Tema 4.

Doctrina socialistă și doctrina neoclasică

Lecția 4.2. seminar

 Subiectele:
•1. Apariția doctrinei socialiste
•2. Socialismul utopic și anarhismul
• 3.Doctrina neoclasică. Revoluția
marginalistă
 1. Apariția doctrinei socialiste

• Liberalismul clasic a declarat libertatea individului si a

proprietății, însa aceasta nu i-a făcut pe toți fericiți. Pâna in
sec. XIX domina mica producție de mărfuri, bazata pe
munca manuala. Conceperea acestor consecințe si năzuința
de a le înlătura au dat naștere unui sir de teorii, cunoscute
sub titlul comun – doctrina socialista. Izvoarele ei le găsim
încă la Platon, in lucrările lui T.Moore si T.Campanella.
Însa socialismul modern s-a născut in Franța la sfârșitul sec.
XVIII-lea prin autori ca Morelly, J.-J.Rousseau si Mabli..
 Sarcini pentru lucrul individual:

• Referate:
• 1. Doctrina neoclasică și aportul ei asupra
gândirii economice – Budeci C
• 2. Socialismul utopic și anarhismul - Tureac
• 3. Premizele apariției doctrinei socialiste-
Rotaru M
• 4. Gândirea economică marxistă – Grîu D
• Integrame: marxism, anarhism, utopie
• egalitatea poate fi restaurata cu ajutorul legii prin
intervenția puterii politice. Societatea trebuie sa aibă la
baza egalitatea oamenilor si comunitatea bunurilor.
• În dezvoltarea sa doctrina socialista a cuprins perioada anilor
1800-1920, fiind reprezentata de 4 scoli mai importante:
 a socialismului utopic,
 anarhista,
 marxista si
 postmarxistă.
 2. Socialismul utopic și anarhismul

• „utopic” înseamnă tip de societate ideala,

dorită. Ideile socialismului utopic au fost
expuse in anii 1800-1840 de H. Saint-Simon,
Ch.Fourier, utilizând metoda evoluționistă.
Autorii clasici erau convinși ca economia
capitalista este veșnică, fiind eterne si
universale legile după care ea se dezvolta.
• Socialiștii utopici, au fost primii care au
înaintat teoria determinismului istoric – a
caracterului trecător al oricărei societăți,
inclusiv a celei capitaliste. Societatea umana,
considerau ei, se afla in permanenta evoluție,
trecând de la forme mai inferioare de
dezvoltare la cele mai superioare.
• Saint-Simon distingea epoca:
 sclavagista,
 feudala si
 industriala,
• Ch.Fourier:
•  perioade premergătoare industriei ( haotica, primitiva si sălbatica);
•  perioade industriale ( a patriarhatului cu o mica industrie, a barbariei
cu o industrie mijlocie, a civilizației cu marea industrie );
•  perioade ale industriei asociate ( a garantismului – semiasociatiei, a
scientismului – a asociației simple, a armoniei – a asociației complexe).
• Trecerea de la o perioada a evoluției la alta se
efectuează, in opinia socialiștilor utopici, sub
influenta diverșilor factori:
• a progresului științei, moralei si religiei,
considera Saint-Simon;
• a dezvoltării nevoilor umane, menționa
Ch.Fourier;
• a rațiunii oamenilor instruiți, insista R.Owen.
• Socialiștii utopici au fost primii care au criticat
mecanismul de funcționare a sistemului
capitalist. Liberalii clasici considerau drept
criteriu al existentei claselor tipul venitului
obținut (clasa proprietarilor funciari obținea
renta, cea capitalista – profit, cea muncitoare –
salariu ).
• Socialiștii au aplicat un alt criteriu – posedarea
proprietății.
• Utopiștii au înaintat conceptul unei societăți noi, mai
echitabile. Aceasta societate era denumita in mod
diferit: industrialism (Saint-Simon), armonism
(Ch.Fourier), comunism (R.Owen). Constituirea
societății noi era preconizata in cadrul unei Europe
unificate cu un parlament unic si un guvern al
talentelor.
• in 1895 fiind creata Alianța Cooperatista
Internaționala – cea mai mare organizație non-gu
• vernamentala din lume.
• O a treia lacuna a capitalismului era apreciata
anarhia producției, cauzata de interesele
personale.
• Măresc anarhia producției si bursele de valori.
• Anarhia este susținuta si de crizele de
supraproducție, in urma cărora o parte din
produsele create in loc a fi distribuite săracilor
este lichidata in vederea menținerii unor
preturi înalte. Structura economica ineficientă,
considerau utopiștii, determina structura
socială precară.
 Principiile fundamentale ale anarhismului

