitate colectivă viciată de experimentul socialist – dificil de schimbat!

Indicatori ai calității instituționale:

 World Bank – Worldwide governance indicators:
 Rule of law, control of corruption, government effectiveness, etc.
 Transparency International – Corruption Perception Index
 Heritage Foundation –Index of Economic Freedom
 Freedom House – Index of Economic Freedom
 Economist Intelligence Unit – Democracy Index
 Centre for Systemic Peace – State Fragility Index
 World Economic Forum – World Competitiveness Report – Institutions
 PROCESUL SCHIMBĂRII INSTITUȚIONALE
- O PRECONDIȚIE A DINAMICII ECONOMICE
 CUM SE SCHIMBĂ INSTITUȚIILE?
 CUM POATE INFLUENȚA METAMORFOZA INSTITUȚIONALĂ
DINAMICA ECONOMICĂ A STATELOR LUMII??
 CE ÎNSEAMNĂ ”DEPENDENȚA DE CALE”?

 R.d. CONGO
 30 Iunie 1960 – independența față de Congo Belgian (colonie belgiană
1908-1960).
 25 Noiembrie 1965 - șeful armatei Mobutu a preluat puterea printr-o
lovitură de stat.
 Mobutu a stabilit un partid unic și s-a autodeclarat șef al statului.
 Alegerile periodice aveau un unic candidat – Mobutu.
 Guvernul lui Mobutu – vinovat pentru violarea gravă a drepturilor omului,
represiune politică, cultul personalității și corupție.
 Până în 1967 Mobutu – a neutralizat oponenții politici și rivalii săi – arestându-i,
ucigândui-i, etc.
 1967 – 1997: corupția devenise o practică instituționalizată - „boala Zaireană„ - corupție de
masă, jafuri, furt din bani publici, management defectuos.

 Ajutoarele financiare externe - l-au îmbogățit pe Mobutu, de vreme ce calitatea

infrastructurii s-a înrăutățit la ¼ din ceea ce exista în 1960.

 Zaire (Congo) – devenise o cleptocrație.

 Kleptocrație = o societate în care conducătorii caută să se îmbogățească, furând

de la cei pe care îi guvernează (Cambridge Dictionary).

 Congo – o țară extrem de bogată în resurse naturale (diamante, aur, petrol, cobalt,
lemn), dar săracă d.p.d.v. instituțional!
 Uzbekistan

 Declară independența de Uniunea Sovietică - 1991.

 Republică constituțională, guvernată democratic – „democrația Republicii trebuie să

se sprijine pe principiile drepturilor omului: existență, viață, libertate, onoare,
demnitate și alte drepturi inalienabile."

 O.N.G.-urile și organizațiile care activează în interiorul țării – semnalează existența

unui stat autoritar, care limitează libertățile civile.

 Cele mai frecvent întâlnite forme de abuz –

 tortura,

 Arestările arbitrare, fără un motiv anume,

 Varii modalități de restricționare a libertăților individuale, privind:

 religia,

 libertatea de expresie,

 Libertatea presei,

 a asocierilor libere între oameni, firme, etc.

 În 2015 – repoarte care subliniau abuzurile puterii din Uzbekistan – accentuau

gravitatea acestora și lipsa vreunei schimbări.

 Freedom House – Raportu libertării economice pe 2018 - Uzbekistan una din cele 11
state care au cel mai precar nivel de respectare a drepturilor umane și libertărilor
civile.

Instituțiile ”imbecile” – teren propice al sclaviei moderne

 Uzbekistan – deține a 2 a cea mai ridicată rată a sclaviei umane, după Coreea de Nord.

 3.97% din populației țării – lucrează ca sclavi moderni – majoritatea în industria

bumbacului.
  Guvernul – a forțat angajații la stat să lucreze in industria bumbacului pe timp de
toamnă.

 Împrumuturile Băncii Mondiale – conectate la proiecte care folosesc copii și adulți

aduși cu forța (aprox. 1.2 millioane persoane).

Statul – în mâna birocrației – afectează economia.

Corruptistan – corrupția în Uzbekistan – sute de miliarde de $.

 Elitele polarizează veniturile țării (din exporturile de gaz, petrol, bumbac, aur) – în
detrimentul populației. puation.

 Mediul de afaceri – instabil – din cauza corupției majore din Uzbekistan.

 Conform Economist Intelligence Unit, „ostilitatea guvernului în ceea ce privește

dezvoltarea unui sector privat independent se explică prin incapacitatea de a avea un
control absolut asupra acestuia”.

 Practica Kazahstanului – reinvestirea banilor din evaziune fiscală înspre ameliorarea

calității vieții cetățenilor, nu a guvernului – IMPOSIBILĂ”

Exemple de state în care instituțiile dictează un trai decent, onorabil și sigur!

 Țările nordice: un nivel sporit de încredere și integritate a politicienilor – precondiție

pentru instituții eficiente!

 Asocierea dintre corupție redusă și încredere sporită = non- corupție + încredere

socială.

 Educația, civilizația, munca etică, încrederea în regulile existente = măresc încrederea

socială în statul bunăstării.

 Lipsa de încredere în instituțiile publice – determină lipsa de încredere în reguli =

eludarea lor (evaziune fiscală, asistență socială nejustificată, etc) – efecte negative pe
plan social.

 Încrederea în reguli = respectarea lor = sporirea ordinii și bunăstării sociale.

 Drumul Atlanticului – Norvegia – 8,3 km

 Germania de Est vs. Germania de Vest

 Berlinul de Est – dominat de sărăcie și limitarea libertăților individuale, față de

Berlinul de Vest - 2.5 milioane persoane au fugit pănă în 1961 din Est.

