Doctrine politice.

Liberalism,
Conservatorism,
Democrația, Comunism,
Fascism.
Elaborat de Malanciuc Ruslan
Gr.2I
 Ce este o doctrină?
Doctrina - în general - reprezintă o
concepţie închegată coerentă, care, pe
baza, unor principii interpretează realitatea
înconjurătoare, reflectă, interesele şi
poziţia unor grupuri şi categorii sociale sau
comunităţi umane, pe care le exprimă prin
prisma unor principii călăuzitoare.
 Tipuri de doctrine:
- doctrine filosofice (materialiste, exprimate prin principiul
materialităţii lumii, idealiste exprimate prin principiul
spiritualităţii lumii);
- doctrine religioase (creştine, musulmane, budiste etc.);
- doctrine economice (economia de piaţă, economia
centralizată etc.);
- doctrine militare (de apărare naţională, de hegemonie,
de expansiune, de alianţă etc.);
- doctrine politice (privesc organizarea şi conducerea
societăţii)
 Doctrinele politice
Doctrinele politice (lat.doctrina - învăţătură) -
constituie un sistem de idei, teze, principii,
concepţii cu privire la organizarea şi
funcţionarea societăţii, la esenţa puterii
politice, la conţinutul, formele şi
mecanismele de exercitare a acesteia, la
rolul instituţiilor şi a clasei politice, la relaţiile
dintre guvernaţi şi guvernanţi.
 Rolul doctrinelor politice

1. de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile

grupărilor sociale şi a conducătorilor lor;
2. de a prospecta direcţiile de dezvoltare a statelor în care
se acţionează;
3. de a promova idealurile şi programele de acţiuni;
4. de a menţine în echilibru sistemul social global şi de a
oferi alternative la rezolvarea crizelor apărute şi la
asumarea guvernării.
În elaborarea doctrinelor politice se au
în vedere următorii factori:
• condiţiile social-istorice specifice;
• nivelul de civilizaţie atins în societate sau în
epocă;
• fenomenul politic internaţional;
• cerinţele progresului istoric;
• tradiţiile doctrinar istorice;
Conţinutul doctrinelor politice se regăseşte în
Constituţia şi legislaţia statelor în programele şi
statutele organizaţiilor politice.
 Doctrinele politice se împart în
două categorii:
- doctrine privind organizarea şi conducerea
democratică a societăţii (reprezintă voinţa
cetăţenilor şi au la bază principiile statului
de drept)
- - doctrine politice privind organizarea şi
conducerea dictatorială a societăţii
(nesocotesc voinţa cetăţenilor şi au la
bază principiile statului totalitar).
 Din prima categorie fac parte:

- doctrine politice liberale şi noliberale;

- doctrine conservatoare şi
neoconservatoare;
- doctrine democrat – creştine;
- doctrine social - democratice;
Din categoria a doua fac parte:

- doctrina politică fascistă;

- doctrina politică comunistă;
- doctrine politice rasiste;
- doctrine politice elitiste;
- doctrine militariste;
 Tipuri de doctrine politice

Universul actual al doctrinelor politice este refluxul

ideologico-doctrinar al transformărilor social polticice
economice, culturale parcurse de omenire în ultimile 2-3
secole, odată cu intrarea acesteia, prin revoluţia industrială
şi ascensiunea capitalismului.
Saltul de la societăţile preindustriale la cele industriale s-a
împletit cu apariţia şi evoluţia gândirii liberale care a
susţinut ascensiunea burgheziei şi a orânduirii capitaliste.
 Doctrine politice

Democratice Dictatoriale

1.Liberale 1. Fasciste
2.Conservatoare 2. Comuniste
3.Democrat – creștine 3. Rasiste
4.Neoliberale 4. Elitiste
5.Social-democratice 5. Militariste etc
 Conservatorismul
Este considerat ca fiind o tendinta cu totul fireasca a gandirii politice,
ca reactie la liberalism.
Esenta conservatorismului este continuta in faimosul dicton al contelui
Falkland: "Atunci cand nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar
sa nu schimbi nimic".
Pentru Edmund Burke, fondatorul gandirii conservatoare, trasaturile
credo-ului conservator sunt:
a. omul este fundamental o fiinta religioasa si religia este fundamentul
societatii civile;
b. societatea este produsul natural,organic al evoultiei istorice treptate;
institutiile existente intruchipeaza intelepciunea generatiilor trecute;
c. omul presupune, alaturi de ratiune, instinct si emotie; prudenta,
judecata, experienta si obiceiul sunt calauze mai bune decat absractia;
d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor deriva
din indatoririle lor;
e. raul este inradacinat in natura umana,nu in instituiile sociale;
f. exceptand sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea sociala
este complexa si presupune existenta diferitelor clase si grupuri;
 Conservatorismul
Conservatorismul clasic, contrapondere la
liberalismul democratic, concentrează, Ón
general, interesele cercurilor
antidemocratice, radicale ale capitalului,
latifundei, armatei. A fost reacţiunea
aristocraţiei feudale şi a altor categorii
interesate - biserică, armată Ómpotriva
revoluţiei burgheze.
 Conservatorismul

