...'Ce este fascismul?

'
Unii cercetatori l-au studiat ca pe un fenomen intelectual, din unghiul apartenentei sale la galeria 'ism'-urilor celebre ale gndirii sfrsitului de secol XIX si nceput de secol XX, desigur n coltul rezervat totalitarismului (fascism, nazism, comunism). Altii l-au considerat a fi un fenomen socio-economic, aparut n contextul particular al dezastrului si saraciei de dupa primul razboi mondial, iar pe pozitii diametral opuse cu acest din urma grup au fost sustinatorii ideii ca manifestari si atitudini fasciste nu pot avea dect anumiti indivizi, si anume cei care au un tip de personalitate autoritarista. Undeva la mijloc au fost cei care au explicat fascismul prin intermediul teoriilor psihologiei sociale, afirmnd ca, n acelasi context particular al anilor 1920 - 1930, indivizii au dezvoltat sentimente de frustrare si nemultumire, cauzate de schimbarile sociale de dupa razboi, care la nivelul comunitatii si apoi al statului au gasit expresie n manifestarile de tip fascist. si mai exista un curent de opinie al celor care sustin ca nu exista fascism ca atare, ci numai tipuri de personalitati si de manifestari pe care noi ne-am obisnuit sa le numim 'fasciste', dar care au, fiecare, particularitatile lor si numai fortat pot fi circumscrise aceluiasi fenomen. Alaturi de aceste interpretari care contextualizeaza fenomenul fascismului si cauta sa l explice prin referinta la cauzele si radacinile sale, au existat ncercari de a oferi o definitie scurta, concisa, ntr-o fraza sau propozitie, care sa sintetizeze elementele-cheie. Numerosi autori au oferit n acest scop variantele lor, au structurat liste de concepte care ar putea fi circumscrise acestui fenomen sau au explicat de ce o astfel de definitie este imposibil de formulat. ntr-un articol din 19961, Roger Eatwell a ncercat sa puna ordine n aceste demersuri de cercetare, devenite din ce n ce mai numeroase, prin identificarea celui mai mic multiplu comun al lor. Rezultatul: n opinia lui Eatwell, dupa investigarea cercetarilor n domeniu, fascismul este "o ideologie care tinde sa determine renasterea sociala printr-o a treia cale, radicala si national-holistica, desi n plan concret, fascismul a pus accentul pe stil, actiune si lider carismatic, mult mai mult dect pe un program detaliat, discreditndu-si n acelasi timp inamicii printr-un discurs maniheist". Definitia lui Eatwell este importanta pentru ca, pe de-o parte explica diferenta dintre teoria fascista si felul n care fascismul s-a manifestat n realitate, iar pe de alta parte ntareste statutul de ideologie al fascismului. Pentru studiul si ntelegerea fascismului, este vital sa se tina cont de faptul ca actiunile, manifestarile sale ofera informatii mult mai aproapiate de consistenta fenomenului dect platformele program sau alte tipuri de documente. nsasi lipsa unui manifesto al acestei ideologii (spre deosebire de socialism sau liberalism), lipsa unei teoretizari, a unei carti de referinta ntareste aceasta idee ca fascismul este o ideologie a faptei si nu a cuvntului. De aici practic porneste dificultatea identificarii fenomenelor care pot fi ntelese drept fasciste. nsa Eatwell ne arata ca aceasta ideologie fascista, desi neconsemnata n vreo carte de capati, poate totusi sa fie idetificata n elementele sale cele mai relevante. Demersul lui Eatwell demonstreaza doar ca identificarea unor elemente-cheie ale acestui fenomen nu este imposibil de realizat. Definitia sa