 Viața în Berlinul de Est față de cea din Berlinul de Vest – două lumi paralele!

 Cadru general în Est:

 Oamenii nu puteau vinde, cumpăra sau deține nimic

 Nu primeau ceea ce își doreau, ci ceea ce credea partidul că au

 Efortul colectiv pentru binele comun!

  Inexistența dreptului la libera exprimare, alături de supravegherea
abuzivă a securității

 Egalitatea salariilor (lipsa stimulentelor pentru munca productivă).

 Viață nesigură

 Economie precară.

De ce este corupția atât de periculoasă?

Economia subterană – shadow economy-

 Economia subterană – piața neagră -

 Totalitatea activităților economice ascunse de autorități din rațiuni de ordin

monetar, legislativ sau instituțional.

 Motive monetare: neplata taxelor, a tva și a contribuțiilor sociale;

 Motive legislative: evitarea birocrației guvernamentale, a poverii

fiscale, a cerințelor privind securitatea muncii, numărul orelor de
muncă, etc;

 Motive instituționale: legile blânde privind corupția, calitatea

instituțiilor politice, statul de drept șubred.

Economia subterană în statele comuniste

 URSS, Cuba, Coreea de Nord – pondere covârșitoare în economia globală.

 Interzicerea avorturilor – decese, îmbolnăviri grave.

 Efectele perverse ale prohibiției.

 Prohibiția de alcool din SUA -1920-1933 – apariția mafiei și a organizațiilor

criminale.

Fiscalitatea opresivă – sursă a economiei

DETERMINANȚII ECONOMIEI SUBTERANE

2017
 Instituții
informale -
bune

Instituții
formale -
eficiente

Societăți deschise – țările nordice, Canada, Sua, țările occidentale

Instituții
formale -
dăunătoare

Instituții
informale -
ineficiente

Societăți închise = coerciție – Uzbekistan, Congo, Coreea de Nord, etc.

REGULI ”IMBECILE”
 Limitează libertățile individuale

 Coerciție

 Supremația guvernului și nu a legii!

 Mită și corupția de masă

 Educație deficitară – analfabetism (funcțional)

 Lipsă investiții, infrastructură, servicii sănătate publică.

 Inegalități sociale ridicate

 Stat de drept șubred

 Sărăcie pe termen lung!

REGULI BUNE

 Democrație

 Libertate

 Supremația legii – Echitate și justiție

 Corupție limitată

 Capital uman educat

 Standarde ridicate privind sănătatea publică, a infrastructurii și investițiilor.

 Inegalități reduse – exluziune socială limitată

 Domnia legii – încredere în sistemul de justiție

 Prosperitate pe termen lung !

INSTITUȚIILE - DETERMINANT AL PERFORMANȚEI ECONOMICE

Instituțiile - regularități comportamentale

Instituții: formale – reguli scrise

Informale – cultură, valori, norme de conduit, reguli de comportament – perpetuate de la

o generație la alta, prin cultură și imitație.
 PROCESUL SCHIMBĂRII INSTITUȚIONALE

1.Experiente trecute – Constructe mentale pre-existente

2. Institutii formale – Rigide, Greu de schimbate

3. Instituții formale – Flexibile, Se schimă în concordanță cu interesele celor care dețin

puterea

4. Un nou cadru instituțional – Mai bun/Mai ineficient decât cel anterior

PUTEM TRANSFORMA INSTITUȚIILE INEFICIENTE ÎN ALTELE MAI BUNE?

TRANZIȚIA LA ECONOMIA DE PIAȚĂ A STATELOR FOSTE COMUNISTE

TRANZIȚIA LA ECONOMIA DE PIAȚĂ– ROMÂNIA VS POLONIA

• Debutul anilor 1990 – un moment de referință pentru statele fostului bloc sovietic,
inclusiv pentru România.

• Construcța unui nou cadru instituțional – de departe, cea mai mare provocare
pentru aceste țări.

Capitalismul și dușmanii săi – reminiscențe ale trecutului

K. MARX – Egalitate – Avuția națiunilor – Libertate – Individualism – Mises (Proprietatea

privată, Statul minim) – Hayek (Interesele individuale, Statul de drept) – Smith

• Terapia șoc vs. Terapia graduală – căi distincte de a naviga către lumea capitalistă

• Tranziția pas cu pas (graduală) - ezitantă, cu obiective imprecise, respectiv rezultate

ineficiente.

• Aderarea la UE – o “fereastră” către implementarea unor schimbări profunde cu

implicații majore la nivel social, politic și economic.
 • Romania și Polonia – dependente de cale în moduri diferite și, pe cale de
consecință, beneficiază în mod diferit de avantajele aderării la UE.

• Calitatea regulilor jocului care au ghidat statele din ECE pe parcursul tranziției -
responsabile pentru pdiscrepanțele actuale în materie de dezvoltare.

• România – un caz de aderare la UE mai puțin fericit.

INSTITUȚIILE – “MÂNA INVIZIBILĂ” A DINAMICII ECONOMICE

• D. North: instituțiile – “reguli ale jocului sau constrângeri create de oameni pentru a
da formă interacțiunii umane” (North, 2003, pp.11).

Instituții formale:

Economice, politice sau juridice

Flexibile

Instituții informale:

Valori, tradiții, coduri de conduită, norme de comportament, mentalitate

Rigide

• Moștenirea culturală și experiențele trecute – surse ale dependenței de cale.

• Țările care au fot ghidate de instituții sănătoase în trecut (SUA; Europa

Occidentală) – au beneficiat de un substrat fertil prosperității și dezvoltării.

• Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Statele Baltice – țări

orientate către prosperitate (Weder, IMF, 2001).

• 1968 - Ungaria a găzduit primele inițiative de descentralizare, respectiv

încurajare a sectorului privat;

• 1980 – Polonia promova reforme orientate către autonomie, în sectoare

precum comerțul, producția, investițiile.

• Aici, sectorul agricol nu a fost niciodată colectivizat.

 • România și Bulgaria - țări cu o puternică afinitate față de putere (Weder, IMF,
2001) – așadar, aici, “distrugerea creatoare” a vechilor instituții nu a avut loc.

• Moștenirea sovietică – a viciat substratul instituțiilor informale ale României și,

astfel, potențialul său de dezvoltare.

• Coerciția și planificarea centralizată – au rămas surse de blocaj în calea

prosperității, pe termen lung.

• România și Bulgaria – au rămas atașate de modelul rusesc al “capitalismului fără

capitaliști” (Stark, Bruzst, 2002, pp. 109).

Teza interacțiunii – (Pejovich, 1999)

Schimbarea regulilor formale – Instituții informale – Susține performanța economică

Interacțiune pozitivă – stimulează creșterea economică

Metamorfoza instituțiilor formale - / - Instituții informale

Interacțiune negativă – inhibă creșterea economică.

3. ROMÂNIA VERSUS POLONIA – DESPRE MOTIVELE PENTRU CARE ALȚII

POT

Economia Poloniei – un grad ridicat de reziliență macroeconomică.

• Reformele structurale – liberalizarea comerțului, implementarea unui sistem

fiscalcompetitiv, modernizarea cadrului legam – au facilitat tranziția la economia de
piață.

• Consolidarea fiscală și un management prudent al finanțelor publice – o preocupare

permanentă.

• Consolidarea independenței sistemului juduciar, eradicarea corupției – un

fundament sănătos pentru prosperitate.

România – performanțe economice precare.

• Sistem de reglementare instabil și inconsecvent, frecventele crize politice,
instabilitatea macroeconomică – descurajează ISD în România.

• Corupția endemică – rămâne o provocare actuală a statului de drept – cauza

amânării intrării în zona Schengen.

• Povara fiscală – ridicată și descurajează activitățile private.

• Apartenență formală la Comunitatea Europeană.

• Multiple dezechilibre economice, competitivitate scăzută - explică amânarea

aderării la zona Euro.

• Birocrația excesivă – sursă a celei mai mici proporții de fonduri europene atrase
pentru perioada 2007-2013 - 37,8% (Erste Bank, 2014) .

• Libertarea economică relativ precară (scor 60.7 ) – obstacol în calea dezvoltării.

Dimensiunile culturale – Geert Hofstede
 Dezvoltare
Instituții
economică

 O relație de circularitate – de influență reciprocă!

 Experiențele trecute – explică decalajele de dezvoltare dintre statele lumii.

 Statele guvernate de instituții ineficiente – adoptă cu greu mecanismul pieței libere.

 Caracterul inerțial – rigiditatea vine din zona regulilor informale!

 Țările guvernate de instituții bune, eficiente – dețin o bază propice creșterii și

dezvoltării.
COSTURILE DE TRANZACȚIE ȘI INVESTIȚIA ÎN ACTIVE SPECIFICE

Rolul fundamental al instituțiilor:

• Încurajează coordonarea și cooperarea la nivel de societate.

• Oferă predictibilitate acțiunilor umane.

• Determină stabilitatea interacțiunilor de la nivel economic.

• Permit estimarea potențialelor costuri și beneficii.

• Mediază transferul de cunoaștere.

Procesul de învățare a instituțiilor formale și informale – reduc costurile asociate tranzacțiilor

economice și sociale!

INSTITUȚIILE REDUC COSTURILE DE TRANZACȚIE!

Ce sunt tranzacțiile??

Ronald Coase: Costurile de funcționare a mecanismelor de piață

Orice relație de schib derulată în cadrul pieței- o tranzacție.

Totalitatea costurilor asociate procesului de schimb – costuri de tranzacție:

Costuri cu identificarea partenerului de schimb;

Costuri cu negocierea și luarea deciziilor;

Costuri cu monitorizarea tranzacției și impunerea prin contracte.

Exemplu: Achiziția unui apartament.

• Costuri de tranzacție:

• Căutarea apartamentului potrivit – zonă și buget (pe

cont propriu sau printr-o agenție imobiliară).

• Vizualizarea apartamentelor identificate.

• Timp, productivitate pierdute.

• Alegerea apartamentului și negocierea prețului cu

proprietarul.

• Consultarea notarului și redactarea ante-contractului /

a contractului de vanzare – cumparare.
 • Plata și mutarea efectivă.

• Recondiționarea lui, etc.

Existența costurilor de tranzacție la nivelul pieței – o componentă a analizei economice

• Costurile de tranzacție – apar, deoarece piața este guvernată de:

• Incertitudine

• Risc

• Informații incomplete (unii agenți economici

cunosc mai multe informații decât alții).

• Raționalitatea limitată a indivizilor – suntem

supuși failibilului.

Costuri de tranzacție≠ costuri de producție!!

• Costurile de producție – ținde organizarea și managementul firmei.

• Costurile de tranzacție – apar în etapa ex-ante (înainte) și ex-post

(după) a procesului de producție.

• Costuri din etapa Ex-ante :

• Identificarea prețurilor relevante, procurarea

resurselor, căutarea piețelor potrivite de desfacere, etc.

