UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

Specializarea: Științe Politice ,An II

Ideea de revoluție în
doctrinele socialiste

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC AUTOR

Lector Flandorfer Antoniu Alexandru Cazacu Tudor

2017
 I. Introducere
A doua decadă a sec. al XIX-lea a fost hotărâtoare în privința afirmării valorilor
socialiste. Fiind o replică la gândirea capitalistă, în general, și la concepția liberală, în
particular, doctrina socialistă constitutie, în esența sa, un efect al societății și al
economiei capitaliste. Practic, fără capitalism este greu de conceput apariția și
afirmarea concepțiilor socialiste. Aceste viziuni de sorginte socialistă a evoluat pe
parcursul sec. al XIX-lea de la o doctrină utopică , promovată de către : Robert Owun
(1771-1858); Saint-Simon (1760-1837); Charles Fourier (1772-1837); Pierre-Joseph
Proudhon (1809-1865). Primul a fost englez iar ceilalți trei gânditori socialiști utopici
au fost francezi, către un socialism științific , care a fost sintetizat în mod remarcabil
către o teorie politică bine închegată de către Karl Marx (1818-1883) . Aceste ideologii
politice au fost concepute după cum menționat mai sus ca un răspuns la gândirea
capitalistă și care chear se confrunta cu probleme, mai ales ce ținea de muncitorul
simplu , care era nevoit să lucreze numai puțin de 16 ore pe zi vara și 13 ore și jumătate
iarna , uneori 7 zile pe săptămână , doar pentru a-și asigura existența .Sistemul
fabricilor a adus cu sine un mod de viață cu totul nou . „După ce au izolat muncitorii
de orice le-ar fi putut reduce productivitatea , proprietarii i-au închis în ateliere
înăbușitoare , prost luminate . Mureau cu miile de astm și tuberculoză din cauză că
aerul pe care îl respirau era poluat cu fum , abur , praf și murdărie”. 1Aici , desigur
trebuie de menționat că ne referim la statele capitaliste , în speță , Anglia și Franța .
Deci, exploatarea muncitorului , nu era doar un slogan în discursul politic al
doctrinelor socialiste , ci o realitate .

Aceste concepții socialiste , au avut la bază ideea de progres ,care trebuia realizată
printr-o schimbare radicală a societății , adică prin revoluție. „Progresismul secolului
al XVIII-lea pregătește revoluționismul secolului al XIX-lea . Ideea de progres este ,
la rândul ei , mai revoluționară decât concepția istorie anterioare , care își închipuia că
lumea e eternă și neschimbătoare”.2 În această lucrare voi încerca în continuare să fac
o analiză a evoluției tacticii revoluționare în doctrinele socialiste. Dar înainte de a trece
propriu – zis la desfășurarea subiectului propus , consider necesar precizarea celor trei
elemente fără de care o revoluție numai e revoluție și anume : un corp social , un
program de valori și un transfer de putere. Acest fapt îl putem ușor astesta prin
excluderea unuia din cele trei elemente , conceptul de revoluție din perspectivă raliană

1
Leon P.Baradat, Ideologii politice : Origini și impact, Editura Polirom, Iași , 2012, p.159
2
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.30
 , va fi incomplet . Ca de exemplu , o mișcare care nu este sprijinită de o clasă ce nu a
avut a avut până atunci puterea , se va putea numi reformă. Sau în cazul în care se va
recurge la lupte , se va putea numi război civil , numai nu revoluție . De asemenea,
fără un ideal , mișcarea va rămâne o răscoală ușor de potolit , fiindcă o revoluție este
posibilă doar într-o societate profund masificată , iar fără un tablou de valori raportate
la mentalul colectiv , aceasta se va autodizolva . Fiindcă, „mulțimea capătă
caracterisitici noi , extrem de diferite de ale fiecaruia din indivizii care o compun”. 3

Și în sfârșit , fără un transfer de putere , va fi pur și simplu o crimă împotriva statului

, fiindcă anume această etapă , face transferul de la prima fază a revoluției –revoluția
crimă , către revoluția – succes . Din acest punct de vedere , Mihai D. Ralea ,
definește revoluția, ca „o crimă reușită”.