este mai degraba un punct de plecare pentru alte studii ale fenomenului fascist, nteles n toata complexitatea sa.Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut acest secol cel mai sngeros, din cte a avut a le trai omenirea. Lumea a fost dominata de lideri ce stateau n fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin prghiile imense de care dispuneau, duceau o politica crunta ntru ideea ce o promovau. Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic n fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotarrea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci cnd individul ce face parte din acest popor se simte slab si nencrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului nsemna totul pentru fiecare si, desigur, era ndreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta n calea unui viitor luminos.Dupa cum am mentionat, regimului fascist i erau caracteristice represaliile de masa, nsa spre deosebire de cel comunist, epurarile din interior erau mai putin frecvente, ele fiind ndreptate mai ales asupra pra evreilor si ale teritoriilor nou-cucerite.O psihologie de masa puternica a fost comuna regimului fascist. Ideea de stat era att de puternica, nct individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de "gndirea" de masa. Individul nu mai comporta ceva important n sine, el are valoare doar n grup. Paradele de masa demonstreaza perfect acest fenomen: mii de oameni executnd gesturi n unison, mpinsi de puterea nfricosatoare a acestui regim. Manipularea societatii avea un efect miraculos.Adevaratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, nsa, n timpul celui de-al doilea razboi mondial. Miza era enorma pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, orict de crude nu ar fi fost ele. n acesti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adica nimicirea evreilor.Evreii erau impusi sa traiasca n lagare de concentrare, n ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale si militare, introducndu-li-se substante experimentale n snge pentru a urmari efectul lor, expunndu-i n camere de intoxicari cu gaze, arsi n crematorii. Corpurile lor nensufletite puteau fi ncarcate n camioane si duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii si femeile ajunse n aceste lagare nu erau exclusi de la tratamente inumane: erau despartiti de ceilalti membri ai familiilor lor, erau impusi la munci istovitoare pe fond de malnutritie, schilidoti de catre gardieni, iar n caz de hotarri ale unor functionari, arsi n crematorii, npuscati si aruncati ntr-o groapa comuna cu cea mai mare cruzime. n anii razboiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de razboi aveau si ei parte de tratamente similare.Pe lnga violenta criminala, ca trasatura similara esentiala a acestui regim, trebuie analizat si alt aspect al sincronicitatii n pregatirea catre un razboi de talie mondiala.Cel de-al IIlea Razboi Mondial cu pretul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud att n Germania, ct si n alte state n care era instituit.Fascismul a fost si ramne un fenomen macabru si tragice ale secolului XX.

Speram ca aceasta sistema odioasa - fascismul va constitui doar o fila tragica, dar trecuta ale istoriei omenirii. Nici o explicatie si nici o scuza nu poate fi valabila pentru a motiva existenta lui.Cauzele si conditiile aparitiei fascismuluiAscensiunea dreptei radicale dupa primul razboi mondial a fost fara ndoiala un raspuns, o reactie la pericolul si chiar la realitatea revolutiei sociale si a puterii clasei muncitoare n general, la Revolutia din Octombrie si leninism n special. Fara acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, desi extremistii demagogi de dreapta au fost prezenti n politica ntr-un numar de tari europene ncepnd cu sfrsitul secolului al nouasprezecelea, totusi au fost foarte bine tinuti sub control nainte de 1914. n aceasta privinta, sustinatorii fascismului au, probabil, dreptate n afirmatia ca Lenin a dat nastere lui Mussolini si lui Hitler.Conditiile aparitiei fascismului sunt n numar de patru.Prima conditie a fost ca trebuia sa se bucure de asentimentul si legitimitatea generale. Democratia nsasi se bazeaza pe acest asentiment, dar nu l si creeaza, cu exceptia faptului ca n democratiile bine stabilite si procesul n sine al votului normal a tins sa confere cetatenilor - chiar si celor n minoritate - un sentiment ca procesul electoral legitimeaza guvernele pe care le genereaza. Dar putine dintre democratiile interbelice erau stabile. ntr-adevar, pna la nceputul secolului douazeci, democratia exista n putine tari - Statelor Unite, Franta si cam att. ntr-adevar, cel putin zece dintre statele Europei dupa primul razboi mondial erau fie n ntregime noi, fie altfel dect n situatia anterioara, pentru ca nu au prezentat o legitimitate speciala pentru locuitorii lor. si mai putine democratii erau stabile. Politica statelor din Era Catastrofei era, mai curnd, o politica de criza. A doua conditie a fost un grad de compatibilitate dintre variatele componente ale "poporului", al carui vot suveran urma sa determine guvernul. Teoria oficiala a societatii burgheze liberale nu a recunoscut "poporul" ca un corp de grupuri, comunitati si alte colectivitati cu interese potrivit clasificarii respective, n ciuda faptului ca antropologii, sociologii si toti politicienii care desfasurau o activitate politica recunosteau acest lucru. Oficial, poporul, mai curnd un concept teoretic dect un organism viu real de fiinte umane, consta dintr-un ansamblu de indivizi ale caror voturi se adaugau la majoritatile si minoritatile aritmetice, care se traduceau n adunari alese ca guverne majoritare si opozitii minoritare.Acolo unde votul democratic a trecut frontierele dintre mpartirile populatiei nationale, sau acolo unde era posibil sa se concilieze sau sa se nlature conflictele dintre ele, democratia a fost viabila. Oricum, ntr-o era de revolutie si tensiuni sociale, lupta de clasa s-a transpus n politica mai degraba dect pacea ntre clase. Intransigenta ideologica si de clasa puteau distruge guvernul democratic. Acordurile de pace ncheiate n fuga dupa 1918 au nmultit ceea ce noi, la sfrsitul secolului douazeci, numim virusul fatal al democratiei, adica divizarea corpului de cetateni exclusiv conform demarcatiilor etnico-nationale sau religioase.Caderea celor trei imperii multinationale, Austro-Ungaria, Rusia si Turcia, a fost nlocuita de trei state supranationale, ale caror guverne erau neutre fata de numeroasele nationalitati peste care guvernau, cu state ntr-o proportie mai multinationala, fiecare identificat cu una sau cel mult doua sau trei dintre comunitatile etnice dintre granitele respective.