• Costuri cu identificarea partenerilor, negocierea,

costuri cu publicitatea, etc.

Costuri din etapa Ex-post:

• Costuri cu livrarea bunurilor, realizarea plăților pentru

transport, asigurare, taxe vamale, etc.

• Costuri cu monitorizarea conduitei partenerului de

schimb – plata la timp a mărfii, respectarea cerințelor
contractuale, etc.
 • Costuri cu acoperirea pagubelor – apar în cazul
nerespectării contractului.

• Costuri de renegociere a contractului sau cele

ocazionate de ruperea parteneriatului.

Deschiderea unei noi linii aeriene – pași: - costuri de tranzactie

• Studiul de piață – pentru noua linie aeriană /

escală

• Traficul potențial, natura lui (persoană,

marfă, poștă)

• Care sunt interesele pasagerilor care

călătoresc cu avionul (afaceri / vacanță).

• Perioada / ziua din săptămână când

cererea este maximă (ajută la stabilirea
programului curselor: nr lor + frecvență).

2. Se încheie acordul aerian semnat de guvernele statelor interesate.

- Provizoriu – până la încheierea acordului – se eliberează o autorizație de

operare a zborurilor.

3. Se încheie contractul de reprezentanță și vânzări – cu aeroportul / o agenție de

turism.

- asigură reprezentarea companiei + vânzarea serviciilor sale.

4. Se încheie contractul de handling - cu aeroportul

- asigură servirea pasagerilor, a aeronavei, transportul bagajelor/

mărfurilor/poștei.

5. Se încheie contractul de alimentare - cu o companie petrolieră specializată.

- asigură alimentarea avioanelor companiei cu combustibili.

6. Precizarea programului curselor + reclama către călători

7. Primirea autorizației de survol și aterizare – de la autoritățile aeriene ale statului gazdă

8. Inaugurarea cursei!

Imperfecțiuni ale pieței:

• Costuri de tranzacție

• Incertitudine

• Risc

• Asimetrie informațională

• Raționalitatea limitată a indivizilor

= Oportunism = urmărirea propriului interes cu viclenie

(Oliver Williamson)

• Oportunism:

• Deviații comportamentale care se impun a fi sancționate, corectate!

• Oportunismul activ constă în:

• Fraudă,

• Minciuni,

• Promisiuni false sau false amenințări,

• Manipulare, furnizarea de informații distorsionate în mod voit

• Oportunismul:

• Apare în etapa ex-ante a tranzacției – determină alegeri eronate.

• Apare și în etapa ex-post a tranzacției– cel mai periculos!

• Doar contractul poate oferi protecție împotriva costurilor de

tranzacție ridicate.

• PROBLEMA PRINCIPAL – AGENT – Contractul de agenție.

 • PRINCIPALUL – autorizează AGENTUL să furnizeze anumite servicii (Agentul este
investit cu autoritatea necesară pentru a realiza respectiva operațiune).â

Agentul poate fi:

Onest – Nu apar costuri de tranzacție suplimentare

Oportunist – Apar costuri de tranzacție pozitive = se numesc costuri de agenție

• Costuri de monitorizare – plătit de către principal;

• Costuri de bonding costs – agentul încearcă că își dovedească

credibilitatea.

• Pierderi reziduale – plătite de către principal, dar cauzate de către

comportamentul oportunist al agentului.

Problema principal – agent exemple:

Principalul= posesorul resurselor.

Agent = are dreptul rezidual de control asupra activelor respective.

• Intr-o democrație – oamenii = principalul.

- oamenii politici = agenții cărora le încredințăm

resursele cu scopul de a genera bogăție (majoritatea sunt oportuniști – își urmăresc propriul
interes și nu pe cele ale societății pe care o reprezintă).

• În fotbal – deținătorul echipei (finanțatorul) = principalul

- antrenorul= agentul (el antrenează jucătorii bine sau nu, după propriile interese,
scopul lui = a primi bani).

• Oportunismul:

• Mai evident în etapa ex-post a tranzacției.

• Reputația – extrem de importantă în

descurajarea comportamentului oportunist.

• Atunci când ACTIVELE SPECIFICE sunt

obiectul tranzacției.
 • Active specifice = resurse care odată implicate în unele procese de producție, nu mai
pot fi întrerupte, deoarece ele nu vor putea fi utilizate în alte activități productive.

Exemple de active specifice:

• În industria aeriană – crearea de elice pentru anumite tipuri de

elicoptere militare – ele nu vor fi cmpatibile cu orice alte modele (o
dependență ridicată față de clientul unic – armata).

• În industria computerelor sau a telefoniei mobile – Apple folosește

sistemul de operare IOS –specific doar pentru Apple – (dependență
ridicată față de furnizor).

• În industria modei – crearea de costume după dimensiunile unei

persoane anume – dependență ridicată față de clientul unic).

• Infrastructura olimpiadei de la Soci – creată cu scopul de a atrage turiști în zonă –

investiție într-un activ specific, deoarece după olimpiadă, Soci nu a rămas la fel de
atractiv.

• Investiția în turbinele eoliene din regiunea Dobrogei – ar fi ineficientă în Iasi, unde

intensitatea vântului este redusă – o dependență ridicată de condițiile geografice.

• Tipuri de active specifice:

• Specificitate geografică – cazul a 2 parteneri amplasați la o distanță

geografică redusă unul de celălalt, cu scopul de a reduce costurile de transport,
stocare, etc.

• Exemplu: o fabrică de mobilă și o uzină de procesare a lemnului.

• Specificitate fizică – un utilaj folosit la crearea unor alte bunuri.