II. Formarea idealului revoluționar : Revoluția economică sau

Revoluția program

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea , ideea sau conștiința de clasă , acest

element revoluționar nu era dezvoltat încă . Revoluția socială, singura care putea
aduce apariția unei puternice clase muncitoare , nu avusese loc încă. De asmenea , nu
putem vorbi despre un conflic între muncitor și patron, fiindcă , corporațiile erau de
mici dimensiuni , iar lucrătorul , făcea cel mai adesea parte din familia patronului.

Însă , dupa Revoluția Franceză de la 1789, situația muncitorilor se înrăutățește din

ce în ce mai mult. Inițial , această problemă nu a provocat o însemnată mișcare de idei,
din cauza că ideea de clasă era foarte vagă . Câțiva filozofi făceau abia distincția între
bogați și săraci . Mably , afirma că „criteriul acestei distincții este proprietatea”. La
etapa revoluției – program , voi face o analiză a ideilor utopice a primilor gânditori
socialiști , și anume: Saint Simon , Prudhon și Fourier.

Figura cea mai caracteristică în perioada de început a socialismului este aceea a

lui Saint – Simon . Întreaga gândire a lui Saint- Simon este dominată de mitul
progresului , care a luat naștere odată cu schimbara de paradigmă în cadrul Revoluției
de la 1789. În viziunea acestuia societatea trebuie să fie guvernată de capacități , de
știință și de aplicarea ei , în cea mai mare măsură în industrie. „Se știe că dupa Saint-
Simon puterea trebuia încredințată unei camere compuse din artiști , savanți ,
industriași , ingineri , care vor conduce societatea în felul unui consiliu de

3
Gustave Le Bon , Psihologia mulțimilor, Editura Anima , București , 1990, p. 12
 administrație, a unei societăți comerciale , năzuind să realizeze numai opere pacifice
de utilitate pozitivă”4.

Deci , putem afirma că elementul revoluționar la Saint- Simon aproape că lipsește.

El consideră epocile pline de revolte , ca fiind negative din cauza violențelor , la care
s-a recurs din cauza lipsei unei educații morale. Revoluția care o visa el , era în fond o
restaurarea , și anume la nivel economic dorea o utlitate cât mai ridicată prin abolirea
parțială a proprietății private , de asemenea dorește restaurarea religiei , care o
consideră importantă pentru o convețuiere pașnică. Prin urmare, revoluționarismul
politic sau ideea de luptă de clasă lipseau complet , manifesta o atitudine conservatoare
în fața noutăților . Pe parcursul întregii sale activități se abține de la propagande
demagogice , de la ațâțarea maselor etc. Nicăieri în scrierile sale nu se face referire la
spirit de revoltă sau ură socială, dimpotrivă „sentimentul ordinii sociale , al ierarhiei și
al necesităților puterii îl inspiră peste tot ”5.

Un alt teoritician al socialismului , a fost P.-J. Prudhon , „omul teroare ”, cum l-

au numit exagerând contemporanii. Câteva dintre multele sale cărți au fost mereu
reeditate , până în anii noștri chear , s-au scris zeci de teze de doctorat și sute de lucrări
despre esența ideilor sale , printre care și cartea lui Mihai Ralea , principalul ghid al
lucrării de față. Faima sa, se datorează unei lucrări apărută în iunie 1840, la Paris , sub
titlul „Ce este proprietatea sau cercetări asupra principiului dreptului și guvernării ”,
carte destinată unei cariere privelegiate în literatura revoluționară a timpului.
Atitudinea lui Prudhon , ca miltant socialist , atitudinea sa în fața problemelor grave
ale clasei muncitorești , care începeau să se puna deja, a fost interpretată foarte divers
, mai ales pentru contradicțiile sale cu Karl Marx , care îl numea „micul burghez” .
Opiniile sunt numeraose de a se ști ce loc trebuie să i se atrebuie lui Prudhon , în istoria
socialismului , însă un lucru este cert „Prudhon este primul socialist cu adevărat
important care a supus unei critici economice teoria comunismului egalitar și a
transferat , astfel discuția despre mijloacele de realizare a noii societăți de pe tărâmul
moral , etic, religios, politic, filozofic, pe planul economiei politice.[...] Atacul
prudhonian împotriva proprietății private este atât de limpede , delogoc, de echilibrat
, încât a marcat o întreagă generație de revoluționari europeni”.6

4
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.67
5
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.72
6
Tudor Păscaru , Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea , Volumul II, Editura Minerva , București ,
1989, p. 150
 În continuare , voi încerca să prezint care anume a fost acea ideie de revoluție
care a marcat o întreagă generație de revoluționari și anume care a fost atitudinea
socială a lui Prudhon , ce i-a inflențat gândirea . În primul rând consider necesar să
precizez faptul că nici Prudhon , în cadrul evoluției ideilor revoluționare nu trece de
revoluția – program , adică ideea principală pe care o regăsim în scrierile sale , se
reduce strict la o revoluție economică , manifestând ură pentru orice revoluției politică.