A treia conditie a fost ca guvernele democratice sa nu aiba prea mult a face cu guvernarea. Parlamentele au nceput sa functioneze nu att ca sa guverneze, ct pentru a controla puterea celor care faceau acest lucru, o functie care este nca evidenta n relatiile dintre Congresul Statelor Unite si presedintia Statelor Unite. Erau mecanisme desemnate ca frne si care au actionat ca motoare. Adunarile suverane, alese pe baza unor drepturi cetatenesti restrnse, dar pe cale de a se extinde, au fost, desigur, comune ncepnd cu Era Revolutiei, dar societatea burgheza a secolului nouasprezece a presupus ca multimea cetatenilor sai si-ar capata locul nu n sfera guvernarii, ci n economia care se autoregleaza si n lumea asociatiilor particulare si neoficiale (societatea civila)*. Ea a ocolit dificultatile guvernelor n functie, prin adunarile alese, n doua moduri: prin a nu se astepta prea mult sa guverneze sau chiar sa emita legi de la parlamentele lor si prin a observa ca guvernarea - sau mai curnd administrarea - ar putea fi dusa mai departe fara sa se tina seama de capriciile sale. Asa cum am vazut, organisme ale unor oficiali independenti, permanent numiti public, devenisera un instrument esential pentru guvernarea statelor moderne. O majoritate parlamentara era capitala numai acolo unde decizii de conducere majore si controversate urmau a fi luate sau aprobate, iar organizarea si mentinerea unui organism adecvat de sustinatori era sarcina majora a conducatorilor de guverne, de cnd (numai n cele doua Americi) guvernul regimurilor parlamentare nu era ales direct. n statele cu sufragiu restrns (adica un electorat compus n special din minoritatea bogata, puternica si influenta) acest lucru a fost facut mai usor de un consens comun a ceea ce constituia interesul lor colectiv ("interesul national"), ca sa nu mai amintim de resursele de patronaj. Secolul douazeci a multiplicat ocaziile cnd a devenit esential ca guvernele sa conduca. Statul care s-a limitat la asigurarea legilor de baza pentru afaceri si pentru societatea civila, iar politia, nchisorile si fortele armate - la cele pentru mentinerea n fru a pericolelor interne si externe, "statul de tip paznic de noapte" al spiritului politic a devenit tot att de nvechit ca si "paznicii de noapte" care au inspirat metafora.A patra conditie a fost bogatia si prosperitatea. Democratiile din anii '20 s-au destramat sub tensiunea revolutiilor si a contrarevolutiilor (Ungaria, Italia, Portugalia) sau a conflictelor nationale (Polonia, Iugoslavia); Ideologia fascista este alcatuita din respingeri: respingerea,democratiei,respingerea socialismului, respingerea luptei de clasa. Negatiile sunt sustinute cu putere, dar afirmatiile apartin unei retorici care,de cele mai adeseori,se reduce la cateva idei cu totul traditionale: cultul actiunii, al violentei, al virilitatii, cultul ducelui si al statului. Gentile, Rocco pun accentul pe tema statului,un stat totalitar : "Anti-individualista, conceptia fascista este faurita pentru stat.Totul exista in stat,nimic omenesc sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar"- scrie Mussolini. Ducele continua: "Statul este absolut.Nici o grupare, nici un individ in afara statului. Statul fascist este o vointa de putere si de dominatie. "Statul este,inainte de orice, un om in care trebuie sa crezi, caci credinta este esentiala. Pe zidurile albe ale satelor din Mezzogiorno, intre doua afise sau pe fatada unui mare imobil de la periferia Romei se poate citi: "Mussolini are intotdeauna dreptate" sau "Sa crezi, sa te supui, sa lupti". Fascismul are pretentia de a capata dimensiunile unei civilizatii. Italia, in 1932 e profund fascista. Exista mai intai Partidul fascist,