• Exemplu: un robot dintr-o fabrică de sticlă folosit pentru decalotarea

paharelor.

Active dedicate – investiții realizate de către producător pentru a-și spori capacitatea de
producție, astfel încât să poată satisface cererea supimentară venită din partea clientului său.

• Cunoștințe specifice – Investiții în capitalul uman, pentru a satisface cerințele

unui client anume.
 o Exemplu: învățarea unei limbi străine pentru a încheia un parteneriat anume
cu un client.

• Specificitate de marcă – investiții specifice pentru a crește reputația firmei.

 Exemplu: echipamentul sportiv personalizat pe

care Nike l-a oferit Simonei Halep – creat
special pentru ea– colori – design – nu va mai
putea fi utilizat pentru o altă jucătoare de tenis.

• Inseparabilitatea tehnologică – a unor produse semifabricate de produsul final.

 Exemplu: un procesor și un model anume de

computer.

• Investițiile în active specifice – cresc riscul unei dependențe ridicate de partenerul

de tranzacție.

 De aici, ipostaza de a accepta unele condiții

mai puțin avantajoase de tranzacție (prețuri
mai mici, plata întârziată, etc.)

 Profitul inițial – devine un cvasi profit (cea mai

mică pierdere pe care producătorul este forțat să
o accepte, doar pentru a nu se întrerupe
tranzacția, caz în care s-ar pierde investițiile din
întreg procesul de producție).

 Exemplu: avem nevoie de pantofi speciali pentru

anumite probleme de mers – pentru că există un
singur producător pe piață – acesta devine
oportunist și va crește costul inițial al tranzacției.

 Apare așa-numitul paradox al cooperării = eu,

clientul, devin forțat să cooperez și să plătesc
mai mult, deși sunt în dezavantaj. Nevoia mea
specială mă forțează!
 INSTITUŢIA STATULUI DE DREPT ŞI A CONTRACTULUI

 Trăim într-o lume imperfectă plasată semnul:

 Raţionalităţii limitate

 Informaţiei asimetrice

 Incertitudine

 Risc

 Oportunism

 Costuri de tranzacţie nenule.

Regulile – necesare pentru a induce ordine şi cooperare umană

 Regulile – practici bune / rele decantate în timp sau create artificial de autorităţi.

 Reguli reprezentative din punct de vedere economic:

 Ordinea naturală

 Statul de drept

 Piaţa liberă

 Dreptul de proprietate privată

 Banii, etc.

 Toate au apărut în mod spontan şi sunt rezultatul cooperării umane.

Valorile politicii liberale:

Statul de drept

Democrație

Drepturile omului

Justiție socială

Libertate economică

Drepturi de proprietate privată

 Este STATUL DE DREPT doar despre guvern?

• Statul de drept = mecanisme, procese, instituţii, practici sau norme care sprijină
egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, protejează împotriva intervenţiei arbitrare
a guvernului şi a puterii.

• Normele legale – stabilite de cadrul politic se aplică cetăţenilor.

• Dreptul de a le accepta/ refuza.

Legea – aceeaşi pentru toată lumea!

Nimeni nu este mai presus de lege, aceasta se aplică unitar pentru întreaga societate.

Importanţa statului de drept!

• Statul de drept – implică crearea de legi, norme, impunerea acestora, precum și

interconexiunile dintre legile existente, deopotrivă reglementate – astfel încât,
NIMENI, nici măcar oficialii de rang înalt, - NU vor fi mai presus de lege.

• Constrângerile legale se aplică și legiuitorului – guvernanții sunt, deopotrivă,

subiectul legilor în vigoare, așa cum sunt cetățenii de rând.

• Legile – trebuie să fie:

• deschise și clare,

• generale - ca formă,

• universale - ca aplicare și

• cunoscute tuturor.

Libertarianism – filozofie politică ce plasează libertatea individului în centrul valorilor

politice.

• Libertarienii – consideră statul de drept fundamentul crucial al unei societăți libere!

 • Indivizii – trebuie guvernați prin legi cunoscute publicului, general aplicabile, care să
nu reflecte deciziile arbitrare ale regilor, președinților, birocraților.

• Aceste legi trebuie să:

• protejeze libertatea tuturor indivizilor în procesul de urmărire a

propriilor obiective. Nu trebuie să vizeze atingerea unor scopuri
anume.

• fie la dispoziția tuturor cetățenilor, în vederea:

• susținerii drepturilor acestora,

• soluționării disputelor și

• protejării lor împotriva abuzurilor venite din partea puterii

publice sau private.

Supremația legii sau a statului prin lege – importanță economică, nu doar socială

(Rule of law vs. Rule by law)

• Supremația legii – legea este plasată mai presus de politic!

• Supremația statului, prin apel la lege – uzanța legii pe post de instrument al puterii
politice.

• Statul – utilizează legea pentru a controla cetățenii, DAR nu

admite niciodată ca legea să fie folosita pentru a controla statul.

• Supremația statului, prin lege – asociată cu diminuarea legalității

practicată de regimurile autoritare.

1. Ordinea spontană– element definitoriu al Societății Deschise, în viziunea lui Friedrich

von Hayek.

2. Statul de drept – protejează valoarea supremă a oricărei societăți – LIBERTATEA

3. Proprietatea privată – instituția fundamentală a economiei de piață, libere.

  Reduce natura confliatuală a relațiilor inter-umane previne și limitează
„tragedia bunurilor comune”.

4. Piața liberă – un rezultat al cooperării și diviziunii muncii (Mises), respectiv a diviziunii

muncii și schimbului (Smith), ambele variante, cu conotații economice favorabile.