Apariţia la mijlocul secolului XIX a marxismului a însemnat

naşterea socialismului revoluţionar ca doctrină politică a
proleteriatului, vizând transformarea radicală a societăţii
capitaliste pe calea luptei de clasă şi instaurarea dictaturii
proletariatului.
La sfârşitul secolului al XIX-lea în cadrul mişcării socialiste
a apărut socialdemocraţia - alternativă reformistă -
moderată la socialismul revoluţionar.
După primul război mondial începe activizarea extremei
drepte şi apariţia doctrinelor şi mişcărilor fasciste.
 Liberalismul
Doctrina liberala are cea mai indelugata istorie, exercitand o influenta
covarsitoare asupra vietii politice a secolului trecut.
Liberalismul este centrat pe individ si:

are drept premise libertatea individuala, initiativa privata si limitarea puterii

statului;

se bazeaeza pe increderea in virtutile "mainii invizibile" care regleaza

relatiile dintre oameni fara interventia inoportuna a statului;

privilegiaza mecanismele de piata, considerate ca fiind singurele forme ce

permit existenta unei societati capabile sa asigure libertatea individuala;
Din punctul de vedre al adeptilor liberalismului interventia statului trebuie
limitata in baza unor reguli clar stabilite. John Locke considera ca "menirea
legilor este aceea de a veghea nu la pluralitatea doctrinelor sau veracitatea
opiniilor ci la siguranta si securitatea comunitatii si ale bunurilor si integritatii
personale a fiecarui cetatean".
 Liberalismul

Forma de guvernare: monarhie costituţională, republicană

Statul: - domnia justiţiei, securitatea şi toleranţa.
- rolul - "paznic poliţienesc de noapte", "jandarm", legislativ;
Individul: - libertate deplină, iniţiativă, protecţie
- competiţie, nu solidaritate
Economia: - de piaţă, proprietatea privată;
- totul este un rezultat al cererii şi ofertei.
Moralitatea: - economisire, respectul proprietăţii, onestitate
contractuală
 Neoliberalismul

Este o doctrină liberală reajustată în raport cu schimbările care au avut

loc pe parcursul secolului XX pentru a spori atractivitatea doctrinei în
rândurile populaţiei.
S-a introdus teza reglării sociale a ordinii spontane, generate de
economia de piaţă, cu reglementarea protecţiei sociale prin măsuri
etatiste. Raportul dintre iniţiativa individuală în economia de piaţă şi
rolul statului în socitate a dat substanţă unei diversităţi de forme ale
neoliberalismului - de la cele care militează pentru un "stat al
bunăstării: sau concentrarea economiei prin stat, până la orientările
"nostalgice" ale tezelor liberalismului clasic.
 Neoliberalismul