pretutindeni prezent si devenit partid de masa. Organizatii fasciste, institutii fasciste de cultura, tabere de vacanta pentru tineri dau posibilitatea sa se grupeze in jurul fascismului si al ducelui toate activitatile. Scoala constituie obiectul tuturor atentiilor. Cartile de scoala, trebuie sa scoata in evidenta "sufletul fascist", profesorii sunt controlati, scosi la pensie din oficiu, eliminati, daca au opinii contrare. In felul acesta, Italia, dupa veacuri de indiscipline si trandavie, va putea deveni din nou o mare natiune militara si razboinica. Partidul este, in mod efectiv, armatura si sistemul nervos al fascismului. Fascismul pare sa puna o amprenta puternica asupra vietii cotidiene: prin parade ale tinerilor avangardisti, defilari, militare, copii in uniforme, preoti binecuvantandu-i pe balilli si chiar in trenuri, cei doi militieni fascisti care patruleza de la un cap la altul pe culoare. "Viata,asa cum o concepe fascismul ,este grava, austera, religioasa. Fascismul dispretuieste viata comoda. El crede si va crede in continuare in sfintenie si in eroism"- spune ducele.La 11 februarie 1929 cardinalul Gasparri si cavalerul Mussolini semneaza actele care consacra suveranitatea papei asupra cetatii Vaticanului si caracterul oficial al religiei catolice in Italia. In stat - spune Mussolini-biserica nu este suverana, nu e nici macar libera. S-ar crede ca-l auzim pe Mussolini, polemizand cu Dumnezeu. Ducele adauga: "Noi n-am inviat puterea temporara a papilor, noi am ingropat-o". Si conchide: "Statul este catolic, dar e fascist, e fascist inainte de toate, in mod exclusiv si esential". Biserica trebuie sa tina seama de statul totalitar, care o sprijina pe multe planuri,iar fascismul trebuie sa aiba in vedere puterea pe care o reprezinta catolicismul Regimul lui Mussolini, cu toate succesele si sustinerea, activa sau pasiva, ramane un regim politienesc. Antifascismul,orice ar spune Mussolini,n-a murit. In lupta impotriva antifascismului exista Tribunalul special de aparare a statului. El isi are sediul la Roma. Supraveghere speciala: aceasta este masura la care sunt supusi antifascistii. De la ora 21 in sus,Politia cere majoritatii trecatorilor, care se plimba pe strazile marilor orase, documentele. Cei care au acte dubioase sunt condusi la comisariat si raman acolo pana dimineata, in asteptarea unei verificari a identitatii lor. Arestarile, procesele, care lovesc mai mult sau mai putin grav opozitia, dovedesc intr-adevar ca antifascismul intampina in Italia mari greutati.Fascismul este una dintre cele doua maladii care au macinat continentul european n secolul XX, cauznd rani adnci si greu vindecabile. Comunismul pare a ramne, cel putin pentru o vreme, n dizgratia si oprobiul unde l-a aruncat istoria; fascismul nsa pare a renaste, ncet, dar sigur, din cenusa propriilor sale victime, fara pretentia unor revolutii, dar cu trainicia pe care numai perenitatea o poate conferi unui fenomen. Multiplele aspecte si manifestari ale sale din anii '80 ncoace au fost grabit catalogate drept neofascism, de parca aceasta eticheta ar fi explicat suficient fenomenul, iar solutiile ar fi fost imanente conceptului. Este importanta nsa aceasta asociere ntre tulburarile politice, sociale si culturale din epoci diferite n spatiul european, caci ea dovedeste ca avem de-a face cu o maladie de care n u ne-am vindecat, al carui virus l mai purtam nca si care, mai mult, este si contagioasa socialmente. Pentru a raspunde la orice alta ntrebare si, mai ales, pentru a gasi antidotul acestui fenomen, avem nsa nevoie sa stim mai nti...