 Inovația și „distrugerea creatoare” – rulegi economice ale progresului

(Schumpeter).

INSTITUȚIILE FUNDAMENTALE ALE UNEI SOCIETĂȚI LIBERE

STATUL DE LIBERTATE
DREPT

LIBERTATE
ECONOMICĂ ORDINE

Libertate:

• A indivizilor – Natura interioară a oricărui individ. Nu există coerciție din

exterior.
• A societății – Dimensiune civilă – principiul non-agresiunii
Cum este definită libertatea?

 Ludwig von Mises

“Libertatea reflectă acea stare a lucrurilor în care discreția persoanei de a alege nu

este constrânsă de violența guvernamentală, dincolo de marja în care legea praxiologică o
restrânge oricum.” (Human Action, 1996, p. 281).

 Friedrich von Hayek

“Libertatea este sursa și condiția pentru majoritatea valorilor morale” (La

Constitution de la liberté, 1993, p. 6).

 Este unică și reflectă absența coerciției impuse de alții.

 Uzanțe ale libertății. Din punct de vedere istoric, drumul către libertate a fost atins
prin obținerea de libertăți.

Pilonii libertății economice:

Statul de
drept
Eficienț Proprietat
ă e privată
Individualis
m Piața

Libera
inițiativă Competiția

 Gradul de libertate economică – strict dependent de non-intervanția statului în

activitățile pieței.
 Rolul statului: de a creea și garanta domnia legii ca fundament al unui climat
economico-social propice economiei de piață.

 Instituțiile – instrumente necesare pentru limitarea coerciției statale

 Hayek – nu există ideea de societate în absența ordinii și a cooperării umane. Ele
apar ca o consecință firească a regulilor clare care ghidează comportamentul uman și
induc disciplină la nivel social.
 Societatea – implică o acțiune concertată, cooperare – de aici nevoia firească a statului
de drept.

Ordine
spontană
(Kosmos)

Ordine
artificială
(taxis)

Societatea deschisă – preeminența statului de drept.

 Ordine
artificială
(taxis)

Ordine
spontană
(Kosmos)

Coerciție

Regulile – Sursă a progresului sau sărăciei

Coerciție:

Omniprezența statului

Proprietate comună

Planificare centralizată

Supremația statului prin lege

Libertate

Libertăți

Diviziunea muncii

Schimb

Statul de drept

Individualism
 Proprietate privată

Stat minim în economie

 O relație de circularitate – influența biunivocă.

Dezvoltare
Instituții
economică

 Calitatea regulilor jocului – derivă din evoluția economică, istorică anterioară, dar
constituie, totodată, o premisă pentru dinamica economică ulterioară.

Calitatea statului de drept – are origini naționale, dar și consecințe naționale.

 Bunele reguli – supremația legii:

 Furnizează ordine, transparență și disciplină socială;

 Încurajează cooperarea și sancționează comportamentele deviante;

 Reduc incertitudinea și oportunismul;

 Corectează raâionalitatea limitată a omanilor – raționalitatea procedurală

(respectând legea/regula, individul dobândește un comportament rațional);

 Protejează libertatea, siguranța contractelor și a relațiilor de schimb;

  Stimulează diviziunea muncii și specializarea;

 Generează eficiență la nivel economic și social (conduită umană justă).

 Limitează coerciția statală și interesele pecuniare ale celor care dețin puterea.

Libertatea – valoarea supremă a naturii umane

 Libertatea – cerință indispensabilă pregresului, democrației și prosperității

economice

 Prevalența statului de drept – unica modalitate de a :

 materializa și asigura libertatea, ordinea și cooperarea umană;

 Diminua aria intervenției statale.

Supremația statului, prin lege – sursă a colapsului social, economic

INSTITUȚIA CONTRACTULUI – O EXTENSIE SOCIALĂ A STATULUI DE

DREPT

• Impunerea prin intermediul contractului – unul din pilonii statului de drept.

• Contractul = mijloc și o cale de a coordona activitățile economice/ sociale

(tranzacțiile)

= modul efectiv de a transpune reglementările existente la nivelul tranzacției,

ca unitate de analiză în optica economiei instituționale.

• Atunci când două părți negociază – este necesar mecansimul

care să asigure respectarea condițiilor = contractul!

Contractul – se bazează pe următoarele mecanisme de impunere:

• Auto-impunerea (stabilirea unei relații comerciale),

• Impunerea bazată pe reputație (posibilitatea de a risca deteriorarea în viitor a

unei relații comerciale existente),

• Impunerea garantată de legea contractului.

 • Pentru a fi eficient – costul impunerii < beneficiile obținute din angajamentele
contractuale sporite.

Instituția contractului incomplet

• O necesitate pentru cadrul economic și social curent în care se decid tranzacțiile.

• Vulnerabilități ce reclamă contractul incomplet:

• Informația asimetrică

• Incertitudinea

• Raționalitatea limitată

• Oportunismul (Problema principal – agent problem și a

drepturilor reziduale de control)

• Existența celor 3 tipuri de structuri de guvernanță

• Nevoia unui cadru care să inducă stabilitate și predictibilitate

pentru deciziile umane.

• Eric Brousseau: „Acolo unde nu există economie, nu există contracte”.

(Thèories des contrats, ccordination interentreprises et frontières de la firme, 1997, p. 12).

• Impunerea prin contract – facilitează tranzacțiile economice la costuri de

tranzacție reduse (prin aplicarea legii corespunzătoare situației).