• Principiile fundamentale ale anarhismului au fost axate in opera lui Max

Stirner „Omul unic si proprietatea sa” (1844), ele reducându-se la următoarele:
•  Toate interesele sunt legitime daca poseda taria necesara.
•  Eu sunt acela care decid asupra dreptului meu. În afara de mine nu mai exista
un alt decident. Se poate ca aceasta sa nu convină altora. Treaba lor, nu au decât
sa se apere.
•  Daca nu mi-o interzic singur, am dreptul la orice fapta. Am dreptul sa răstorn
pe Isus, Dumnezeu, Iehova daca pot. Am dreptul de a ucide daca nu-mi interzic
singur aceasta fapta, daca nu mi-e frica chiar mie de ea ca de un rău.
•  Lucrătorii care se plâng ca sunt exploatați, nenorociți, care nu au nici o
proprietate, nu au altceva de făcut decât sa-si recunoască dreptul de a lua
proprietatea care le place.
 Concepțiile lui K.Marx

• Ocupându-se de structura capitalului, Marx l-a divizat in

capital constant si capital variabil.
• Capitalul constant (c) reprezintă partea de capital bănesc
utilizat pentru cumpărarea mijloacelor de producție care isi
transmit fie gradual, fie integral valoarea sa mărfurilor
confecționate.
• Capitalul variabil (v) este partea de capital bănesc utilizat
pentru angajarea forței de munca care, prin cheltuirea muncii
concrete, creează o valoare de întrebuințare noua, iar prin
cheltuirea muncii abstracte – o valoare noua.
Trăsăturile importante ale ideilor lui Marx se
refera la următoarele
• Trăsăturile importante ale ideilor lui Marx se
refera la următoarele:
• Proprietatea colectiva asupra mijloacelor de
producție
• Transformarea si dispariția ulterioara a
statului
• Dispariția pieței.
• Dublul principiu de repartiție
 Aportul doctrinei socialiste asupra gândirii
economice
• 1. Socialiștii au introdus noțiunea de exploatare a unui om de către
altul, apărând antagonismul de clasă
• 2. Socialiștii utopici au criticat lacunele mecanismului de
funcționare a sistemului capitalist.
• 3. Ei erau pentru perfecționarea tehnico-științifice a societății,
ridicarea nivelului cultural, moral.
• 4. K. Marx a propus un nou obiect de studiu ai economiei politice
–evoluția relațiilor de producție între clasele sociale, el a elaborat
teoria plusvalorii, a propus o noua viziune asupra capitalului.
• 
3. Doctrina neoclasică. Revoluția marginalistă

• În perioada anilor 70 a sec. XIX in teoria

economica au intervenit schimbări care au
provocat o revedere radicala a obiectului,
metodelor de cercetare si chiar a denumirii
teoriei economice. Aceste schimbări au
reprezentat o reacție intelectuala fata de
liberalismul clasic, primind denumirea de
„revoluție marginalista”.
• Factorul decisiv a fost profesionalizarea
științei economice. Anume in aceasta perioada
in toate centrele universitare au fost deschise
catedre economice specializate, economia
devenind una din disciplinele obligatorii de
studiu.
• începutul revoluției marginaliste este marcat
prin apariția aproape simultana a trei lucrări
fundamentale: „Teoria economiei
politice”(1871) a lui J.S. Jevons, „Bazele
economiei politice”(1871) a lui K. Menger
si„Elemente de economie politica pura”(1874)
a lui L. Walras.
 Asemănări între doctrina clasică şi neoclasică