Prudhon , își începe teoria asupra revoluției constatând că trei lucruri sunt de
observat în orice istorie revoluționară : „a) regimul anterior pe care revoluția dorește
să-l schimbe , și care prin voința sa de a se păstra devine contrarevoluție . b) partidele
care, considerând revoluția din puncte de vedere deosebite , urmând prejudecățile și
interesele lor diferite , se silesc, fiecare la rândul său , să o atragă la ele și să o
exploateze în folosul lor . c) revoluția însăși sau soluția ”.7 De reținut este faptul cu
privire la ultima propoziție , prin care el identifică revoluția cu soluția , acest fapt după
cum am menționat mai sus , nu-l va îndepărta de revoluția - program . După el ,
mișcarea revoluționară este determinată de două cazue principale și anume , o anumită
tendință a societății care constituie , după cum spune el , „rațiunea suficientă a unei
revoluții ” , lipsind aici etalonul de valori , care îl menționasem la început ca un
element indispensabil revoluției. Și o a doua cauză este reacțiunea , care provoacă
întotdeauna răzvrătirea , adică în opinia sa , a încerca să potolești o revoluție prin
contrarevoluție , înseamnă să o organizezi , să o grăbești .

Prin toate scrierile sale , Prudhon a contestat rolul politicii de știință și de artă a
guvernării considerând că aceasta are exclusiv rolul de a organiza, controla și gestiona
economia. El a negat sensul modern, tradițional al democrației ca fiind guvernarea
poporului pentru popor. Proudhon considera că democrația semnifică educarea
poporului și în special a guvernațiilor tinere. Deoarece nu credea nici măcar în
principiile de bază ale statului democratic acest gânditor manifesta o aversiune față de
stat, față de orice formă de autoritate publică, etatică. Orice formă de autoritate publică
era virulent contestată de Pierre-Joseph Proudhon. Autoritatea etatică trebuia înlocuită
– în concepția sa – cu consimțământul mutual, cu acordurile acceptate prin înțelegere
de către clasa proletară. În privința libertății individuale Proudhon afirma
determinismul social și mai ales economic al acesteia. Egalitatea condițiilor, a
șanselor, determină libertatea indivizilor. El nu sacrifică nici libertatea individuală,

7
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.99
 nici egalitatea persoanelor, încercând identificarea unui raport de cauzalitate între
egalitate și libertate, legătura de determinare fiind de la cauză la efectul acesteia.
Egalitatea consacră o veritabilă libertate pentru că în libertatea lor oamenii trebuie să
fie solidari; ori solidaritatea implică egalitatea indivizilor. Gânditorul Pierre-Joseph
Proudhon nu s-a opus doar statului, ca sursă de autoritate, ci și bisericii. El a contestat
autoritatea religioasă, fiind un anticlerical convins.

Un alt doctrinar utopic a fost Charles Fourier , care considera munca agricolă ca
fiind mai apropiată de natura umană în raport cu munca din industrii. El a propus o
îmbinare a celor două categorii de activități lucrative. Fourier a fost gânditorul care a
inițiat, în mod abstract, teoretic, un falanstier. În cadrul său oamenii trebuiau să își
schimbe posturile de muncă între ei tocmai pentru asigurarea prezervării poziției lor
de egalitate. Fourier are prea puține raporturi cu cele pe care le urmărim în această
lucrare , fiindcă în mare măsură el nu are nimic revoluționar . S-a spus chear cu privire
la el : „ că a fost cel mai burghez dintre socialiști , dacă i se poate da numele de socialist
, pe care el în orice caz nu l-a luat”. Totuși , ideile sale au influiențat unele aspecte ale
caracterelor economice din socialismul științific a lui Karl Marx . Pentru el , politica
trebuia să combată două vicii fundamentale : „1)săracia , care-i chinuie pe indivizi .
2)revoluțiile care amenință și distrug imperiile”.8