• Contractul incomplet:

• O creație instituționalistă pentru a reduce costurile de tranzacție

• Pentru a sprijini relațiile pe termen lung dintre agenții

economici

• Specific pentru firmă și formele hibrid, ca structuri de

guvernanță.
• Contractul – ca instituție = determină un comportament predictibil și
descurajează oportunismul!
 INSTITUŢIA
DREPTULUI DE PROPRIETATE

CUM DEFINIM DREPTURILE DE PROPRIETATE?

Filozoful Ayn Rand: ” Dreptul la viaţă este sursa tuturor drepturilor – iar dreptul la
proprietate este unica lor implementare. Fără drepturi de proprietate nici un alt drept nu
este valabil. De când omul este nevoit să îşi construiască viaţa prin eforturi proprii, omul
care nu are nici un drept asupra produsului efortului său, nu are, în fond, mijloacele pentru
a-şi susţine existenţa.

Omul care produce, pe când alţii se bucură de rezultatul muncii sale, este un sclav”.

The Virtue of Selfishnes, 1964

Conţinutul drepturilor de proprietate

• Disputa dintre copii privind:

• dreptul de a utiliza o jucărie;

• cât timp stăm ascunşi la de-a v-aţi ascunselea;

• Soluţia: definirea regulilor jocului – ce este permis şi în ce condiţii.

• Disputele apar atunci când regulile jocului sunt neclare!

Conţinutul drepturilor de proprietate

• Regulile – o conditiţie primordială pentru traiul în societatea civilă.

• Jocul devine paşnic atunci când:

• Indivizii cunosc ceea ce le este permis, interzis.

• Limitări spaţiale, temporale

• Cât de aspre sunt sancţiunile – dacă ele există.

Imaginaţi-vă:

• O lume în care nimeni nu poate distinge bunurile sale de ale altora;

 • O lume în care regulile ce încadrează proprietatea diferă de la o persoană la alta.

Thomas Hobbes – viaţa într-o lume a anarhiei fără reguli şi drepturi de proprietate ar fi
“josnică, brutală şi scurtă” (Leviathan 1985, p.186)

Hobbes – regulie care vizează proprietatea sunt produsul unei autorităţi suverane a cărei
ordine pot garanta pacea.

• Pentru a evita anarhia, cetăţenii creează ordine respectând regulile care specifică:

• Cine, ce poate face,

• Cui îi revin beneficiile unei activităţi productive,

• Cine suportă consecinţele unei activităţi distructive.

• Atare reguli – esenţa drepturilor de proprietate

• Propriatatea determină:

• Cine poate cultiva solul,

• Cine poate utiliza un anumit loc de parcare,

• Cine este responsabil pentru poluare

• Cine se bucură de profit în urma vânzării de maşini, alimente, etc.

• Dacă drepturile de proprietate sunt clar definite şi impuse cu vehemenţă

cooperarea va înlocui conflictul – posesorii drepturilor de proprietate vor derula
tranzacţii şi vor împărţi beneficiile schimbului!

Definirea drepturilor de proprietate

• Drepturile de proprietate – reguli ale jocului care determină cine ce are de făcut şi
cine va despăgubi pe cine, în cayul în care anumite daune se vor ivi.

• Atunci când liniile de demarcaţie între parcelele de pământ sunt bine definite –
disputele sunt mai puţine, întărind zicala “Good fences make good neighbors.”
 • Patentele şi copyright-ul – clarifică cine va benefia de pe urma capitalului intelectual.

• Drepturile de proprietate pot fi stabilite:

• Formal- ca urmare a deciziei unui tribunal. Ex: dispută comercială.

• Informal - pe principiul „primul venit, primul servit”. Distribuţia

lourilor în sala de curs, la cinema, etc.

Drepturile de proprietate:

• Reglementează accesul la activele tangibile.

• Se aplică implicit activelor intangibile: patente sau copyright-uri.

Indiferent dacă sunt fomale sau informale – drepturile de proprietate au 3 caracteristici

fundamentale:

1. Dreptul de folosinţă (de a beneficia) a unui activ,

2. Dreptul de a-i exclude pe ceilalţi de la utilizarea respectivului

activ,

3. Dreptul de a transfera activul către alte persoane.

Trăsăturile drepturilor de proprietate:

UNIVERSALITATE: doar eu posed acea resursă

EXCLUSIVITATE - drepturile de proeprietate sunt drepturi exclusive (îi exclude pe

ceilalţi)

TRANSFERABILITATE: asigură alocarea resurselor dinspre activităţi cu randamente

scăzute către activităţi cu randamente crescute.

Posesia proprietăţii – garantează proprietaturlui controlul asupra unui activ atâta timp
cât folosirea sa nu prejudiciază pe cei din jur.
Drepturile de proprietate:

• Permit proprietarului să stabilească utilizarea unei resurse şi să obţină

valoare din utilzarea acelui activ.

• Proprietarul poate transforma fizic activul sau chiar îl poate distruge.

• PENTRU A FI EFICIENTE, DREPTURILE DE PROPRIETATE

TREBUIE IMPUSE CU VEHEMENŢĂ.

• Dacă ramura unui copac trece pe terenul vecinului – reprezintă o

violare a dreptului de proprietate?

• Dar muzica ascultată tare – încalcă un drept de proprietate?

Doar adjudecarea (tribunal, etc) – poate defini şi impune un anumit drept de

proprietate.

O perspectivă istorica asupra drepturilor de proprietate

1. Platon (Republica) – proprietatea ar trebui să fie comună, atât în ceea ce priveşte

deţinere ei, cât şi utilizarea.

• Conducatorii oraşului – nu trebuiau sa deţină drepturi de proprietate

pentru a nu diviza oraşul între „ceva ce este al meu” şi „ceva ce nu îmi
aparţine”. (Republica).

