Georges Duby

Pentru acest eseu am citit cartea Anul 1000 scrisă de

Georges Duby, o carte ce aparține istoriei mentalităților.

Georges Michel Claude Duby s-a născut la data de 7

octombrie 1919 în capitala Franței, Paris. A fost membru al
Academiei Franceze, titular al catedrei de istorie medievală
la Collége de France din Paris și unul dintre cei mai
prolifici și influenți istorici ai secolului XX.

Deși parizian din naștere, Georges Duby a devenit

fascinat la o vârstă fragedă de istoria și cultura sudului
Franței. Educat la un liceu din Mâcon, și-a primit pregătirea
universitară la Faculté des Lettres din Lyon. Și-a pregătit
disertația sub îndrumarea lui Charles-Edmond Perrin din
Sorbona și a predat la Universitatea din Marsilia-Aix-en-
Provence până în 1970. În acel an Georges Duby s-a mutat
la Collège de France, unde a fost profesor de istorie a
societăților medievale pentru următorii 23 de ani.
 În anul 1953 este publicată disertația sa, La Société qux
XIe et XIIe siècles dans la région mâconnaise (Societatea
din Mâconnais în secolele XI și XII). Această lucrare a
contribuit la conturarea unei noi înțelegeri a societății
medievale prin examinarea societății și a geografiei din
zona care înconjoară Mâcon în Burgundia, o regiune pe
care Georges Duby o cunoștea foarte bine. Astfel este
considerată cea mai importantă lucrare a sa. El a explorat în
special revoluția feudală din secolul XI, un subiect la care
el adesea s-a întors. Recunoscător în mare măsură școlii de
istorie Annales – în special lui Marc Bloch, pe care Duby l-
a înlocuit ca lider medievalist al mișcării. Activitatea sa a
rămas un model pentru studiile regionale.

Publicată în 1962, Economia rurală și viața la țară în

vestul medieval, reprezintă o altă carte importantă. În
aceasta el a examinat economia agrară a Europei
Occidentale în Evul Mediu. De asemenea, prin această
lucrare s-a demonstrat statutul lui Duby, fiind astfel unul
dintre cei mai importanți istorici ai istoriei medievale din
generația sa. În timpul primului deceniu al lui Duby la
Collège de France, a publicat lucrarea Cele trei oridine sau
imaginarul feudalismului, a căutat originile și devoltarea
medievală a celor trei proprietăți în societatea franceză și a
fost produsul seminariilor sale timpurii la Collège. O
analiză a unei idei care a jucat un rol important în istoria
Franței, lucrarea sa Cele trei ordine a contribuit semificativ
la alegerea lui Duby la Academia Franceză în 1987. De
asemenea, a reflectat interesul său continuu pentru o altă
preocupare a școlii Annales, „mentalitățile”. Duby le-a
definit ca „setul de imagini schimbătoare și certitudini
neargumentate la care se referă membrii unui anumit
grup”.1

O altă lucrare importantă a fost Cavalerul, doamna și

preotul: realizarea căsătoriei moderne în Franța
medievală, publicată în anul 1981. Această lucrare a apărut
în versiunile anterioare ca o serie de prelegeri pe care le-a
susținut la Universitatea John Hopkins din Baltimore,
Maryland, în 1977 și în cartea Căsătoria medievală: două
modele din Franța secolului XII în 1978. În ultimele două
decenii ale vieții sale, pricipalul său obiectiv a fost studiul

1 Britannica, 16 ianuarie 2021, https://www.britannica.com/biography/Georges-Duby

înrudirii, căsătoriei și rolul femeilor în societatea
medievală.

Duby era un maestru al limbii franceze și deoarece

operele sale puteu fi citite destul de ușor, o serie din cărțile
sale erau populare atât în Franța cât și în străinătate. Fiind
directorul unei agenții publice de televiziune, a creat
programe culturale de calitate și a prezentat Evul Mediu
prin arta sa. O parte din opera sa de televiziune este păstrată
în trei volume despre istoria artei medievale și în Epocă a
catedrelor: artă și societate, 980-1420 (1976), iar unele
dintre prelegerile sale de la radio au stat la baza biografiei
populare William Marshal: Floarea cavaleriei (1984). În
ultimele două decenii ale vieții sale, a devenit editorul
general în 1975 și 1976 al seriei O istorie a Franței rurale
și între 1980 și 1985 al seriei O istorie a Franței urbane. De
asemenea, a coeditat alături de Phillippe Ariès O istorie a
vieții private și alături de Michelle Perrot, O istorie a
femeilor în occident.

În 1992, cu 4 ani înainte de moartea sa, a compus

scurta memorie, o autobiografie intelectuală, numită Istoria
continuă. În această lucrare, modestia lui Duby este
prezentă mereu deoarece el își prezintă puține diplome și
premii onorifice, există și puține mențiuni despre numirea
sa în funcția de comandant al Legiunii de Onoare și
aderea sa la Academia Franceză. El reflectă, mai degrabă,
asupra rolului istoricului dar și asupra naturii schimbătoare
a istoriei.