III. Formarea ideii de cucerire a puterii politice : Revoluția

politică sau Revoluția- mijloc

Dacă doctrinarii utopici , ca Saint- Simon , Prudhon și Charles Fourier , au fost

doar niște roamancieri revoluționari , fiind cuprinși de mitul progresului și cu o privire
întotdeauna în viitor și niciodată în prezent . Necesitățile sociale ale timpului , au facut
ca concepțiile asupra revoluției să coboare pe pământ . Concepția revoluției nu se mai
poate mulțumi doar cu promovarea unor idealuri , ci trebuie să propuie și mijloacele
de a ajunge repede la scopul urmărit, și anume cucerirea puterii politice . Revoluția
economică este uitată , iar revoluția politică din contra vine la modă . Astfel , se ajunge
la Revoluția – mijloc , care e fiica marilor răscoale , baricade și lupte de stradă.

Revoluția – mijloc , o vom analiza prin intermediul curentului babouvist și a

programelor societăților secrete balnquiste. Babeuf , nu poate fi considerat un filozof

8
Tudor Păscaru , Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea , Volumul I, Editura Minerva , București ,
1989, p. 125
 politic , rolul său în cadrul doctrinelor socialiste , dar mai ales a revoluționismului , a
fost preocuparea sa de organizarea practică și imediată a revoluției , așadar doctrina sa
constă în transformarea unui fapt momentan și local într-o regulă permanentă și
universală . Centrul și originalitatea babuvismului constau în mijloacele politice pe
care le preconizează pentru reușita revoluției . Mai înainte de toate, el e preocupat de
de organizarea și de pregătirea răscoalei , tot atât cât și de dreptul de a o proclama.
„Babeuf , a fost numit de Karl Marx drept organizatorul , primului partid comunist
activ . A creat o linie revoluționară , care prin Blanqui, Bakunin , Kropotkin , a
traversat întregul secol al XIX-lea”.9 Din această mișcare empirică , rezultă o doctrină
, care se sprijină pe trei principii: a) dreptul de răscoală , trebuie de spus faptul că
Babeuf era adeptul pactului social , astfel ori de câte ori o minoritate pune stăpânire pe
putere și auprește restul cetățenilor, dreptul la revoluție apare legitim pentru toată
lumea și devine singura soluție posibilă și necesară. b) Conspirație , e chear un început
de revoluție , el apreciază nevoia de prudență în activitatea revoluționară , fiindcă
revoluția nu trebuie să fie compromisă printr-o publicitate neprevăzătoare. c)
Dictatura , este considerată consecința naturală a dreptului la revoluție, dictatura fiind
o revoluție în permanență și deci se situiază deasupra legilor, ideie preluată ulterior de
Trotki – „eternul radical”.

În perioada restaurației , influența lui Babeuf , cu toată prudența și discreția de

care da dovadă , influența sa era limitată din cauza absolutismului politic care se
instaurase în Franța și era extrem de reacționar , acesta nu permitea nici o întrunire,
nici o asociație , ba mai mult de atât nu se bucură nici de susținerea maselor care
obosiseră de aventuri revoluționare , de războaie și doresc liniște , pe care ced că au
gasito sub domnia bourbonilor. Însă , după venirea la tronul Franței lui Ludovic Filip
, se acordară unele libertăți , iar tradiția revoluționară începea să renască . Și această
revenire la idealurile revoluționare se face prin intermediul societăților secrete , care
inițial nu aveau o orientare socialistă , ci mai degrabă republicană.

Unul dintre cei mai importanți reprezentanți și activist al societăților secrete din
perioada respectivă a fost A. Blanqui, care datorită activității sale revoluționare este
de nenumărate ori prins de autoritățile statului și închis pe anumite perioade de timp ,
ca de exemplu este închis la 1839, în urma unei tentative de lovitură de stat. Iar la
interogatoriu, când i-a fost întrebată profesia , acesta a răspuns :„ proletar , ca cei