• Posesia colectivă – necesară pentru a promova exercitarea în comun a

intereselor comune şi pentru a evita divizarea socială care ar apărea în cazul
în care, în faţa unor întămplări unii ar suferi, iar alţii ar fi în culmea fericirii.

2. Aristotel - “Care ar trebui să fie aranjamentele noastre privind proprietatea: ar trebui

ca cetăţenii statului perfect să aibă posesiunea în comun sau nu? (Politica).

• Drepturile de proprietate trebui să fie deţinute în privat –

promovează virtuţi precum: prudenţa şi responsabilitatea.

• Aristotel – reflecta la relaţia dintre proprietate şi libertate.

• Pentru Greci - libertatea = un statut opus sclaviei.

 • A fi liber = a-ţi aparţine ţie, pe când stututul de sclav - a
aparţine altcuiva.

3. Thomas Aquinas – drepturile de proprietate privată sunt legitime într-un sistem al legii
şi ordinii naturale — principii care guvernează funcţionarea naturii.

(Summa Theologica)

• Proprietatea comună – nu promovează

nici eficienţă, nici armonie, ci doar
dezacorduri costisitoare.

• Oamenii au capacitatea de a crește din

punct de vedere spiritual – doar dacă se
bucură de siguranţa oferită de
proprietate.

4. John Locke – drepturile de proprietate există APRIORI guvernului!!

• Ele derivă din drepturi naturale, precum: dreptul de a avea

propria viaţă, dreptul de a fi liber, etc. (The Second Treatise
on Government, 1690).

• Atunci când o persoană posedă capacitatea de a munci şi e

stăpân pe munca sa – este firesc să dispună şi de rodul muncii
sale.

• Justificarea primară a existenţei guvernului – protejarea

acestor dreturi de proprietate!

• Dacă reglementatorul încalcă dreptul de proprietate al oricărei

persoane – există suficiente argumente pentru ca acesta să nu
mai fie ascultat.

5. Adam Smith - The Wealth of Nations (1776)

• Proprietatea privată – a creat un rol guvernului – acela de

apăra proprietatea. Existenţa guvernului – siguranţa de a
stimula crearea de proprietate nouă.

• Guvernul are 2 funcții fundamentale privind proprietatea:

 1. Să ofere apărare naţională = protejarea proprietăţii de
amenințătile externe.

2. Să administreze justiţia = să asigure integritatea

drepturilor de proprietate atunci când există dispute
interne.

• Ele sunt critice pentru sanctitatea

posesiunii private şi reprezintă o
sursă a avuţiei naţiunilor.

• Importanţa drepturilor de proprietate – a crescut odată cu evoluţia de la societatea

bazată pe vânătoare, la cea bazată pe agricultură sau societatea modernă.

• Cele mai vechi exemple de proprietate privată – Grecia antică:

• Fermierii care lucrau pentru sine – nu plăteau tribut aristocraţilor.

• Această independenţă economică – o garanţie a libertăţii – grecii erau

motivaţi să dobândească şi mai multă proprietate.

• Motivaţia de a-şi păstra pământurile – altfel îşi pierdeau dreptul la

cetăţenie.

• Odată cu expansiunea demografică – s-a intenfisicat lupta pentru teritorii sau alte
resurse.

• Oamenii – doreau acea securitate cum că nimeni nu le poate confisca avuţia creată.

• In 1215 - Regele John al Angliei a autorizat Magna Carta – carta care proteja
proprietarii de puterea guvernului central.

• Magna Carta – furniza distribuţia egală a justiţiei şi un mediu propice proprietăţii.

• Până în sex XVI – ideea suveranităţii individuale şi proprietatea individuală au intrat

în sistemul legislativ britanic şi cel al Statelor Unite.

Criticii proprietăţii private

• Friederick Engels şi Karl Marx - denunţă proprietatea privată ca fiind un produs
exclusiv al capitalismului.

• “Teoria comunismului poate fi sintetizată într-o singură propoziţie: abolirea

proprietăţii private” (The Communist Manifesto, 1848).

• Joseph Proudhon: proprietatea privată este un furt!

• Colapsul comunismului – dovada fapului că sistemul proprietăţii private, a definirii şi

impunerii sale prin statul de drept – ingredientele necesare creşterii economice.

• Laureatul premiului Nobel Douglass North – creşterea economică are loc doar atunci
când există drepturi de proprietate sigure care să facă rentabilă investiţia în
activităţi productive din punct de vedere social.

• Societăţile construite pe principiile proprietăţii private şi statului de drept – mai

predispuse față de creşterea şi dezvoltarea economică..

• Alegerile noastre – constrânse de resursele limitate.

• Alegerile obligă la raţionalitate, mai ales atunci când resursele se află în proprietate
personală.

• În lipsa proprietăţii – relaţiile ar fi conflictuale – cu totii ne dorim acea resursa.

• Proprietatea privată – înlocuieşte risipa cu chibzuinţa şi responsabilitatea.

• Guvernul – cea mai ieftină şi accesibilă modalitate de a defini şi impune drepturi de

proprietate.

• Naiv să credem că guvernul este întotdeauna soluţia optimă, având în vedere

monpolul impus prin forţă.

• Eficacitatea drepturilor de proprietate privată şi a societăţilor libere – depinde de

abilitatea noastră, a membrilor societăţii, de a construi şi menţine bariere în calea
abuzurilor.

Tragedia bunurilor comune – cand se aplica tragedia bunurilor comune, binele tuturor
inseamna binele fiecaruia dintre noi!