Fascismul a aparut in Italia, dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in conditiile crizei profunde pe care o traversa aceasta tara. Miscarea fascista era sustinuta atat de populatia debusolata de razboi si de saracie, cat si de multi industriasi si bancheri, care sperau ca noua formatiune politica sa reprezinte o contrapondere eficienta la ideile comuniste. Fascismul a imbracat forma corporatista. Acesta preconiza o societate organizata in grupuri profesionale, numite corporatii. Pe plan politic corporatismul urmarea inlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegatiilor corporatiilor, noua organizare urmand, in conceptia initiatorilor ei, sa asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Fascistii au pus mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a "onoarei nationale". Ei considerau ca statul natiune avea viata sa proprie, diferita de vietile fiintelor umane care-l compuneau. Regimul fascist a fost instaurat in Italia de Benito Mussolini. Deceptionata in privinta ambitiilor sale teritoriale, zguduita de ample miscari sociale, provocate si sustinute de stanga socialista, care ameninta cu instaurarea dictaturii proletariatului, democratia liberala italiana a devenit incapabila sa rezolve problemele tarii. In fata acestor primejdii fascismul a aparut ca singurul capabil sa apare ordinea in stat.Fascistii organizeaza "marsul asupra Romei" (1922) determinandu-l pe regele Victor Emanuel al III-lea , care se temea de tulburari sociale, sa demita guvernul si sa accepte numirea lui Mussolini ca prim-ministru la 29 octombrie 1922. O luna mai tarziu Parlamentul ii acorda puteri depline, iar in urma alegerilor din 6 aprilie 1924 Camera Deputatilor devine majoritar fascista, asigurandu-i lui Mussolini toate parghiile puterii. Mussolini a organizat statul dupa principiile corporatismului. Activitatea sindicatelor a fost redusa la tacere, libertatea presei a fost suprimata, activitatea partidelor politice a fost interzisa, Partidul National Fascist devenind formatiune politica unica. Adversarii politici ai regimului au avut de infruntat represiunea militiilor fasciste "Ovra" si rigorile Tribunalului special infiintat in 1925, care stabilea ani grei de inchisoare impotriva adversarilor politici. Regimul fascist era sustinut de si de organizatiile paramilitare Camasile negre si Ballila. Propaganda fascista sustinea ca a luat nastere "statul corporatist" care asigura prosperitatea tuturor categoriilor sociale, dar in care nu primau interesele individului, ci ale "corporatiei" din care acesta facea parte. Pentru atragerea maselor "il Duce" a impus adoptarea unor masuri si programe care s-au bucurat de sustinere populara: a incercat sa controleze marele capital, sa stavileasca abuzurile si coruptia, a luat masuri impotriva Mafiei. Printr-o propaganda abila fascistii au urmarit sa redestepte in sufletul italienilor mandria de a fi demni urmasi ai Romei. Indoctrinarea cetatenilor se facea prin propaganda si prin diferite organizatii fasciste (populatia matura, prin Dopolavoro, copiii si tinerii, prin Avanguardisti si Ballila). Antrenarea Italiei in agresiuni externe si in al doilea razboi mondial a determinat scaderea popularitatii lui Mussolini si retragerea sprijinului popular. A fost inlaturat de la putere in iulie 1943.