9
Tudor Păscaru , Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea , Volumul I, Editura Minerva , București ,
1989, p. 2
 treizeci de milioane de francezi , care trăiesc di munca lor și sunt lipsiți de drepturi
politice”. Blanqui , fiind unul din cei mai de seamă reprezentanți ai revoluției- mijloc
, „El crede că revoluția economică este subordonată revoluției politice , Comunismul,
care e revoluția însăși, trebuie să se ferească de aerele utopiei și să nu se despartă
niciodată de revoluție”.10 Cu toate aceste , el manifestă interes față de organizarea
economică a viitorului . Blanqui , adoptă comunismul lui Babeuf cu unele modificări,
comunismul babuviștilor era dacă se poate spune , reacționar , el cere o întoarceere la
starea primitivă , stare în care comunismul era normal . Iar pentru Blanqui , doar
dezvoltarea civilizației, aduce progresiv comunismul. Aici , putem face raportare la
teoria istoricistă a lui Platon și Aristotel . Comunismul reacționar a lui Babeuf îl putem
compara cu Teoria Ideilor și a Formelor a lui Platon din Republica , anume în viziunea
platoniciană statul ideal se afla undeva în trecut , iar evoluția aduce o stare de regres .
Iar organizarea economică a viitorului la Blanqui cu viziunea aristotelică, după cum
indică filosoful politic Karl Popper, „Forma sau Ideea , care, la fel ca Platon , este
considerată bună , se află la sfârșit, nu la început. Aceasta este ceea ce caracterizează
înlocuirea operată de Aristotel a pesimismului prin optimism”.11 Blanquismul , așezat
în cadrul său istoric, reprezintă forma de revoluție din timpurile absolutismului
guvernamental, iar după ce parlamentarismul fu sincer , iar partidul sozial democrat
cel mai mare număr de reprezentanți în parlament , ideea de revoluție devine inutilă.
Însuși , Blanqui, după 1874, renunță la violență și înclină de partea sufragiului
universal , pentru că libertățile politice erau atunci destul de mari.

IV. Formarea ideii de clasă: Revoluția mixtă- politică ,

economică sau Revoluția – organ

Karl Marx poate fi considerat ca întemeietorul ideii de revoluție moderne, care

nu mai constă doar în realizarea unui program economic sau juridic , care îl poate
propune oricine și nici măcar în cucerirea puterii de către o minoriate. El pleacă de la
un principiu sociologic care poate explica aproape întreaga sa doctrină. „ Nu mai există
mișcare politică , care să nu fie în același timp și socială”.12

Consider necesar de menționat faptul că întreaga doctrină marxistă este o doctrină

de clasă , adică proletară. Gândirea lui Marx este relevant de a o studia , pentru faptul

10
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.193
11
Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei , volumul I, Editura Humanitas, București , 1993
12
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.237
 că în mare măsură a fost una realistă , ea nu promitea raiul pe pamânt ca în cazul lui
Fourier. Teoria sa se bazează pe lupta de clasă care la un moment dat al istoriei ,
anumte organe ale societății , aici ne referim la proletariat vor avea rolul de a reforma
întreaga structură socială. Această responsabilitate le este conferită de rolul lor
economic. Pionul său central se găsește în formarea istorică a unei clase , această
concepție o putem numi revoluție-organ .

În construcția sa teoretică asupra marxismului , după cum am menționat mai sus

presupune formare unei noi clase , K.Marx, Manifestul Partidului Comunist cu această
declarație : „Istoria tuturor societăților de până astăzi este istoria luptelor de clasă.
Omul liber și sclaul , patricianul și plebeul , nobilul și iobagul , meșterul și calfa , într-
un cuvânt asupritorii și asupriții se aflau într-un permanent antagonism , duceau o luptă
neântreruptă , când ascunsă, când fățișă , o luptă care de fiecare dată se sfârșea printr-
o prefacere revoluționară a întregii societăți, sau prin pieirea claselor aflate în luptă.[...]
epoca burgheziei [...] nu a desființat antagonismele de clasă . Societatea întreagă se
scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere dușmane , în două mari clase direct
opuse una alteia: burghezia și proletariatul”.13 Din această aserțiune atestăm un
element important al doctrinei marxiste și anume materialismul istoric , care va
influența și ideea de revoluție a acestuia.

Comentatorii moderni , văd în marxism un dualism , după metoda de instaurarea

a socialismului și anume revoluție – evoluție. Însă , Ralea are o altă viziune care pare
mai credibilă , el face deosebire între două momente esențiale : epoca formării
proletariatului , care e o revoluție economică , datorită evoluției capitalismului
industrial și transferul de putere , de la burghezie la clasa muncitoare deja construită ,
care e o revoluție politică.