• Asemănări între doctrina clasică şi neoclasică:

• 1. Recunoaşterea existenţei unei „ordini naturale”
• 2. Cea mai bună formă de organizare a activităţii
economice, este economia de piaţă, fondată pe
proprietatea privată.
• 3. acceptarea principiului „mâinii invizibile”
• 4. considerarea profitului drept motorul dezvoltării
economice
• 5. calificarea concurenţei ca un factor al progresului.
 Diferenţele între doctrina clasică şi neoclasică:

• 1. Clasicii afirmă că activitatea economică este

reglementată de către legile obiective şi
universale, neoclasicii deplasează cercetările
teoretice de la domeniul obiectiv la cel
subiectiv.
• Marginaliştii consideră că societatea este
compusă nu din clase diferite, ci din
producători şi consumatori.
• 4. Dacă la baza sistemului clasic se găseşte teoria valoare –
muncă, neoclasicii o găsesc greşită şi o înlocuiesc cu o teorie
subiectivă a utilităţii marginale numită teoria valoare –
utilitate.
• 5. Clasicii, explicau mărimea preţului mărfurilor omogene,
prin cantitatea de muncă depusă pentru a obţine bunul dat,
care au aceeaşi valoare. În viziunea neoclasicilor preţul este
determinat de utilitatea marginală bunului respectiv.
Neoclasicii afirmă că utilitatea bunurilor economice scade pe
măsura satisfacerii nevoilor.
 Contribuţia neoclasicilor la dezvoltarea teoriei economice.:

•  Revoluția marginalista a condus la o revedere radicala a

obiectului,metodelor de cercetare si chiar a denumirii teoriei
economice, doctrina neoclasica, generata de ea, constituind o reacție
intelectuala fata de doctrina liberalismului clasic.
•  Elementele de comunitate intre doctrina clasica si cea neoclasica
pot fi reduse la următoarele: individualism metodologic, concurenta
perfecta, autoreglarea economiei, intervenția minimala a statului in
economie.
•  Neoclasicii au introdus un nou obiect de studiu a teoriei economice
– alocarea eficienta a resurselor disponibile, si noi subiecți de studiu
– consumatorii si producătorii cu interese interdependente.
•  Începuturile revoluției marginaliste se caracterizează prin formarea a trei scoli – austriaca,
elvețiana si anglo-americana, ale căror fondatori au fost C.Menger, L.Walras si W.S.Jevons.
•  Şcoala austriaca a acordat o atenție deosebita mai ales problemelor legate de nevoi,
bunuri, valoare si proporțiile de schimb. Anume in cadrul ei s-a ajuns la concluzia ca
valoarea bunului este un raționament subiectiv si nu o calitate intrinseca a bunului; ca cu cât
bunul este mai abundent, cu atât valoarea lui este mai mica; ca mărimea valorii se măsoară
prin utilitatea marginala.
•  Şcoala elvețiana se deosebește de celelalte scoli marginaliste prin tendința de a da
expresie matematica oricărui raționament economic. Anume prin contribuțiile
reprezentanților ei matematica s-a transformat din mijloc de ilustrare in modalitate de
expunere a principalelor interdependente economice.
•  Problema centrala de cercetare in cadrul scolii de la Lausanne a fost cea a
interdependentelor subiecților sistemului economic si a determinării mecanismului de
stabilire a echilibrului economic general si a optimului economic.
 Sarcini pentru lucrul individual:

• Referate:
• 1. Doctrina neoclasică și aportul ei asupra
gândirii economice
• 2. Socialismul utopic și anarhismul
• 3. Premizele apariției doctrinei socialiste
• 4. Gândirea economică marxistă
•  Integrame: marxism, anarhism, utopie