Neoliberalismul a fost fondat de către Jeremie Benthan (1748-1832) şi

John Stuart Mil (1806-1873).
Statul, prin funcţia sa normativă, trebuie să intervină pentru a crea
condiţii proprii dezvoltării individuale prin lupta contra ignoranţei,
mizeriei, bolilor şi condiţiilor proaste de locuit.
John Maynard Keynes (1883-1946) susţine că statul prin intermediul
cheltuielilor publice - instrument principal pentru orientarea economiei
de către stat provoacă creşterea locurilor de muncă, iar prin impozite şi
alte măsuri realizează o redistribuire a veniturilor.
Alţi gânditori precum F.A.von Haylk a pus în discuţie "intervenţiile
perverse" ale statului care ar crea o mentalitate de „întreţinut" ce ar
putea ucide spiritul de iniţiativă ca şi voinţa de a crea bogăţie.
 Neoliberalismul
Forma de guvernare: monarhie sau republică;
Statul: "stat al bunăstării", funcţie normativă în
economie, viaţa socială, reprezentare internaţională.
Individul: libertate, iniţiativă, protecţie, competiţie,
respectul legii;
Economia: de piaţă cu pârghii de reglarea ce aparţin
statului.
Moralitatea: respectul proprietăţii.
 Democrația
este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației
sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii,
dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți
cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.
În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul de democrație liberală,
dar există multe alte varietăți, iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul
democrație este utilizat, de obicei, în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și
altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau
organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe
principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe
principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității tuturor în fața legii). Democrația este
inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la
bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)
Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin
referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și
definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește
politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.
 Principiile democrației
Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în viața
publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria voință
celorlalți. În statul democratic, autoritatea este mult diferită de exercitarea puterii într-
un regim totalitar sau autoritar. Principiile democratiei sunt niste norme, reguli de
baza cu ajutorul carora functioneaza un stat democratic .
Libertatea
Egalitatea
Responsabilitatea
Dreptatea
Proprietatea
Pluralismul politic
Separarea puterilor în stat
Reprezentativitatea.
Principiul suveranitatii natiunii
Principiul domniei majoritatii si protectiei minoritatii
 Democrația
Principiul separarii puterilor in stat -A fost
formulat de catre ganditorul francez
Montesquieu -Potrivit acestui principiu, in cazul
unui stat democratic trebuie sa existe 3
puteri:legislativa->intocmeste legile, executiva->
pune in practica legile intocmite si
judecatoreacsa->verifica respectarea legilor .
Aceste puteri trebuie sa fie independente , sa se
controleze reciproc si sa colaboreze intre ele .
 Comunism
Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni
legate între ele, dar diferite și istoric, foarte contrastate, sau chiar, după
comentatori precum istoricul Stephane Courtois, contradictorii:
o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu
există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de
producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară;
o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze
acest sistem;
un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică
populară” sau „democrație populară”, în care statul există, fiind chiar
atotputernic și totalitar sub conducerea exclusivă a unui singur partid,
zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind
diferențiate nu prin accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la
uzufructul proprietății colective.
 Principiile de bază și ideile
comunismului
Toate formele și tipurile de proprietăți vor fi utilizate în general;
Distrugerea proprietății private și a oricăror forme de dependență;
crearea unui sistem de relații sociale pe baza unei abordări de
clasă;
Educația unui nou tip de om, a instalațiilor morale asupra lucrărilor
dezinteresate, care vor fi înlocuite de interesul material anterior;
Predominante interese publice față de personale;
Punerea în aplicare a principiului egalității de rezultate în ceea ce
privește egalitatea liberală a oportunității;
Splicarea statului și a Partidului Comunist.
 Fascismul
Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă
dreaptă definită, în primul rând,de un naționalism radical (numit și
"ultranaționalism"), de o putere dictatorială, de suprimarea opoziției
și de o puternică regimentare a societății și a economiei. Fasciștii
încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele,
valorile și sistemele corporatiste, inclusiv sistemul politic și
economia. Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid,
care urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui
ideal „om nou”, pentru a forma o elită care reglementează prin
îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv
eugenism.Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere
puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite
violențe și război, cu scopul de a menține națiunea
puternică.Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.
 Caracteristicile fascismului
Naționalism puternic și continuu (regimurile fasciste tind să facă abuz de motto-uri patriotice, slogane, simboluri, cântece
și diverse accesorii. Steagurile țării sunt omniprezente, la fel și simbolurile puterii, pe uniforme sau oriunde în văzul
public);

– Nerecunoașterea sau nerespectarea Drepturilor Omului (Datorită fricii față de inamici și sub pretextul securității,
cetățenii regimurilor fasciste sunt manipulați să ignore drepturile umane, în caz de ”nevoie”. Oamenii, datorita puternicei
propagande, devin indiferenți sau aprobă tortura, execuțiile, asasinatele, încarcerările, etc.);

– Identificarea inamicilor, țapilor ispășitori drept ”cauză unitară” (Oamenii sunt raliați într-o frenezie patriotică pentru nevoia
eliminării cauzei percepute ca periculoasa sau a adversarului: în funcție de rasă, etnicitate sau minoritate religioasă);

– Sexism, patriarhat (Guvernele fasciste tind aproape întotdeauna să fie conduse de persoane de sex masculin. Sub un
regim fascist, rolurile ”tradiționale” ale sexelor sunt mai rigide. Divorțul, avortul și homosexualitatea sunt suprimate, iar
Statul este văzut ca protectorul instituției familiei);

– Militarism puternic (Chiar și când există mari probleme domestice, armata primește fonduri disproporționat de mari.
Serviciul militar este idealizat și romantizat);

– Controlul mass-mediei (De multe ori media este controlată direct de guvern, dar în alte cazuri media este doar indirect
manipulată prin reglementări sau directori și purtători de cuvânt simpatizanți. Cenzura este regula);

– Obsesia ”Siguranței Naționale” (Teama este utilizată pentru a motiva masele și a le deturna atenția de la adevăratele
probleme sociale);
Vă mulțumesc pentru atenție!