Fascismul italian, ideologia politica radicala, nationalista si autoritara in manifestari, ramane unul dintre cele mai macabre fenomene din ultimele decenii, chiar secole, prin violentele si crimele infaptuite. Perioada de dupa Primul Razboi Mondial, puterea pe care tocmai puterea muncitoreasca o capatase, si, indeosebi leninismul, asa cum istoricii au numit curentul, au dat nastere fascismului, printre promoterii lui aflandu-se Benito Mussolini si, desigur, Adolf Hitler. Despre trasaturile pe care fascismul se bazeaza se crede ca vin inca din antichitate, din ideile lui Iulius Cezar, Hegel sau Niccolo Machiavelli, in pofida faptului ca a aparut in anul 1880, in Franta.Benito Mussolini, pe numele intreg de Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a nascut la 29 iulie, 1883 si a murit la 28 aprilie, in anul 1945. Considerat pilonul fascismului italian, Mussolini a reusit sa distruga sistemul democratic, prin eliminarea rivalilor, a partidelor politice.In Italia, conceptul de stat era foarte puternic, atat de puternic incat individul anilor 19221943 trebuia sa renunte la propria-i personalitate, la propriile sale ganduri si manifestari ce aveau sa-l diferentieze probabil de restul oamenilor. De fapt, un om trebuia sa gandeasca in acelasi timp cu ceilalti, masele aveau o singura voce, clara si slaba, ce trebuia neaparat sa-si inchine vorbele dictatorului, care, cu ridicarea unui singur deget grabea ritmul inimii oamenilor, sau cu ridicarea ambelor maini declansa uralele multimii. Astfel, cultul personalitatii dadea roade. Insa nu era atat de simplu pe cat ar putea parea in zilele noastre. De pilda, cei care indrazneau sa ridice capul din multime si sa nu fie de acord cu ceea ce tiranii promovau erau eliminati, adica existau organizatii speciale, unele secrete, care monitorizau indeaproape populatia.S-a instituit, in acest fel, psihologia de masa, refuzandu-se conceptul de rationalism, motivul fiind solutionarea conflictului dintre clasele sociale. Egalitarismul era si el interzis, invocandu-se acelasi motiv. Insa fascismul italian, prin caracterul sau antidemocratic, antiproletar a indreptat economia, cel putin, in aparenta, spre prosperitate.Perioada de aur, in ceea ce priveste fascismul italian, este reprezentata de anul 1932. Mai intai s-a infiintat Partidul National Fascist (Partito Nazionale Fascista), desigur, de catre Benito Mussolini. S-au recurs la diverse modalitati de indoctrinare, chiar din timpul scolii, cum ar fi taberele organizate in spiritul fascist, casele fasciste de cultura etc. Oricum, intr-un timp scurt, Partidul Fascist a devenit partidul de masa, unicul si cel mai puternic, de altfel. Regimul politienesc isi avea radacinile in disciplina religioasa, educatie si in lupta pentru propriul stat, toate controlate. Chiar si asa, spunea Mussolini, fascismul italian nu trebuia sa rezide in credinta oamenilor, caci biserica nu e suverana(desi s-a referit la o institutie, in toate documentele vremii, Biserica apare cu litera mica, semn ca dictatorul detinea controlul asupra tuturor lucrurilor care ar fi putut avea un substrat impotriva ideologiilor). Cu alte cuvinte, liderul Italiei a mizat pe faptul ca o religie are o putere imensa asupra oamenilor si, daca detinea controlul Bisericii, era mult mai facil sa manipuleze oamenii. Partidul Fascist a fost, de fapt, infiintat la Roma, la 9 noiembrie 1921 si, la fel ca si alte regimuri totalitare, isi exercita puterea pe strazi, prin manifestari cu tinerii propagandisti, defilari etc. Fascismul italian a fost pana la urma reprezentat de partid. Dar, ca si democratia, fascismul a trebuit acceptat de populatie, sau cel

putin sa existe sentimentul ca populatia accepta, inchizand ochii in fata puterii tiranice deja instalata in varful societatii. Apoi, s-a creat iluzia conform careia, dupa Primul Razboi Mondial, aceasta era singura sansa a Italiei de a supravietui, de a-si mari considerabil nivelul de trai. Desigur, in acest caz a fost invocata si puterea militara pe care, in cele din urma, Italia a si obtinut-o, impreuna cu Germania lui Hitler.Fara o teoretizare, un program, asa cum a avut liberalismul, de pilda, fara un manifest, fascismul italian, prin Benito Mussolini, nu s-a despartit de amintirea Romei Antice, dorindu-si din ce in ce mai mult sa readuca acele vremuri de prosperitate. Abia dupa 21 de ani in care a fost premier al Italiei, Benito Mussolini a devenit presedinte, reusind sa micsoreze rata somajului prin tertipuri specifice totalitarismului. In 1935, Ducele cum era numit Mussolini a invadat Etiopia si s-a alaturat generalului Francisco Franco, in Razboiul Civil din Spania (1936-1938).Apoi, Italia Fascista a intrat in Cel de-al Doilea Razboi Mondial alaturi de Germania lui Hitler, facandu-si, in cele din urma, din puterile aliate, dusmani care aveau sa-i rapuna tara. Propaganda si dezinformarea nu au ramas in picioare, desi fascismul italian era considerat unul dintre cele mai puternice regimuri totalitare din Europa, ceea ce a dus la infrangerea Italiei si caderea dictaturii. Fiindu-i destul de clar ca Puterile Axei (Germania Nazista, Italia Fascista si Japonia Imperialista) au pierdut razboiul, Mussolini a fugit cu amanta lui, Clara Petacci in Elvetia, insa comunistii italieni ii recunosc si ii impusca pentru crime impotriva poporului italian