La data de 3 decembrie 1996 s-a stins din viață la

vârsta de 77 de ani.

Cartea Anul 1000 a fost publicată inițial în anul 1967.

Eu am citit versiunea din 1996 tradusă de Maria Ivănescu și
publicată la editura POLIROM. Cartea este împărțită în opt
capitole. Fiecare capitol având de la două până la cinci
subcapitole, prezentând și examinând un aspect al vieții, de
la studii, profesori, religie până la epidemii, penitențe și
război sfânt. La finalul celor opt capitole ne sunt prezentate
notele, un set de imagini reprezentând diverse relicve,
manuscrise sau fragmente din sculpturi; o scurtă cronologie
care ne prezintă faptele politice și culturale; bibliografia, o
postfață (scrisă de Mihai Răzvan Ungureanu) și cuprinsul.
 Pentru a reconstrui punctul cronologic al anului 1000,
autorul a luat în considerare o zonă de aproximativ o
jumătate de secol, între anii 980 – 1040. Din această
perioadă datează primele arhive, care sunt toate
ecleziastice. Pentru această carte, autorul George Duby
folosește în mare parte manuscrise ale călugărului Raoul
Glaber.

Din surse scrise provine în mare parte tot ce se știe despre

începutul secolului XI, aceste surse au fost păstrate cu mare
grijă. S-a folosit pergamentul deoarece este un material
mult mai rezistent și mai durabil decât papirusul. Dar
istoricul Georges Duby ne expune și rolul arheologiei
„istoricul nu foloseşte numai textele, dar chiar tot ceea ce
adună arheologia în beneficiul ei îl poate lămuri într-un
mod deosebit”.2

În acea perioadă existau patru genuri de scrieri istorice:

anale (în care se notau principalele evenimente cunoscute,
era practicat în mănăstirile carolingiene)3, cronicile (anale
reluate și elaborate de un autor care face din ele operă

2 Georges Duby – Anul 1000, Editura POLIROM, Iași, 1996, p. 9.

3 Ibidem, p. 16.
literară), Cărțile Miracolelor (compuse în lăcașuri de
pelerinaj, povesteau miracole operate prin virtuțile
moaștelor sfinte)4 și istoriile.

Toți istoricii pe care Georges Duby i-a citat în lucrarea sa

Anul 1000 au fost educați în mănăstiri și o parte din ei nu
le-au mai părăsit.

Despre viața materială a acelei epoci sunt notate foarte

puține aspecte deoarece în acea perioadă oamenii notau
doar ce era excepțional și deosebit. Iar în ceea ce privește
politica, multe texte au fost scrise pentru ca regii, prinții să
fie lăudați. Aceștia erau elogiați deoarece erau trimiși de
Dumnezeu cu misiunea a-i conduce, de a-i îndruma.

În această lucrare este prezentat și profesoratul lui Gelbert

la Reims, prezentând și o parte din corespondența acestuia.
Acesta preda logică, retorică, aritmetică, geometrie,
astronomie și muzică. Deși astronomia era o știință aproape
ininteligibilă, Gelbert a reușit să o explice cu ajutorul
câtorva instrumente.5 Pământul era reprezentat o sferă din
lemn, pe care o înclina oblic pe orizontală cu cei doi poli, le
4 Ibidem, p. 18.
5 Ibidem, p. 50.
arăta și răsăritul și apusul constelațiilor. I-a inițiat pe elevii
săi să înțeleagă mișcarea constelațiilor.

Se considera că studiul reprezintă doar un exercițiu

spiritual, unul din cele care pregătesc intrarea în Împărăția
Cerurilor. „Știința nu mă preocupă; s-o lăsăm divinei
Providențe.”6

A fost o perioadă dificilă pentru oameni deoarece au

avut de înfruntat epidemii, foamete, diverse calamități. În
7
voia acestor calamități era lăsat universul. Exista și o
patimă pentru avere în rândul slujitorilor lui Dumnezeu.

S-au produs trei eclipse solare.

Un eveniment care a marcat istoria anului 1000 este

convertirea regelui Ungariei la religia creștină. Tot în jurul
anului 1000 se cristalizează spiritul cruciadelor. Deși în
anul 1054, la Conciliul de la Narbonna în Franța, se
proclamase ideea conform căreia niciun creștin nu avea
dreptul de a ucide alt creștin „căci acela care va ucide un
creștin varsă, fără îndoială, sângele lui Hristos”. 8 Iar

6 Ibidem, p. 73.
7 Ibidem, p. 113.
8 Ibidem, p. 220.
cavalerii primind de la Dumnezeu capacitatea de a lupta, își
îndreptau loviturile asupra necredincioșilor. În această
perioadă apare și o primă percepție asupra demnității
umane și începe să apară gândirea europeană.9

După cum spune și Mihai Răzvan Ungureanu, când

studiem operele lui Georges Duby, realizăm că numele
acestui istoric este „sinonimul specialistului în studii
medievale”.10

9 Ibidem, p. 235.
10 Ibidem, p. 251.