Deci, la Marx atestăm o revoluție mixtă , care începe de la premisa economică și

termină cu treanferul de putere clasei formate în urma primei revoluții. Dacă prima
revoluție este prin excelență non-violentă , datorită evoluției și a mersului natural al
istoriei, atunci la cea de a doua în scrierile lui Marx , atestăm două opinii ce după
părerea mea se contrazic cu toate că „marxiștii refuză să discute problema dacă o
revoluției violentă ar fi sau nu justificată , spunând că ei nu sunt moraliști ci oameni
de știință și că nu fac speculații despre ceea ce ar trebui să fie”14.Totuși la o analiză a

13
K.Marx, F.Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politică , 1996, p.17-18
14
Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei , volumul II, Editura Humanitas, București , 1993, p.168
 a operei sale atestăm două varainte a modului de desfășurare a revoluției. Într-o primă
ipostază , în cartea sa „18 Brumar”, arată că intențiile proletariatului nu sunt violente ,
el face o deosebire între Revoluțiile burgheze și cele proletare. Scopul celor dintâi este
cucerirea libertăților constituționale și democratice, aceste răscoale au fost îndreptate
împotriva claselor reacționare , împotriva monarhiei , feudalității.etc. Pe când revoluția
proletară se formează în etape succesive , prin evoluția factorilor economici , ea
întrebuințează instrumentele democratice , ca presa , sufragiul universal , deja cucerite
de burghezi. Marx, afirma : „Democrația e barometrul care măsoara gradul de
dezvoltare a proletariatului[...] revoluția proletară este o revoluție democrată și nu o
revoluție pentru democrație”. Acum , pentru a evedenția viziunea antagonistă asupra
revoluției voi cita din una din cele mai importante opere marxiste , Manifestul
Partidului Comunist ,„Toate mișcările de până acum au fost mișcări ale unor minorități
sau în interesul unor minorități . Mișcarea proletară este mișcarea independentă a
imensei majorități , în interesul imensei majorități. Proletariatul, pătura cea mai de jos
a societății actuale , nu se poate ridica , nu se poate ridica și elibera fără să arunce în
aer întreaga suprastructură a păturilor care alcătuiesc societatea oficială”.15

Un element nou în cadrul ideii de revoluție, care l-a adus marxismul a fost revoluția
socială, prin care ar trebui să îceteze regimul claselor . Acest fapt ar trebui să se
întâmple după preluarea puterii de către proletariat , apoi perioada de tranziție care
constă în dictatura proletariatului și într-un final abolirea administrației politice ,
pentru a pune capăt dualismului dinre stat și societate .

În sfârșit , revoluția concepută de Marx nu este o revoluție națională , ci o revoluție

internațională. El crede solidaritatea muncitorească deasupra considerațiilor de
naționalitate . Națiunea în viziunea sa , este egoismul artificial creat de statul capitalist.
O dovadă este celebrul slogan din Manifestul Partidului Comunist : „ Proletari din
toate țările , uniți-vă!”.

V. Revoluționarismul Rus

Revoluția rusă , universală în principiile sale , ca orice mare Revoluție – s-a

desfășurat sub culorile internaționalismului fiind, de fapt , profund națională și
dovedindu-se , în continuare, prin toate rezultatele sale , din ce în ce mai
naționalistă.„Dacă Revoluția ar fi putut să se producă în altă parte , s-ar fi ajuns la o

15
K.Marx, F.Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politică , 1996, p.24
 cu totul altă desfășurare . În această Revoluție Rusă , chear și internaționalsimul a avut
o amprentă autohtonă, un specific național„. 16

În această lucrare nu mi-am propus să fac o analiză istorică a Revoluției Ruse , ci

doar a ideii de revoluție de care s-au folosit pentru a avea loc. Însă mai întâi doresc să
precizez unul din principalele fundamente filosofice ale doctrine marxiste , pentru a
înțelege mai bine ideea revoluționară , care a ghidat Rusia la începutul secolului XX,
și anume transformarea marxismului într-o ortodoxie ideologică prin folosirea mitului
biblic. „ Ideea mesianismului proletar, este mitul capital al marxismului , sufletul
său[...] Pentru marxiști muncitorimea este Mesia , liberatorul și mântuitorul omenirii ,
poporul ales a lui Dumnezeu , căruia Marx îi atribuie toate virtuțile poporului
mesianic”.17