Masurile luate de regimul fascist au fost:

A incercat sa controleze marele capital si sa stavileasca abuzurile si coruptia A luat masuri impotriva Mafiei A realizat Concordatul cu Papa (Lateran, 1929) A susutinut dezvoltarea invatamantului A sustinut dezvoltarea economica unitara a tarii si refacerea cailor de comunicatii Prin programele aplicate a fost diminuat somajul astfel ca in 1927 Italia iesise din criza postbelica. Pentru eliminarea totala a somajului a luat avant industria constructoare de masini si ramurile legate de productia de razboi. S-au dezvoltat fabricile de armament, industrial aeronautica, navala si petrochimica. Datorita programelor economice adoptate, criza economica din 1929-1930 a afectat mai putin Italia decat celelalte tari. Toate aceste masuri au asigurat regimului fascist popularitate. Propaganda nazista coordonata de Gabriele d'Anunzio si Edmondo de Amicis urmarea sa reincie in sufletele italienilor mandria de a fi urmasi ai romanilor, odinioara stapanii lumii. Din dorinta de a demonstra Lumii ca Itallia devenise o mare putere, Mussolini a ordonat invadarea si ocuparea Abisiniei (1935-1936), armata italiana a participat la razboiul din Spania (1936-1939) Politica Italiei s-au apropiat mult de Germania; la 7 aprilie 1939 a invadat

Albania, iar la 29 octombrie 1940 a atacat Grecia, urmarind sa refaca Imperiul Roman).

Triumful si declinul fascismului italian

Din 1922, cand a avut pentru prima data puterea asupra guvernului italian in Roma, pana in 1927, Benito Mussolini si-a consolidat progresiv dictatura, dand forma statului fascist italian.Statul si partidul au devenit instrumente monolitice in mainile lui Mussolini, care era capo di guverno (seful guvernului), al statului si el Duce, conducatorul partidului.Legge fascistissime ( legile cele mai fasciste), realizate de liderul fascist, juristul Alfredo Rocco, a transformat Parlamentul intrun congres al partidului si practic a fuzionat puterea legislativa si cea executiva si a facut Marele Consiliu Fascist un instrument al Ducelui, pe care putea sa il convoace singur si sa ii determine agenda.Cu acest succes Mussolini a inceput sa se gandeasca mai departe la viitor. Pana in 1930 a inceput greul proces de modernizare fortata a tarii, de catre un guvern puternic si eficient cu o noua conducere ce comunica intregului popor vitalitate si energie. Pe 25 octombrie 1932, Musolini a tinut in Milano o cuvantare prin care punea Italia Fascista printre liderii lumii : Astazi, cu o incredere absoluta, va spun ca secolul douazeci va fi secolul fascismului, secolul puterii italiene, secolul in care Italia va fi pentru a treia oara liderul omenirii. In 1934 Mussolini afirma ca fascismul a devenit din 1929 nu numai un fenomen italian ci unul mondial. Pentru a duce la bun sfarsit ceea ce a inceput, Mussolini cere transformarea Italiei intr-o natzione militarista e guerriera.In indeplinirea acestui obiectiv el a reusit inca si mai putin decat reusise in modernizarea Italiei.In primele sale faze, Musolini privea Fascismul ca o dezvoltare a civilizatiei Occidentale si privea cu neincredere asupra germaniei si mai ales asupra Socialismului National promovat de Hitler, in care vedea o suta de procente rasism: impotriva oricui : ieri impotriva crestinatatii, astazi impotriva latinitatii iar maine, cine stie, impotriva intregii civilizatii . Dar imperialismul si supraestimarea fascismului l-a condus pe Mussolini in bratele Partidului National Socialist German.