Ideea de revoluție socialistă a apărut în Rusia , în mare măsură dupa Revoluția din
1905-1907 , care a avut un rol important în pregătirea Revoluției din octombrie din
1917, fiind după cum a definito Lenin: „repetiția generală” a acesteia. Inițial ,
Revoluția a început ca fiind de origine burghezo-democrată , care dorea abolirea
imperialismului țarist și a rămășiților feudale în economie . De reținut este faptul că
această Revoluție a fost apreciată la nivel mondial. „Rusia țaristă era coaptă pentru
revoluție , merita pe deplij o revoluție și faptul că a asemenea revoluție putea să
răstoarne țarismul a fost acceptată de toți observatorii atenți ai scenei mondiale încpă
din anii 70 ai secolului trecut. După 1905-1906, când țarismul a fost îngenuncheat de
revoluție nimeni nu se mai îndoia serios de acest lucru ”.18 O mare importanţă în funda-
mentarea teoretică multilaterală a strategiei şi tacticii partidului în perioada revoluţiei
burghezo-democratice şi a transformării ei în revoluţie socialistă în condiţiile
imperialismului a avut cartea lui V.I. Lenin , „Două tactici ale social-democrației în
revoluția democratică”, apărută în iulie 1905. Astfel , în cadrul revoluției se implică
un nou actor : proletariatul și țărănimea. Mişcarea revoluţionară a continuat să se
dezvolte; au fost create detaşamente de muncitori înarmaţi, în octombrie a avut loc o
grevă generală, care a paralizat forţele guvernului. Speriat de proporţiile pe care le lua
revoluţia, ţarul Nicolae al II-lea a dat, la 17 octombrie 1905, un manifest în care făgă-
duia satisfacerea unor revendicări general-democratice şi convocarea Dumei de
Stat; acest manifest a dat satisfacţie burgheziei. Nu a satisfăcut însă pe proletari și

16
Nicolai Berdiaev, Originile și sensul comunismului rus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.143
17
Nicolai Berdiaev, Marxismul și religia, Editura Universal Dalsi, București , 2003, p.40
18
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Editura Lider, București , 1994, p.76
 țărani care au continuat revoluția care a culminat cu insurecția armată din decembrie
1905, totuși Revoluția a fost înăbușită la 1907. Cu toate acestea, rolul ei a fost extrem
de important pentru reușita revoluției bolșevice din 1917, aceasta din urmă i-a pregătit
terenul , atât prin îngenuncherea țarismului din punct de vedere economic , dar și
pregătirea spectrului social .

Cu toate că Rusia Sovietică , s-a declarat în exclusivitate un stat fondat după

doctrina marxistă , în mod normal studierea ideii de revoluție nu ar avea sens , pentru
că am facuto într-un capitol separat mai sus, totuși există deosebiri esențiale , pe care
doresc să le punctez și care într-o oarecare măsură se raportează la ideea de revoluție.

Chear de la început era în contradicție cu marxismul originar , și anume că

revoluția trebuie să pornească de la evoluția economică prin apariția celor două clase
antagoniste :burghezia și proletariatul , iar apoi trebuia să aibă loc transferul de putere
, acea revoluție politică de care vorbea Marx. Lenin , însă în ianuarie 1917 , scrie : ”
...socieatea contemporană era coaptă pentru socialism , coaptă pentru controlul dintr-
un singur centru ”.19 Astfel , socialismul în Rusia urma să se înfăptuiască pe cale „de
sus” , cum o numea Lenin , adică prin intermediul dictaturii proletariatului. Ca un
răspuns la dilema doctrinară a înapoierii Rusiei și a proletariatului ei , în ceea ce
privește Revoluția marxistă , Lenin introduce conceptul de partid de avangardă , care
trebuia să fie compus din revoluționari de profesie , prin intermediul acestei organizații
disciplinate s-a constituit „ primul stat care a apărut vreodată sub dominația unei
mișcări dedicată principiilor socialismului”.20

În cadrul Revoluției Ruse, au activat două grupări ale socialiștilor , menșevicii ,

care în activitatea lor urmau ad literam opera lui Karl Marx și bolșevicii care au
denaturat marxismul originar, în frunte cu Lenin și Troțki . Această precizare am
facuto pentru a arăta că marxismul nu putea fi aplicat fără modificări în Rusia , fapt
dovedit de victoria aripii bolșevice care a știut să se adapteze la specificul național .
Din punct de vedere istoric , aceștia au reușit , fiindcă după cum afirmă Eric
Hobsbawm , „în anii 1917-1918, alegerea nu se făcea între o Rusie liberal- democratică
și una non-liberală, ci între Rusia și dezintegrare , acesta fiind destinul celorlalte
imperii arhaice învinse, adică Austro- Ungariei și al Turiciei”.21

19
Dmitri Volkogonov, Lenin: O nouă biografie , Editura Lider, București , 1994, p.99
20
Zbigniew Brzezinski, Marele eșec: Nașterea și moartea comunismului în secolul XX, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1993, p.22
21
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Editura Lider, București , 1994, p.85
 Un alt reprezentant , demn de menționat în cadrul Revoluției din Octombrei a fost
Troțki, supranumit , „eternul radical”, principalul susținător la lui Lenin . Ideea de
revoluție pe care a promovato acesta , a fost de un radicalism dus la extremă .
„Revoluțiile sunt întemeiate pe violență, nu există nicio justificare pentru timiditate,
pentru jumătăți de masură”22. O nouă ideie de revoluție emisă de Troțki , în Rusia , a
fost teoria „revoluției permanente” într-o perspectivă internaționalistă , această teorie
nu a fost promovată de Troțki pentru îndeplinirea idealurilor marxiste , ci pentru că în
viziunea sa era o necesitate , fiindcă noul stat socialist putea să nu facă față presiunilor
statelor capitaliste ostile , dacă nu vor izbucni repede revoluții socialiste și în alte țări.
Această teorie nu a fost pusă în practică , pentru că era în contradicție cu socialismul
promovat de Stalin, „comunismul într-un singur stat”. În continuare o analiză a
activității revoluționare a lui Stalin , nu este oportună , fiindcă ea practic nu a existat .

VI. Concluzii
Socialismul își are originile în Revoluția Franceză , odată cu schimbarea de
paradigmă , cu procesul „ de dezvrăjire a lumii ” , cum îl numește Max Weber și
desigur odată cu apariția mitului progresului . Doctrina socialistă, care a evoluat în
timp de la utopie , la socialismul științific, și-a propus o schimbare mai mult sau mai
puțin radicală a societății . Astfel , un element important în cadrul doctrinelor socialiste
îl constituie ideea de revoluție, care am analizato în această lucrare , utilizând structura
de analiză a lui Mihai Ralea . Și anume , evoluția ideii de revoluție , din perspectiva
celor trei tipuri de revoluții. Revoluția-program, care a fost una în special economică .
Cauza e simplă, în epoca în care s-a născut ea , absolutismul politic îngăduia mai
degrabă , utopii asupra organizației economice de viitor , decât atacurile împotriva
guvernului. Insuccesul ei a determinat revoluția-mijloc, care în mare măsură fu , una
politică. În timp ce Saint- Simon sau Prudhon voiau suprimarea guvernelor , Blanqui
prefera cucerirea lor . Și în sfârșit , K. Marx , prin revoluția- organ, a creat revoluția
mixtă : economică și politică , în același timp.
În Rusia , revoluția bolșevică a avut succes , în opinia mea nu datorită existenței
unei idei de revoluție bine puse la punct , sau datorită fundamentelor marxiste la
origine, ci pentru că a știut să propună ceea ce dorea națiunea , care la acea perioada
era la limita sărăciei.

22
Dmitri Volkogonov, Troțki , eternul radical , Editura Lider, București, 1996
 VII. Bibliografie
 Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București
, 1997
 Leon P.Baradat, Ideologii politice : Origini și impact, Editura Polirom, Iași , 2012
 Gustave Le Bon , Psihologia mulțimilor, Editura Anima , București , 1990
 Tudor Păscaru , Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea , Volumul I,
Editura Minerva , București , 1989
 Tudor Păscaru , Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea , Volumul II,
Editura Minerva , București , 1989
 Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei , volumul I, Editura Humanitas,
București , 1993
 Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei , volumul II, Editura Humanitas,
București , 1993
 K.Marx, F.Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politică , 1996
 Nicolai Berdiaev, Originile și sensul comunismului rus, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1994
 Nicolai Berdiaev, Marxismul și religia, Editura Universal Dalsi, București , 2003
 Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Editura Lider, București , 1994
 Dmitri Volkogonov, Lenin: O nouă biografie , Editura Lider, București , 1994
 Zbigniew Brzezinski, Marele eșec: Nașterea și moartea comunismului în secolul XX,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993
 Dmitri Volkogonov, Troțki , eternul radical , Editura Lider, București, 1996
 Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, București, 1994